Destinul tragic al baronului Franz Nopcsa, descoperitorul fosilelor de dinozauri din Țara Hațegului
Descendent al unei familii nobiliare transilvane din secolul al XIV-lea, baronul Franz Nopcsa (1877 - 1933) este cunoscut ca descoperitor al fosilelor de dinozauri pitici din Țara Hațegului.
Franz Nopcsa a avut o carieră strălucită ca om de știință, însă în același timp a fost un personaj controversat, cu o îndelungată activitate în serviciile de spionaj austro-ungare și germane, pe teritoriile României și în Balcani.
Controversele baronului Franz Nopcsa
Franz Nopcsa și-ar fi început activitatea de agent secret în serviciile Imperiului Austro-Ungar încă din 1903, iar în anii următori s-a stabilit într-o regiune locuită de triburi din Albania, cu o situaţie politică tensionată, dominată de interesele politice ale Austro-Ungariei şi Imperiului Otoman.
Unele ziare rusești și occidentale arătau, în acei ani, că baronul Franz Nopcsa, sub aparența expedițiilor sale de cercetare a ținuturilor Albaniei, călătorise aici cu misiunea de a produce dezbinări între turci și muntenegreni și de a conduce mișcarea albanezilor.
„Baronul Franz Nopcea, la izbucnirea războiului, când fu mobilizat cu gradul de căpitan al cavaleriei maghiare, se angajă, deoarece poseda limbile balcanice — ca spion al comandamentului german în Balcani. A cutreierat astfel însoţit de un intim al său, albanezul Baiazid Elmas Doda, care a devenit mai pe urmă secretarul său, întreg ţinutul Serbiei, Macedoniei şi Albaniei, deghizat in cioban cu oi”, informa ziarul Patria, în 1933.
Planul lui era să înarmeze triburile nord-albaneze şi să ducă un război de gherilă împotriva turcilor.
„O reuşită ar fi avut ca rezultat independenţa Albaniei, cu Nopcsa însuşi ales rege sub protectoratul Austro-Ungariei. Inutil să spunem că Nopcsa nu a devenit niciodată rege al Albaniei, care îşi obţinuse independenţa în 1912“, arăta Andras Tasnadi Kubacska, autor al biografiei „Franz Baron Nopcsa“.
Nopcsa a părăsit Albania fără a-și îndeplini misiunea și și-a îndreptat atenția spre România, unde până în 1916, a activat în misiuni de spionaj pentru armata austro-ungară.
„Înainte de intrarea Bomâniei în război a cutreierat munţii Carpaţilor (tot ca cioban cu oi) condus de un cioban din Poiana-Sibiului, unde se îndeletnicea cu însemnări topografice pentru marele stat major german. Iar după intrarea României în război se afla mereu cu turma sa de oi tot pe lângă marele cartier român, furnizând comandamenului german (pe atunci aflător la Haţeg) date precise despre mişcările trupelor române”, informa ziarul Patria, în 1933.
Urmașul faimosului Față Neagră
Autorul relatărilor încerca să explice și cum a ajuns baronul Franz Nopcsa dedicat spionajului. L-ar fi influențat bunicul avestuia, Vasile Nopcsa, cel pe care scriitorul Jokai Mor l-ar fi portretizat în personajul romanului său „Sărmanii Bogați”, ca fiind banditul „Față Neagră”.
„Între anii 1860-‘90, exista în Ardeal o vestită bandă de falsificatori de bani (se falsificau bani austrieci, maghiari şi prusaci), al cărei conducător era un baron Nopcea, numit Faţa Neagră, care prin manoperile sale îndrăzneţe îşi câştigase o faimă legendară. În comuna Săcel întâlnim castelul (în stil medieval) al baronilor Nopcea, înconjurat de un imens parc de stejari. Cărările înguste ce şerpuiesc prin desişul înfrunzit ar şti să povestească multe din escaladările nocturne ale banditului – cavaler al secolului al XIX-lea, Față Neagră, bunicul baronului Francisc Nopcea. Moştenind de la bunicul său arta de a se deghiza, care la acest descendent a lui Faţa Neagră luase, într-o manie, necesitatea unei manifestări cotidiene, războiul i-a fost propice de a-și satisface această manie”, informa ziarul Patria.
Ciobanul spion între români
Activităţile sale de spionaj, unele riscante, îndreptate împotriva românilor, au fost relatate de acesta în volumul „Călătorie în Balcani”, apărut după moartea acestuia. În jurnalele sale, Nopcsa afirma că în România dinainte de 1918 corupția era un fapt adesea întâlnit.
„Josika (n.r. un țăran maghiar din Transilvania) i-a găsit pe români destul de proști și lenți, iar judecata lui coincide cu cea a maghiarilor educați din Transilvania. Datorită încetinirii și nehotărârii lor, românii par proști. În Transilvania, furtul nu este foarte frecvent, dar în România este privit cu înțelegere. În general, românii ardeleni analfabeți nu sunt antipatici. Așa-zișii români civilizați sunt de alt caracter. Ei sunt extrem de antipatici în duplicitatea și amăgirea lor. Lașitatea este comună celor mai mulți. Semicultura românilor este și ea parțial de vină pentru această schimbare de caracter”, scria Nopcsa.
În misiunile sale din munții care despart Transilvania de Oltenia, baronul deghizat în cioban a trăit printre păstorii români și le-a remarcat firea și obiceiurile.
„Se mai întâmplă uneori să apară neînţelegeri între ciobanii, de altfel calmi, iar atunci când se întâmplă, ei devin extrem de necumpătaţi şi violenţi, fiind capabili chiar de atrocităţi şi de torturi din cele mai cumplite. Această cruzime inumană, aproape voluptoasă a românilor pare să fie una dintre acele caracteristici primite odată cu amestecarea sângelui latin cu cel slavic”, observa Franz Nopcsa.
Nopcsa adăuga însă că nu îi judecă pe români, în general, fiind greu de judecat corect un popor care se înfurie cu toată pasiunea.
Ultimii ani din viața savantului
După război, baronul Franz Nopcsa s-a întors pentru o scurtă perioadă la moșia familiei sale din satul Săcel, însă localnicii i-au făcut o primire care avea să îl afecteze pentru tot restul vieții. Nici el nu s-a lăsat mai prejos, amenințându-i cu pistolul.
„Locuitorii din Haţeg nu au putut fi împăcaţi cu vechiul proprietar al castelului din Săcel. L-au pândit, iar când odată se plimba singur, l-au atacat. Bărbaţi echipaţi cu furci şi bâte au tăbărât peste el şi l-au trântit la pământ. Sângerând grav şi cu un craniu zdrobit, Nopcsa a fost descoperit de oamenii săi. Mai târziu, castelul său a fost găsit într-o adevărată stare de asediu, iar duhovnicul satului a trebuit să-şi folosească întreaga autoritate pentru a preveni alte jefuiri şi acte de violenţă. Prietenii lui Franz Nopcsa l-au adus la Budapesta, unde a fost operat. A stat mult timp ţintuit la pat şi nu şi-a revenit niciodată complet după leziunile grave ale sistemului nervos central”, relata fostul său apropiat Andras Tasnadi Kubacska, citând mărturiile baronului.
Nopcsa și-a reluat activitatea științifică în Occident, însă problemele de sănătate l-au afectat tot mai mult și i-au făcut viața tot mai dificilă. Alături de el ar fi rămas doar Bajazid Elmas Doda, care i-ar fi fost amant, în timp ce rudele sale s-au îndepărtat.
Nopcsa a continuat să rămână sub supravegherea serviciilor secrete occidentale până la moartea sa, potrivit mărturiilor vremii.
Controversele morții baronului Nopcsa
Baronul Franz Nopcsa a murit într-un hotel din Viena, în 1933, în împrejurări controversate. Ancheta oficială arăta că, în noaptea tragediei, înainte de se sinucide, și-a împușcat în cap asistentul Bajazid Elmas Doda, în timp ce acesta dormea.
A lăsat un bilet de adio, în care explica gestul fatal, susținând că motivul sinuciderii era sistemul său nervos, care ajunsese la capăt, iar pe secretarul său albanez îl ucisese pentru că nu ar fi vrut să îl lase în urmă, bolnav și în mizerie.
Unele publicații au pus sub semnul întrebării informările oficiale despre moartea baronului și scrisoarea de adio pe care acesta ar fi lăsat-o.
„Agenţii de contraspionaj ai unei mari puteri europene îl supravegheau de mai mult timp pe acest sportsman şi geolog. În 1932, în ultima escapadă din Balcani, unul din agenţi intrase în legături de prietenie cu albanezul Baiazid, secretarul şi omul intim al baronului Nopcea şi de aici se țes, apoi, firele, care singure ar putea duce la dezlegarea misterului uciderii secretarului Baiazid de către însuşi patronul său, baronul Francisc Nopcea, care imediat după ce a ucis pe Baiazid, s-a sinucis. Misterul dramei din Viena rămâne iarăşi un dosar închis al marei lupte a inteligențelor dintre popoare”, informa ziarul Patria.
Foto sus: Franz Nopcsa, in jurul anului 1933 și deghizat în cioban (© Wikipedia)
