Ioan Axente Sever - Un erou transilvănean

Născut la 3/15 aprilie 1821 în satul Frâua (în prezent, comuna Axente Sever, județul Sibiu), localitate datată documentar la 15 aprilie 1305 – situată pe DN 14, între Sibiu și Mediaș –, Ioan Axente Sever a fost cel dintâi născut dintre cei cinci copii: Ioan, Gheorghe, Arinton, Iacob și Ana.

Un student eminent

Tatăl, Iacob Baciu, agricultor iobag înstărit, împreună cu Ana - născută Maxim – erau fruntași în sat, dar viața grea a iobăgiei era resimțită pretutindeni și de toți. Copilăria o petrece în casa părintească până la vârsta de 10 ani. Între anii 1831 – 1835, studiază la Blaj, după care, la Sibiu, urmează cursurile gimnaziului catolic „Gheorghe Lazăr”, încheiate cu calificativul Eminens. În patru din cei cinci ani de gimnaziu s-a remarcat îndeosebi la istorie și științele umaniste. În anul 1840 se reîntoarce la Blaj unde studiază filosofia și teologia, avându-l ca profesor pe Simion Bărnuțiu.

Român, vorbitor de limba maghiară, germană și latină, student eminent, se alătură protestelor intelectualilor Blajului, în frunte cu Simion Bărnuțiu, cauzate de Hotărârea Dietei de la Cluj cu privire la înlocuirea limbii latine cu limba maghiară în toate instituțiile statului. Alături de români se ridică cu acest prilej și sașii conduși de Ștefan Ludwig Roth. În anul 1845 fiind eliminat din facultate, Ioan Axente Sever se întoarce în sat unde se ocupă cu negoțul de cereale.

În timpul deselor deplasări, în perioada 1845-1847, se întâlnește la Cluj cu Avram Iancu și Ioan Rațiu. În anul 1847 pleacă împreună cu fratele Gheorghe la București ca profesor de limba română și limba latină. Ca membru al Frăției este unul dintre cei mai activi organizatori ai revoluției din București. După ce împăratul Ferdinand a aprobat cererile maghiarilor de la 15 martie 1848 de alipire a Ardealului la Ungaria și obligativitatea iobagilor de a lucra 104 zile pe an pentru stăpân, nemulțumirile românilor transilvăneni au răbufnit. Ioan Axente Sever împreună cu Simion Barnuțiu și cu alți intelectuali au început protestele.

Revoluționar

La 10 septembrie 1848 se întoarce în Transilvania unde participă la adunarea de la Orlat, iar de acolo pleacă spre Blaj cu o ceată de 200 de bărbați și ajung în Blaj în fruntea a 2.000 de oameni. La cea de-a treia adunare de pe Câmpia Libertății, desfășurată între 15 și 25 septembrie 1848, Ioan Axente, devenit de-acum Axentie Severu – pentru a suna mai latinesc și pentru a fi în ton cu firea sa severă -, împreună cu Avram Iancu și Iovan Brad se ocupă de instruirea tineretului înrolat în oastea populară.

În urma decretului din 17 octombrie 1848 privind organizarea înarmării poporului, a proclamației mareșalului baron Puchner din 18 octombrie 1848, Ioan Axente Sever (foto dreapta) a fost numit prefect în Prefectura Blajului cu 120 comune în care se găseau 20.000 de bărbați capabili să poarte arme. În vederea conducerii operațiunilor militare a fost numit ca specialist locotenentul Mihail Novac, ofițer imperial din Regimentul I de grăniceri români. Înzestrați doar cu 200 de puști, 300 de carabine, 300 de pistoale și muniția necesară acestora, dar și cu lănci și coase, au trecut la dezarmarea pașnică a tuturor maghiarilor.

În proclamația din 5/17 octombrie 1848, Axente Sever poruncește oamenilor săi: „…persoana și averea oricui e sfântă și nimeni să nu cuteze a o vătăma, ci chiar a o apăra după putință…”. De acum începea pentru Axente Sever perioada cea mai glorioasă a vieții lui, perioada de comandant în cadrul armatei revoluționare populare. Ca prefect al Legiunii I Blăjana din oastea Iancului începând cu luna octombrie 1848-august 1849 s-a dedicat în totalitate luptei pentru dezrobirea națională și socială a românilor din Ardeal.

A participat la operațiunile de dezarmare a gărzilor maghiare de la Uioara (Ocna-Mureș), Ciumbrud, Sâncrai, Cricău, Aiud, Turda, Cluj, Cetatea de Baltă, Ocna Sibiului, zona munților Apuseni, Alba Iulia și altele, totul încheindu-se cu episodul de la Șiria.

Pentru drepturile românilor

După încheierea revoluției din Transilvania, spre sfârșitul anului 1849, în loc de binemeritatele recompense, Axente Sever a fost judecat și arestat de mai multe ori la Sibiu, Bistrița, Cluj. S-a stabilit în mai multe locuri: în 1850 îl găsim la Cenade ca arendaș, în 1851 este numit secretar la Tribunalul din Alba Iulia.

În același an s-a căsătorit cu una din fetele lui George Csergedi, lucrător la Poșta din Miercurea Sibiului; din această căsătorie are o fiică ce a murit la 20 de ani. Nici căsătoria nu a durat mai mult. În anul 1850 a refuzat o decorație imperială, considerând că drepturile fundamentale ale românilor nu sunt respectate; acceptă decorația „Crucea de aur cu coroană”, ordinul „Francisc Iosif” clasa III și ordinul militar rusesc „Sfânta Ana” clasa III în anul 1852.

Începând cu 1855 se află la Alba Iulia, după care, în următorul an îl găsim arestat la Bistrița. Anul 1859, „Unirea Principatelor”, îl găsește la Abrud, implicat într-un proces care adaugă noi „răni morale”, după cum îi scrie prietenului său D. Moldovan la 11 aprilie 1859. Înflăcărat luptător pentru drepturile politice, naționale și sociale ale românilor din Transilvania, Ioan Axente Sever împreună cu alți fruntași români semnează la 10 mai 1860 petiția care solicita guvernatorului Transilvaniei aprobarea pentru crearea asociației culturale românești ASTRA, care se va înființa un an mai târziu.

El a fost ales în rândul organelor de conducere, alături de Andrei Șaguna, la 4 noiembrie 1861, membru al Comitetului statoriu pentru organizarea activității ASTREI. Alături de mitropolitul Suluțiu și de alte personalități face parte din delegația de la Viena, unde desfășoară aceeași intensă activitate în susținerea cauzei românești. Aici a cunoscut-o pe Eufrosina Blebea, fiica negustorului brașovean Stan Blebea, cu care s-a căsătorit la 7 octombrie 1862.

Planul de eliberare a Transilvaniei

În 1863 a fost ales deputat al Comitetului Alba în Dietă. La 14 iunie 1866 începea războiul Austriei cu Prusia și Italia, moment în care ungurii din Transilvania cer crearea Ungariei istorice (alipirea Transilvaniei). În acest an, Ioan Axente Sever părăsește Alba și se retrage cu soția sa la Cricău, unde avea mulți colaboratori de fapte revoluționare și unde va locui până în anul 1892. Aici l-a găzduit timp de șase săptămâni pe Avram Iancu.

Evenimentele nefericite care au urmat – alipirea Transilvaniei la Ungaria la 17 februarie 1867, încoronarea lui Francisc Iosef pe 8 iunie 1867 ca rege al Ungariei, legea naționalităților apărută la 1 decembrie 1868, care stipula, printre altele, ca prieten, preotul Truță Petru, să întreprindă o serie de acțiuni. La 26 septembrie 1872, la două săptămâni de la moartea lui Avram Iancu, organizează la Cricău un parastas în memoria marelui erou. În fața sutelor de săteni îndurerați el reamintește rolul lui Iancu în lupta dată la Cricău „la locul numit Pârâul Ciungăului” în perioada 28-29 octombrie 1848.

Tot la Cricău, Axente Sever a schițat primul plan de eliberare a Transilvaniei cu ajutorul armatei de peste Carpați, plan ce cuprindea: detalii privind sprijinirea acțiunilor militare de către întreaga populație românească, rechizițiile în schimbul unor „revașe de primire cu condițiile de bonificare după încheierea păcii…”.

În anul 1885, autoritățile îi retrag dreptul de a mai arenda proprietatea statului din Cricău, în locul său fiind numit Martin Bürger, un arendaș abuziv despre care Axente Sever scrie că „măsurile luate au stârnit un val de nemulțumire generală în rândul locuitorilor din Cricău și Tibru”.

Loviturile soartei

În 1886 încearcă înființarea unei bănci la Alba Iulia, iar în următorii ani organizează acțiuni comerciale la Cricău, Ighiu și Teiuș, dar totul a fost în zadar, ajungând într-o stare financiară jalnică. Traiul de la Cricău a devenit un calvar, el rezistând numai grație tăriei fizice și moralei proprii. Citește mult, face dese plimbări prin împrejurimi, ia legătura cu preotul Dimitrie Șandru din Tribu, cu preotul Iosif Vancea din Galda de Jos și cu alții.

Greutățile materiale din ce în ce mai apăsătoare îl determină ca în anul 1892, la vârsta de 71 de ani, să se mute la Brașov, unde soția sa avea mai multe rude. Supărat de neadevărurile scrise de baronul Ștefan Kemény în Cartea Neagră (A Fekete Könyv), publicată în anul 1895 în mai multe numere ale ziarului Magyararszóg din Budapesta, Axente Sever scrie cartea Răspuns la „Cartea Neagră”.

Această carte apare la Brașov în ajunul Crăciunului anului 1896 din dorința de a restabili adevărul istoric și de a înlătura minicunile și calomniile cuprinse în Cartea Neagră. Spre sfârșitul anului 1900, sănătatea lui Axente Sever devine tot mai precară, boala se agravează și în anul 1904 (an în care, se pare, moare și soția lui) este internat în spital. Aici este îngrijit de doctorul Krauss și vizitat de rude și prieteni. A decedat la 13 august 1906; a fost adus cu trenul la Blaj și înmormântat alături de alți mari intelectuali transilvăneni.

Foto sus: Bustul lui Ioan Axente Sever instalat în fața primăriei comunei Axente Sever