Legende ale biografiei lui Ion Luca Caragiale jpeg

Legende ale biografiei lui Ion Luca Caragiale

­čôü Biografii
Autor: Doris Mironescu

Ion Luca Caragiale a avut o rela╚Ťie special─â cu autobiografia. Pe de o parte, i se p─ârea inutil s─â dea detalii despre ob├ór╚Öia sau familia sa, lucruri pe care nu le vedea ├«n niciun fel legate de propria oper─â. Pe de alt─â parte, av├ónd o via╚Ť─â mai lung─â dec├ót a unor scriitori contemporani, a putut s─â observe cum amintirea vie╚Ťii lor este, de la un punct, transformat─â ca s─â respecte canoanele unei biografii de artist. Caragiale a descoperit c─â niciun scriitor nu poate sc─âpa de propria legend─â, ┼či atunci s-a decis s─â ┼či-o construiasc─â singur. Nu era o mistificare propriu-zis─â. Nu ┼či-a ├«nfrumuse┼úat biografia;dimpotriv─â, uneori a prezentat-o ├«n culori mai negre dec├ót se cuvenea. 

Caragiale a f─âcut toat─â via┼úa caz de originile sale umile, afect├ónd un paradoxal orgoliu plebeu ├«n fa┼úa preten┼úiilor de noble┼úe lipsit─â de merit ale unora dintre contemporanii s─âi. De exemplu, a afirmat mereu c─â e neam de ÔÇ×idriotÔÇŁ (locuitor al insulei grece╚Öti Idria), miz├ónd pe calamburul caraghios rezultat. ├Äntr-un moment de cinism pedagogic, vr├ónd s─â-l dezve┼úe pe fiul s─âu, viitorul scriitor Mateiu I. Caragiale, de fumurile nobiliare, i-a spus c─â se trage din neam de pl─âcintari balcanici cu ┼úeasta te┼čit─â, atavic, din cauza t─âvilor purtate pe cre┼čtet timp de genera┼úii ├«ntregi. ├Än realitate, bunicul s─âu, ┼×tefan Caraialis, grec originar din insula Kefalonia, fusese buc─âtarul domnitorului Ioan Caragea ╚Öi venise la Bucure╚Öti ├«n suita acestuia de la Constantinopol, cartierul general al aristocra┼úiei grece┼čti la acea vreme. 

F─âr─â s─â apar┼úin─â vreunei mari familii, ┼×tefan buc─âtarul f─âcea parte din anturajul unuia dintre cei mai boga┼úi boieri greci ai epocii. Primul s─âu fiu, Luca, tat─âl viitorului dramaturg, s-a n─âscut ┼či el la Constantinopol, la curtea lui Caragea;fra╚Ťii acestuia, Costache ╚Öi Iorgu Caragiale, n─âscu╚Ťi ├«n Rom├ónia, au f─âcut parte din elita teatrului rom├ónesc de la ├«nceputurile sale, Costache fiind chiar primul director al Teatrului Na╚Ťional ├«nfiin╚Ťat ├«n Bucure╚Öti la 1852. Mama lui Caragiale se tr─âgea dintr-un neam de negustori greci bra╚Öoveni;din familia extins─â f─âceau parte negustori putred de boga┼úi, precum Ecaterina Momolo, dar ╚Öi arti╚Öti precum pictorul academizant Constantin Lecca.

HISTORIA Special nr. 12: Caragiale, așa cum nu-l știm

2 1891 piata teatrului bucuresti  jpg jpeg
Pia┼úa Teatrului Na┼úional din Bucure┼čti, ├«n 1891

Pia┼úa Teatrului Na┼úional din Bucure┼čti, ├«n 1891

Familie ÔÇ×de pripasÔÇŁ? Nu prea

Un alt am─ânunt adesea men┼úionat prive┼čte na┼čterea lui Caragiale ├«n c─âtunul Haimanale din Prahova, am─ânunt luat a trimite spre un destin de om f─âr─â c─âp─ât├ói, de pripas, a┼ča cum va pretinde uneori, comp─âtimindu-se, dramaturgul. ├Än realitate, Ion Luca se na┼čte, la 30 ianuarie 1852, ├«n casa secretarului averilor bogatei m─ân─âstiri M─ârgineni, cas─â care se afla, natural, ├«n c─âtunul din apropierea m─ân─âstirii. Tat─âl s─âu, Luca Caragiale, era delegat (av├ónd rang de pitar din 1953 !) cu administrarea unui ÔÇ×imperiu imobiliarÔÇŁ care cuprindea numeroase mo┼čii ├«n jude┼úele Prahova, Teleorman, R. S─ârat, Ialomi┼úa, Buz─âu ┼či Br─âila. Func┼úionar cinstit, Luca va deveni ├«n anii urm─âtori avocat ┼či, ulterior, judec─âtor la Ploie┼čti, meserii care nu se mai potrivesc deloc capului unei familii ÔÇ×de pripasÔÇŁ. 

ÔÇ×Nu am dec├ót patru clase primare pe care pot s─â le justificÔÇŁ, afirma Caragiale la maturitate, c├ónd ajunsese un scriitor consacrat ┼či celebrat de o ┼úar─â ├«ntreag─â. De fapt, studiile scriitorului au fost mai consistente dec├ót at├ót. ├Äncheind ┼čcoala primar─â la Ploie┼čti, apoi gimnaziul ├«n aceea┼či localitate, urm├ónd ┼či un an de liceu la Bucure┼čti, Caragiale are studii la fel de durabile ca mul┼úi dintre avoca┼úii sau profesorii titulari din Rom├ónia acelei vremi. ├Äntr-o scrisoare t├órzie c─âtre Vlahu┼ú─â, el recunoa┼čte:ÔÇ×am ├«nv─â┼úat at├óta ┼čcoal─â c├ót─â, la limit─â, mi-ar fi de ajuns s─â m─â pot apuca de ├«nv─â┼ú─âtura dreptului ÔÇô s─â m─â fac avocatÔÇŁ . ├Äns─â op┼úiunea lui merge c─âtre literatur─â, a┼ča ├«nc├ót se ├«nscrie pentru doi ani la cursurile Conservatorului dramatic de pe l├óng─â Teatrul Na┼úional din Bucure┼čti, profesor fiindu-i unchiul s─âu, reputatul actor (┼či dramaturg) Costache Caragiale. 

├Än aceast─â perioad─â ├«l ├«nt├ólne┼čte pe Eminescu, o ├«nt├ólnire marcant─â pentru istoria literaturii ┼či pentru destinul s─âu, prin apropierea ulterioar─â de societatea ÔÇ×JunimeaÔÇŁ. Epoca aceasta, prelungit─â p├ón─â pe la 1872, c├ónd Ion Luca este un intim al scenei, func┼úion├ónd ca sufleur, copist ┼či actor ├«n roluri m─ârunte, contribuie ├«n mod decisiv la reu┼čita lui ca dramaturg, peste c├ó┼úiva ani. Acum a deprins Caragiale ├«n┼úelegerea special─â a teatrului pe care o au doar cei care particip─â la spectacol de pe scen─â, iar nu din loj─â:compozi┼úia armonioas─â a intrigii, importan┼úa decorului, costumelor, gesticii, mimicii, eliminarea retorismelor ┼či a momentelor moarte, un mare sim┼ú al autenticit─â┼úii ├«n reprezentarea dramatic─â. Peste ani, Caragiale va fi ┼či un excelent regizor (director de scen─â, cum se spunea pe atunci). Dar mai ales piesele sale de teatru, r─âmase clasice, sunt ni┼čte demonstra┼úii de st─âp├ónire expert─â a compozi┼úiei dramatice.

1 389 jpg jpeg

Vesel─â disponibilitate fa┼ú─â de ceea ce-i oferea via╚Ťa

O legend─â aflat─â ├«n circula┼úie cu privire la Caragiale se refer─â la ingratitudinea fa┼ú─â de prieteni ┼či la instabilitatea sentimental─â. Caragiale a avut mereu, ce-i drept, o atitudine de vesel─â disponibilitate fa┼ú─â de ceea ce-i oferea via╚Ťa ╚Öi o tendin╚Ť─â de a-╚Öi lua ├«n u╚Öor obliga╚Ťiile. Poate c─â aceast─â dispozi╚Ťie se datora situa╚Ťiei sale familiale:de la 18 ani, c├ónd i-a murit tat─âl, a fost singurul sus┼úin─âtor material al mamei ┼či surorii sale, ambele lipsite de venituri, str─âduindu-se toat─â via╚Ťa s─â nu le lipseasc─â nimic. ├Än momente de str├ómtoare financiar─â, Caragiale ├«╚Öi aconta salariul ├«ntreg pentru a le putea trimite celor de acas─â sumele cerute. 

Pe de alt─â parte, legenda instabilit─â╚Ťii lui sentimentale are oarece urme de adev─âr, devenind celebr─â, din cauza notoriet─â╚Ťii protagoni╚Ötilor, povestea seducerii Veronic─âi Micle, ├«ntr-un moment ├«n care rela╚Ťiile ei cu Eminescu se r─âciser─â. ├Äns─â r─ât─âcirile sentimentale ├«nceteaz─â cu totul dup─â c─âs─âtoria din 1889 cu Alexandrina Burelly, scriitorul dovedindu-se un stra┼čnic familist, extrem de afectuos, un tat─â cu principii morale inflexibile, preocupat de educa╚Ťia copiilor s─âi ╚Öi de viitorul lor profesional. ╚śi-a recunoscut de la bun ├«nceput fiul dob├óndit ├«naintea c─âs─âtoriei, pe Mateiu, pe care l-a crescut ├«n propria cas─â. A avut dou─â fiice cu Alexandrina, care au murit de mici, ├«n 1892;ulterior, a mai avut doi copii, c─ârora le d─â, spre amintire, numele p─ârin┼úilor s─âi, Luca ┼či Ecaterina. Poate ╚Öi ca urmare a exemplului patern (├«n cazul lui Mateiu, ca o reac╚Ťie ostil─â la tipul de literatur─â scris de acesta), ambii fii devin scriitori.

Obligat fiind s─â ob┼úin─â adesea bani pentru o familie tot mai numeroas─â, Caragiale a c─âutat mereu o slujb─â la ├«ndem├ón─â, ├«ncerc├ónd s─â ├«mpace preocup─ârile sale literare cu munca aduc─âtoare de bani. De la 20 de ani a fost redactor de gazet─â, g─âsindu-┼či repede specialitatea ├«n proza satiric─â ┼či ├«n divertismentul cultural de bun─â calitate. A fost gazetar aproape toat─â via┼úa, colaborarea cea mai memorabil─â (┼či ├«ndelungat─â) fiind aceea de la ÔÇ×TimpulÔÇŁ, ├«ntre 1878 ┼či 1881, ├«ntr-o echip─â care-i mai cuprindea pe Eminescu ┼či pe Slavici ┼či unde cei trei scriitori, exaspera┼úi de neglijen┼úele de expresie din presa vremii, se hot─âr├óser─â s─â scrie o Gramatic─â rom├ón─â ├«n colaborare;Caragiale ar fi trebuit s─â scrie, ├«n calitatea sa de mare ┼člefuitor al frazelor, Sintaxa. Dac─â ├«n tinere┼úe este un gazetar apropiat liberalilor, mai t├órziu, apropiindu-se de Titu Maiorescu ┼či de Junimea, scrie la gazetele conservatorilor, f─âr─â a se angaja ├«ns─â politic prea serios ╚Öi rezerv├óndu-╚Öi dreptul de a scrie din nou pentru liberali, dac─â nevoia ├«l va ├«mpinge. Spre sf├ór╚Öitul secolului ╚Öi ├«n primul deceniu de dup─â 1900, cedeaz─â mirajului ╚Öi se ├«nscrie ├«n partide ÔÇ×alternativeÔÇŁ, cu rol de mediator pe scena politic─â:Partidul Radical al lui George Panu ╚Öi Partidul Conservator-Democrat al lui Take Ionescu. Niciunul nu i-a adus demnit─â╚Ťi ├«n stat. 

2 245 jpg jpeg

ÔÇ×Comediile domnului I.L. CaragialeÔÇŁ, text esen┼úial semnat de Titu Maiorescu

Dac─â avem impresia c─â piesele lui Caragiale au fost primite ├«ntotdeauna r─âu de un public refractar sau ignorant, ne ├«n┼čel─âm. Caragiale ├«┼či f─âcuse un nume ├«n cercurile literare ale Capitalei cu traducerea ├«n versuri a unei tragedii fran┼úuze┼čti pentru Teatrul Na┼úional, ├«n 1878. Comedia O noapte furtunoas─â, jucat─â ├«n 1879 pe scen─â, este atacat─â de gazetele liberale ┼či scoas─â de pe afi┼č de un director ne├«n┼úeleg─âtor, Ion Ghica, dar este publicat─â cu m├óndrie de revista ÔÇ×Convorbiri literareÔÇŁ, care va da pentru Caragiale una dintre cele mai frumoase b─ât─âlii literare ale sale. 

V─âz├ónd ├«n el un mare talent, Maiorescu ├«i adreseaz─â gesturi de prietenie ╚Öi ├«i face multe ├«nlesniri, numindu-l ├«n 1888 director la Teatrul Na┼úional (un director ghinionist, pe care l-au boicotat actorii, av├ónd ╚Öi probleme la alegerea repertoriului). Mai important dec├ót asta, ├«i preg─âte┼čte succesul capodoperei O scrisoare pierdut─â, care este citit─â, ├«naintea premierei, de c─âtre autor (excelent interpret al propriilor texte), ├«n diferite cercuri, ultima oar─â chiar la Curtea regal─â. Carol I ┼či Elisabeta vor participa la premier─â, iar triumful va fi zdrobitor ┼či unanim. Chiar ┼či adversarii politici ai junimi┼čtilor vor recunoa┼čte valoarea artistic─â ┼či chiar pertinen┼úa reprezent─ârii satirice a prezentului pe care ├«l tr─âiau. Atunci c├ónd, anul urm─âtor, piesa DÔÇÖale carnavalului a c─âzut la Na┼úional din cauza unui complot al cronicarilor dramatici invidio┼či, presa de bun─â credin┼ú─â a reac┼úionat, iar Titu Maiorescu, a c─ârui autoritate literar─â se afla la zenit, a scris un articol esen┼úial, ÔÇ×Comediile domnului I.L. CaragialeÔÇŁ, care a fixat sus renumele autorului ┼či a amu┼úit detractorii din pres─â. Dramaturgul s-a sim┼úit pe deplin r─âzbunat prin aceast─â apologie;drept dovad─â, articolul lui Maiorescu a fost a┼čezat ├«n chip de prefa┼ú─â a volumului de Teatru publicat ├«n 1889 . De pe la 1890, aproape ├«ntreaga pres─â literar─â (cu excep╚Ťia inamicilor de curs─â lung─â, precum Al. Macedonski) c─âzuse de acord cu privire la valoarea incontestabil─â a scriitorului.

De la proza despre bere la meseria de berar

Caragiale a scris schi┼úe numeroase despre bucure┼čteni toropi┼úi de c─âldur─â care sorb din halbele de bere la mese, ├«n aer liber, f─âc├ónd politic─â cu gura ├«ncleiat─â, dar cu mult aplomb. Dar nu a oferit doar proz─â despre b─âutorii de bere, ci s-a lansat, ├«n ultimul deceniu al secolului XIX, ├«n meseria de berar. Unii pot vedea ├«n asta o ├«njosire voluntar─â a scriitorului, care se consider─â insuficient pre┼úuit de contemporani ┼či alege o meserie mai pe gustul (primitiv) al acestora. ├Än 1891, Academia Rom├ón─â respinsese de la premiere volumul s─âu de Teatru, cu pretextul c─â piesele nu d─âdeau dovad─â de suficient patriotism. De fapt, liberalii D.A. Sturdza ┼či B.P. Hasdeu (acesta, devenit mai t├órziu un prieten al dramaturgului) ├«l ÔÇ×pedepsescÔÇŁ, la acea dat─â, pe un adversar politic, partizan al conservatorilor. Nemul┼úumit de situa┼úie, Caragiale va rupe rela┼úiile cu Titu Maiorescu ┼či cu ÔÇ×JunimeaÔÇŁ, care nu ├«l ap─âraser─â destul, dup─â p─ârerea sa. ├Än acest context, s─âtul de pu┼úin─âtatea c├ó┼čtigurilor din gazet─ârie, scriitorul intr─â ├«n ber─ârie. Spera, poate, c─â va c├ó┼čtiga la fel de bine ca prietenul s─âu, criticul socialist C. Dobrogeanu-Gherea, antreprenor de succes al restaurantului din gara Ploie┼čti timp de decenii, care ├«┼či f─âcuse o stare frumu┼čic─â pe acelea┼či c─âi. Din p─âcate, ber─âriile pe care le deschide ├«n anii urm─âtori, pe Gabroveni, ┼×elari ┼či ├«n Pia┼úa Teatrului ÔÇô cu nume precum ÔÇ×Tunelul CaragialeÔÇŁ, ÔÇ×Ber─âria Academic─â Bene BibentiÔÇŁ sau ÔÇ×GambrinusÔÇŁ ÔÇô nu au succes. 

3 186 jpg jpeg

Faptul c─â scriitorul putea deschide acum ber─ârie dup─â ber─ârie se datoreaz─â ├«ncet─ârii, ├«n oarecare m─âsur─â, a grijilor sale financiare. ├Än 1885 murise Ecaterina Cardini-Momolo, var─â a mamei lui Caragiale, o milionar─â cu ├«ntinse propriet─â┼úi;mo┼čtenitorii se confruntau ├«ns─â cu mai multe cereri ale unor necunoscu┼úi de a fi considera┼úi ┼či ei urma┼či ai ÔÇ×MomuloaieiÔÇŁ (cum ├«i spunea scriitorul). Procesele pentru reglementarea mo┼čtenirii au durat aproape dou─âzeci de ani. ├Än acest timp, Caragiale a beneficiat de un fel de rent─â de la veniturile mo┼čiilor m─âtu┼čii, ├«ns─â ├«n cuantum insuficient. A┼ča ├«nc├ót colabor─ârile la gazete r─âm├ón la fel de numeroase:ÔÇ×Moftul rom├ónÔÇŁ (revist─â scoas─â de el ├«nsu╚Öi ├«n 1893 ╚Öi 1901), ÔÇ×VatraÔÇŁ, ÔÇ×Gazeta poporuluiÔÇŁ, ÔÇ×ZiuaÔÇŁ, ÔÇ×Foaia interesant─âÔÇŁ, ÔÇ×Epoca literar─âÔÇŁ, ÔÇ×EvenimentulÔÇŁ, ÔÇ×UniversulÔÇŁ. Colabor─ârile devin mult mai des proze dec├ót articole de opinie;scriitorul produce proz─â scurt─â cu o u╚Öurin╚Ť─â remarcabil─â, scriind ╚Öi c├óteva capodopere nuvelistice ├«n acest timp. 

├Än 1901 apare remarcabilul volum Momente, care consacr─â un tip ╚Öi o lume. Interesant este c─â, ├«n mai multe schi┼úe din volum, autorul se insereaz─â ca personaj, ÔÇ×nenea IancuÔÇŁ, el ├«nsu┼či un bucure┼čtean ├«nsetat, ca to╚Ťi ceilal╚Ťi, aflat ├«n c─âutarea unui amic. Scufundat ├«n propria lume, Caragiale ├«╚Öi devine propriul exponent:iat─â un alt sens al ÔÇ×├«mburgheziriiÔÇŁ scriitorului, devenit berar ╚Öi personaj de cafenea. S─â nu uit─âm totu╚Öi c─â ÔÇ×nenea IancuÔÇŁ din schi┼úe este un participant marginal la veselia celor din carte:nu le vorbe┼čte bine limba, nu le ├«mp─ârt─â┼če┼čte pasiunile politice, e un tip mai degrab─â moderat ┼či rezervat, care se plimb─â prin mul┼úime f─âr─â s─â-i apar┼úin─â ├«ntru totul.

Ultimul capitol:exilul

Odat─â lichidat procesul de mo┼čtenire ┼či urma┼čii pu┼či ├«n posesie, Caragiale se mut─â, ├«mpreun─â cu familia, la Berlin. ┼×i aceast─â plecare ├«n str─âin─âtate a fost citit─â ca un exil voluntar al unui scriitor sensibil, jignit de indiferen┼úa contemporanilor. F─âr─â a considera emigrarea aceasta o banalitate, trebuie spus c─â plecarea lui Caragiale din ┼úar─â nu este una traumatizant─â (ca ├«n cazul Hertei M├╝ller, de exemplu). El ├«nsu┼či ├«i scria unui prieten, amuz├óndu-se s─â ├«ntoarc─â pe dos cli┼čeul despre p├óinea amar─â a str─âin─ât─â┼úii:ÔÇ×Pl├ónge-m─â! ├Än acest moment pun ├«n gur─â prima franzel─â a exilului. V─â salut, cu o foame ├«ndr─âcit─â, m├ónca-v-ar nenea!ÔÇŁ . Pur ┼či simplu, scriitorul alege un loc frumos ┼či curat, cu o clim─â agreabil─â ┼či cu acces la toate avantajele civiliza┼úiei, unde s─â locuiasc─â ├«mpreun─â cu familia sa. Acest loc este, la 1904, Berlinul, unde Caragiale se fixeaz─â ├«n elegantul cartier Wilmersdorf, din sud-vestul capitalei germane. 

berlin 0 jpg jpeg
Berlinul, la 1900

Berlinul, la 1900

Petrece cu prietenii de aici, ├«n primul r├ónd cu prietenul mai t├ón─âr Paul Zarifopol (ginerele lui Dobrogeanu-Gherea), stabilit pe atunci la Leipzig, al─âturi de care ascult─â concerte, bea bere Pfungst├Ądter, discut─â despre literatur─â ╚Öi face haz de caraghiosl├ócurile presei rom├óne care ├«i parvenea la Berlin. P├ón─â a reveni la scris, se preocup─â de cele ale casei:├«┼či cre┼čte copiii ├«ntr-o atmosfer─â pl─âcut─â, vesel─â, ├«ncurajatoare, ├«ntre┼úine o vie ┼či spiritual─â coresponden┼ú─â cu prietenii r─âma┼či ├«n ┼úar─â (C. Dobrogeanu-Gherea, Ranetti-Roman, Alceu Urechia, Barbu Delavrancea) pe care se repede destul de des s─â-i vad─â, la Sinaia, la Ia┼či, la Bucure┼čti. Prin 1907 se reapuc─â s─â scrie cu tot dinadinsul literatur─â, trec├ónd la basme parodice, istorii apocrife ╚Öi nara┼úiuni sapien┼úiale de inspira┼úie oriental─â. O dat─â, se fotografiaz─â ├«mbr─âcat ├«n costum albanez, pe chilim, cu fes pe cap, dar av├ónd ├«n spate o bibliotec─â grea de manuscrise, semn c─â op┼úiunea sa nu antreneaz─â vreun esen┼úialism de tipul ÔÇ×├«ntoarcerii la origini str─âmo┼če┼čtiÔÇŁ, ci este ochirea complice a unui estet cu gust pentru contrafacerea istoric─â. Scrie capodopere precum Pastram─â trufanda, Calul dracului ┼či Kir Ianulea, prin care redeschide dosarul lumii sale de personaje, f─âc├óndu-i acum genealogia ┼či cobor├óndu-se la 1800, ├«n epoca fanariot─â, pentru a descoperi urmele aceleia┼či mentalit─â┼úi gregare, vesele, zurbagii, pe care o ┼čtampilase at├ót de conving─âtor peste psiheea na┼úional─â ├«n Momente. Noile texte sunt adunate ├«n volumul Schi┼úe nou─â, din 1910. 

├Än 1912, la ├«mplinirea a 60 de ani, refuz─â s─â fie s─ârb─âtorit, de┼či invita┼úiile curg, din partea a nenum─âra┼úi colegi din ┼úar─â. Gestul este unul de o modestie suveran─â, venit parc─â din partea unui scriitor care nu mai are nimic de dovedit, ╚Öi tocmai de aceea respinge omagiile prea sun─âtoare. Chiar ┼či ├«n lips─â, companiile teatrale, societ─â┼úile de scriitori ┼či revistele literare ├«l s─ârb─âtoresc la unison:Caragiale este acum cel mai mare scriitor rom├ón ├«n via┼ú─â, un clasic a c─ârui absen╚Ť─â de la s─ârb─âtorire ├«i marcheaz─â ╚Öi mai puternic autoritatea. ├Äntr-o consternare general─â, moare subit la 9/22 iunie. R─âm─â┼či┼úele p─âm├ónte┼čti ├«i sunt aduse ├«n ┼úar─â ┼či ├«nhumate ├«n cimitirul ┼×erban Vod─â la 22 noiembrie 1912. Urm├ónd visele de pace domestic─â ale lui Caragiale, famiile Caragiale, Zarifopol ╚Öi Gherea se reunesc la Sinaia ├«ncep├ónd cu 1915, ├«ntr-un fel de societate literar─â liber─â. ├Äns─â r─âzboiul, ruina financiar─â, moartea ├«n 1920 a patriarhului Dobrogeanu-Gherea, iar ├«n 1922 a lui Luca Ion Caragiale vor pune cap─ât aventurii. Paul Zarifopol, devenit un critic ascultat ├«n anii 1920, ini╚Ťiaz─â ├«n 1930 o edi╚Ťie critic─â remarcabil─â, ├«nc─â neegalat─â, din care public─â patru volume. Dar Paul Zarifopol moare ├«n 1934 ╚Öi el, tot la 60 de ani, ca ╚Öi marele s─âu prieten. Iar descendentul lui Gherea, Alexandru, fondator al PCR, este executat la Moscova, ├«n 1937, ├«n timpul prigoanei staliniste, f─âc├ónd astfel ├«n mod tragic leg─âtura ╚Öi cu istoria politic─â zbuciumat─â a secolului XX, pe care Caragiale nu a mai apucat s-o tr─âiasc─â.