
Cine a fost Emeric Thököly, unul dintre ultimii proprietari ai Castelului Corvinilor?
Pe 25 Septembrie anul 1657 se năştea la Kezmarok, în Ungaria Regală, actuala Slovacie, viitorul conte, principe al Transilvaniei, rege al Ungariei de Nord, paşă de Vidin, erou, soţ, aventurier, proprietar al Castelului Corvinilor, Emeric Thököly.
El a fost cel de-al cincilea copil al contelui István Thököly, participant la revolta antihabsburgică a nobilimii maghiare din Ungaria Regală( revolta curuţilor) şi al Mariei Gyulaffy, strănepoată după mamă a principelui transilvănean Gabriel Bethlen, a cărei proprietăţi transilvane le-a şi moştenit, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.
După înfrângerea revoltei, confiscarea averii participanţilor şi politica anti-protestantă a habsburgiilor odată cu moartea tatălui său din iarna anului1670, Tököly Emeric se refugiază în Transilvania.
„Fire revoluţionară şi neastâmpărată, Emeric Thököly la etatea de 21 ani se aşează în fruntea nemulţumiţilor”, fiind ales lider al curuţilor transilvăneni de către Consiliul principelui la 26 Septembrie 1677. Totodată principele Mihail Apafi I îl autorizează să formeze o armată de voluntari.
Conducătorul forţelor antihabsburgice a fost numit Mihály Teleki, Thököly fiind al doilea om la conducere. Curuţii îşi unesc forţele la Tăşnad apoi în iunie 1678 pornesc atacul asupra Ungariei Regale. Pe parcursul următoarelor luni forţele transilvane înregistrează victorii redutabile, Thököly aducând sub ascultarea sa 13 judeţe, inclusiv oraşele miniere de pe râul Hron, pe care le pierde însă mai târziu.
Este ajutat şi de ţăranii slovaci care împreună cu alţi rebeli se ridică acum pentru libertate şi justiție, încurajaţi fiind şi de promisiunile de sprijin venite din partea francezilor. Thököly este ales comandat (1678) şi în curând tot centrul şi estul Ungariei Regale intră sub controlul său. După trei ani de conflict, Thököly şi împăratul Leopold I încheie un armistiţiu.
Dar răspunsul Curţii de la Viena la cererile sale întârzie câteva luni. Dezamăgit contele îşi trimite ambasadorii la Înalta Poartă. Sultanul Mehmed al IV-lea îi conferă titlul de „rege al Ungariei Superioare” precum şi pe acela mai mult formal de principe al Transilvaniei căci Dieta principatului îl alesese pe Mihail Apafi al II lea. Între timp dominaţia sa se întinde până pe râul Váh. În ciuda acestor victorii nu reuşeşte atragerea de partea sa a membrilor Dietei care se temeau de alianţa turcească a acestuia. Contele se angajase să plătească un tribut anual de 40.000 de taleri.

Lipsit de sprijin intern şi respins mereu de către Curtea imperială, Thököly participă la asediul otoman asupra Vienei din 1683, fapt care a deschis calea către declinul carierei sale. După înfrângerea turcilor se vede nevoit să redeschidă negocierile cu împăratul, fără succes însă.
La reluarea ostilităţilor în 1683 suferă înfrângere după înfrângere, fapt ce îl determină să ceară ajutorul aliaţilor turci. Aceştia erau însă nemulţumiţi de negocierile acestuia cu austrieci. Prin urmare este arestat şi închis în două rânduri, mai întâi în 1685, eliberat un an mai târziu, apoi a doua oară după expediţia eşuată din Transilvania din anul 1688.
Doi ani mai târziu pătrunde din nou în Principat la conducerea unei armate formate din ardeleni, turci şi munteni, obţine o victorie împotriva trupelor imperiale la Zărneşti, în urma căreia este ales principe dar nu îşi poate susţine domnia decât un an. În 1691 se refugiază în Imperiul Otoman unde este tratat cu consideraţie conducând cavaleria otomană în diferite ocazii.
A fost numit şi Paşă de Vidin. Moare la Izmit fosta Nicomidia în anul 1705. Emeric Thököly a fost unul dintre ultimii proprietari privaţi ai Caselului Corvinilor pe care îl primeşte de la Mihail Apaffy I, în contul unor datorii sau în urma unui schimb realizat cândva în preajma anului 1671 când moare fostul proprietar Nicolae Zolyomi, considerat de catre Apaffy „rebel şi trădător”.
„Rămâne apoi Thököly stăpânul neconturbat al castelului”. El are marele merit de a fi ordonat realizarea unui inventar amănunțit, realizat de Bajoni Ioan, un izvor nesecat de informaţii despre structura, dotările şi viaţa de curte a castelului în perioada de referinţă. Thököly Emeric a încheiat şirul figurilor eroice ce au interferat într-un fel sau altul cu „ legenda vie a Transilvaniei”. Vremea eroilor a apus şi umbrele înserării au cuprins bătrâna cetate.
Bibliografie:
Popa, Teodor, Castelul Corvineştilor sau Cetatea Hunedoarei, Hunedoara,1941
Constantin, Nicolae, Dicţonar de personalităţi istorice românești, Târgoviște, 2009





















