Gheorghe Apostol - parcursul politic al unui comunist ilegalist de la regimul lui Dej la cel al lui Ceaușescu
Născut la 16 mai 1913 în comuna Tudor Vladimirescu din județul Galați într-o familie de țărani, Gheorghe Apostol a fost unul dintre activiştii de frunte ai Partidului Comunist Român. A avut o relaţie privilegiată cu Gheorghiu-Dej, deţinând o serie de funcţii politice importante în partid și în stat. Relaţia sa cu Nicolae Ceaușescu s-a înrăutăţit la sfârșitul anilor ’60, când la Congresul al X-lea din august 1969 a fost exclus din toate organele centrale ale Partidului Comunist Român și ale Uniunii Generale a Sindicatelor din România și trimis din 1975 până în 1988 ca amabasador în trei țări din America de Sud. La scurt timp după revenirea în țară în 1988 a inițiat redactarea unui manifest de protest împotriva lui Ceaușescu (“Scrisoarea celor șase” veterani ai Partidului Comunist Român). După evenimentele din 22 decembrie 1989, Gheorghe Apostol nu a revenit în viața politică.
Începuturile în Partidul Comunist și activitatea de activist la vârful Partidului
Născut în comuna Tudor Vladimirescu din județul Galați la 16 mai 1913, într-o familie de țărani, Gheorghe Apostol avea să devină unul dintre oamenii de încredere ai lui Gheorghiu-Dej și principalul posibil candidat la funcția de prim-secretar al CC al Partidului Muncitoresc Român (PMR) după moartea lui Dej. Absolvent de școală generală, Apostol a urmat cursurile școlii profesionale de la Atelierele CFR din Galați, unde ulterior a lucrat ca muncitor turnător. A fost căsătorit de trei ori. Din prima căsătorie a avut o fiică, Eugenia. Cea ce de a doua soție cu care s-a căsătorit în anii ’50, a fost Melita Scharf de origine evreiască, activistă în mișcarea ilegalistă a Partidului Comunist cu care a avut doi copii Gelu și Sanda emigrați în Canada și Israel. Melita Scharf a fost director general al Radio-Televiziunii în anii 1954-1958, iar ulterior a lucrat ca jurnalistă. În anii ’60 a divorțat și s-a căsătorit cu Adriana Codreanu, solistă la Opereta de Stat din București și membră de partid. Tatăl acesteia, Valeriu Ciocîrlan a fost învățător iar mama sa era casnică. Cea de a treia căsătorie a lui Apostol a fost acceptată destul de greu de conducerea partidului pentru că se considera că artista de operetă Adriana Codreanu se căsătorise cu el pentru a parveni și a face carieră. Potrivit mărturiilor lui Apostol, tatăl Adrianei Codreanu a fost “chiabur” și a fost închis politic. În ajunul sărbătoririi zilei de 23 august 1966, Ceaușescu și Gheorghe Maurer i-au comunicat lui Gheorghe Apostol că nu erau de acord ca acesta să participe cu soția la recepțiile de la Comitetul Central și de la Consiliul de Miniștri organizate cu prilejul zilei naționale. Soprana Adriana Codreanu era antipatizată de Elena Ceaușescu și de celelalte soții ale membrilor conducerii partidului din cauza frumuseții sale. În primăvara anului 1967 Gheorghe Apostol i-a transmis o scrisoare lui Ceaușescu, în care îl ruga să-i accepte căsătoria cu Adriana Codreanu. Nicolae Ceaușescu a acceptat ca Apostol să mențină cea de a treia sa căsătorie, dar o perioadă nu i s-a permis să participe cu soția la diverse evenimente, recepții organizate la Comitetul Central, sau la Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri. Treptat, conducerea partidului a acceptat și prezența artistei de operetă Adriana Codreanu alături de Gheorghe Apostol la recepțiile unde și alți membri ai Prezidiului Permanent al PCR participau cu soțiile. În zilele de 2 și 3 august 1969, Apostol a fost prezent împreună cu soția la manifestările și dineurile care au avut loc cu prilejul vizitei președintelui Statelor Unite ale Amercii, Richard Nixon în România și de asemenea Adriana Codreanu a participat ca invitat la lucrările celui de al X-lea Congres al partidului.
În 1929 lucrând ca ucenic la turnătoria de bronz și fontă a Atelierelor CFR din Galați, Gh. Apostol l-a cunoscut pe Gheorghiu-Dej, care la acea vreme era lucrător electrician la atelierul de electricitate de la Atelierele CFR. Participant la acțiunile greviste ale muncitorilor ceferiști din anii ’30, membru al Partidului Comunist din anul 1934, Gheorghe Apostol a fost condamnat în 1937 la 3 ani de închisoare, iar ulterior sentința i-a fost prelungită și alături de alți importanți activiști ai mișcării ilegaliste comuniste a trecut prin închisoarile de la Doftana, Caransebeș; lagărele de la Miercurea Ciuc, Caracal și Târgu-Jiu. Apostol a fost membru al organizației de partid (din care au mai făcut parte: Nicolae Ceaușescu, Iosif Chișinevschi, Alexandru Drăghici, Miron Constantinescu, Alexandru Moghioroș, ș.a.) creată în jurul lui Gheorghiu-Dej în închisoare. Doftana și Târgu-Jiu au reprezentat o “școală politică de inițiere în doctrina comunistă” pentru viitoarea echipă a lui Dej. Apostol a deținut posturi importante în partid, în mișcarea sindicală și în guvern din anii ’50 până la sfârșitul anilor ’60. La moartea lui Gheorghiu-Dej în 1965, Gh. Apostol era membru al Biroului Politic al CC al PMR. Ascensiunea sa politică s-a produs destul de rapid. În anii 1944-1945 a fost secretar al Comitetului Organizației Mișcarea Sindicală din România implicându-se în refacerea mișcării sindicale de după război. În 1946 a fost ales deputat în Marea Adunare Națională. A lucrat în Ministerul de Finanțe și în Comisia pentru simplificarea și naționalizarea aparatului de stat. Între 1953-1954 a fost ministru al Agriculturii și Pădurilor. A fost prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri în anii 1952-1954 și 1961-1967. La propunerea lui Dej, la Plenara din aprilie 1954 a fost ales prim-secretar al CC al PMR, funcție pe care a păstrat-o până în octombrie 1955, când Gheorghiu-Dej a fost reales prim-secretar și Apostol avea să revenă la conducerea sindicatelor. S-a aflat la conducerea Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) între 1955-1961 și 1967-1969.
De la colaborator apropiat al lui Dej la posibil succesor al acestuia
Apostol a fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Dej. La propunerea lui Gheorghiu-Dej, atunci când el nu era în țară, ședințele Biroului Politic al CC erau conduse de Gh. Apostol. Alexandru Bîrlădeanu spunea că Gheorghiu-Dej îl trata pe Apostol: “ca pe un copil al său, un băiat nu prea strălucitor, dar în care se putea avea încredere că nu va ieși din cuvântul său”. În timpul vizitelor făcute de Gheorghe Maurer acasă la Gheorghiu-Dej înainte ca acesta să moară, Dej și-a exprimat dorința ca în cazul dispariției sale, Gheorghe Apostol să fie succesorul său. Cu trei zile înainte ca Gheorghiu-Dej să moară, Gheorghe Maurer le-a transmis lui Ceaușescu, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici, Gh. Apostol și Emil Bodnăraș că dorința lui Dej era ca în cazul dispariției sale, Apostol să fie numit prim-secretar al CC. Nicolae Ceaușescu și Alexandru Drăghici au votat împotriva acestei propuneri. Drăghici a susținut că nu putea fi ales un nou prim-secretar al CC decât după moartea lui Gheorghiu-Dej pentru că opinia publică din țară și din afara țării nu ar fi fost de acord cu înlocuirea lui Dej înainte de moartea sa. S-a decis astfel, ca după moartea lui Dej să se reunească în aceeași formulă de șase pentru a alege succesorul lui Gheorghiu-Dej.
Potrivit declarațiilor lui Apostol, în perioada în care Dej era bolnav, Nicolae Ceaușescu și-a asigurat numărul de susținători de care ar fi avut nevoie în Biroul Politic și în Comitetul Central astfel încât să fie ales ca prim-secretar al CC, după moartea lui Gheorghiu-Dej. Ceaușescu acceptase ca în condițiile în care ar fi fost ales ca succesor al lui Dej, Maurer să rămână prim-ministru, lui Chivu Stoica i-a promis funcția de Președinte al Consiliului de Stat, iar pe Alexandru Drăghici l-a asigurat că avea să îl numească în funcția de prim-ministru dacă Maurer la un moment dat ar fi fost schimbat de la conducerea guvernului. Pe 22 martie 1965, la trei zile după moartea lui Gheorghiu-Dej, Maurer a propus în Biroul Politic pe Nicolae Ceaușescu la funcția de prim-secretar al CC al PCR. Nu a existat o altă propunere și nu s-a supus la vot, declarându-se că “în unanimitate” Biroul Politic era de acord cu propunerea lui Maurer. În aceeași zi, a fost convocată Plenara CC al PCR și Maurer care a condus ședința a comunicat că Nicolae Ceaușescu fusese deja ales în Biroul Politic în funcția de prim-secretar al CC. Gheorghe Apostol a fost desemnat să propună la Plenara Comitetului Central, candidatura lui Ceaușescu la funcția de prim-secretar. La fel ca în Biroul Politic și la Plenara CC a fost “unanimitate” pentru alegerea lui Nicolae Ceaușescu ca prim-secretar al partidului.
Deși, după cum declara într-un interviu, încă din lagăr era în relații proaste cu Ceaușescu pentru că acesta își dorea cu orice preț să fie recunoscut ca lider, Gheorghe Apostol a continuat să făcă parte din conducerea partidului în anii 1965-1969. Ruptura lui de Nicolae Ceaușescu s-a produs atunci când a fost înlăturat din toate funcțiile deținute în conducerea partidului. După Congresul al IX-lea din iulie ’65, Apostol a rămas prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și a fost inclus ca membru în Comitetul Politic Executiv al CC al PCR (C.P.Ex.). Din decembrie 1967 nu a mai deținut funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri fiind ales în funcția de președinte al Consiliului Uniunii Generale a Sindicatelor din România. În 1968 Ceaușescu a început o campanie de epurare a oamenilor lui Dej invocând „legalitatea socialistă” pentru a justifica acțiunea pe care o inițiase de stabilire a responsabililor politici pentru abuzurile produse în anii ’50. La Plenara Comitetului Central din 22-25 aprilie 1968, a fost reabilitat Lucrețiu Pătrășcanu și alți activiști de frunte ai Partidului Comunist hotărându-se eliminarea lui Alexandru Drăghici și condamnarea regimului lui Dej. Drăghici a fost considerat responsabil pentru încălcarea legalității și vinovat de crimă și s-a decis pedepsirea sa pe linie de partid fiind înlăturat din toate funcțiile deținute în partid și în stat.
Într-un articol scris la puțin timp după Plenara din aprilie intitulat “Încotro ne îndreptăm”, Gheorghe Apostol dorind să fie solidar cu foștii săi aliați din partid din generația ilegalistă a încercat să îi disculpe pe Alexandru Drăghici și Gheorghiu-Dej susținând că “adevărații inspiratori ai politicii de asasinat a lui Foriș și Pătrășcanu au fost tovarășii sovietici”. În acel articol Apostol critica amestecul partidului în problemele legislative și judecătorești, nepracticarea separării puterilor în stat, cenzura presei, exprimându-și îndoiala că articolul său “cu păreri personale” avea să fie publicat. Îl considera “cel mai nevinovat” pe Drăghici pentru că el a aplicat doar linia partidului “și unde-i linie nu-i de joacă”. Într-un interviu la atlastvonline, Apostol susținea că Dej a vrut să îl salveze pe Pătrășcanu dorind sa îi schimbe pedeapsa de condamnare la moarte cu închisoarea pe viață. Dar nu a reușit din cauza agenților Moscovei (Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu) care erau membri în conducerea partidului și care au informat Moscova în legătură cu intențiile lui Gheorghiu-Dej. Despre Foriș, Gh. Apostol declara că nu era agreat de Dej pentru că a trădat lupta deținuților din Doftana acceptând să facă o declarație că renunța la convingerile politice dacă ar fi fost eliberat din închisoare.
Excluderea din organele centrale ale PCR la Congresul al X-lea al PCR
În august 1969 la o întâlnire a Biroului Politic s-a dezbătut platforma de dezvoltare economică a României propusă de Nicolae Ceaușescu. La discuțiile care au avut loc în conducerea partidului, pe tema politicii de dezvoltare economică, Apostol s-a declarat împotriva industrializării forțate susținută de Ceaușescu și împotriva scăderii nivelului de trai al populației. Criticile formulate de Gh. Apostol la adresa politicii economice a lui Ceaușescu nu au avut susținători în Biroul Politic al partidului. La Congresul al X-lea din 6-12 august 1969, Apostol a fost ales președinte al comisiei social-economice și timp de trei nopți a discutat cu delegații din comisia respectivă, planul economic propus de Ceaușescu. Gh. Apostol susținea că rata pentru dezvoltarea economică a țării să fie de 26-28%, iar Ceaușescu prevedea în proiectul său, ca 30-33% din venitul național să fie destinat dezvoltării economiei. Când s-a supus la vot în Congres, proiectele pentru dezvoltarea economiei, delegații nu au votat proiectul propus de Ceaușescu, ci propunerile făcute de Gh. Apostol în Comisia pe probleme economice și sociale, pe care a condus-o.
La Congres, Gh. Apostol a fost eliminat din toate funcțiile deținute la vârful partidului fiind acuzat în ultima zi a Congresului de unii dintre tovarășii săi de partid de “imoralitate și înapoiere politică și ideologică”. Apostol a fost propus la Conferința organizației județene de partid Galați, pentru a candida să fie ales la Congres ca membru al noului Comitet Central, de asemenea a fost ales în Prezidiul Congresului, în Comisia de redactare a proiectelor de hotărâri și rezoluții și președinte al Comisiei pe probleme economice și sociale. Dar, în ultima zi a Congresului, Constantin Dăscălescu pe atunci, prim-secretar la Comitetul Județean de Partid din Galați a susținut în intervenția sa că Gheorghe Apostol s-a căsătorit cu o femeie dintr-o “familie dubioasă”. Tatăl soției nu avea “origine sănătoasă” și se manifestase în trecut contra regimului comunist fiind închis pe motive politice. A urmat declararea ca “nesatisfăcătoare” a tuturor activităților desfășurate de Apostol în organele de conducere a partidului și statului (Comitetul Central, Comitetul Politic Executiv al CC al PCR, Prezidiul Permanent al PCR și prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri în perioada 1961-decembrie 1967). De asemenea, în intervenția sa din ultima zi a Congresului, Nicolae Ceaușescu a formulat aprecieri negative la adresa lui Gh. Apostol și a declarat că “unanimitatea” era de acord ca Apostol să nu fie ales ca membru al Comitetului Central. Astfel, Congresul al X-lea a adoptat hotărârea ca Apostol să nu fie ales în organele centrale ale PCR.
La puțin timp după încheierea Congresului al X-lea, pe 14 august 1969 a fost convocată Plenara Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România care a adoptat un comunicat în care activitatea lui Gh. Apostol la conducerea UGSR desfășurată din decembrie 1967 până în august 1969 era considerată “nesatisfăcătoare”. În intervenția de la Plenara UGSR, Virgil Trofin a apreciat ca “negativă” activitatea lui Apostol susținând că acesta avea o “viață personală imorală”. La aceeași Plenară, Petrache Benescu președintele Consiliului Sindicatelor din județul Galați a declarat că “tutorele” Ciocîrlan al soției lui Apostol a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru “activitate contrarevoluționară” și a executat doar 3 ani datorită unei intervenții de “sus” (cu referire la Gheorghe Apostol care deținea funcții în conducerea partidului). După decizia Congresului al X-lea de a nu aproba propunerea candidaturii lui Apostol pentru alegerea sa în noul Comitet Central a urmat excluderea sa și din toate organele centrale de conducere ale UGSR. Pe 16 august ‘69 a fost numit în funcția de director la Direcția Generală a Rezervelor de Stat, unde a lucrat până în 1975. Într-o scrisoare adresată lui Nicolae Ceaușescu în 30 iulie 1970 în care prezenta întreaga sa activitate în forurile de conducere ale partidului făcând referire și la viața sa de familie, Gh. Apostol își exprima credința că Ceaușescu va reflecta asupra măsurilor politice și organizatorice corespunzătoare în vederea reparării greșelilor săvârșite față de persoana sa rugându-l să se străduiască să pătrundă adevărul adevărat al vieții sale personale și a activității sale ca comunist. Începând din anul 1975 până în 1988 a fost trimis de Nicolae Ceaușescu ca ambasador al României în trei state din America de Sud (Argentina, Uruguay și Brazilia).
Vechii tovarăși ilegaliști ai lui Dej au fost eliminați rând pe rând de Ceaușescu din fruntea partidului. La Plenara din aprilie 1968, Alexandru Drăghici a fost făcut responsabil principal de lichidarea lui Pătrășcanu și a fost exclus din toate funcțiile deținute în partid și în guvern urmând în 1969 trimiterea lui ca director la IAS-Buftea, unde a lucrat până în 1972 când a fost pensionat. Alexandru Bîrlădeanu a fost pensionat de Ceaușescu după ce i se opusese în ceea ce privește creditele pe care guvernul le contractase pentru politica sa de industrializare și despre care Bîrlădeanu considera că nu puteau fi suportate de economia românească. Pe 29 ianuarie 1969, Alexandru Bîrlădeanu și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. La Congresul al X-lea al partidului, Chivu Stoica a fost exclus din Comitetul Executiv și din Prezidiul Comitetului Central și a fost numit președinte al Comisiei Centrale de Revizie.
Mesajul de protest împotriva regimul ceaușist-“Scrisoarea celor șase”
Îndepărtat de Ceaușescu din viața politică internă și trimis ambasador, Apostol și-a accentuat opoziția față de regimul ceaușist și după revenirea în țară în 1988 a reușit să strângă în jurul său un grup de veterani comuniști marginalizați ca și el și împreună cu aceștia au încercat să stabilească o strategie de îndepărtare a lui Nicolae Ceaușescu de la conducerea țării. Se vedea cu Alexandru Bîrlădeanu (fost membru al Biroului Politic), încă din vremea când era ambasador în America de Sud și împreună se gândeau la un plan de debarcare a lui Ceaușescu. Bîrlădeanu relata în interviurile cu Lavinia Betea, despre întâlnirile pe care le-a avut cu Apostol în parcul Herăstrău spunând că discutau plimbându-se pe un trotuar, “iar pe trotuarul opus mergea un amic de la Securitate cu o valijoară în care avea aparatul de înregistrat de la distanță”. În primăvara anului 1988 la întâlnirile din parc cu Alexandru Bîrlădeanu, Apostol a avut ideea redactării unui “document-program” de reformare (“Scrisoarea celor șase” vechi activiști ai Partidului Comunist Român) a sistemului comunist românesc în contextul reformelor lui Gorbaciov (glasnost și perestroika) din Uniunea Sovietică. Gh. Apostol i-a contactat pe Corneliu Mănescu (fost ministru de Externe), Constantin Pîrvulescu (fost șef al Partidului Comunist), Silviu Brucan (fost ambasador la Washington), Grigore Răceanu (ilegalist) care au fost de acord sa colaboreze la realizarea unui document de protest împotriva regimului ceaușist.
“Scrisoarea celor șase” așa cum susținea Corneliu Mănescu în interviul acordat Laviniei Betea nu a fost o “scrisoare” cu semnături. Autorii ei și-au asumat-o sub forma unui “gentlemen’s agreement” (înțelegere) care ar fi urmat să fie transmisă simultan lui Nicolae Ceaușescu, la posturile de radio B.B.C. și Europa Liberă și la ambasadele occidentale. Proiectul acestui manifest de protest a fost redactat de Gheorghe Apostol și a suferit o serie de modificări și completări de la ceilalți cinci autori ai “scrisorii”. Grigore Răceanu împreună cu fiul său adoptiv Mircea Răceanu (diplomat de carieră) și Corneliu Mănescu au inclus în “scrisoare” o serie de aspecte economice și sociale, chestiuni legate de relațiile internaționale și drepturile omului care transformau documentul într-un “document-program” care milita pentru realizarea unor reforme radicale în sistemul comunist românesc. S-a hotărât ca definitivarea redactării textului și difuzarea acestuia să fie realizate de Silviu Brucan deoarece acesta, datorită carierei sale diplomatice avea legături cu ambasadele occidentale de la București. Arestarea lui Mircea Răceanu, în 31 ianuarie 1989 a urgentat definitivarea și transmiterea “Scrisorii celor șase”. La puțin timp după reținerea de către Securitate a lui Mircea Răceanu, Gheorghe Apostol s-a întâlnit cu Silviu Brucan și au stabilit să distrugă tot materialul care avea legătură cu textul mesajului de protest, pentru a nu fi găsit de Securitate.
“Scrisorea” a fost difuzată la 10 martie 1989 de secția română a postului de radio B.B.C. și de Radio Europa Liberă în 13 martie ’89. A urmat în 13 martie 1989 întrunirea Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. în cadrul căruia s-a discutat despre documentul de protest al celor șase veterani comuniști. În intervenția sa din C.P.Ex., Nicolae Ceaușescu spunea despre autorii scrisorii că erau niște “derbedei politici, declasați și moral și politic”, care ar fi fost încurajați să se manifeste împotriva regimului de agenturile străine și de ceea ce se întâmpla în Uniunea Sovietică. Referindu-se la Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu declara că a manifestat prea multă înțelegere față de el, susținând că vinovatul principal era el care a considerat că: “Poate că nu o să se îndrepte, dar o să-și vadă de treabă. Până la urmă se vede că nu merită niciun fel de încredere și îngăduință”. Ceaușescu i-a acuzat pe cei șase “de trădare” spunând că: “acțiunea ca atare este identică cu o acțiune de trădare.”
Schimbarea de regim din decembrie 1989
Au urmat anchetele de la Colegiul de Partid, Miliție și Securitate ale celor șase protestatari acuzați că ar fi fost “agenți ai serviciilor străine și dușmani ai poporului”. Unii dintre ei au fost evacuați din case și li s-au stabilit domicilii obligatorii, unde erau păziți de agenți ai Securității 24 din 24 de ore. Silviu Brucan a fost mutat cu domiciliu obligatoriu în cartierul Dămăroia, Corneliu Mănescu în cartierul Chitila, Grigore Răceanu a fost trimis cu domiciliu obligatoriu în comuna sa natală Cojacna din județul Cluj. Gheorghe Apostol și Constantin Pîrvulescu nu au fost evacuați din case. Alexandru Bîrlădeanu mărturisea că Apostol i-a spus că nu a fost evacuat din casă, datorită lui Iulian Vlad șeful Securității. Silviu Brucan susținea că Gheorghe Apostol a redactat o scrisoare de dezicere de “Scrisoarea celor șase”. Brucan declara că, în urma insistențelor soției sale pentru a nu fi evacuați din casă și a nu fi trimiși cu domiciliu obligatoriu în cartierul Militari, Apostol ar fi cedat la anchetele de la Comisia de Control de Partid, unde ar fi declarat despre Brucan că era “agent american”. Lavinia Betea consemna în cartea sa Viața lui Ceaușescu. Tiranul faptul că Ceaușescu a susținut în C.P.Ex. că Gheorghe Apostol s-a dezis printr-o scrisoare de documentul de protest al celor șase, ceea ce potrivit lui Nicolae Ceaușescu ar fi însemnat o recunoaștere a “trădării” și a faptului că merita “pedeapsa capitală”. Acuzat de “înaltă trădare”, Gheorghe Apostol a fost arestat la domiciliu, i-a fost întreruptă linia telefonică și interceptată corespondența. Împreună cu soția au fost anchetați o perioadă de 8 luni. Dacă nu s-ar fi produs evenimentele din decembrie 1989 ar fi urmat judecarea și condamnarea sa la moarte pentru “înaltă trădare”.
Bîrlădeanu declara că în 22 decembrie 1989 a fost acasă la Gheorghe Apostol și împreună au plecat la sediul Comitetului Central. Lui Apostol nu i s-a permis să intre în sala de la sediul Comitetului Central, unde se dezbătea formarea noului organism de conducere a țării, Consiliul Frontului Salvării Naționale și nu a fost primit nici la TVR pentru a face declarații de susținere a schimbărilor politice produse în 22 decembrie 1989. Anii de după 1989 i-a trăit în anonimat împreună cu soția, retras definitiv din viața publică. Mărturisea că a fost și a rămas comunist, că a fost membru al Partidului Comunist de la vârsta de 15 ani și nu putea renunța la comunismul pe care l-a visat atunci. Probabil, că dacă nu ar fi devenit un militant comunist ar fi rămas doar un muncitor la Atelierelor CFR din Galați. A fost un opozant al lui Nicolae Ceaușescu dar nu și un opozant al Partidului Comunist. Asemenea tuturor vechilor militanți comuniști a rămas atașat ideilor comuniste până la moartea sa în 21 august 2010, la vârsta de 97 de ani. Cariera politică a lui Apostol se datorează în mare parte faptului că l-a cunoscut pe Gheorghiu-Dej încă din vremea când amândoi erau muncitori la Atelierele CFR din Galați. Apostol spunea că pe lângă Dej “au crescut sute de oameni cât timp a fost în închisoare și după eliberare.”
Bibliografie selectivă:
Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), Fond CC al PCR, Secția Cadre, dosar A/725;
ANIC, Fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, dosar nr. 15/1989;
ANIC, Fond CC al PCR, Secția Organizatorică, dosar nr. 35/1970;
ANIC, ISISP, Fond VIII, dosar nr. 121/1939-1941;
Apostol Gheorghe, Eu și Gheorghiu Dej, Editura Paco, București, 2011;
Betea Lavinia, Partea lor de adevăr, Editura Compania, București, 2008;
Betea Lavinia, Viața lui Ceaușescu. Tiranul, vol. III, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015;
Burakowski Adam, Dictatura lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989), Editura Polirom, Iași, 2011; Frunză Victor, Istoria stalinismului în România, Editura Humanitas, București, 1990;
Răceanu Mircea, Infern ’89. Povestea unui condamnat la moarte, Editura Curtea Veche, București, 2009;
Tismăneanu Vladimir, Stalinism pentru eternitate, Editura Polirom, Iași, 2005;
Tismăneanu Vladimir, Fantoma lui Gheorghiu- Dej, Editura Humanitas, București, 2008;
