Cum a fost asasinat cel mai rău adjutant al lui Hitler

Fără eroismul unor paraşutişti de origine cehă, numele lui Reinhard Heydrich ar fi putut fi astăzi mult mai sus în topul celor mai infame personaje din timpul celui de-al doilea război mondial. Înalt, blond, cu ochi albaştri, Heydrich era modelul germanului perfect, iar o biografie postumă îl numea „cel mai rău adjutant al lui Hitler”, un titlu la care ar fi putut candida foarte mulţi nazişti.

Biografia-model a unui nazist de vârf

Heinrich Himmler îl elogia spunând că a fost „un ideal care să fie mereu imitat, dar probabil niciodată atins”. Heydrich a fost omul-cheie al liderilor nazişti când venea vorba de sarcini dificile. Numele lui e implicat în cele mai semnificative momente ale celui de-al treilea reich. În 1934, în pregătirile pentru Noaptea cuţitelor lungi, el a fost cel care, ca şef al Gestapo, a întocmit lista rivalilor partidului nazist care trebuiau arestaţi şi executaţi. Tot el a contribuit la coordonarea atacurilor antisemite din timpul Kristallnacht. În 1939, a pus la punct înscenarea atacului fals de la frontiera germano-poloneză, atac folosit drept pretext pentru invazia Poloniei.

Născut la Leipzig în 1904, Reinhard Tristan Eugen Heydrich era fiul unui compozitor şi cântăreţ de operă care şi-a crescut familia într-un spirit puternic naţionalist şi antisemit. În tinereţe, Reinhad a fost un atlet şi violonist talentat. A intrat în marina germană în 1922, dar a fost dat afară în urma unui scandal. În 1931, Heinrich Rimmler l-a recrutat ca pe tănârul Heydrick, atunci în vârsta de 27 de ani, şi l-a numit şef al secţiunii de contrainformaţii a SS. Rolul acestuia în elita nazistă a crescut odată cu importanţa SS. A devenit mâna dreaptă a lui Himler, iar în 1934 a fost numit şeful Gestapo.

Doi ani mai târziu, la vârsta de 37 de ani, Heydrich a fost pus în fruntea protectoratului Boemiei şi Moraviei, unul din cele mai importante centru industriale ale reich-ului. În 1942, a prezidat întânirea unor birocraţi de nivel înalt, întâlnire care a pus bazele „Soluţiei finale” la „probelma evreiască”.Heydrich a ajuns să se numere printre favoriţii lui Hitler. Ştia foate bine cum să-i manipuleze pe cei din jur;prietenul său apropiat, Walter Schellenger, scria despre el că „avea o percepţie foarte acută a slăbiciunilor morale, umane, profesionale şi politice ale celorlalţi. Se părea că, ca şi cum ar fi fost în mijlocul unei haite de lupi feroce, el trebuia să demonstreze că era cel mai puternic.”

Planul secret al lui Beneš

Complotul pentru uciderea lui Heydrich s-a născut la Londra, fiind pregătit în secret în tabere de pregătire din zona rurală britanică. Acesta a fost executat de un grup select de comando. Succesul planului i-a şocat cumplit pe Hitler şi pe restul liderilor nazişti. Istoricul Callum MacDonald, autorul cărţii The Killing of SS ObergruppenführerReinhard Heydrich, consideră că asasinarea lui Heydrich ar fi prevestit soarta destinată naziştilor dacă urmau să piardă războiul.

Însă uciderea lui Heydrich a venit cu un preţ teribil. Asasinarea lui a declanşat o răzbunare cumplită ce a dus la moartea a mii de oameni. În loc să inspire o revoltă în masă sau să încurajeze mişcarea de rezistenţă cehă, represaliile au îngenuncheat întreaga ţară. Istoricii încă mai dezbat această problemă:oare valoarea simbolică a asasinării lui Heydrich a fost mai importantă decât vieţile pierdute?

După 1939, fostul preşedinte al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, aflat în exil la Londra, s-a străduit din răsputeri să-i convingă pe englezi să acorde ajutor ţării sale. Marea lui teamă era că aliaţii ar putea ceda şi ajunge la o înţelegere cu germanii, iar ţara lui să rămână la statutul stabilit în 1938, prin acordul de la Munchen. El a colaborat cu secţia de operaţiuni speciale a armatei britanice, şi a început pregătirea celor mai buni soldaţi cehi aflaţi în Marea Britanie. Aceştia trebuiau să fie paraşutaţi în Cehoslovacia pentru a acorda ajutor opoziţiei locale sau pentru a conduce operaţiuni de sabotaj. Soldaţii trimişi nu aveau însă şi un plan de scăpare. Urmau să rămână ascunşi până erau capturaţi sau ucişi, sau până când ţara urma să fie eliberată. Voluntari pentru misiunile secrete nu lipseau. Dintre toţi, s-au remarcat Jan Kubiš şi Jozef Gabčík.

(Gabčík şi Kubiš)

Heydrich a fost trimis în Cehoslovacia pentru a ţine în frâu mişcarea de opoziţie şi pentru a conduce misiunea de germanizare a populaţiei locale. Experienţa lui ca şef al poliţiei secrete l-a ajutat foarte mult în încercarea de a doborâ rezistenţa cehilor. Mii de intelectuali au fost executaţi, iar evreii cehi au fost închişi în ghetouri. Succesul acţiunilor sale l-a făcut pe Beneš să grăbeacă planurile. În octombrie 1941 au fost definitivate planurile operaţiunii Anthropoid, al cărei scop era asasinarea lui Heydrich. Nu se cunosc exact scopurile lui Beneš. Poate că spera că asasinarea liderului nazist ar fi dus la revoltă a cehilor care să trezească interesul Aliaţilor;sau poate că spera că duritatea represaliilor i-ar împinge pe cehi să acţioneze.

Kubiš şi Gabčík au fost paraşutaţi în Cehia pe data de 29 decembrie. Cei doi au intrat în contact cu membrii rezistenţei locale, fiind ajutaţi să ajungă în capitală cu acte false. Au început să se pregătească pentru îndeplinirea misiunii, dar niciunul dintre ei nu credea că se afla într-o misiune sinucigaşă. Amândoi şi-au găsit la Praga prietene cu care sperau să se căsătorească după război. Localnicii care lucrau la Castelul din Praga, aflat în punctul cel mai înalt al oraşului, le-au transmis celor doi informaţii cu privire la orarul şi securitatea lui Heydrich. Ei au hotărât că cel mai potrivit loc pentru asasinarea acestuia ar fi pe drumul dintre casă şi birou. Heydrich, nefiind foarte precaut, mergea în fiecare zi pe acelaşi drum, şi fără escortă.

Zvonuri cu privire la misiunea secretă a celor doi cehi s-au răspândit repede în interiorul mişcării de rezistenţă, dar nimeni nu ştia care era de fapt planul. Într-un final, o transmisie radio către Londra spunea că „după pregătirile pe care le fac Ota şi Zdenek (numele de cod ale celor doi), credem că se pregătesc să-l asasineze pe H. Asasinarea nu ar ajuta cu nimic pe Aliaţi şi ar aduce consecinţe imense asupra naţiunii noastre”.

Mesajul a fost interceptat de către Gestapo pe 12 mai, iar Heydrich a fost rugat să-şi ia măsuri de siguranţă, precum să călătorească însoţit de escortă şi într-o maşină blindată. Arogant, Heydrich a refuzat – credea că escorta i-ar prejudiciat prestigiul. Poate că era convins că niciun ceh nu ar fi îndrâznit să acţioneze împotriva sa.

Pe 26 mai, Heydrich urma să plece în Germania pentru a se întâlni cu Hitler. Pe drumul dintre casa acestuia şi centrul oraşului stăteau ascunşi cei doi soldaţi cehi. Când maşina a încetinit pentru a lua o curbă periculoasă, Gabčík a ieşit în stradă şi a vrut să-l împuşte pe Heydrich. Însă puşca i s-a blocat. Heydrich ar fi putut să scape în acel moment, dacă nu ar fi făcut o greşeală fatală. În loc să-i ordone şoferului să accelereze, crezând că Gabčík era singur, el s-a dat jos din maşină pentru a-l înfrunta. Kubiš a ieşit atunci din ascunzătoare şi a aruncat o bombă către maşina lui Heydrich. Deşi bomba nu a nimerit pe bancheta Mercedesului decapotabil, ci în dreptul roţilor din spate, explozia a făcut ca Heydrich să fie rănit de părţi ale maşinii.

(Locul în care cei doi cehi au încercat să-l omoare pe Heydrich)

Răzbunarea lui Hitler

Vestea tentativei de asasinat a ajuns la Hitler două ore mai târziu. Prima lui reacţie a fost de a ordona arestarea a 10.000 de cehi şi împuşcarea tuturor prizonierilor politici. O recompensă de 1 milion de mărci a fost oferită în schimbul identităţii celor doi, împreună cu promisiunea de a-i executa pe toţi cei care i-ar ajuta pe asasini.

Naziştii staţionaţi la Praga nu ar fi dorit organizarea unor represalii foarte dure, de teama unei revolte populare. Dovezile strânse de la locul crimei, inclusiv puşca de provenienţă britanică şi explozibilul englezesc, au arătat că făptaşii erau soldaţi paraşutaţi şi nu membri ai rezistenţei locale. Karl Hermann Frank, adjunctul lui Heydrich, i-a sugerat lui Hitler că un răspuns mai potrivit ar fi direcţionarea propagandei împotriva guvernului aflat în exil.

Între timp, Heydrich zăcea pe un pat de spital, înconjurat de soldaţi şi îngrijit de medicul personal al lui Himmler. În urma unei operaţii, i-au fost scoase din abdomen toate bucăţile de metal. În câteva zile, devenise însă clar că rana acestuia era puternic infectată. Pe 2 iunie, Heydrich şi-a pierdut cunoştiinţa. Două zile mai târziu era mort.

Hitler era furios. „Asemenea gesturi eroice, precum condusul în spaţii deschise într-un vehicul neblindat, sau plimbarea pe străzi fără escortă, sunt pur si simplu prosteşti”, spunea el. Pentru ochii publicului, moartea lui Heydrich a fost tratată drept tragedie naţională. La Berlin a fost organizată o înmormântare de stat;Himmler a ţinut discursul de elogiere, iar Hitler i-a acordat lui Heydrich, post-mortem, Ordinul German, cea mai înaltă decoraţie a ţării.

Răzbunarea a continuat. Evreii au fost, ca întotdeauna, primele ţinte. Pe 9 iunie, 3000 de evrei din ghetoul Terezin au fost trimiţi în lagărele de concentrare din Polonia pentru a fi ucişi. Hitler a mers însă şi mai departe. Lidice, un sat mic din Boemia, a fost ales pentru a fi distrus. În ziua înmormântării lui Heydrich, satul a fost înconjurat de soldaţi germani. Toţi bărbaţii de peste 15 ani au fost împuşcaţi. Femeile au fost trimise într-un lagăr de concentrare;câţiva din cei 104 de copii au fost daţi familiilor unor membri SS pentru a fi crescuţi „cum trebuie”;restul de 82 au fost ucişi prin gazare. Oraşul a fost apoi incendiat, casele dinamitate, cimitirul distrus. Până în luna iulie nu mai rămăsese aproape nimic.

Ultimul sacrificiu

Ucigaşii lui Heydrich s-au ascuns la Praga, ascunşi în subsolul unei biserici ortodoxe de către un preot. Alţi patru paraşutişti implicaţi în atac s-au refugiat în catacombele bisericii. Unul dintre ei, Kurda, a reuşit să fugă din Praga şi s-a ascuns în provincie. Cu timpul, au început să se simtă vinovaţi pentru represaliile brutale împotriva civililor. S-au gândit chiar să se sinucidă într-un loc public pentru a-şi asuma vina pentru asasinat. În cele din urmă, poate ar fi reuşit să scape. Au fost însă trădaţi.

Pe 13 iunie, neavând piste, oficialii nazişti au anunţat amnistierea celor care ofereau informaţii, plus o recompensă de un milion de mărci. Câteva zile mai târziu, Kurda, sub presiunea familiei, s-a predat şi a dezvăluit naziştilor adresele câtorva case de siguranţă din Praga.

Dintr-una din aceste case, familia Moravec a fost arestată pe 17 iunie. Maria Moravcova a apucat să înghită o pastilă de cianură. Fiul ei, Vlastimil, şi soţul ei au fost arestaţi şi torturaţi. Vlastimil a rezistat aproape o zi întreagă. Apoi ofiţerii Gestapo l-au îmbătat forţat şi i-au pus în faţă capul mamei sale, ţinut într-un acvariu. Băiatul a cedat în cele din urmă şi le-a zis naziştilor numele bisericii unde i se spusese să se ascundă în caz că avea probleme.

În câteva ore, biserica era înconjurată de 700 de soldaţi SS. Însă cehii nu au vrut să se predea. Cu muniţia pe care o mai aveau, au reuşit să-i ţină pe germani la distanţă timp de câteva ore, apoi – când au rămas fără gloanţe – cei trei bărbaţi, printre ei şi Kubiš, s-au sinucis.

Gabčík şi alţi trei paraşutişti se ascundeau în catacombe. Ofiţierii Gsestapo ţineau morţiş să-i poată lua prizonieri pe cehi pentru a putea demonstra, de dragul propagandei, că întregul complot a fost plănuit de englezi. Kurda a fost adus pentru a-şi convinge foştii parteneri să se predea, dar nu a primit niciun răspuns. După şase ore şi mai multe tentative de a-i recupera pe cei patru vii, soldaţii SS au trecut peste dispoziţia Gestapoului, şi au pus explozibili la intrarea în catacombe pentru a putea intra. Înainte de a ajunge la cei patru cehi, aceştia s-au sinucis prin împuşcare. Ulterior, preoţii care i-au adăpostit pe Gabčík şi restul, împreună cu sute de membri ai mişcării de rezistenţă şi familiile lor au fost executaţi.

A meritat?

După sfărşitul războiului, mulţi dintre cehii care au colaborat cu naziştii, inclusiv Kurda, au fost condamnaţi pentru trădare şi executaţi. Întrebat în timpul procesului de ce şi-a trădat camarazii, Kurda a răspuns „cred că şi tu ai fi făcut la fel pentru un milion de mărci”. Guvernul comunist de după 1948 a minimalizat rolul britanicilor în sponsorizarea şi coordonarea misiunii, însă după 1989 Gabčík şi Kubiš au devenit eroi naţional. Cripta bisericii în care aceştia au murit este astâzi muzeu şi memorial, iar în locul unde aceştia l-au împuşcat pe Heydrich stă astăzi un monument.

(Memorialul din criptă)

Istoricii încă dezbat dacă operaţiunea Anthropoid ar trebui să fie celebrată sau condamnată. În ciuda speranţelor lui Beneš şi ale celorlalţi membri ai guvernului aflat în exil, asasinarea nu a condus la o revoltă în masă, ci a făcut ca rămăşiţele mişcării de rezistenţă, deja foarte slăbită din cauza terorii instituite de Heydrich, să dispară şi ele.

Cu toate acestea, brutalitatea răzbunării naziste i-a convins pe Aliaţi să condamne acordurile de la Munchen şi, după război, să reinstituie Cehoslovacia în toate drepturile sale. În plus, poate cel mai important impact al asasinării a fost unul psihologic. Din acel moment, liderii nazişti nu s-au mai simţit în siguranţă, iar sacrificiul cehilor le-a arătat Aliaţilor că stăpânirea nazistă din teritoriile ocupate nu era atât de puternică precum pretindeau aceştia.

Sursa:http://www.historynet.com/