Apostolii lui Stalin. Chivu Stoica, incompetentul candid din umbra marelui Dej. „E un bou de un anumit soi“
Chivu Stoica, fost prim-ministru şi şef al statului, a fost vioara întâi în orchestra dirijată de Gheorghiu-Dej – cel mai fidel executant al ordinelor de partid. A fost slugarnicul oportun:limitat intelectual şi supus energic. După moartea lui Dej, şi-a găsit, amnezic, un nou stăpân:Nicolae Ceauşescu.
17 februarie 1975, Cartierul Primăverii, casa Chivu Stoica.Şoferul comunistului dă buzna peste cele două femei din casă şi anunţă:Chivu Stoica s-a sinucis în propria locuinţă, cu o armă de vânătoare Holland-Holland. S-a împuşcat în cap! Şoferul, care auzise focul de armă din curte, le dă vestea celor două femei aflate, de fapt, în aceeaşi casă.
Orişicât, ştirea e şocantă:Chivu Stoica, bolnav, fusese externat de puţină vreme. Zăcea în pat şi părea să nu mai aibă, dacă avusese vreodată, discernământ cu privire la propriile decizii. Avea sifilis într-un stadiu destul de avansat, iar judecata, atât cât exista, îi era tulburată. Tocmai semnase, fără vreun preaviz casnic, actele de divorţ. Cele două femei, Maria Manolescu, de puţină vreme fostă soţie, şi Doina Roman, o nepoată, nu sunt lăsate să vadă corpul neînsufleţit.
Nici măcar în 1975, când Nicolae Ceauşescu îi eliminase irevocabil din prim-planul politicii pe oamenii lui Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica nu era un nume oarecare. Fusese, până la urmă, la cârma României (preşedinte al Consiliului de Stat, 1965-1967) şi era unul dintre ceferiştii care făcuseră istorie în partid şi în stat:fost membru al Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român (PMR) timp de două decenii (1945-1965), fost membru al Secretariatului CC al PMR (1961-1965), ministru al Metalurgiei şi Industriei Chimice (1949-1955) şi preşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1961).
SECRETUL DIN CELULA LUI MARCOVICI
Moartea sa misterioasă alimentează imaginaţia scenariştilor de conjunctură, dar scoate la suprafaţă şi câteva picanterii de amănunt, incomode, triviale şi enigmatice. Cel mai spectaculos scenariu îl plasează chiar pe Nicolae Ceauşescu în postura regizorului. Contextul:în timpul detenţiei din închisoarea Doftana, tânărul comunist Nicolae Ceauşescu şi inveteratul Şmil Marcovici ar fi întreţinut relaţii neconforme cu morala comunistă. Relaţii sexuale, în celula lui Marcovici. În puşcărie, se formează o comisie de anchetă a revoltătorului caz de homosexualitate, coordonată de organizaţia de partid Doftana, din care făcea parte şi Chivu Stoica. Lucruri ştiute.
Metode de sinucidere, varianta Chivu Stoica
Arma cu care s-a sinucis Chivu Stoica îi aparţinuse lui Gheoghe Gheorghiu-Dej. Puşcă de vânătoare, cu lunetă şi pat încrustat artistic cu sidef şi argint, marca Holland-Holland. Un frumos cadou de care dictatorul nu-şi mai amintea, aşa că, l-a dăruit şi el mai departe. Lui Chivu Stoica. „Lui Nicu (n.r. – Nicolae Ceauşescu) nu i-o dăm în niciun caz! Nu este pentru el asemenea armă! Lasă-l să mai crească, să mai înveţe“, i-ar fi spus Dej şefului său de cabinet, Paul Sfetcu, potrivit memoriilor acestuia. Atenţie!, aceste imagini vă pot afecta din punct de vedere emoţional. „Când a ieşit din cabinetul lui Gheorghiu-Dej era îmbujorat şi surâzător de fericire, iar cutia cu arma o trăgea după el. Nu a vrut s-o lase la mine să i-o trimit prin curier de teamă ca nu cumva cel ce i-o oferise să se răzgândească“, povesteşte Paul Sfetcu. Fostul asistent susţine că, atunci când şi-a pus capăt zilelor, Chivu Stoica a proptit arma în cerul gurii, iar cu degetul mare de la picior a apăsat pe trăgaci pentru a elibera glonţul ucigaş. Sfârşit.
De-aici, încep să fie ţesute miturile. S-ar fi putut întâmpla aşa:într-o autobiografie semnată de Chivu Stoica la cererea lui Ceauşescu (aflată în posesia fostei soţii, Maria Manolescu, şi publicată de Lavinia Betea în „Poveşti din cartierul Primăverii“), acesta recunoaşte că Şmil Marcovici „practica perversităţi. Obişnuia să aibă relaţii îndeosebi cu tovarăşi tineri, printre care Anghel, Sor şi alţii (n.r. – subliniat în text)“. Se spune că Nicolae Ceauşescu, cu musca pe căciulă, avusese o dispută aprinsă cu Chivu Stoica, subiectul fiind chiar capcanele nefireşti ale vieţii de închisoare. Ca să se-asigure că informaţiile nu vor deveni publice, ar fi aranjat ca depozitarul secretului să fie „sinucis“. Comunistul Alexandru Bârlădeanu confirmă această teorie în interviul publicat de Lavinia Betea în volumul „Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu“.
STIMULAT DE PROPRIA-I IMPOTENȚĂ
Andrei Lupu, fiul ilegalistului Petre Lupu şi locatar în cartierul Primăverii, are o altă variantă:„S-a spus că fusese împuşcat din ordinul lui Ceauşescu, ceea ce e total fals. Îmi pare rău s-o spun, dar el avea o asistentă sau o soră medicală, de 24 de ani, care-l îngrijea. El spunea că e nepoata lui şi o luase şi acasă! Şi când a realizat că are o vârstă, că degeaba îşi luase «nepoata» în casă, şi-a luat viaţa!“, povesteşte Andrei Lupu în volumul „Poveşti din cartierul Primăverii“. Nepoata, pe nume Doina Roman, ar fi fost trimisă, de fapt, de Securitate în casă la familia Chivu, chiar la 18 ianuarie 1975, şi ar fi făcut parte din planul de eliminare a fostului ceferist, susţine Maria Manolescu. FOTO 1:23.1.1953 Gheorghiu-Dej, Iosif Chişinevschi, Chivu Stoica şi Miron Constantintinescu, la prima sesiune a Marii Adunări Naţionale după adoptarea noii constituţii.
Foto:20.1.1945. Congresul Uniunii Sindicale CFR, în sala clubului de pe stadioul Giuleşti. Sursa:Fototeca online a comunismulu românesc
NEBUNIA LUI CHIVU AR FI FOST CLINICĂ
În varianta liberă de orice simpatii de familie ori de partid, sinuciderea lui Chivu Stoica ar fi fost o simplă consecinţă a stadiului până în care avansase boala sa:sifilis terţiar. Istoricul Stelian Tănase spune că afecţiunea cu transmitere sexuală i-ar fi întunecat mintea şi aşa fragilă. „Pavel Câmpeanu îmi spunea că nu făcea baie pentru că-şi imagina că se va topi ca un săpun. A publicat documentele lui din închisoare în care specifica faptul că mergea la tratament. Aşadar, avea un istoric medical bogat al afecţiunii“, explică Stelian Tănase.
„ERA UN PRIMITIV“
Cei care l-au cunoscut pe Chivu Stoica nu i-au atribuit însă nici măcar ultimul său gest lumesc, sinuciderea. „Nu poate Chivu să se sinucidă“, se auzea în cartierul Primăverii. Nimeni nu-l credea capabil de-o asemenea fermitate. Chivu Stoica era ceea ce am putea numi astăzi un „yesman“, coada de topor care nu va avea niciodată fisuri în gândirea liniară, adjunctul de care orice lider are nevoie. Cel care mai degrabă aprobă decât oferă răspunsuri întrebărilor care-i solicită judecata personală. „Chivu Stoica era un primitiv. [...] Era limitat şi ca isteţime“, spune Alexandru Bârlădeanu în interviul acordat istoricului Lavinia Betea.
Chivu Stoica trăieşte şi se înalţă numai la umbra marelui Gheorghiu-Dej. Îi e aproape mai bine de 11 ani, prin toate închisorile şi lagărele prin care dictatorul fusese închis. Paul Sfetcu, şeful de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, vorbeşte în volumul său memorialistic chiar despre o relaţie de prietenie între cei doi:„Faptul că Gheorghiu-Dej îl considera cel mai bun prieten al său este elocvent şi din cererea ce i-a făcut-o în 1964 ca, după moartea sa, Chivu să aibă grijă de fetele şi de nepoţii săi“.
SUSTINE NUMIREA LUI CEAUȘESCU
Totuşi, după moartea lui Dej, devine unul dintre cei mai vehemenţi critici ai celor două obsedante decenii. Deşi fusese vioara întâi a lui Dej, salută, amnezic, servil şi făţarnic, numirea lui Ceauşescu în fruntea partidului. Numire pentru care, de altfel, îşi oferise susţinerea, la propunerea lui Ion Gheorghe Maurer şi Emil Bodnăraş, după cum arată Raportul Tismăneanu. Chivu Stoica renunţă la propria raţiune în favoarea partidului şi a ierarhiei.
Încuviinţează, conjunctural, cu energie, puterea la adăpostul căreia trebuie să stea. Şi e răsplătit pentru asta, chiar dacă doar pentru moment. „Când a împlinit Chivu Stoica 65 de ani, Ceauşescu ne-a invitat la mare. I-a dat diplomă de Erou al Republicii Socialiste România. Chivu era al doilea erou. Prima diplomă i-a fost dată lui Tito. [....] Pe urmă a venit Congresul al XI-lea, în 1974, când l-a pus pe Chivu Stoica să deschidă congresul, să arate cât îl stimează el. L-a băgat atunci din nou în CPEx, ca, în ianuarie 1975, să spună că e afemeiat, că e beţiv, că nu ştiu ce“, povesteşte Maria Manolescu.
Pasărea pluvian din maxilarele puterii
„În anul grelelor lupte de la Griviţa, tânărul Chivu Stoica – care abia împlinise 23 de ani – este ales în postul de mare răspundere de secretar al comitetului de grevă. În acest post, în care se găsea prin încrederea tovarăşilor săi de muncă, tov. Chivu Stoica îşi arată din plin hotărârea, calităţile de organizator şi conducător“, titra „Scânteia“ la 17 martie 1948. Chivu Stoica este, de fapt, alături de maestrul său, Gheorghiu-Dej, unul dintre marii perdanţi ai momentului Griviţa ’33, intens eroizat propagandistic în comunism. De fapt, cei doi sunt uitaţi prin puşcăriile interbelice până în august 1944, în vreme ce Constantin Doncea, Gheorghe Vasilichi şi Dumitru Petrescu, grevişti şi ei, evadează din închisoare cu sprijinul ruşilor.
Până la urmă, Chivu Stoica era, aşa cum îl prezintă panegiricul de partid, un simplu tânăr sedus de mediul proletar în care găsise confirmare şi chiar apreciere. Era crescut în satul Smeeni, judeţul Buzău, în aceeaşi curte cu zece fraţi, dar aspira la un tip de dreptate socială pe care n-o înţelegea pe deplin. Avea cinci clase primare de şcoală şi făcuse, timp de patru ani (1923-1927), şcoala de ucenici la Depoul de locomotive CFR Buzău. Ieşise lucrător cazangiu, dar era un pas înainte:scăpase de sărăcia de-acasă.
CHEMAREA VENITĂ DIN URSS
Ia contact cu politica în 1928, la 20 de ani, când merge la Uzinele Lemaître din Bucureşti să-şi exercite profesia în care era specializat. Nu merge la comunişti. Se înscrie în Partidul Naţional Ţărănesc, secretar la organizaţia din sectorul albastru al Bucureştiului până în 1929, arată Chivu Stoica într-o autobiografie-standard de partid. Din ’29, e luat în armată, la Iaşi, şi e lăsat la vatră în ’31, când se angajează la Atelierele CFR Bucureşti Nord. Tot lucrător cazangiu, confirmă o biografie realizată de Direcţia Organizatorică a CC al PMR la 12 iunie 1961.
În Capitală, se apropie de mişcarea comunistă şi se înscrie în ilegalitate, alături de muncitorii ceferişti. Până în ’33, spune că e arestat de cinci ori. Ultima arestare:în lotul Griviţa. Primeşte, la fel ca viitorul său maestru politic, 12 ani. În închisori, se apropie de Gheorghiu-Dej şi începe să crească la adăpostul acestuia, ca o pasăre pluvian pentru un crocodil politic.
În anii ’30, Chivu Stoica mai degrabă nu exista în arena ilegalistă, însă în anul 1941, când URSS propune României un schimb de prizonieri, comunistul se afla deja pe lista sovietică, alături de Ana Pauker şi Gheorhiu-Dej, arată istoricul Stelian Tănase în volumul „Clienţii lu’ Tanti Varvara“. E aprobată însă doar plecarea Anei Pauker. „Se vor strânge prea mulţi comunişti la Moscova“, ar fi spus atunci Ion Antonescu.
N-A EVADAT PENTRU CĂ ERA ŞI BOLNAV
Chivu Stoica începe să existe, căci alesese grupul câştigător, condus de Dej. „Sursa numărul unu a puterii celulei de partid şi a lui Gheorghiu-Dej personal a fost controlul resurselor. Posturile care gospodăreau viaţa deţinuţilor se distribuiau de către şeful organizaţiei, fără amestecul administraţiei interne. Dej şi oamenii lui, Bodnăraş, Bodnarenko, Chivu Stoica numeau:bibliotecarul, bucătarii, cantinierii, lucrătorii la depozite, şefii atelierelor“, explică Stelian Tănase. În plus, spune istoricul, grupul e cel care administra pachetele cu mâncare venite din exterior.
