Cine mai ştie de Dora D`Istria - prima româncă ce a publicat o carte?!

Dora D`Istria, pe numele său real Elena Ghica, s-a născut în Bucureşti pe 3 februarie 1828, fiind prima dintre cei cinci copii ai banului Mihalache Ghica şi nepoata domnitorului Grigore al IV-lea Ghica. Mama ei, Caterina Ghica, fostă Faca, e prima femeie româncă care a publicat o carte, “Pentru educaţia copiilor”.  Prinţesa a avut o personalitate complexă, a fost scriitoare, pictoriţă, feministă, vorbea mai multe limbi străine, cânta şi compunea muzică, un om de o inteligenţă remarcabilă. Cea mai mare pare a vieţii şi-a petrecut-o în străinătate, dar nu a încetat niciodată să aparţinã ţării natale.

Elena Ghica a fost un copil minune, la vârsta de cinci ani învaţă greaca, latina, franceza, italiana, engleza şi germana, cultivă cu pasiune muzica şi sporturile, la unspezece ani scrie o nuvelă, la paisprezece ani traduce “Iliada” lui Homer din original în germană, iar la şaisprezece ani ia parte la expoziţia de artă figurativă din Drezda. Banii obţinuţi din vânzarea tablourilor îi va împărţi săracilor. Elena a ajuns să cunoască la perfecţie nu mai puţin de nouă limbi străine:italiană, engleză, germană, franceză, română, greacă, latină, rusă şi albaneză. Este o performanţă nu doar pentru acea vreme, ci şi pentru acum. Societatea aristocratică a secolului al XIX-lea fusese cucerită de inteligenţa şi frumuseţea prinţesei, iar noi, cei de acum, abia ştim de existent acestei femei care face cinste neamului.

Tânăra Elena avea o cultură enciclopedică, studia de toate, avea o mare uşurinţă de a acumula cunoştinţe şi se folosea de oamenii pe care îi cunoştea pentru a-i furniza diferite informaţii.

Pentru studii, familia a trimis-o în străinătate:la Dresda, Viena, Veneţia şi Berlin. Intoarsă la Iaşi la vârsta de 21 de ani, îl cunoaşte pe ofiţerul rus, Alexandr Kolţov Masalski, în cadrul unui bal. Rusul rămâne vrăjit de frumuseţea şi inteligenţa prinţesei românce.Nunta celor doi are loc în 1849, la Iaşi, şi se stabilesc ulterior în frumosul Sankt Petersburg. Aici a epatat frumoasa româncã prin cunoştinţele sale şi prin talent, obţinând medalia de argint la concursul de peisaje organizat la muzeul Ermitaj şi anticipându-i-se un viitor strălucit în lumea artelor plastice.

Ideile liberale ale prinţesei şi susţinerea principiilor revoluţionare ale anului 1848 nu au ajutat-o prea mult în a se acomoda într-o ţarã al cãrei vis imperialist nu s-a stins niciodatã. Ironia, glumele înţepãtoare şi intervenţia în discuţiile politice au deranjat societatea ruseascã, a fost sfãtuitã sã-şi pãstreze opiniile pentru ea, dar nonconformistã de fel, a ignorat avertismentele. Urmarea acestui fapt a fost chiar biciuirea ei la Prefecturã, când i s-a spus clar „politica, dacã se poate, sã nu vã mai intereseze”. Aceastã întâmplare a determinat-o pe Elena Ghica Masalski sã pãrãseascã definitiv Rusia, împreunã cu pruncul ce va muri mai târziu, la Bruxelles. Ea nu a divorţat, a rãmas în continuare principesa Kolţov-Masalski, dar în lumea culturalã s-a prezentat cu numele literar, Dora D`Istria, sub acest nume devenind şi celebrã.

Asupra numelui sãu au fost fãcute multe speculaţii, încã nu ştim la ce s-a gândit exact prinţesa când şi-a luat acest nume, dar putem intui dorinţa de a-şi sublinia apartenenţa balcanicã. Istria, scãldatã de Adriaticã, se leagã direct de istro-români, dar nu trebuie sã uitãm cã printre populaţiile balcanice aşezate apoi în Istria au fost şi mulţi albanezi, în legãturã cu originea albanezã a familiei sale. Ne mai putem gândi şi la „bãtrânul Istru”, Dunãrea, atât de dragã Elenei. „Dora” ar putea veni de la cuvântul „dor”, cu o încãrcãturã sentimentalã bogatã şi l-am putea asocia cu dorul de ţarã sau de la miticul „Doris”, fiica Oceanului şi a lui Tethys, mama Nereidelor.

            În aprilie 1955se îndreaptã cãtre Elveţia, escaladeazã vârful Moench (4105m), unde a înfipt tricolorul României şi este una dintre primele femei alpiniste. În Belgia îşi începe activitatea literarã, publicã ”La vie monastique”, apoi face excursii ştiinţifice şi arheologice în Attica, Beotia, Focida, Peloponez, viziteazã Italia, urcã pe Vezuviu, pasiunea ei pentru cãlãtorii rãmânând constantã. Era renumitã ca bunã alpinistã, practica tirul şi cãlãria şi mânuia cu îndemânare armele, o pasiune tipic albanezã, am putea spune.

Elena Ghica a legat prietenii cu marile personaje ale timpului sãu:regele Frederic Wilhelm IV, Don Pedro II D`Alcantara, împãtarul Braziliei, Edgar Quinet, dar şi cu patrioţi albanezi cunoscuţi:Dimitrie Camarada, Zef Serembe, Leonardo de Martino.

Dupã cum am putut observa, Dora D`Istria a călătorit foarte mult, a avut o viaţă aventuroasă, a fost deschisă ideilor noi şi este una dintre primele feministe şi luptătoare pentru pace.

Celebra sa lucrare apărută în 1869, “Despre femei de o femeie” tratează statutul femeii şi militează pentru obţinerea drepturilor egale cu bărbaţii. Scriitoarea analizează situaţia materială şi socială a femeilor din ţările romanice şi germanice. O altă lucrare ce are în centrul său femeia este tratatul “Les femmes en Orient”, apărut în 1859. Cititorul occidental intră în contact cu lumea femeilor din Orient, o zonă foarte puţin cunoscută la acea vreme.

Paginile de etnografie, istorie si folclor balcanic le-a scris şi publicat în nu mai puţin de şase limbi, din cele pe care le cunoştea la perfecţie:franceza, italiana, greaca, rusa, germana şi engleza.

Scriitoare ilustrã, instruitã, cu o vastã culturã generalã şi cunoştinţe în multiple domenii ca:literaturã, etnografie şi folclor, geografie, istorie, sociologie, artã şi altele, racordatã la marile probleme ale timpului sãu, a colaborat cu prestigioasele publicaţii:Revue de deux Mondes, International Review, New York Tribune, Il Dritto, Observateur Belge, Gazette Rose, Courier şi multe altele.

Dora D`Istria, personaj emblematic pentru secolul sãu, a fost descrisã de cãtre Nicolae Iorga:”e de uimit câte cunoştinţe se adunaserã în mintea acestei excepţionale femei şi cu câtã uşurinţã le putea ea scoate în front ori de câte ori era o bãtãlie de dat”.

Elena Ghica nu s-a putut îmăpa niciodată cu ideea că pe tronul României şade un Hohenzollern.

Fascinanta femeie a murit pe 17 noiembrie 1888, în frumoasa ei casã din Florenţa, Villa D`Istria, pe care a lãsat-o primãriei din Florenţa pentru ajutorarea Institutului de surdo-muţi. Deşi a fost înconjuratã şi admiratã de toatã lumea, a fost mai mereu singurã şi-şi gãsea liniştea în studiu, scris sau în a se dedica alinãrii suferinţelor umane. Cei care au cunoscut-o au afirmat cã în înãuntrul ei era nefericitã, dar cu simţãminte nobile, amabilã, plãcutã, o femeie de admirat şi de iubit. Inima ei era familiarã cu durerea, suferea mult fãrã a plânge, şi totuşi era vioaie, extraordinarã. În opinia celor care au intrat în contact direct cu românca eruditã, Elena Ghica a fost o femeie care nu a trait pentru ea, a trait pentru a-i ajuta pe ceilalţi, a trait pentru generaţiile viitoare şi pentru binele lor.

Este important a preciza cã Dora D`Istria a avut un simţ al dreptãţii şi egalitãţii uimitor. Ea a criticat pãrerile ce susţineau cã femeile sunt inferioare bãrbaţilor, cã ele sunt un fel de diminutiv al lor, cã ele reprezintã tranziţia dintre bãrbaţi şi regnul animal şi a demonstrat cã ele, egalele bãrbaţilor, au dat dovezi de superioritate în anumite momente cheie.

Din nefericire, lucrările sale apărute în alte limbi au rămas străine cititorilor români, nefiind traduse. Mai mult de atât, doar foarte puţini români ştiu de existenţa acestei femei caracterizatã numai de superlative. Un popor care nu-şi cunoaşte personalitãţile şi nu şi le cinsteşte, pierde din propria entitate. Ideile Dorei D`Istria, prima femeie din aceastã zonã care s-a ridicat în apãrarea emancipãrii femeii, pentru cucerirea dreptului la demnitate, respect şi independenţã, ar trebui cunoscute şi astãzi, cãci, din pãcate, unele femei sunt încã tratate numai drept gospodine, iar societatea mai este presãratã cu idei învechite.

Dupã cum afirma chiar ea, îndepãrtatã de soartã, din copilãrie, de malurile dragi ale Dâmboviţei, n-a încetat niciodatã sã aparţinã ţãrii natale al cãrei destin a fost obiectul meditaţiilor sale neîncetate.

Cenuşa sa a fost depusã la Cimitirul “Trespiana” din Florenţa, averea sa a fost lãsatã Primãriei din Bucureşti pentru administrarea spitalului Pantelimon, ctitoria familiei sale, iar tablourile, corespondenţa, cãrţile rare, pinacotecii şi bibliotecii din Florenţa.

Bibliografie:

 Cristina Maksutovici, “Un nume pe nedrept uitat:Dora D`Istria”, Editura Ararat, Bucureşti 1997.

George Marcu, Rodica Ilinca, “Dicţionarul personalitãţilor feminine din România”, Editura Meronia, Bucureşti.