Traseul lui Ion Iliescu: copilul neiubit din mahalaua lăutarilor din Olteniţa, comunistul fericit de la Moscova şi păpuşarul jocurilor politice de după '89
Născut pe strada „lăutarilor” din mahalaua Olteniţei, cel mai cunoscut personaj al României post-decembriste, împlineşte astăzi, 3 martie, 85 de ani. Ion Iliescu a avut o copilărie grea în oraşelul de la malul Dunării, marcată de lipsuri şi de afecţiunea mamei naturale, care l-a abandonat la vârsta de un an, însă acest lucru nu l-a împiedicat să ajungă unul dintre cei mai importanţi şi controversaţi oameni politici ai României.
Chiar fostul preşedinte al României a recunoscut la începutul anilor 90, într-o scrisoare adresată jurnalistului Cornel Nistorescu despre faptul că primii ani din viaţă au fost dificili şi a convieţuit cu ţiganii în Olteniţa.
“Adevărul este că împrejurările vieţii au făcut ca, la vârsta de un an, să fiu abandonat de propria-mi mamă, care nu s-a interesat niciodată de soarta mea. Nu i-am reproşat niciodată nimic, dar nici nu am băgat-o vreodată în seamă. Am convieţuit cu ţiganii, de care nu mă deosebeam deloc, în Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care o duceau cel mai greu, şi erau lăutarii, care erau aristocraţia ţigănească. Petreceam mult timp prin casele lor, mai ales că arătam cam la fel ca puradeii lor.
N-am apucat să-mi cunosc toate neamurile, ştiu însă că bunelul, Vasili Ivanovici, era bolşevic, fost puşcăriaş, evreu fugit din Rusia deoarece era urmărit şi persecutat de poliţia ţaristă, sinistra Ohrana. Progresist de felul său, bunicul s-a stabilit la Olteniţa în jurul anului 1895, unde a intrat argat şi băiat de prăvălie la un grec, zis Ţăndărică, care avea locanta pe strada Ion Heliade Rădulescu nr. 1 (fosta Ţigănie, nr. 4). Probabil după 1900, pentru a se integra şi a se deosebi de mulţimea de muscali care se pripăşiseră prin zonă, Vasili Ivanovici şi-a schimbat numele în Iliescu”, povestea Iliescu.
