Contele Mihály Teleki de Szék - Cancelar al Transilvaniei în vremuri tulburi
Pentru mulți istorici români și maghiari, contele Mihály Teleki de Szék (1634-1690) era un homo novus, pentru că se ridicase după ce mulți din „vechea nobilime” își pierduseră averile, ba chiar și viețile, în nefericita „aventură poloneză” din anul 1657 a lui Gheorghe al II-lea Rákóczi și în anii tulburi care i-au urmat.
Nu era însă un parvenit, dimpotrivă! Familia Teleki (originară din Teleac, sat din județul Mureș, situat la 23 de kilometri de Reghin) este una foarte veche, fiind o ramură a familiei Garázda. Cealaltă ramură, familia Szilágyi de Horogszeg, este bine cunoscută în istoriografia românească datorită mamei regelui Matei Corvin, Elisabeta Szilágyi, și a celei de-a doua soții a lui Vlad Vodă Țepeș, Justina Szilágyi, pe care istoricii români preferă s-o numească Ilona. Strămoșul comun al familiilor Teleki și Szilágyi a fost Lóránd Szilágyi de Garázda.
În arhivele maghiare se păstrează și acum diploma din data de 24 februarie 1409, prin care Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și ulterior suveran al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, a acordat familiei Teleki un blazon cu o capră neagră. Tot o capră neagră apărea și pe blazoanele familiilor Garázda și Szilágyi.
Ascensiunea
Viitorul cancelar s-a născut pe data de 21 august 1634 la Oradea, părinții săi fiind János Teleki de Szék și Anna Bornemisza. Mama lui Mihály Teleki era mătuşa soției lui Mihail I Apaffi, cele două purtând, aţi observat bine, acelaşi nume: Anna Bornemisza.
S-a însurat de foarte tânăr cu Zsófia Pekry de Petrovina și Kutyfalva, care însă a murit repede. În anul 1657, când nu împlinise încă 23 de ani, Mihály Teleki s-a însurat pentru a doua oară cu Judith Veér de Köröstarcsa, care avea numai 16 ani. Corespondența lor ne arată nu numai afecțiunea pe care și-au purtat-o cei doi soți, ci și faptul că Judith Veér (care i-a dăruit viitorului cancelar nu mai puțin de 12 copii!) era o femeie cultă – fapt cu totul remarcabil într-o epocă în care doar băieții erau trimiși la învățătură, iar fetele (chiar și cele din aristocrație) primeau o educație destul de sumară.
Ascensiunea lui Mihály Teleki a început în anul 1665, ca urmare a înrudirii sale cu familia princiară. Puterea era însă greu de obținut în Transilvania acelor vremuri, mai ales când era deținută de alții. Unul dintre obstacole era baronul Denés (Dionisie) Bánffy, fost partizan al lui Janos Kemény, menținut în funcții de către Mihail I Apaffi tot din motive de realpolitik.
Blazoanele familiilor Garázda şi Szilágyi, având în centrul lor capra neagră; familiei Teleki îi va fi acordat un blazon cu acelaşi simbol de către Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei
Înrudit prin soția sa cu principesa Anna Bornemisza, acest personaj grandoman, care făcea rechiziții abuzive de cai și alte bunuri oriunde se ducea (însoțit de o foarte puternică escortă înarmată), era comite suprem de Dăbâca și de Cluj, comandant militar al cetăților Cluj și Gherla și consilier princiar. Toate aceste onoruri nu l-au împiedicat să conspire împotriva principelui, iar Teleki l-a demascat, cu ajutorul nobilului secui Paul Béldi. Prin urmare, Dieta Transilvaniei l-a condamnat la moarte pe Denés Bánffy în 1674, iar în 1675, castelul său din Gornești i-a fost dăruit de Mihail I Apaffi lui Teleki. Cinci ani mai târziu, Mihály Teleki devenea cancelar – primea, aşadar, a doua funcție în stat.
Modo transilvano devine o amintire
Inițial filohabsburg, contele Teleki și-a schimbat apoi orientarea politică, susținându-i pe curuții (de la răscoala lui Gheorghe Doja, acest termen era folosit pentru a-i desemna pe rebeli) care se răsculaseră împotriva stăpânirii habsburgice din Ungaria Mare. Dar încă din timpul asediului Vienei, noul cancelar al Transilvaniei și-a dat seama că e mai prudent să inițieze tratative cu habsburgii, fapt care a contribuit la primirea titlului de conte al Imperiului, moștenit apoi de toți cei cinci fii ai săi.
Mihály Teleki de Szék a fost unul dintre cei care, după moartea lui Mihail I Apaffi, a încercat să ia puterea în Transilvania. A fost însă învins de Emeric Thököly (venit cu ajutor otoman și românesc) în bătălia de la Zărnești (21 august 1690), murind la scurt timp.
Acest text este un fragment din articolul „Câteva piese de argintărie din ultimii ani ai existenţei Transilvaniei ca principat independent”, publicat în numărul 233 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
