Coco Chanel: din dragoste de viaţă
„CC” este astăzi o monogramă celebră. Prima care a folosit-o a fost Regina Franţei Caterina de Medici. A mai utilizat-o şi Regele Carol II al României, dar pentru majoritatea oamenilor, ea reprezintă un nume celebru al Europei secolului XX, Coco Chanel.
Această femeie cu un destin de excepţie, (pe numele ei adevărat Gabrielle Bonheur Chanel) născută în semnul zodiacal ”Leu” (19 august 1883), a rămas în istorie prin crearea sintagmei ”nobleţea simplităţii”. S-a născut într-o familie modestă, a rămas orfană, a cunoscut şcoala maicilor romano-catolice, a cântat în cabaret (unde şi-a ales şi prenumele ”Coco”, pe care îl va folosi tot restul vieţii), a iubit, a suferit, a creat. A strălucit în lumea modei, parfumurilor şi bijuteriilor. A trăit într-o epocă dificilă. La 31 de ani a cunoscut ravagiile Primului Război Mondial, la 57 de ani, pe ale celui de-al Doilea, Franţa fiind ocupată de Germania.
Coco Chanel nu s-a lăsat înfrântă. Era conştientă de ceea ce era. În anii 20, ”the roaring twenties”, Coco Chanel a fost cerută de soţie de ducele de Westminster, dar l-a refuzat spunând că ”pot fi multe ducese de Westminter, dar numai o singură Chanel”.
O primă pagină în strălucitoarea ascensiune a lui Coco Chanel a fost crearea propriei linii de pălării. Ca şi Aristotel Onassis, Coco Chanel a ştiut că lumea artei promovează tot. Stilul simplu, dar de o rafinată eleganţă al pălăriilor ei a determinat ca toată lumea bună, în special aristocraţia şi vedete consacrate ale filmului să poarte pălării ”Chanel”. ”Nebunia anilor 20” a avut-o în centrul atenţiei. În 1904, a început o relaţie cu baronul Etienne Balsan, moştenitorul unei familii care avea afaceri cu textile, acesta ajutând-o să deschidă primul magazin în 1908, la parterul casei sale, vechi loc de întâlnire al protipendadei pariziene. Coco Chanel s-a extins apoi, cu ajutorul lui Arthur Capel, în 1910 pe Rue Cambon 21 continuând cu un magazil în Deauville (1913) şi în locaţia exclusivistă Biarritz (1915).
Pe lângă ambiţie, tenacitate şi talent, Coco Chanel avea un dar deosebit:putea anticipa tendinţele în tipologia modei feminine a timpului său.
În 1921, Coco Chanel a decis să se implice în industria fabricării de parfumuri, beneficiind de aportul specialistului în chimie Ernest Veaux. Cu toţii ne amintim de faimosul ”Chanel no.5”. Coco Chanel a decis ca numele lui să fie simplu, cu numărul de ordine al eşantionului, din laborator. ”No.5” a devenit simbolul perfecţiunii în parfumuri. A rămas celebră şi forma clasică a sticlei de parfum, dreptunghiulară, din cristal transparent. Un alt parfum de succes a fost „Chanel no.22” ("Coco Chanel Biography". Inoutstar.com accesat la 8 ianuarie 2015).
În 1926, Coco Chanel a lansat modelul de rochie ”petit noir”, revoluţionând industria modei. În 1929, a deschis o linie de accesorii:eşarfe, genţi, pantofi. În 1932 a lansat o colecţie de bijuterii (în special cu diamante), colaborând cu nume precum contele Etienne de Beaumont şi ducele Fulco de Ventura.
Coco Chanel a impus moda asocierii hainelor simple (ceea ce poate fi considerată ”moda minimalistă”) cu bijuterii care să iasă în relief. După ce a colaborat la realizarea de costume pentru piese de teatru (în special, ale celebrului Igor Stravinski), a ajuns ca atelierele sale să producă circa 28 000 modele anual, realizate de o echipă de peste 4 000 de oameni. După izbucnirea războiului, a lăsat să funcţioneze doar industria parfumurilor. De-a lungul timpului a cunoscut personalităţi de prim rang ale vieţii politice, culturale, mondiale:Winston Churchill, Pablo Picasso ("Coco Chanel Biography". Inoutstar.com, accesat la 8 ianuarie 2015).
În 1940, la 57 de ani, Coco Chanel scria o nouă pagină plină de controverse a destinului său furtunos. Franţa fusese ocupată de Wehrmacht, iar la Hotel Ritz, se întruneau importanţi comandanţi militari germani, între care Hermann Goring, liderul Luftwaffe (Aviaţia Militară a Germaniei) era cel mai cunoscut. Coco Chanel a fost acuzată de o armată de ziarişti, istorici, documentarişti, vânători de senzaţional, că ar fi fost spioană nazistă. S-a invocat existenţa unor documente, de asemenea, se consideră că a avut o relaţie cu un cunoscut agent german Hans Günther von Dincklage, cunoscut sub numele ”Spatz”. A fost acuzată că a locuit, în permanenţă, pe perioada războiului, la etajul şapte al Hotelului Ritz. O altă acuzaţie, a fost aceea că a acceptat misiunea Serviciului de Spionaj German Abwehr, condus de amiralul Canaris, de a negocia în 1943 cu britanicii din Spania, speculându-se faptul că îl cunoştea pe Winston Churchill, supranumit ”Leul britanic”. Coco Chanel ar fi avut numele de cod Westminster şi indicativul F 7124, ca spion Abwehr (Vaughan, Hal (2011). Sleeping with the enemy:Coco Chanel's secret war. New York: Knopf, p.169).
Contextul politic era unul controversat, deoarece în 1940, Churchill şi Hitler erau în relaţii bune. Hitler şi-a trimis într-un zbor secret un om de încredere, pe Rudolf Hess, la bordul unui ”Messerschmitt”, în Anglia, pentru a trata în secret cu Churchill, în 1941. S-a considerat că gestul lui Hess a fost unul de nebunie, o acţiune sinucigaşă, dar nimeni nu a găsit răspunsul la întrebarea de ce Hess a fost găsit mort în închisoarea de la Spandau, la o vârsă venerabilă (93 de ani), mai ales că era unicul prizonier. Hitler spera să nu fie nevoit să atace Anglia, dorind să aibă spatele frontului asigurat, pentru a se dedica atacării Uniunii Sovietice, deşi încheiase în 1939 un pact secret cu aceasta. Adolf Hitler a sprijinit tacit evacuarea armatei britanice de la Dunkerque, în 1940, deşi putea să o masacreze fără probleme, fapt ce i-a determinat pe mulţi să pună sub semnul întrebării ”nebunia lui Hess”.
”Lucy” (Rudolf Roessler) celebrul spion avea reţeaua extinsă până la OKW (Ober Kommando Wehrmacht), Înaltul Comandament Militar, Stalin cunoscând dinainte planul ”Barbarossa” (25 decembrie 1940, deci cu şase luni înainte!) şi data şi ora atacului german: 22 iunie 1941, ora 3, 15 dimineaţa. Să avem în vedere şi că mareşalul Tuhacevski a fost eliminat tot în urma unei afaceri de spionaj (i s-a fabricat un dosar de spion german care a fost lăsat ”să cadă” în mâinile NKVD-ului).
La 6 iunie 1944, debarcarea din Normandia, deşi Franţa era înţesată de spioni Abwehr, agenţi Gestapo (Geheime Statz Polizei-Poliţia Secretă a Statului) şi trupe SS (Schutz Stafel- ”trupe de elită”), a fost o relativă surpriză pentru conducerea militară germană. Luftwaffe al cărei comandant era Goring, care era nelipsit de la ”Ritz”, a avut un rol destul de limitat.
Pot fi acestea câteva argumente pentru a sprijini ideea că era foarte posibil ca situaţia să fi fost exact invers în cazul lui Coco Chanel? Că acele documente care azi sunt prezentate în sprijinul ideii că a fost spion nazist să fi fost ”acoperirea ei” ca agent dublu? Coco Chanel nu a avut soarta unei alte femei celebre Mata Hari, condamnată pentru spionaj în Primul Război Mondial. Coco Chanel a fost arestată pentru colaboraţionism, în septembrie 1944, dar a fost eliberată la intervenţia lui Winston Churchill (Vaughan, Hal (2011). Sleeping with the enemy: Coco Chanel's secret war. New York:Knopf, pp. 186-187).
Cei care susţin faptul că Chanel a fost de partea germanilor se bazează pe dorinţa ei de a-şi elibera un nepot închis într-un lagăr german, că ar fi avut o aversiune faţă de evrei, că ar fi vândut parfumeria unei familii de evrei înainte de război, sperând să o obţină după ocupaţia germană (Vaughan, Hal (2011). Sleeping with the enemy:Coco Chanel's secret war. New York:Knopf, p.101).
În 1945, a vândut drepturile asupra mărcii de parfumuri lui Pierre Wertheimer, din cauza atacurilor din presă, plecând în Elveţia cu iubitul ei german, locuind acolo mai mulţi ani. Când a revenit în Paris, o vreme succesul a ocolit-o, dar Coco Chanel nu a cedat, deşi, în 1953 avea 70 de ani.
La 5 februarie 1954, taiorul (tailleur), piesa ei de rezistenţă devenea un nou succes mondial, ea readucând în atenţia publicului ”moda anilor 20” (Internet Stones.com. accesat la 8 ianuarie 2015). Sprijinită de presa americană, Coco Chanel era din nou pe val, trăind în camera sa de la Hotel ”Ritz”, astfel că, la moartea ei, pe 10 ianuarie 1971, când intrase în al 88-lea an al vieţii, s-a putut considera împlinită.
