Cesare Lombroso, fondatorul antropologiei criminale: un maestru ale cărui teorii asupra „tipului criminal” au căzut în desuetudine
Numele italianului Cesare Lombroso este legat de începuturile științei antropologiei criminale. Fondatorul acestei școli s-a născut la Veneția, în 1835, a absolvit medicina, specializându-se în psihiatrie. Lombroso a predat la catedra de medicină legală și psihiatrie la Universitatea din Torino. Lucrând în armată în calitate de medic, punea bazele unei colecții de cranii ale soldaților, ce vor forma baza incipientă a unui muzeu de antropologie criminală.
Lombroso este cel care a teoretizat asupra tipului criminalului înnăscut, adică a personajului a cărui biologie îl condamnă împlinirii faptelor deviaționale. Pe de o parte, criminalul este înnăscut, primind pe calea eredității personalitatea răufăcătoare, iar pe de altă parte, ceva în interiorul biologiei sale îl transformă în echivalentul unui om mai puțin dezvoltat, ceea ce Lombroso numea atavism. Teoriile sale au fost bazate pe concepte preluate din fizionomie, teoria degenerației, psihiatrie și Darwinism social, scrie Muzeul Nicolae Minovici, pe pagina de Facebook a instituției.
Ideile sale au fost în contradicție cu anterioara școală clasică de antropologie, așa cum e ea numită în literatura de specialitate, ale cărei baze au fost puse de Cesare Beccaria (1738-1794). Pentru Beccaria, acțiunile delincventului sunt alegeri raționale. Această școală a cercetat crima și sancțiunea, arătând că sancțiunea trebuie să fie aplicată corecțional, iar plăcerii asociate cu crima să îi fie echivalentă durerea sancțiunii. Lipsul acestei școli – neatenția față de individul din punct de vedere antropologic.
Pentru Lombroso, „caracteristicle fizice al individului erau indicatorii de bază ai degenerării și inadapatării sociale”. Altfel spus, felul în care arată o persoană poate determina că face parte din tipul criminal – acela înnăscut! Dacă azi această afirmație este departe de a fi „politically correct”, enumerăm o parte dintre caracteristicile criminalului în concepția lombroziană: un cap mare, mâini foarte lungi, asimetria feței, dimensiuni excesive ale fălcilor și pomeților, buze cărnoase umflate, dentiție anormală, etc. Tot Lombroso este cel care atașează ideea de criminalitate tatuajului, devenită prejudecată ce încă supraviețuiește chiar și în cultura noastră, până azi, când tatuajul a devenit accesoriu la modă, must-have cool al expresiei identității personale. Teoria sa era susținută cu probe clinice: medicul a descoperit la nivelul unui craniu de criminal o adâncitură în osul occipital, trăsătură întâlnită la craniile oamenilor primitivi, fapt care i-a consolidat teoria. În ceea ce privește tipurile criminale, în studiile sale mai apar criminalii obișnuiți sau epilepticii. Nici femeile nu lipsesc din studiile sale asupra criminalității, iar descrierile sale ilustrează o concepție personală despre inferioritatea femeii.
Lombroso nu a întârziat nici în abordarea unor subiecte legate de creativitate. În 1899, publica o carte numită Geniu și nebunie, în care încerca să demonstreze că geniul este o formă de benefică nebunie, venind din același loc ca bolile psihice. În încercarea de a-și dovedi teza, se pare că a vrut să îl cerceteze pe Tolstoy, ajungând mai degrabă să-l jignească pe scriitor. La Shakespeare, Platon, Aristotel, Mozart și Dante, precocitatea, longevitatea, versatilitatea și inspirația se numărau printre „anomaliile” geniilor, alături de cele ale structurii osoase și ale volumului lichidului cerebral.
Așa cum arată dr. Octavian Buda în studiul Criminalitatea, Mina Minovici îl cunoștea îndeaproape pe Lombroso, însă nu îi împărtășea în totalitate ideile. Acest lucru se înscrie în curentul de recepției destul de fragmentare a ideilor lombroziene, parțial reluate de alți oameni de știință care au studiat sursele crimei, pe când unii l-au discreditat în totalitate. Reproducem așadar cuvintele lui Mina Minovici:
„În sfârșit, școala modernă a Antropologiei criminale se silește să caute caracterele specifice, organice, inerente criminalilor, care singure ar putea să ne dea explicarea genezei crimei și a naturii sale, iar școala socialist vrea să probeze că mediul economic actual, cu alte cuvinte mizeria marelui număr, naște și perpetuează crima. (...) Pentru această mare mișcare științifică, trebuie să fim recunoscători lui Lombroso, dar recunoștința nu trebuie să ne facă să credem că doctinele lui anatomice au absorbit toată criminalogia. Școala italiană, forțând aceste caractere anatomice, a creat un tip criminal în afară de fiziologie și sociologie. Aceasta a făcut puterea ei la început, ca un lucru cu desăvârșire nou, aceasta, însă, constituie slăbiciunea ei acum, în urma discuțiilor și analizelor ce au urmat și s-au făcut de antropologii de pretutindeni. (...) Ceea ce pare până acum nediscutabil, ceea ce mi se pare un adevăr netăgăduit, îmi sunt părerile izolate ale vreuneia din aceste din urmă școli, ci este această formula, care rezumă teoriile ambelor școli moderne, anume: că crima este un fapt biologic și social în același timp; adică, crima, această acțiunea a unei ființei vii în societate, trebuie, în caracterele sale distinctive, să se resimtă, în același timp, și de ființa care o comite și de societatea în care se comite”.
La moartea sa, survenită în 1909, Lombroso și-a donat corpul științei. Unul dintre asociații săi a avut datoria, delegată prin testament de către savant, de a-i aplica măsurătorile antropometrice corespondente teoriilor sale. Capul său este conservat în cadrul colecției sale în Muzeul de Psihiatrie și Criminologie din Torino. În ciuda recepției fragmentare a ideilor asupra tipului criminal, căzute în desuetudine încă din timpul vieții sale, Lombroso are meritul ca prin opera sa, de a fi marcat începutul investigațiilor științifice în ceea ce privește fenomenul criminal.
Foto sus: Cesare Lombroso (© Wellcome Library no. 13107i)
Surse:
Buda, Octavian, Criminalitatea, Paralela 45, Pitești, 2007.
Cesare Lombroso, The man of genius, 1889.
