Dimitrie Onciul, întemeietorul școlii critice în istoriografia românească
Pe 26 octombrie 2021 s-au împlinit 165 de ani de la ziua de naștere a lui Dimitrie Onciul, cunoscut istoric din Bucovina, membru titular al Academiei Române. Dimitrie Onciul s-a născut la 26 octombrie 1856 în satul Straja, districtul Rădăuți. Tatăl său, Dumitru Onciul, absolvent al Institutului de Teologie din Cernăuți, a fost mai mulți ani paroh în satele Straja și Vicovul de Sus, fiind unul din membrii fondatori al Reuniunii Române pentru Leptură (1862).
Dimitrie Onciul a făcut studii primare și secundare la Cernăuți, în 1876 a susținut examenul de maturitate la Gimnaziul Superior de Stat din capitala Bucovinei. În anii 1876-1879 a studiat istoria și geografia la Facultatea de Filozofie a Universității din Cernăuți. Fiind student la Cernăuți, a fost membru al Societății „Arboroasa”, membru fondator și primul președinte al Societății Academice Junimea. A continuat studiile la Universitatea din Viena (1879-1881), scrie Muzeul de Istorie Suceava, pe pagina de Facebook a instituției.
În timpul studiilor în capitala Monarhiei Austro-Ungare, a beneficiat de o bursă anuală de 200 de florini din partea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina. La Viena a activat în cadrul Societății studențești „România Jună”. Dimitrie Onciul face specializare în epigrafie latină, diplomatică, paleografie și sigilografie la Universitatea și Institutul de Istorie Austriacă din Viena. În 1884 susține teza de doctorat la Universitatea din Cernăuți cu titlul „Über din Anfänge des rumänischen Staatswesens” (Despre începuturile statului român).
Dimitrie Onciul își începe activitatea profesională la Cernăuți, fiind profesor la Gimnaziul Superior de Stat (1885-1887), apoi la Școala Normală (1887-1895), unde a predat istoria și limba română. În anul 1889 este ales membru corespondent al Academiei Române. În 1896, prin concurs, ocupă catedra de istoria românilor la Universitatea din București. În perioada 1896-1923 a fost profesor de istorie veche a românilor la Universitatea din București, a ocupat funcția de decan al Facultății de Litere și Filozofie (1919-1923). Concomitent, în perioada 1900-1923, a fost director al Arhivelor Statului din București. În anul 1905, Dimitrie Onciul devine membru titular al Academiei Române, a fost vicepreședinte (25 mai 1913 – 28 mai 1916, 11 iunie 1919 – 12 iunie 1920) și președinte (12 iunie 1920 – 20 martie 1923) al Academiei Române.
Dimitrie Onciul s-a specializat în cercetarea istoriei evului mediu românesc, a publicat studii fundamentale despre originea și etnogeneza poporului român, despre constituirea Principatelor Române. El a demonstrat că poporul român s-a format și a locuit pe o arie extinsă, pe ambele maluri ale Dunării, iar formarea statelor medievale românești s-a datorat dezvoltării firești a vechilor formațiuni politice locale. A respins teoria migraționistă a românilor din Peninsula Balcanică, teorie susținută de unii istorici străini în frunte cu Rösler. A publicat Originile Principatelor Române; Românii în Dacia Traiană până la întemeierea Principatelor (Chestiunea română); Dragoș și Bogdan, fondatorii principatului românesc Moldova; Radu Negru și originea Principatului Țării Românești;
Tradiția istorică în chestiunea originilor române, a elaborat câteva cursuri de istoria românilor. A editat în limba germană studii din istoria Bucovinei (reeditat în română la Chișinău în 1992), despre istoria spațiului Bucovinei până la 1775.
El a întemeiat școala critică în istoriografia românească, insistând la studierea aprofundată a documentelor, pentru a identifica adevărul istoric. A publicat o serie de documente descoperite în arhive, în perioada când s-a aflat la Viena.
În 1919 a devenit președinte general al Comisiunii Monumentelor Istorice, fiind preocupat în special de salvarea monumentului de la Curtea de Argeș. A fondat Comisia Consultativă de Heraldică, fiind primul ei președinte (1922).
Dimitrie Onciul a decedat la București, în ziua de 20 martie 1923. A fost înmormântat în Cimitirul Central al orașului Cernăuți.
Autor: Dr. Constantin UNGUREANU, cercetător științific grad I, Muzeul Național al Bucovinei
Bibliografie:
