Martin Luther King: destinul unui vis care a devenit realitate

Martin Luther King a fost una dintre personalitățile marcante ale secolului al XX-lea deoarece a crezut cu tărie într-un vis pentru care și-a riscat în nenumărate rânduri libertatea și în cele din urmă viața. Mesajele pe care le-a transmis au pătruns în sufletele tuturor mai adânc decât glonțul asasinului care credea că îi va distruge visul. Mai mult decât atât, visul său a devenit realitate.

Discriminarea rasială a fost dintotdeauna o problemă constantă a omenirii;fie că a existat sub o formă latentă, așteptând doar un simplu pretext ca să izbucnească, fie că s-a manifestat fățiș și fără dezinvoltură, rasismul, indiferent de locul unde și-a făcut simțită prezența, nu a făcut decât să ducă la violență și o perpetuare indolentă a urii între oameni.

Martin Luther King a fost cea mai cunoscută personalitate a secolului al XX-lea care a militat împotriva urei rasiale și a încercat să transmită pe cale pașnică sub o formă aproape mesianică un mesaj pe cât de simplu, pe atât de profund, dar greu de înțeles și de acceptat de oamenii care aveau pretenția de a se numi membri ai unui stat democrat și reprezentanții egalității între oameni.

Sclavia, boala gravă a omenirii

Pentru a înțelege cauza pentru care a luptat King, este important să ne aruncăm o scurtă privire asupra problematicii sclaviei. Sclavagismul, care nu a fost neapărat o invenție a europenilor imperialiști, deși a fost perpetuată și aplicată cu entuziasm de mulți dintre aceștia, a avut o vechime de milenii și are la baza ideea potrivit căreia oamenii sunt diferiți între ei, ceea ce este oarecum adevărat, numai că această diferență este percepută sub diverse aspecte lipsite de rațiune, precum rasismul. Adepții sclaviei au exploatat această realitate a diferențelor dintre oameni până într-acolo încât cei care diferă față de ei prin aspect, cultură, mentalitate sau alte elemente erau considerați inferiori, iar această inferioritate nu doar că nu poate fi schimbată, dar îi face să își piardă orice drept (inclusiv dreptul la libertate și chiar la viață), fiind considerați mai prejos de oameni, iar în unele cazuri chiar mai prejos decât niște animale – simple unelte. 

„Câtă vreme omul nu descoperă ceva pentru care ar fi gata să moară, nu are de ce să trăiască.” – MLK

Paradoxal, mentalitatea aproape bolnavă a sclaviei a supraviețuit la scară largă până în secolul al XIX-lea, chiar și într-un stat așa-zis liber și democrat precum Statele Unite – de fapt sclavia a fost unul dintre fundamentele care au ajutat practic națiunea americană să se dezvolte în anumite sectoare (nu trebuie să uităm că agricultura intensivă și extensivă practicată indeosebi în sud, depindea în mod esențial de existența sclavilor care erau cele mai eficiente unelte – potrivit gândirii multor moșieri din acea vrme). 

Chiar și după abolirea sclaviei odată cu Războiul Civil American și sub îndemnul președintelui Abraham Lincoln, discriminarea rasială a continuat să existe (e ușor să controlezi acțiunile oamenilor, dar este mai greu să schimbi o mentalitate construită în sute de ani). Rasismul a existat datorită legilor Jim Crow care impuneau o anumită segregare între rase – era necesară dearece erau și așa foarte multe nemulțumiri cu privire la desființarea „institutției” sclaviei (oameni importanți și cu influență ai vremii au avut mult de pierdut din cauza abolirii sclaviei;a le face într-un fel pe plac, punea aparent națiunea americană la adăpost de o nouă revoltă generală). Segregarea a durat până în anii 1960 din cauza influenței conservatorilor sudiști. În 1896, în urma procesului Plessy vs Ferguson, majoritatea Curții Supreme a susținut instituirea unor infrastructuri „separate, dar egale”, în special în ceea ce privea transportul public. Acest lucru nu făcea decât să pună în evidență „supremația” rasei albe, ceea a dus în cele din urmă la violență și suspiciune și dezgust între rase (practic se desființase sclavia fizică, dar rămăsese cea a minții, prin mentalitatea promovată).

Albii stăteau despărțiți de afro-americani în mijloacele de transport, în spațiile publice, chiar și în școli – în constituția statului Alabama chiar și astăzi este stipulată o anumită dispoziție potrivit căreia „trebuie puse la dispoziția elevilor albi și a celor negri stabilimente de învățământ diferite), fără a mai pomeni de condițiile de angajare diferențiate. Această perioadă a „Nadirului”, cum a fost denumită, a luat sfârșit abia după al Doilea Război Mondial prin acțiunile militanților de culoare Rosa Parks și Martin Luther King Jr., care au durat până la sfârșitul anilor `60.

Puterea de a nu-ți arăta puterea

King s-a născut la 15 ianuarie 1929 în Atlanta, fiind fiul reverendului Martin Luther King Sr. și al Albertei Williams King. La vârsta de 10 ani s-a remarcat cântând în corul bisericii din Atlanta la premiera filmului „Pe aripile vântului”. La 15 ani a urmat Morehouse College și a obținut în 1948 Bachelor of Arts în sociologie. În 1951 obține licența în teologie la Crozer Theological Seminary, iar în 1955, devine doctor în filosofie al Universității din Boston. În 1953 se căsătorise cu Coretta Scott împreună cu care a avut patru copii:Yolanda, Martin Luther King III, Dexter Scott și Bernice. De asemenea, el fusese și pastor la biserica baptistă de pe Dexter Avenue din Montgomery, Alabama.

Momentul care l-a determinat pe Martin Luther King să se implice activ în sprijinirea afro-americanilor l-a reprezentat cazul Rosei Parks. Aceasta fusese arestată pe motiv că violase legile segregaționiste deoarece refuzase să cedeze locul unui bărbat alb. Evenimentul a dus la izbucnirea unor proteste și boicotarea autobuzelor din Montgomery, chiar organizând un sistem de transport paralel cu cel oficial. Fiind arestat, dar apoi eliberat, Luther King avea să obțină o hotărâre judecătorească istorică:segregația în transportul public, școli și alte spații publice a fost declarată ilegală. 

Călătoria în India și aderarea la filosofia protestatară a lui Gandhi l-au făcut să adopte de aici înainte în lupta pentru libertate o strategie a nonviolenței, lucru care îl va ajuta foarte mult, câștigând tot mai mulți simpatizanți. În 1957 a întemeiat Southern Christian Leadership Conference, al cărei președinte a rămas până în anul decesului. Astfel, el a început să susțină numeroase discursuri publice, prin mesajele transmise expunându-și punctul de vedere cu privire la segragaționism și diferitele forme de ură rasială. Într-una din cărțile sale afirma:„Oamenii se urăsc unii pe alții pentru că se tem unii de alții. Se tem pentru că nu se cunosc. Nu se cunosc pentru că nu pot comunica. Nu pot comunica pentru că sunt despărțiți.”

O luptă nesfârșită

Din cauza tipăririi volumului, „The Measure of a Man”, în care a încercat să înfățișeze o structură optimă a societății sociale, politice și economice, a fost pus sub urmărire de către FBI pe motiv că se temeau ca nu cumva comuniștii să profite de ocazie și să se infiltreze în mișcările pentru drepturile civile coordonate de King. Lucrurile se mișcau însă în favoarea sa deoarece privațiunile, umilințele și violențele la care erau supuși zilnic afro-americanii, îl făceau să câștige tot mai mulți simpatizanți, chiar și din rândul albilor.

Martin Luther King a fost din nou arestat în 1963 la Birmingham, în timpul unei manifestații nonviolente;în scurtul timp cât a stat în închisoare, el a scris celebra „Letter from Birmingham Jail”. În același an, a avut loc un atentat cu bombă la biserica baptistă din localitate, pus la cale de Ku Klux Klan, în urma căruia și-au pierdut viața patru fetițe de culoare. 

Pe 28 august 1963, a susținut în fața a 250 000 de oameni istoricul discurs „I Have a Dream”. Se spune că președintele S.U.A., John F. Kennedy, se număra printre admiratorii lui King, astfel că a contribuit în cele din urma la crearea unui context legislativ favorabil prin care au fost aduse unele schimbări în materie de drepturi civile și politice:dreptul la vot pentru cetățenii de culoare, interzicerea discriminării rasiale pe piața muncii, măsuri privind protecția activiștilor pentru drepturile omului în fața violenței polițiștilor). În 1964, în ciuda unor numeroase proteste și răbufniri de mânie din partea celor care se împotriveau, Martin Luther King primește Premiul Nobel pentru Pace.

Un vis ce va dăinui și dincolo de moarte

King, la fel ca JFK, a fost asasinat la 3 aprilie 1968, la o zi după ce rostise un alt celebru discurs, „I`ve Been to the Mountaintop”, care se încheiase în felul următor:„Sunt neînchipuit de fericit astă seară, Nu mi-e frică de nimic. Nu mă mai tem de niciun om. Ochii mei au văzut slava venirii Domnului.” Presupusul său ucigaș, James Earl Ray, a fost arestat două luni mai târziu și condamnat la 99 de ani de închisoare, dar a murit în 1998.

În data de 9 aprilie 1968, președintele Lyndon Johson a decretat zi de doliu național, iar la funeralii, Mahalia Jackson a interpretat cântecul favorit al defunctului, „Take My Hand, Precious Lord”. Puțin înainte de moartea sa, Martin Luther King afirmase că la înmormântarea sa nu dorea să îi fie pomenite titlurile sau să îi fie aduse onoruri lumești, ci doar să fie menționat că în timpul vieții lui, nu a dorit decât „să-i hrănească pe cei flămânzi și să-i îmbrace pe cei goi.”

King a rămas o personalitate emblematică pentru ceea ce a însemnat lupta pentru egalitatea în drepturi civile și politice a afro-americanilor;a fost într-adevăr un om care și-a sacrificat de atâtea ori libertatea și a riscat de fiecare dată, știind că într-o zi cineva îl va scoate definitiv de pe scena luptei inegale cu un sistem guvernat de oameni cu o mentalitate decăzută. El a fost totodată un bun exemplu și pentru alte personalități care luptau pentru libertate în timpul Războiului Rece iar campaniile sale au arătat lumii întregi adevărata față a democrației americane care nu era nici pe aproape cum pretindeau liderii S.U.A. (să ne amintim că într-un articol precedent, „Al Doilea Război din Indochina:cea mai mare înfrângere a Statelor Unite din secolul al XX-lea”, Ho Chi Minh, liderul comunist al vietnamezilor, a fost profund dezamăgit de felul anost în care erau tratați afro-americanii într-un stat care pretindea că luptă pentru libertatea popoarelor;a realizat că libertatea nu vine de la cei care pretind că o oferă, ci de la cei care luptă efectiv pentru obținerea ei).

Sursa:„Descoperă”, Anul VI, Nr. 1 (53), februarie  2008, pp. 60-65.