Ion Pena, un epigramist și poet uitat

A scris și a luptat pentru țara care l-a uitat, dar a venit vremea sǎ-l scoatem la luminǎ citindu-i povestea tragicǎ și scrierile, atâtea câte s-au mai gǎsit. 

Considerat de unii poate cel mai bun epigramist teleormǎnean, Ion Pena a fost și un poet apreciat în perioada interbelicǎ. Nǎscut pe 25 august 1911, într-o familie de țǎrani în comuna Belitori, azi Troianul, mort în rǎzboi pe 29 iulie 1944 și înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, Ion Pena este mai mult un necunoscut astǎzi. De ce ? Pentru cǎ între 1945-1989, mort fiind, a fost ascuns de ciracii cenzurii în "fondul special - interziși, (S)". Nu le-a scǎpat mai nimic, l-au ras de tot. Pânǎ în 2000 nu s-a știut mai nimic despre el. Doar unii epigramiști seniori își mai aminteau de epigramele în care-l creionase pe Pǎstorel Teodoreanu, în anii '40.

Discuţie 

Berea discuta cu vinul

Şi i-am auzit fidel:

- „Vai de seminţia noastră

   Cît trăieşte Păstorel”...

În Olimp, discuţie despre Păstorel

Măreţii zei cuvîntă:

- „Urîm acest mişel

  Căci gloria lui Bachus

  A uzurpat-o el”...

Lui Păstorel

- „Vine toamna. Foarte bine.

   (Zice el, gonindu-şi chinul) 

   Mă temeam că nu mai vine

   Şi se termină pelinul ...”

Aceluiaşi Păstorel

Poate dînsul să turbeze,

Eu cu probe o susţin

Că-i în stare să trădeze

Pentru-o gură de pelin ...

Trebuind să-si onoreze functia de perceptor, nu tocmai populară, Ion Pena a fost scriitor cu normă  redusă, scria printre picături. Mai mult, fiind iubitor de oameni, s-a implicat și în activitatea de culturalizare a sătenilor. Astfel, în Banat, la Sichevița, înființeazǎ „Căminul cultural - Lumina”, cu sediul în incinta Primǎriei. Doneazǎ căminului un aparat de radio, iar bibliotecii din localitate cǎrți în valoare de mii de lei. Ulterior, împreunǎ cu sǎtenii procurǎ un aparat de proiecție, după cum ne-a spus domnul Gheorghe Birtea, fostul primar din Sichevița. Apoi, din 1941, activează la Domnești, județul Mușcel, actualmente Argeș, unde înființeazǎ „Biblioteca Modernǎ” prin care cautǎ sǎ satisfacǎ cerințele de lecturǎ ale localnicilor. Și totuși, în puținul timp rămas, Ion Pena a scris peste 300 de epigrame și de-asemenea, peste 250 de  poezii. În 1939 i-a apǎrut volumul de epigrame, „Furcile caudine”, care având recenzii favorabile a fost înscris de George Călinescu în „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”, apǎrutǎ în 1941 la Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București. 

În mai 1940, în revista Prepoem, din București, îi era anunțată apariția volumelor "Iarmaroc"(poezii) și "Flori veninoase"(epigrame). Întrucât revista şi editura „Drum”, unde urmau să apară, au fost interzise de cenzură în vara lui 1940, volumele lui Pena, au fost scoase din șpalturi. Scriitorul Dumitru Vasile Delceanu, autorul volumului "Vocația scrisului în Teleorman", apărut în 2005, afirma că "de la Pena au rămas câteva volume de versuri în manuscris: „Varietăți”, „Nord”, „Fum” și „Iarmaroc”. Ce s-a întâmplat cu ele este o altǎ poveste pe care o vom aborda cu o altǎ ocazie.

Cert este cǎ în urma documentǎrii pe care am fǎcut-o în biblioteci și arhive, am descoperit cǎ  Ion Pena a publicat  și era apreciat în marile publicații bucureștene „Universul literar”, „Pǎcalǎ”, „Prepoem”,  „Epigrama”,  „Vremea”,  în revista buzoianǎ „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion si Alexandru Lungu, cât și în cele teleormǎnene „Oltul”, „Drum”, „SO4H2”, „Graiul tineretului” ... 

De tânǎr, Ion Pena și-a creat multe adversități publicând texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei și culturii germane”, în revista SO4H2, pe când avea doar 22 de ani. Condeier cultivat, rafinat, cu un spirit inteligent, acid și chiar autoironic, Ion Pena dă scrierilor sale concizie și finețe. Antibolșevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în revista „Pǎcalǎ”, al cǎrei motto era: „Iar când  la Patria Română / Râvnește hidra bolșevică / Nesățioasă și păgână, / Ia și o armă, că nu strică!"

În „Universul literar”, suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelicǎ, „Universul”, Ion Pena era catalogat "Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți." „Astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere", "Versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia, în miezul lor se sbate un poet de rasă, care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena." 

Este important de spus cǎ Pena a scris și prozǎ. Astfel, astăzi, noi putem să judecăm firul epic din proza utopică în două părți, "Moneda fantazienilor", scrisă în Banat, la Sichevița, între 1937 - 1938, în care merge cu anticipația pânǎ în 1 ianuarie 2000. Prima parte a fost publicatǎ în revista „Drum”, în anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele mai mic, Petre Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin Scarlat, care l-a dat spre publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea, Ion Pena dovedindu-se un bun analist social de anticipație. Prozatorul și publicistul Constantin Stan (1951 - 2011), membru al Uniunii Scriitorilor, în 2001, în articolul "Un caz ciudat", vorbește despre faptul că "Pena, prin povestirea sa, îl devansează pe  George Orwell", autorul faimosului roman "Ferma animalelor", scris în 1945. Iar profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma tot în 2001 în cartea pe care începuse s-o scrie despre Pena: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian." Acum, în 2015, citind și cumpǎnind, putem afirma că Ion Pena a fost un vizionar.

În volumule sale „Fotografii la periscop” și „Secvențe de istorie literară - opera omnia - publicistică și eseu contemporan”, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, cunoscutul publicist și istoric literar, Stan V. Cristea, membru al  USR, îl numește pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎțit. Tot el consemna în revista „Caligraf” din iulie 2005:  „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie. Îi întrezărim incredibil, cumva, pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001 acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat și sensibil, care a putut să meșteșugească destule versuri memorabile."

Dupǎ cum spuneam mai devreme, profesia i-a purtat pașii în Domnești - Argeș, unde se împrietenește cu Gheorghe Șuța, care-l și gǎzduiește pânǎ la plecarea sa pe front. Acesta era liderul  Partidului Național Țǎrǎnesc din Domnești, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara - Argeş, participantǎ activǎ la „Rezistența anticomunistǎ din Munții Fǎgǎraș - Haiducii Muscelului". În fapt, Gheorghe Șuța fiind fratele avocatului Nicolae Șuța, viitorul şef de cabinet al preşedintelui PNȚ, Ion Mihalache. Viața lui Ion Pena s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu spun a blestemului. Ca prim nǎscut, a avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincelea copil, din cei șapte, pe care pǎrinții i-au pierdut in timpul vieții. Prietenia sa cu Gheorghe Șuța și apartenența la PNȚ aveau sǎ-i condamne familia la supravegherea miliției și securitǎții în anii '40, de dupǎ rǎzboi, pânǎ prin anii '60. În 2011, la 100 de ani de la nașterea sa, a apǎrut cartea „Scrieri” de Ion Pena, care include poezii, epigrame, precum și proză, dovedind talentul multilateral al autorului.

Consider cǎ scrierile sale pot vorbi cel mai bine despre perceptorul-scriitor, așa că, iată câteva dintre poeziile sale:

Alpinism 

Pe piscuri goale, fără viaţă,

Unde nici vulturi nu s’avîntă

Eu mi-am tîrît povara sfîntă

A trupului flămînd de viaţă.

Cu patimă m-am strîns pe stîncă

Strîngînd spasmodic piatra tare …

Şi-i drept că gura-mi, nu arare

Cerşea un sprijin de la stîncă.

Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,

Guri de-abia înfiorătoare,

Dar prins de culme cu ardoare,

Am rîs şi eu – la fel – sarcastic …

-1928-

_____________________________________

Publicată în „SO4H2”, anul  I, nr. 1, din 15 aprilie 1932

        Poetul din urmă

Pe-aici poetul este rătăcit,

Prin hârburi de anafură şi besnă,

Heralzii în tăcere i-au murit

Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător – 

Cu pietrele şi roua din grădină,

Cu pulberea, cu norul tunător,

Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o ţară de poveşti – 

Naiade în albastră legiune,

Luceferi în betele îngereşti

Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,

Pe lanuri să se scuture belşugul,

Din cupe să hălădue- şi rob

Ca neaua să-i  lucească meşteşugul.

O ţară de lumină şi de vis

Poetul peste ani a căutat-o;

I-e sufletul de negură, închis

Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941