Antonio Vivaldi, compozitorul care a redat Anotimpurile în muzică
Pe lângă relația cu Divinitatea sau sentimentele ce definesc fundamental sufletul uman, de la dragoste la durere, printre primele subiecte care au atras atenția artiștilor se numără natura și ciclurile ei de reînnoire, mai exact cele patru anotimpuri, fiecare cu parfumul său specific.Categoric, compozitorul a cărui celebritate este strâns legată de redarea anotimpurilor în muzică este Vivaldi. (...)
Supranumit „preotul roșu”, dată fiind culoarea părului său, Vivaldi, fiul unui violonist al celebrei Catedrale venețiene San Marco, fusese inițial destinat vieții preoțești, dar o boală cronică (se pare că astm), ca și felul său de a fi l-au făcut să părăsească această cale și să se dedice pe deplin muzicii.
Vivaldi a compus pe parcursul vieţii sale aproximativ 770 de lucrări și istoria muzicii îi datorează enorm în ceea ce privește virtuozitatea interpretării la vioară, pe care a ridicat-o la un nivel nemaiauzit până atunci.
În plus, contribuția sa la dezvoltarea concertului pentru un instrument solist și orchestră este extraordinară: forma de concert cu un singur instrument în prim-plan, care dialoghează practic cu orchestra, abia apăruse – iar Vivaldi a explorat-o și folosit-o la scară largă. Mai mult, alternanța părților ce compun un concert (mișcare rapidă-lentă și a treia parte din nou rapidă) a prefigurat concertele creatorilor ce i-au urmat.
Ideea de muzică programatică – muzică bazată pe o poveste, o idee, care este exprimată desigur și de suita Anotimpurilor – este o noutate pe care o aduce, de asemenea, geniul lui Vivaldi. Principiul redării unei povești/ descrierii unui peisaj nu era complet nou, mai fusese timid încercat și în secolul al XVI-lea, dar folosirea sa într-o lucrare orchestrală de amploare îl face pe Vivaldi (din nou) un pionier.
Sonete care prefaţează Anotimpurile
Anotimpurile sunt primele patru lucrări parte din suita sa de concerte intitulată Il cimento dell’armonia e dell’invenzione (Competiția dintre armonie și inventivitate). Colecția de concerte a fost publicată prima oară la Amsterdam, în 1725.
Așa cum s-a întâmplat adesea în istoria muzicii, suita are o dedicație închinată unuia dintre oamenii influenți care l-au sprijinit pe Vivaldi: contele Wenzel von Morzin. Într-o frumoasă legătură peste timp și spațiu, unul dintre urmașii contelui a continuat rolul de Mecena și l-a angajat pe tânărul Joseph Haydn, care avea să creeze, aproape o sută de ani mai târziu, următoarea lucrare dedicată temei anotimpurilor.
Primăvara lui Vivaldi este un moment străbătut de triluri de păsări, de murmurul apelor – renașterea naturii este sugestiv redată sonor. Vara este pentru compozitor o „tensiune” între căldura toropitoare și furtuni violente, Toamna aduce, desigur, celebrarea recoltei, hore și petreceri cu vin, veselie, partide de vânătoare, în vreme ce Iarna sugerează vântul puternic de afară în contrast cu momente liniștite în fața focului.
Vivaldi a asociat şi câte un sonet ca prefață a fiecărui concert din suită. Nu se știe nici astăzi dacă sonetele au fost scrise înainte sau după crearea muzicii și nici măcar dacă au fost scrise de Vivaldi însuși. Dar compozitorul a intercalat versuri chiar și în partitură, o muncă enormă, dusă până la perfecțiunea detaliului (în Primăvara se poate auzi şi un câine care „latră” la violă, așa cum este menționat și în versuri).
Versiunea originală a celor patru concerte din suită a fost orchestrată de Vivaldi pentru vioară solo, orchestră de coarde și clavecin. Şi chiar dacă multe, atât de multe dintre lucrările lui Vivaldi nu mai sunt cântate frecvent astăzi, Anotimpurile se află în vârful topului celor mai des interpretate creații orchestrale în lume.
Viaţa eternă a Anotimpurilor
Care a fost prima înregistrare absolută a Anotimpurilor este un lucru încă discutat, dar nenumărate versiuni s-au bucurat de vânzări-record și au asigurat popularitatea și nemurirea lui Vivaldi, una dintre ele fiind cea înregistrată în 1989, cu Nigel Kennedy și English Chamber Orchestra, vândută în peste două milioane de exemplare. Şi dacă, în 1952, în The World's Encyclopedia of Recorded Music (Enciclopedia muzicii înregistrate) apăreau doar două versiuni, în 2011 erau catalogate peste o mie de variante înregistrate.
Anotimpurile sunt un sol fertil, din care s-au inspirat nenumărați muzicieni de-a lungul timpului, fie prin versiuni ce se întrec în originalitate, fie doar prin preluarea de teme din creația lui Vivaldi. Chiar Vivaldi a folosit teme din Anotimpurile în alte lucrări ale sale, un start pe care l-a realizat el însuși în istoria muzicii. Bach, de pildă, a preluat o temă muzicală din Primăvara într-una dintre cantatele sale.
Muzicienii care au interpretat Anotimpurile s-au „jucat” prin variații de tempo, schimbarea instrumentelor originale sau, dimpotrivă, au încercat să redea cât mai fidel sonoritatea din epoca creatorului. Puține alte compoziții au stârnit vreodată atâta atracție și au provocat atâta inspirație. De la prelucrări în diferite formule de instrumente clasice la versiuni rock, hip-hop, cu instrumente tradiționale japoneze, chineze etc., Anotimpurile lui Vivaldi au fost cântate, transformate în balet, utilizate ca fond sonor în patinajul artistic, folosite în jocurile video, în filme de animație, în coloana sonoră a filmelor artistice.
Foto sus: Primăvara, Vara, Toamna, Iarna, aşa cum le-a pus pe pânză artistul Pierre-Antoine Quillard în anii 1725-1729 (Muzeul Naţional Thyssen-Bornemisza, Madrid / © Getty Images)
Acest text este un fragment din articolul „Anotimpurile. O oglindă a vieții în istoria muzicii”, publicat în numărul 220 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
