Călău cu chip de femeie: Tonia cu mitraliera
La 20 noiembrie 1978, Antoninei Ghinzburg (Macarova) judecătorii i-au dat sentinţa:împuşcarea. Antonina asculta în linişte vorbele judecătorului, în accelaşi timp neînţelegînd de ce sentinţa e atît de dură:“A fost război...Iar acum am probleme cu ochii, am nevoie de operaţie, chiar nu o să mă îndreptăţească?”
Atîta timp cît a mers ancheta, Antonina nu s-a contrazis, vina şi-a recunoscut-o de la început, dar nu a înțeles amploarea faptelor sale. Cît a colaborat cu armata germană, ar fi omorît circa 1500 de oameni. Cererea de iertare și revizuirea dosarului au fost respinse, după un an de la judecată, sentința a fost aplicată. Antonina nu a fost maniacă şi nu a avut probleme de ordin psihic:, , Așa viața s-a primit”, explica ea în procesul anchetei.
S-a născut în suburbiile Moscovei. În 1941, Antonina pleacă benevol pe front în calitate de soră medicală. Avea doar 19 ani. Nimerește lîngă Viazma, unde Fronturile Sovietice de Apus și de Rezervă au fost învinse rapid de forțele germane, care au exploatat zonele slabe din apărare și au pătruns în spatele liniilor sovietice. Pozițiile defensive sovietice, care se aflau încă în plin proces de fortificare, au fost străpunse și ambele coloane de blindate germane au făcut joncțiunea la Viazma, pe10 octombrie1941. În uriașa pungă de la vest de oraș au fost prinse în încercuire patru armate sovietice (a 19-a, a 20-a, a 24-a și a 32-a). Germanii au arestat-o pe Antonina împreună cu soldatul Nicolai Fedciuk, dar ei reușesc să fugă, să se ascundă prin împrejurimi. Pentru a nu fi lăsată singură, Antonina propune soldatului să întrețină relații sexuale, fapt recunoscut de ea în timpul anchetei. În cele din urmă, Fedciuk se întoarce la familia sa, iar Antonina în 1942 ajunge în localitatea Lokoti care era ocupată de germani. Aici este iarăși arestată.
În 1942, această localitate era centrul așa zisei Republici Lokoti, ocupată de germani. Prin împrejurimi, germanii deseori prindeau soldați sovietici, partizani, dezertori. În acest context, apare necesitatea unei noi profesii, cea de călău. Germanii din Lokoti încredințează această funcție Antoninei, astfel ei sunt scutiți de orice învinuire.
Apare teama în rîndul localnicilor, cum așa o rusoaică să omoare pe concetățenii ei? Macarova primește o mitralieră de marca Maxim și așa zisul, , salariu, , -30 de mărci pentru fiecare om mort. Primul măcel a fost mai dificil, Antonina a trebui să consume alcool, în schimb următoarele au fost mai uşor de realizat.
Mitraliera Maxim M1920
Foto:Arhiva MAI, reg. Briansk, Rusia
O viaţă ca-n filme
De dimineață, Antonina se trezea, își lua micul dejun și mergea la serviciu. Își curăța arma, număra banii, trofeele. Povestea:, , Se întîmpla, împușcai, te apropiai, el se mai mișcă, îl împușcam în cap ca omul să nu se mai chinuie”.
În unele momente, Antonina era deranjată și întristată din cauza gloanțelor și sîngelui de la victime căci acestea îi stricau hainele și încălțămintea. După ce ucidea, Antonina deposeda cadavrele de lucruri care îi prezentau interes, alteori de la început lua de la victimă ce dorea – haine, bijuterii, încălțăminte etc.
În afara orelor de lucru, Antonina petrecea timpul cu soldații germani în diverse localuri. Din 1942 pînă în toamna lui 1943, Antonina a executat aproximativ 1500 de oameni nevinovați în localitatea Lokoti, presărînd frică printre localnici.
În 1943, Republica Lokoti trece de partea forțelor de eliberare sovietice. Antonina a reușit și de această dată să rămînă nevătămată. Avea câteva boli venerice și cu cîteva luni înaintea eliberării a fost trimisă la tratament. Apoi, soldații și conducerea germană o trimit în lagărulKönigsberg. În 1945, lagărul este lichidat, ostaticii eliberați. Antonina face rost de acte false, precum că ar fi soră medicală din lagăr.
Ajunsă în libertate, se angajează lucrătoare la spital. Aici face cunoștință cu soldatul rănit Victor Ghinzburg, cu care se căsătoreşte. Fiind originar din Belarus, după recuperare, Victor îşi ia noua soţie şi se mută în ţara natală. Astfel, urma Antoninei dispare.
În fosta Republică Lokoti, imediat după eliberare, au început căutările Antoninei. Mărturii erau mai mult decît suficiente, doar că Antonina a schimbat familia, țara şi profesia. Locuia în Lepele, angajată la fabrică în calitate de cusătoreasă. Mereu apreciată de colegi și de conducere, fotografia ei nu o singură dată apărea pe panoul de onoare al fabricii. Avea două fiice. La banchete şi sărbători stătea retrasă şi nu consuma alcool, ca orice doamnă decentă de familie.
Dar furtuna nu s-a lăsat mult așteptată. După 30 de ani de la evenimentele din Lokoti, a sosit timpul decontării pentru actele comise. Antonina era deja la pensie. A fost chemată la biroul asistenței sociale, sub pretextul unor recalcule. După ferestruica de la casieria biroului o aștepta o locuitoare, martoră din Lokoti, cu scopul de a o recunoaște, mascată ca fiind colaboratoare a biroului.
Timp de 30 de ani organele speciale au căutat-o pe Antonina, doar că toate eforturile erau în zadar. Întîmplător, fratele Antoninei, completînd ancheta pentru a pleca peste hotare, a scris familia surorii sale după soț. Timp de 30 de ani, Antonina a ținut legătura cu familia sa din Rusia, aceasta fiind unica pistă în găsirea ei.
Antonina, pe scaun, prima din dreapta
FOTO:Arhiva MAI, reg. Briansk, Rusia
În 1979, Antonina a fost găsită vinovată. Aflînd cauza, Victor împreună cu fiicele au plecat din Lepel pentru totdeauna. Numele și prenumele ei la naștere erau Antonina Macarovna Parfenova. La școală au încurcat patronimicul scriind în acte şi registre Antonina Parfenova Macarova.
Dosarul trădătoarei Antonina Ghinzburg se află în arhiva MAI, reg. Briansk, Rusia. Oficial, dosarul Antoninei nu este încă închis, pe unele file mai este scris „Strict secret”. În anii 1950, fostul șef al pușcăriei din Lokoti a recunoscut că în funcția de executoare a fost Antonina Macarovna Macarova, 20-22 ani, soră medicală. La începutul anului 1955, Antonina a fost dată în căutare unională. Dar în 1965 pe anchetatori i-a dus în eroare un document german în care erau informații despre o careva Macarova diagnosticată cu boli venerice, împușcată în 1943. Căutările au fost oprite, dosarul închis, transmis la arhivă. Antonina apare în martie 1977 în ancheta fratelui. Pentru recunoașterea Antoninei, la Lepeli, Belarus, au fost aduși în taină locuitori din Lokoti, sub masca unor colaboratori ai biroului asistenței sociale din Lepeli. Chiar și după 33 de ani, ei se temeau de Tonia.
Au recunoscut-o, unii după vorbă şi voce, alții după trăsăturile feței, gesturi – Antonina mereu își trecea mîna prin păr. Arestarea a decurs în liniște, nu a opus rezistență. Doar a cerut să fie lăsată să fumeze. Pînă au ajuns la sediul local al MAI, Antonina ajuta la rezolvarea integramelor.
