Ce i-a răspuns Caragiale unui elev de liceu care i-a cerut date autobiografice
Ori de câte ori s-au solicitat date autobiografice, scriitorul Ion Luca Caragiale a replicat cu o vehemență aparent ciudată.
Mai mult chiar, a contestat în principiu folosul pe care l-ar aduce cunoașterea vieții unui scriitor pentru înțelegerea operei, scrie ing. Monica-Violeta Bostan, conservator la Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, pe pagina de Facebook a instituției
Unui elev de liceu din țară, care-i scrisese în 1909, rugându-l să-i comunice o serie de informații, dramaturgul i-a răspuns de la Berlin, cu un refuz ce-l va fi amărât pe bietul școlar, dornic să știe mai multe despre autorul ”Scrisorii pierdute” decât îi spuneau profesorul și mnaualul : ” … întrucât opera care te interesează stă înaintea dumitale întreagă spre a fi înțeleasă, gustată și criticată, ce nevoie mai are de alte date biografice despre autorul ei, decât că e născut atunci și acolo și că trăiește încă, până când o muri în cutare loc?”
În general evocându-se biografia și descriindu-se opera scriitorilor noștri se evidențiază conflictul lor cu societatea timpului. În cazul lui Caragiale, conflictul acesta e jalonat de episoade concrete foarte semnificative, culminând cu exilul său voluntar.
Cariera eminentă a scriitorului și cea sinuoasă, amară prin insatisfacțiile ei, a omului se împletesc strâns , întrucât s-au condiționat reciproc.
Problema „originii” lui Caragiale
Pentru Caragiale, sărăcia mediului în care a fost adus pe lume pare să fi rămas cea mai pregnantă amintire: „Parcă văd... seara... Frig. Ninge, viscolește. La Ploiești. Acum cincizeci și atâția de ani... O femeie săracă, într-o odaie fără foc, se chinuiește nemâncată, pe o saltea de paie... Vântul vâjâie afară, nenorocita femeie se zvârcolește înăuntru de dureri grozave… Și toată noaptea o duce asa... De-abia către ziuă se ușurează. Naște un copil fără noroc... Ei bine, copilul ăla sunt eu”, îi va scrie patetic mai târziu lui Vlahuță, făcând oarecum rabat de la adevărul istoric.
Descrierea „à la Dickens” a împrejurărilor venirii sale pe lume nu pare deloc conformă cu statutul social pe care îl avea totuși tatăl său în acea vreme. Luca Ștefan (tatăl lui Ion Luca Caragiale - n.r.) era secretarul mănăstirii Mărgineni, își iubea femeia și, ca atare, este greu de crezut că ar fi lăsat-o să nască într-o cameră neîncălzită. „Lemne erau din belșug în pădure și călugării aveau de bună seamă grijă ca secretarul lor să nu le ducă lipsa” (Șerban Cioculescu).
De asemenea, continuă să planeze un anumit mister și asupra locului și datei de naștere a celebrului scriitor. Haimanale sau Ploiești? 29-30-31 ianuarie sau 1 februarie? Biografiile oficiale ne furnizează răspunsul: comuna Haimanale, județul Prahova, data 31 ianuarie 1852. Așa să fie oare?
Legătura lui Ștefan Luca cu frumoasa Ecaterina Caraboas datează cel mai probabil din a doua jumătate a anului 1848, moment în care cei doi se gândesc să-și întemeieze o nouă familie. Luca Ștefan este obligat să părăsească Bucureștii, unde starea sa materială era deosebit de precară. „Retragerea sa (Luca Caragialli, n.n.) la Haimanale se mai datora, poate, și faptului că frații Caragialli (Luca, Costache și Iorgu), în fapt, credincioși cauzei revoluției de la 1848, erau supuși atunci unor imputări nedrepte” (Ieronim Tătaru). Bătrânii din comuna Haimanale, interogați de către un profesor, după încheierea Primului Război Mondial, își aminteau de secretarul mănăstiresc, Luca Caragiale, renumit pentru bunătatea sa.
Casele familiei Caragiale s-ar fi aflat, deci, pe un mal în apropierea mănăstirii Mărgineni, loc de joacă pentru micul și neastâmpăratul Iancu. Oricum, orașul copilăriei pentru Caragiale va rămâne Ploieștiul, în care cel mai probabil, încă din 1858, familia scriitorului se va fi mutat. Nu este exclus chiar ca mutarea familiei să fi avut loc mai devreme, având în vedere faptul că al doilea copil al cuplului, Elena (Lenci), sora lui Ion Luca, s-a născut în 1855 în Ploiești, conform certificatului ei de naștere.
Asupra zilei de naștere a scriitorului, informațiile sunt divergente, majoritatea istoricilor literari vorbind fie de 29, fie de 30 ianuarie. Caragiale însuși mărturisea că s-a născut pe 30 ianuarie: „M-am născut în anul 1852, la 30 ianuarie (Trei Ierarhi), dis de dimineață”. Maestrul este însă contrazis de documentele oficiale, care indică drept dată a venirii sale pe lume ziua de 1 februarie 1852. Constantin Popescu-Cadem, unul dintre cei mai minuțioși cercetători ai biografiei caragialiene, a descoperit originalul certificatului de botez al lui Caragiale, care este fără echivoc: 1 februarie 1852. Nimic însă nu ne împiedică să presupunem că scriitorul se va fi putut naște mai devreme (30 ianuarie), iar înregistrarea oficială a venirii pe lume să fi fost făcută mai târziu de către părintele său (1 februarie).
Află mai multe amănunte despre viața adevăratului Caragiale din numărul 12 al revistei Historia Special, disponibil în format digital pe paydemic.com.
