Cine a fost Henrieta Gibory? Fiica scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România
Mezina scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost una dintre primele femei-arhitect din România. A avut o contribuţie importantă la formarea şcolii de arhitectură modernă românească şi a fost proiectantul Institutului de Oncologie, al Spitalului Fundeni şi al Spitalul Filantropia din Bucureşti.
Henrieta-Riri-Delavrancea, născută în 1894, a fost cea mai mică dintre cele patru fiice ale scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea. Alături de surorile ei, în casa eruditului Delavrancea, Henrieta a crescut înconjurată de cele mai mari personalităţi culturale ale secolului trecut. Aşa cum mărturisea în memorii, sora cea mare a Henrietei, pianista Cella Delavrancea, în copilăria fiicelor scriitorului cultura, literatura şi muzica au fost constante ale educaţiei.
„În locuinţa noastră modestă vibra dragostea pentru artă, în toate formele ei - literatură, muzică, pictură. Mi-aduc aminte de scriitori, în jurul mesei rotunde, mama servind ceaiul obişnuit la aceste adunări, şi de pesmeţii cu anason, ronţăiţi în timpul discuţiilor prelungite până în miezul nopţii. În casa noastră cu odăi încăpătoare se perindau oameni politici, avocaţi şi artişti. Puternica personalitate a tatălui meu era un centru de atracţie. Mincu, arhitectul de mare talent, era admis în cercul nostru de copii. Jucam ţintar cu el şi ne plăcea figura lui, care semăna cu cea a lui Alphonse Daudet, delicatul scriitor din care ne citea tata. Ne răsfăţa domnul Mincu, aducându-ne prăjituri şi jucării. Când apărea Grigorescu la noi, parcă şi obiectele stăteau drepţi. (...) Caragiale se instala la taifas, când la noi, când la Vlahuţă. Glumeau, discutau, disertau. Adunări unde se cheltuia atâta spirit, atâta înţelepciune numai de dragul speculaţiunilor abstracte”, scria Cella Delavrancea în volumul de memorii.
Şi-a ales meseria la vârsta de 6 ani
Dacă Cella a îmbrăţişat muzica, Margareta s-a dedicat unei cariere în litere şi fiolosifie, iar Niculina a ales pictura, Henrieta s-a îndreptat către un domeniu mai puţin obişnuit femeilor în secolul trecut. A ales arhitectura şi potrivit memoriilor surorii sale, a ştiut acest lucru încă de la vârsta de 6 ani:
„Domnul Mincu îşi jucă rolul de examinator cu toată seriozitatea şi, după felicitările meritate, o întrebă ce vrea să devină când va fi mare: Arhitectă, răspunse fetiţa”.
După perioada studiilor în particular, Henrieta a urmat Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti Şi-a întrerupt studiile în timpul războiului şi a plecat pe front ca infirmieră voluntară. În timpul războiului l-a cunoscut pe ofiţerul francez Emile Gibory cu care s-a căsătorit în 1918. După război, cei doi soţi au locuit o vreme la Paris.
Henrieta şi-a reluat studiile în 1924 şi a obţinut diploma de arhitect în 1927. A devenit astfel a patra femeie arhitect din România, după Ada Zăgănescu, Virginia Andreescu şi Mimi Friedman.
A refăcut faţada de la Capitol
Henrieta Delavrancea a fost cea care, în 1938, a refăcut faţada Cinematografului Capitol. Bogata operă a arhitectei a cuprins şi o serie de lucrări realizate la Balcic în perioada 1930-1940. În Bucureşti a contribuit la realizatea unor obiective interes public precum Halele Obor, Institutul de Oncologie, Spitalul Fundeni şi Spitalul Filantropia.
Cinema Capitol din București (foto: CristianChirita / Wikimedia Commons)
După ce practica privată a fost interzisă în arhitectură, în timpul regimului comunist, Henrieta Delavrancea Gibory, a lucrat pentru Colectivul de proiectare din cadrul Ministerului Sănătăţii şi pentru Institutul Proiect Bucureşti, vreme de 19 ani.
Foto sus: Portretul Henrietei Delavrancea Gibory, pictat de Eustaţiu Stoenescu (sursă: Muzeul Național de Artă al României)
