Francis Drake - Istoria primului corsar englez înnobilat
Francisc Drake a fost unul dintre cei mai de seamă călători ai secolului al XVI-lea, alături de rivalii săi spanioli și portughezi (Cristofor Columb, Amerigo Vespucci, Fernando Magellan și Vasco Da Gama), fiind primul englez care realizează o circumnavigare a lumii (între 1577-1580 și a doua persoană din lume, după Fernando Magellan, dar care spre deosebire de Magellan (care moare în călătoria sa în jurul lumii, la 27 aprilie 1521) el supraviețuiește acesteia și se întoarce, în Regatul Angliei, în 1580) și printre primii exploratori care vor pune bazele Imperialismului Englez în întreaga lume.
Copilăria lui Francis Drake și începutul carierei de corsar
Francis Drake se naște undeva între 1540 și 1543 (atât anul, cât și data nașterii acestuia nu sunt cunoscute cu certitudine de către istoricii britanici, însă marea majoritate consideră anul 1540 drept anul nașterii lui Drake), în orășelul Tavistock (din comitatul Devon), fiind fiul lui Edmund Drake (al doilea conte de Bedford, ce era la rândul său fiul unor nobili arendași din zonă, moștenind titlul acestora), Edmund fugind din comitatul său de origine după ce fusese acuzat de niște vecini pentru viol și furt asupra proprietății lor în 1548, mama lui Drake nefiind cunoscută (posibil să fi fost fiica acelor vecini pe care i-a atacat și a trebuit să o ia în căsătorie sau o servitoare de pe moșia sa din Crowndale, însă în continuare nu se știe nimic cu privire la cine anume a a fost mama lui Francis Drake). 1
Presupunerea pe care ar fi înaintat-o istoricii englezi de la curtea Reginei Elisabeta I (1558-1603) și anume că Edmund, tatăl lui Francis Drake ar fi fost un refugiat protestant, ce a ajuns în orășelul Bedford fiindcă voia să se scape de persecuția catolicilor e o ficțiune înduioșătoare, dar complet lipsită de adevăr!În copilărie, în urma infracțiunilor mai sus enumerate pentru care tatăl său, Edmund fusese condamnat, Francis este trimis în grija unchiului și mătușii sale din orașul Plymouth (aflat în sudul Angliei), familia Hawkins, o familie bogată și cunoscută pentru câștigurile financiare mari obținute din profesiile de marinari și pirați, realizate în același timp (pe timp de pace, făceau comerț cu sclavii și pepitele de aur capturate de la căpeteniile africane, unchiul său, Richard Hawkins fiind primul englez care ajunge, în 1540 pe coasta Africii de Vest și realizează primul transport de sclavi africani în Anglia și cu mirodeniile și mătăsurile cumpărate de la turci, întrucât Regatul Angliei stabilise relații comerciale și diplomatice favorabile cu Imperiul Otoman, la începutul domniei Reginei Elisabeta I, iar pe timp de război cu Regatul Spaniei, englezii atacau galioanele spaniole și furau tot ce găseau la bordul acestora).2
Astfel, la vârsta de 18 ani, Drake devine marinar pe unul dintre vasele familiei Hawkins, acesta având la început misiunea de încercui Coasta Franței și a ataca vasele spaniole care treceau pe acolo (pentru a-și demonstra superioritatea militară în fața marii puteri rivale din Oceanul Atlantic).3
La începutul anilor 1560, el capătă experiență în comerțul cu sclavi africani, de care familia Hawkins devenise din ce în ce mai interesată, iar în 1568, Drake reușește să obțină comanda propriei sale corăbii, pornind într-o călătorie plănuită de familia sa adoptivă, cu scopul de a se infiltra în comerțul cu sclavi din coloniile din Indiile de Vest ale Imperiului Spaniol.
A doua călătorie a lui Drake (către Indiile de Vest)
La momentul urcării pe tron a Reginei Elisabeta I, în 1558, Regatul Angliei era considerată o putere de „mâna a doua” (în comparație cu Regatele Spaniei și Portugaliei, puteri de prim rang, ale căror posesiuni se întindeau pe tot globul și care duceau lupte crâncene pentru supremație), un stat în care sărăcia, corupția și lăcomia conților și ducilor puși să stăpânească sate întregi de către Dinastia Tudor (ce conducea Regatul Angliei din 1485), luptele pentru putere (din timpul Războiului Rozelor, dintre 1455-1485, Anglia devenind un regat cu o situație politică internă stabilă de abia în urma victoriei Casei Regale de York în fața celei de Lancaster și a venirii pe tronul Angliei a lui Henric al VIII-lea 1509-1547) și religioase, dintre englezii catolici și cei protestanți (ce izbucniseră în 1535, când același Rege Henric, întrucât Papa Clement nu-i acordase divorțul de soția lui, Caterina de Aragon, devine șef al Bisericii Anglicane și decide să se separe de Biserica Catolică de la Roma), toate acestea reprezentau obstacole mari în calea transformării Regatului Angliei într-o mare putere politică și militară a Europei. Mai mult decât atât, odată cu moartea regelui Henric al-VIII-lea în 1547 și cea a Prințului Edward, la doar 15 ani, pe 16 iulie 1553, în Regatul Angliei avem de a face și cu o luptă pentru putere între Prințesa Mary și Prințesa Elisabeta (ambele făcând parte din Dinastia Tudorilor).
Cea dintâi reușește să-și adune oamenii din Anglia de Est sub steagul ei și este primită în Londra, ca o adevărată regină, contralovitura ei restabilind catolicismul și punând pe tronul Angliei prima ei regină de drept (Mary fiind și regina Scoției în același timp, între 1553-1558).4
Cu toate acestea, faptul că ea nesocotește dorința Parlamentul de a se căsători cu un catolic englez și insistă asupra Prințului Filip, fiul Regelui Carol al-V-lea al Spaniei (1519-1556), precum și faptul că se implică într-un război dezastruos împotriva Regatului Franței în urma căruia va pierde orașul Calais (ultima posesiune a englezilor în Franța), aceste 2 momente îi vor atrage ura populației engleze protestante, aceasta fiind în cele din urmă arsă pe rug în 1558, cea de a doua câștigând simpatia poporului și devenind în 1558, Regina Elisabeta I.5
Din momentul urcării Elisabetei pe tronul Angliei, populația va fi în continuă creștere, totodată va crește și importanța burgheziei (a patronilor de mici făbricuțe de textile, lână, sticlărie, a meșterilor și armatorilor, proprietarii de corăbii) și mai mult decât atât…importanța corsarilor englezi, adică a marinarilor ce navigau spre Africa de Vest și America de Sud, având o licență de la Regina Elisabeta I (1558-1603), act ce le permitea să atace corăbiile spaniole ce veneau din aceleași zone (îndreptându-se spre Madrid), pline cu sclavi africani, lingouri de aur și argint, diamante, piper, zahăr, nucșoară și alte condimente, cu scopul de a le jefui și deposeda de aceste bogății și în același timp, de a-și testa rezistența și forța corăbiilor construite pe docul din Chatham (cartier din vestul Londrei, unde se afla șantierul naval al Regatului Angliei la acea vreme), aceste prime raiduri maritime fiind misiunile ce vor duce la apariția puternicei flote pe care Imperiul Britanic o va etala mai târziu, în secolele XVII-XVIII, când va ajunge să stăpânească America de Nord și India.
Dată fiind ura englezilor față de pretenția spaniolilor de a-și regla în mod foarte strict comerțul realizat în coloniile din America de Sud și Caraibe și contrabanda, Drake se va referi la sfârșitul vieții sale (în autobiografia pe care și-o va scrie) la aceste constrângeri pe care el și marinarii care îl însoțesc în călătoriile sale au trebuit să le îndure, dar n-au vrut. Ca atare, acesta pornește în anii 1568-1569, alături de unchiul său, John Hawkins, în a doua sa călătorie în Indiile de Vest (crezând că aceasta se va bucura de un succes financiar mai mare decât prima). Din nefericire pentru Francis Drake, aceasta se termină dezastruos, când, în apropierea orașului San Juan de Ullua (actualul oraș San Juan, capitala statului Puerto Rico), când el și corsarii săi sunt atacați de trupele spaniole și uciși de acestea.6
Totuși, din fericire pentru el, Drake reușește să scape, aflându-se la comanda unei mici nave („Judith”), care îl duce înapoi în Anglia, acesta ajungând acasă cu o determinare și mai mare decât atunci când plecase, dorind să-și obțină revanșa în fața Regelui Spaniei, Filip al-II-lea (1558-1600), și a trupelor sale din Caraibe. Cu toate că această expediție din Caraibe a fost un eșec financiar extraordinar, Francis Drake ajunge în atenția Reginei Elisabeta I, care l-a rândul ei voia să investească în profitabila afacere ce se dovedea a fi traficul cu sclavi africani.
Astfel, în 1572 (după ce obținuse un comision de corsar, ce reprezenta practice o licență ce-i acorda dreptul lui Drake și oamenilor săi de a jefui teritoriile Regelui Filip al-II-lea al Spaniei), Drake, aflat la conducerea a 2 corăbii mari (Pasha și Swan) navighează spre America, de data aceasta, dovedind o ambiție și un curaj extraordinar (în luptele pe care le va avea cu spaniolii), obiectivul său fiind acela de a captura orașul Nombre de Dios7 din Panama.8
Acesta avea o importanță strategică deosebită, întrucât se află în partea de vest a statului Panama, acel oraș reprezentând „farul Imperiului Spaniol din Caraibe”, de acolo spaniolii controlându-și posesiunile pe care le aveau la acea vreme în zona Caraibelor: insulele Hispanola, Dominica, Cuba și Jamaica. Deși Drake este rănit, iar atacul său asupra spaniolilor eșuează din nou, el și oamenii săi reușesc să scape cu o mare parte din pradă, atacând cu success o caravană de catâri ce transporta monede de argint.9
Acesta a fost momentul ce a marcat…începutul unei glorioase cariere de corsar pe care Francis Drake urma să o aibă. În cele din urmă, acesta reușește să se întoarcă din aceasta a-2-a călătorie din Indiile de Vest și bogat și faimos. Din nefericire pentru el, acesta se întoarce acasă, într-un moment în care Regatul Angliei și cel al Spaniei realizaseră un armistițiu temporar. Așadar, oricât ar fi fost de încântată de succesul obținut de Drake și oamenii lui într-un teritoriu al inamicului său catolic, Elisabeta I nu putea autoriza pirateria ca activitate oficială în slujba statului englez.
Ca atare, Drake a considerat acea perioadă din viața lui, una nu prea fastă, iar pentru a-și umple timpul, decide să navigheze, împreună cu un mic corp de soldați englezi în Irlanda, unde servește sub comanda contelui de Essex și ia parte la un masacru notoriu asupra irlandezilor, în iulie 1575 (despre care se va vorbi în acea perioadă ).
Aceasta este însă, o perioadă obscură din viața sa, Drake neavând nicio apariție în cronicile de la curtea Reginei Elisabeta I până în 1577. Însă acel an avea să fie cel mai bun din viața sa și în continuare, vom vedea și de ce…
Francis Drake și circumnavigarea lumii (1577-1580)
În 1585, regina Elisabeta I ia o decizie istorică (una care, alături de apariția primei colonii engleze din America de Nord, Roanoke, 2 ani mai târziu, în 1587, putem spune că reprezintă… transformarea Regatului Angliei într-o putere europeană, cu ambiții imperialiste în întreaga lume), aprobându-i, în secret, misiunea lui Francis Drake de a face înconjurul lumii.
Obiectivele acestei călătorii erau următoarele: în primul rând, explorarea coastei pacifice a Americii Spaniole întoarcerea printr-un pasaj de nord-vest al Americii (dacă îl găsea), în al doilea rând, stabilirea unor relații cu popoarele indigene nesupuse altor principi europeni și în al treilea și ultimul rând, jefuirea tuturor navelor spaniole pe care le întâlnea în călătoria sa.10
Astfel, în decembrie 1577, Drake pornește în prima circumnavigare a lumii realizată de un englez, alături de cele 5 corăbii ale sale și de un echipaj de 180 de oameni. În prima lună din călătoria sa, Drake și oamenii lui capturează 6 corăbii spaniole și un marinar portughez lângă Insulele Capului Verde. Apoi se îndreaptă spre sudul Americii de Sud, ajungând la Puerto San Julian (un oraș-port, aflat în sudul Argentinei de astăzi), unde va executa un răzvrătit (exact așa cum făcuse și Fernando Magellan când ajunsese în această zonă, în martie 1520) și-și repară nava-amiral, pe care o va reboteza Golden Hind („Ciuta de aur”). Rămânând cu doar 3 corăbii, Drake va trece prin Strâmtoarea Magellan, iar pe 6 septembrie 1578, pentru prima dată în Istoria Lumii…drapelul Angliei va flutura în Oceanul Pacific.11
Tot în acea perioadă, în timp ce înfrunta probleme de natură tehnică (una dintre navele sale este scufundată de o furtună puternică), Drake realizează o descoperire geografică importantă și anume că…Strâmtoarea Magellan nu separa America de Sud de Terra Australis (un continent mitic, încă necunoscut, așa cum se credea până atunci), ci că țărmul său sudic era alcătuit din niște insule dincolo de care se întindea oceanul, zonă numită Strâmtoarea Drake, acum, în onoarea sa.12
Între ianuarie-februarie 1579, Francis Drake navighează spre nordul Americii de Sud, jefuind orașele Valparaiso, Arica și Callao (aflate în statele Chile și Peru de astăzi), iar pe 1 martie, în acel an, capturează vasul „Nuestra Senora de la Concepcion”, în largul coastei de vest a Columbiei de astăzi, la bordul căreia găsește 36 de kilograme de aur și 26 de tone de argint.13
În continuare, Drake navighează de-a lungul coastei de vest a actualelor State Unite ale Americii, punctul culminant al circumnavigării sale fiind reprezentat de ajungerea în ceea ce astăzi este considerat, în general, a fi Drake’s Bay (Golful Drake), aflat la aproximativ 25 de mile (40 km) mai la sud de Golful San Francisco. Ajuns acolo, el îi informează pe indigenii care i–au ieșit în cale că teritoriul lor se numea de acum Nova Albion și îl ia în posesia Regatului Angliei, devenind astfel…primul englez ce debarcă pe teritoriul S. U. A. Apoi pleacă din nou (așa cum făcuse și în celelalte teritorii în care ajunsese) fără să se mai întoarcă vreodată.14
După ce traversează Oceanul Pacific, cu destinația Filipine, echipajul lui Drake reechipează corabia „Ciuta de Aur” și cumpără mirodenii din insulele Moluce. Ultima lor escală în Asia este realizată în insula Java (din Indonezia de astăzi), iar de acolo pornesc într-o călătorie neîntreruptă de 10. 000 de mile (16. 000 de km) prin Oceanul Indian și Atlantic (remarcabilă prin faptul că e lipsită de incidente), ancorând, în cele din urmă, în Sierra Leone. Drake ajunge în cele din urmă, la Londra, cu o singură corabie (celelalte 4 fuseseră distruse de furtuni), la 26 septembrie 1580.
După ce a stat ascuns o perioadă (timp în care la Londra, Elisabeta I și consilierii ei politici analizau consecințele călătoriei sale) Drake este, în cele din urmă, în 1581 ridicat la rangul de cavaler (Sir Francis Drake) la bordul navei sale, Ciuta de aur. Călătoria lui Drake fusese un succes extraordinar, sponsorii acestuia făcând un profit de 4700% față de investiția inițială, și folosind doar trei sferturi din partea care i se cuvenea (adică 25% din toți banii câștigați de Drake), regina Elisabeta I a reușit să plătească toată datoria externă a Angliei.15
Sfârșitul vieții lui Francis Drake
După spectaculoasa circumanvigare a lumii dintre 1577-1580, viața lui Francis Drake devine mai așezată. În același an în care primește titlul de „Sir” (1581), acesta devine și primar al orașului Plymouth (aflat în sudul Angliei, cel din care a pornit în circumnavigarea lumii), apoi în 1585, se căsătorește a doua oară, cu Elizabeth Sydenham (prima lui soție, Mary Newman la doar 12 ani de la căsătoria lor, moare, probabil încercând să-i aducă un urmaș pe lume lui Drake, însă istoricii nu știu exact cauza morții acesteia și nici măcar anul în care cei 2 s-au căsătorit, certificatele de căsătorie fiind introduse de abia în timpului Domniei Reginei Victoria).16
În 1587, rechemat la datorie de Regina Elisabeta, Drake reușește să distrugă o flotă spaniolă la Cadiz, operațiune cunoscută în tradiția istorică engleză drept „Scufundarea bărbii regelui Filip al-II-a”, o acțiune foarte curajoasă și bine realizată, în urma căreia invazia Armadei Spaniei în Marea Britanie e împiedicată cu un an.17
Totuși, în 1588, Filip al-II-lea ordonă invadarea Angliei de către Armada sa Glorioasă (numită astfel, deoarece, până în acel an niciun galion din flota spaniolă nu fusese distrus de vreo altă națiune europeană, aceasta fiind invincibilă în Europa și în lume până o vor ataca britanicii), Drake, în calitate de vice-amiral (poziție acordată de Lordul Charles Howard, lord de Effingham) va lupta împotriva Armadei Regelui Filip al-II-lea (care prin această invazie spera să o detroneze pe Regina Elisabeta I și să transforme Regatul Angliei într-un catolic, extensie a Imperiului Spaniol). Acesta le ordonă oamenilor săi să navigheze într-o poziție laterală, în linie continuă față de navele spaniole (care erau împrăștiate) și de strategia de luptă maritimă recomandată.18
Însă strategia aceasta (ce presupunea ca în timp ce un vas trage, celălalt să încarce, asigurându-se astfel un flux continuu de lovituri) a fost una de succes, reușind să distrugă 35 de nave din cele 137 de nave din flota, pe care Regele Filip al-II-lea a pus-o sub comanda Ducelui Alonso Perez Guzman, duce de Medina Sidonia, cel însărcinat de regele Filip al-II-lea să înceapă această invazie, în mai 1588. La sfârșitul lunii august, toate navele spaniole al căror echipaj mai supraviețuise, în frunte cu Ducele de Medina Sidonia decid să părăsească coasta Angliei. 19
Operațiunea de recatolicizare a Angliei fusese un dezastru masiv. În cele din urmă, Francis Drake moare la 28 ianuarie 1596, în timpul ultimei sale călătorii în Caraibe, în cadrul căreia va încerca, dar va eșua în distrugerea flotei spaniole din orașul San Juan (din statul Puerto Rico de astăzi), moment în care contractă dizenterie (probabil, acesta o contractase la începutul lui ianuarie, când ajunge acolo, dar oricum aceasta îl va omorî rapid, în 2-3 săptămâni, întrucât nu exista niciun tratament pentru vindecarea acestei boli, la acel moment), devenind unul dintre cei mai faimoși corsari din Istoria Angliei (el fiind cel care a inițiat moda pirateriei de stat, ea fiind continuată de Henry Morgan, un alt corsar englez care va ajunge și el „Sir Henry Morgan”, în secolul al-XVII-lea, William Kidd, care va fi capturat de Marina Regală Britanică și executat în mai 1701 și de Edward Teach, cunoscut și sub numele de Barbă Neagră, ultimul pirat englez, executat de soldații din Marina Regală Britanică, la bordul navei sale, în 1718) și un pionier al Imperialismului Englez, la 4 ani de la moartea lui, în 1600, Regina Elisabeta I hotărând să fondeze „East India Company” (Compania Britanică a Indiilor de Est), fapt ce va marca începutul expansiunii britanice în întreaga lume, Regatul Angliei ajungând Imperiul Britanic și asta datorită unui pirat care doar a făcut înconjurul lumii și a jefuit navele unei puteri inamice.
Bibliografie
I. Surse secundare
- Morris, Ian, De ce Vestul deține încă supremația și ce ne spune Istoria despre viitorul ei, Editura Polirom, Colecția Historia, București, 2012
- Paine, Lincoln, Marea și civilizația. O istorie maritimă a lumii, Editura Polirom, Colecția Historia, București, 2018
- Hawes, James O scurtă istorie a Angliei, Editura Trei, Colecția Istorie, București, 2022II.
II. Surse web
- https: //www. britannica. com/biography/Francis-Drake
- https: //www. history. com/topics/exploration/sir-francis-drake#privateer-for-the-british-crown
- https: //www. historic-uk. com/HistoryUK/HistoryofEngland/Sir-Francis-Drake/
- https: //en. wikipedia. org/wiki/Spanish_Armada
Note:
1 https: //www. britannica. com/biography/Francis-Drake
2 Ibidem
3 Ibidem
4 James Hawes, O scurtă istorie a Angliei, Editura Trei, Colecția Istorie, București, 2022, Cap. 3 („Englezii și Imperiul 1509-1763), Subcap. „Prima regină a Angliei”, pp. 115-116
5 Ibidem
6 https: //www. history. com/topics/exploration/sir-francis-drake#privateer-for-the-british-crown
7 „În numele Domnului” (în lb. spaniolă, în original)
8 Ibidem
9 Ibidem
10 Lincoln Paine, Marea și civilizația. O istorie maritimă a lumii, Editura Polirom, Colecția Historia, București, 2018, Capitolul 15 („Nașterea comerțului global”), Subcapitolul „Conflictele navale. De la Lepanto până la Armada”, p. 362
11 Ibidem
12 Ibidem
13 Ibidem
14 Ian Morris, De ce Vestul deține încă supremația și ce ne spune Istoria despre viitorul ei, Editura Polirom, Colecția Historia, București, 2012, Partea a-II-a, Capitolul 8 („Globalizarea”), Subcapitolul „Deschiderea oceanelor”, p. 351
15 Ibidem
16 https: //www. historic-uk. com/HistoryUK/HistoryofEngland/Sir-Francis-Drake/
17 Ibidem
18 Ibidem
19 https: //en. wikipedia. org/wiki/Spanish_Armada
Mai multe pentru tine...
