Elena Cuza și-a dedicat întreaga viață și avere acțiunilor caritabile
La 17 iunie 2025 se împlinesc 200 de ani de la nașterea Elenei Cuza, fiica postelnicului Iordache Rosetti și a soției acestuia, Catinca Sturza, reprezentanți ai unor mari familii boierești din Moldova.
Elena a primit o educație aleasă, dar severă, a învățat limba franceză și germană la moșia părinților de la Solești, în ținutul Vasluiului, alături de cei trei frați – Constantin, Dumitru și Theodor (jurist, unul dintre întemeietorii Junimii, ministru, prim-ministru, guvernator al Băncii Naţionale a României şi membru de onoare al Academiei Române) – și de sora Zoe, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.
La împlinirea vârstei de cincisprezece ani, Elena s-a stabilit la Iași unde a fost introdusă în înalta societate și unde l-a cunoscut pe Alexandru Ioan Cuza, cu care s-a căsătorit pe 30 aprilie 1844. Tânăra pereche s-a stabilit în casa modestă a părinților lui Cuza din Galați. După Revoluția de la 1848, Cuza a trebuit să ia drumul exilului alături de alți compatrioți. Elena Cuza și-a susținut soțul în timpul evenimentelor revoluționare din Moldova, astfel că a fost nevoită să-l urmeze la Cernăuți, Viena și Paris.
La întoarcerea în țară, Alexandru Ioan Cuza a fost ales Domn în ambele Principate prin actele de la 5 și 24 ianuarie 1859. Elena Cuza s-a străduit să se ridice la nivelul îndatoririlor sociale ce îi reveneau ca primă doamnă a țării, luând parte la ceremonii și audiențe, organizând baluri, spectacole de caritate și promovând reformele soțului – în special, reforma agrară care a împroprietărit cu pământ peste 400.000 de familii de țărani și reforma educației care introducea obligativitatea și gratuitatea învățământului primar.
Elena Cuza și-a dedicat întreaga viață și avere acțiunilor caritabile. În iulie 1862, după ce a vizitat în București spitalele civile și micul stabiliment pentru orfani înființat de dr. Carol Davila într-o casă din strada Colței, a decis să susțină construirea unei clădiri care să ofere adăpost și educație copiilor abandonați și fără posibilități. A înaintat un memoriu către președintele Consiliului de Miniștri, solicitând înființarea unei instituții oficiale de ocrotire a orfanilor.
„Azilul Elena Doamna”
A donat 1000 de galbeni Serviciului Sanitar, în vederea construirii unei clădiri adecvate ce avea să servească drept azil de copii, luând sub patronaj această instituție. Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul Domnesc din 18 iulie 1862, prin care s-a decis înființarea Azilului pentru copii, care avea să se numească „Elena Doamna”. La 29 iulie 1862, în cadrul unei ceremonii, în fața unui numeros public, a fost pusă piatra de temelie a stabilimentului „Azilul Elena Doamna”, prima mare acţiune cu caracter umanitar din țara noastră. Odată cu finalizarea aripii drepte a Azilului, au fost instituționalizați 120 de copii orfani, dintre care 100 de fete și 20 de băieți.
În 1863 au fost aduse 39 de orfane de la Institutul Gregorian din Iași. În plus, au fost instituționalizați și copii cu deficiențe de auz și vorbire, punându-se astfel bazele unei instrucții speciale pentru această categorie de minori. Potrivit programei aprobate de minister, la „Azilul Elena Doamna” predarea se baza în special pe însușirea meseriilor precum croitorie, cusătorie, broderie. În toamna anului 1865, la dorința Elenei Cuza, au fost aduse din fiecare județ al țării câte una sau mai multe fete, în vederea primirii educației necesare pentru a deveni învățătoare, urmând să se întoarcă după absolvire în județele de origine, pentru a transmite învățătura copiilor din școlile comunale nou înființate.
Poetul Vasile Alecsandri a susținut „Azilul Elena Doamna”, dăruind stabilimentului fondurile strânse vânzarea volumului său „Doine, balade și lăcrămioare". Din 1865, Azilul a fost administrat de Eforia Spitalelor Civile și finanțat în mare măsură de aceasta, până în 1881, când a trecut sub patronajul Departamentului Instrucțiunii Publice.
Elena Cuza nu a avut copii, dar s-a dedicat creșterii celor doi fii ai lui Alexandru Ioan Cuza din relația cu Elena Maria Catargiu-Obrenović (Alexandru Al. Ioan Cuza și Dimitrie Cuza), renunţând la viaţa de la Curte şi la obligaţiile sociale.
După abdicarea lui Cuza, Doamna Elena a plecat din nou în exil cu soțul și cei doi fii. Rămasă singură după decesul lui Alexandru Ioan Cuza (15 mai 1873, Heidelberg), Elena Cuza s-a stabilit la Piatra Neamț. Ea și-a consacrat timpul activităților de binefacere, precum și vieții monahale. În anul 1880, a fondat la Iași Spitalul de copii „Caritatea”, unde a lucrat ca infirmieră. A încetat din viață la 2 aprilie 1909 şi a fost înmormântată, după dorinţa ei, la Soleşti, pe proprietatea părinţilor.
Elena Cuza a susținut menirea femeilor creative și inovative: „La toate națiile, oamenii sunt aceia ce femeile au voit să fie. Ele sunt mume, ele sunt soții. Națiile cu virtuți mari ce facu să le admire istoria sunt fapta femeilor ce se aflu la înălțimea marei lor misii pe pământ”.
Vezi mai multe fotografii și documente pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale ale României.
