Albin Stănescu, pictorul istoriei
În 2023, maestrul Albin Stănescu ar fi aniversat frumoasa vârstă de 85 de ani. Din păcate, timpul nu a mai avut răbdare nici cu el și s-a stins din viață pe 23 februarie! A lăsat însă în urma sa o operă grafică bogată și variată, de la pictura de șevalet la grafica de carte și revistă, traversată ca un fir roșu de dragostea sa pentru istoria României.
Albin Stănescu s-a născut pe data de 5 iunie 1938, în comuna Văcărești, județul Dâmbovița. Tatăl său a găsit de lucru la București, ca administrator al unor terenuri agricole folosite pentru aprovizionarea armatei, așa încât Albin, sora și fratele său au copilărit în cartierul Pirotehniei, demolat ulterior, în locul său construindu-se Institutul Politehnic.
După școala generală, Albin Stănescu a urmat cursurile Școlii Medii de Arhitectură, lucrând apoi vreme de trei ani ca desenator tehnic la Institutul de Proiectări Energetice. Dar tânărul Albin își dorea mai mult, așa încât în 1958 s-a înscris la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”.
O lucrare de licență impresionantă
În primul an a studiat pictura, cu profesorul Tiberiu Krauss, dar anul următor se mută la secția grafică, avându-l ca profesor pe Gheorghe Ivancenco. Acest lucru a fost de bun augur, presa socialistă era în căutare de noi graficieni, iar Albin Stănescu a debutat în 1962, publicând desene și ilustrații în revistele „Viața Studențească”, „Luceafărul”, „Gazeta Literară”.
În anul VI de facultate, artistul a primit ca temă pentru lucrarea de licență să deseneze o carte pentru copii. El a ales să ilustreze povestea Fata babei și fata moșneagului, a lui Ion Creangă. Lucrarea i-a plăcut atât de mult profesorului său îndrumător, încât acesta a propus-o spre publicare Editurii Tineretului.
Responsabilii editurii au fost și ei impresionați de grafismul deosebit al artistului, încât au publicat cartea (în 1965) nu doar în română, ci și în maghiară, germană și sârbă, pentru a fi difuzată în rândul cititorilor de aceste naționalități din țară, dar și la export, fapt extrem de rar și cu atât mai meritoriu pentru arta tânărului grafician.
După absolvirea facultății, Albin Stănescu a primit repartiție ca profesor de desen la Școala Generală „Nicolae Bălcescu” din București. Salariul fiind mic, iar pofta sa de a desena mare, el va continua să publice grafică de revistă (ilustrații, coperți, benzi desenate) în paginile revistelor pentru copii ale vremii, „Cravata Roșie”, „Luminița” și „Cutezătorii”.
Dar și editurile vor face apel la el, pentru coperți și ilustrații de carte. În 1966 a ilustrat volume de poezii semnate de Mihai Beniuc și Ion Crânguleanu.
Dragostea pentru istorie începe ușor, ușor să transpară în lucrările sale. Astfel, tot în 1966, desenează coperțile la cele 4 volume ale romanului Vicontele de Bragellone, de Alexandre Dumas (publicate de Editura Tineretului în celebra colecție Cutezătorii). După doar patru ani, noua Editură Albatros va publica o nouă ediție a romanului, cu coperțile semnate tot de Albin Stănescu.
După venirea la putere, în martie 1965, a noului secretar general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu, au urmat câțiva ani de relativă libertate și autonomie a editurilor de la noi, care se întreceau în a publica noi cărți și noi autori, cu un alt fel de suflu artistic și literar.
Colecția „Clubul Temerarilor”
Și în redacția Editurii Tineretului adia acel vânt de libertate, iar conducerea sa își bătea capul în a inventa colecții noi și atrăgătoare, cu care să ia ochii, și banii, tinerilor cititori.
Redactor-șef al editurii era Tudor Popescu. Inspirat de lecturile copilăriei sale, „Colecția romanelor de 15 lei”, „Aventurile submarinului Dox” etc., el a imaginat o colecție de cărți în format de buzunar, cu 64 de pagini de text (un miniroman sau o maxi-nuvelă) îmbrăcate într-o copertă dublă, cu personaje în prim-plan și în plină acțiune, viu colorate. Cărticelele urmau să fie tipărite în tiraj de masă, în colecția „Clubul Temerarilor”, și vândute la un preț democratic, având o apariție bilunară.
Bineînțeles, mesajul cărților urma să fie unul puternic educativ, chiar patriotic, după cum aflăm din editorialul publicat în numărul 1 al colecției.
Tudor Popescu a luat aprobarea pentru această inițiativă de la organele de partid și de stat, conform formulei consacrate, și s-a pus pe treabă. A vorbit cu unii autori din anturajul său să scrie miniromane, care să se încadreze în tematica și în formatul decis. Apoi a căutat un desenator care să îmbrace într-o haină grafică unitară colecția.
Nu l-a căutat prea mult. Tânărul Albin Stănescu (28 de ani) tocmai desenase coperta la proaspătul său roman Brățara de cretă. Graficianul practica un desen realist, dinamic, sugestiv, fiind și el un fost cititor al celebrei colecții de fascicule „Aventurile submarinului Dox”.
O lansare cu peripeții
Artistul a desenat coperțile la primele trei cărți din colecție, Taina cetății de Corneliu Beda și Corsarul de fier (două volume) de George Anania, editura le-a tipărit în tiraje de câte 60.000 de exemplare și, în cursul lunii iunie 1966, în ultimele zile de școală, s-a pregătit o lansare cu mare pompă, în prezența editorului, scriitorilor și graficianului, la Librăria „Mihai Eminescu” din Capitală.
Cum a decurs lansarea a povestit Albin Stănescu în paginile volumului Colecția „Clubul Temerarilor” (Editura Revers, 2018):
„Cei de la librărie amenajaseră toată vitrina dinspre bulevardul Elisabeta (pe vremea aceea îi zicea «6 Martie») special pentru lansare, cu mai multe exemplare din fiecare cele trei cărți. Editura tipărise unele speciale, cu coperți din carton d-ăla lucios, de-ți lua ochii.
La ora la care m-a anunțat Tudor Popescu, de fapt cu o jumătate de oră mai devreme, veneam și eu agale pe bulevard, împreună cu prietena mea de atunci, o studentă la Filozofie. Când am ajuns pe trotuarul din fața librăriei, gata să traversez, m-am oprit și m-am crucit: și pe partea asta a bulevardului, dar mai ales pe strada Academiei, erau niște cozi enorme, cu sute de oameni.
Lume de toate felurile și vârstele, școlari, studenți, bărbați în costume și doamne cu părul alb. Nu mai aveau loc în librărie și făcuseră coadă afară, așteptându-ne pe noi. Eu am vrut să intru, doar eram autor invitat, daʾ niște malaci, nu știu cine erau, poate muncitori la Vulcan, nu m-au lăsat să intru.
M-au supărat și am vrut să plec, pe strada Academiei, când îl văd prin vitrină pe Popescu că-mi face semne, învârtind din mâini: «Ce faci? Vino înăuntru!». Eu i-am răspuns tot din mâini, mimând că-mi dau cu pumnii în obraji: «Nu pot, nu mă lasă gorilele de la intrare!».
Tudor Popescu a ieșit din librărie și m-a tras înăuntru. După discursurile de rigoare, am coborât la subsol și ne-au așezat pe toți trei, Beda, Anania și eu, la niște mese, să dăm autografe. Eu am împrumutat de la Beda un stilou și am început să scriu dedicații pe numele fiecărui cititor.
După vreo oră, poate mai mult, îmi anchilozase mâna pe stilou, ridic privirea și văd o coadă uriașă la mine, în timp ce la Beda și Anania mai erau câțiva oameni. Ei, șmecheri, doar semnau pe pagina de gardă, în timp ce eu mă chinuiam să scriu numele și câte o vorbă bună la fiecare cititor.
Atunci m-am ridicat și i-am dat înapoi stiloul lui Beda, am ridicat din umeri, a părere de rău, la cei care mai stăteau la coadă și am plecat. Mai târziu am aflat că, după ce s-a epuizat stocul de cărți, de supărare, oamenii au început să facă gălăgie, au spart o vitrină și a trebuit să vină miliția să-i trimită acasă...”.
Trei ani mai târziu, după ce a desenat coperțile la 23 de cărți, Albin Stănescu a fost angrenat în alte activități editoriale și nu a mai ilustrat colecția „Clubul Temerarilor”.
Primul meu dicționar
Următorul său proiect editorial grandios și, probabil, cel mai cunoscut din întreaga sa carieră de peste 50 de ani va fi Primul meu dicționar.
În România socialistă nu mai apăruse un astfel de dicționar, în care accentul urma să fie pus pe imagine, și nu pe text. Doi scriitori, redactori la Editura Ion Creangă, Viniciu Gafița și Ioana Ricus, au selectat o listă de peste 300 de cuvinte și Albin Stănescu a trebuit să le deseneze.
Vreme de trei ani, artistul nu s-a dezlipit de masa de lucru, desenând (pictând) oameni, animale, păsări, flori, fructe, automobile, locomotive, vapoare, avioane, locuri și chiar o superbă hartă ilustrată a Republicii Socialiste România! Ilustrațiile au dimensiuni variate, iar unele dintre ele sunt adevărate tablouri, de desprins din album și agățat pe perete.
Primul meu dicționar a apărut în 1974. S-a vândut imediat, în peste o sută de mii de exemplare, așa încât în 1978 s-a tipărit o nouă ediție.
Mai mult decât atât, albumul a plăcut foarte mult editorilor de la Brown Watson, o firmă britanică parteneră de afaceri a Editurii Ion Creangă, încât aceștia au propus să publice o ediție în limba engleză a cărții.
Au scos din paginile dicționarului stema, steagul și harta României, au introdus un portret al reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a, și au publicat cartea, cu o copertă nouă, purtând titlul My First Picture Dictionary, în 1975. Din nou a fost un mare succes, așa încât Brown Watson a scos noi ediții în 1977, 1978, 1979, 1982, 1984, 1989, cu difuzare în special în țările de limbă engleză, precum Marea Britanie, Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă.
Trebuie precizat aici faptul că Albin Stănescu a participat la mari saloane de ilustrație de carte, precum cel de la Bratislava (1967, 1968) sau Bologna (1973) și a primit premii naționale pentru grafică în 1980, 1982, 1988.
Pasiunea pentru istoria României, exprimată în tablouri de mari dimensiuni
Având de acum o reputație recunoscută, în anul 1978, Albin Stănescu a fost angajat de către Studioul de Arte Plastice al Armatei, al cărui scop era să promoveze istoria militară a patriei, prin pictură, grafică sau sculptură. Pasionat de istoria României, artistul are acum ocazia să-și manifeste această pasiune prin intermediul unor tablouri de mari dimensiuni.
Din această perioadă datează impresionante compoziții istorice precum Bătălia de la Posada, Bătălia de la Lipnic, Dacii, tripticul Ștefan cel Mare – Mihai Viteazul – Alexandru Ioan Cuza etc.
În fiecare an, la Cercul Militar Național din București se deschidea câte o expoziție cu realizările membrilor studioului, după care lucrările acestora erau expuse în cadrul unor unități sau instituții militare din întreaga țară sau/și tipărite.
Astfel, în anul 1980, el a creat și expus propria viziune a bătăliei de la Posada, lucrare care a fost remarcată și apreciată de redactorii de la revista „Magazin Istoric”, care o vor publica pe coperta numărului din decembrie 1980, ca ilustrație la articolul „1330 ﹘ Strălucită victorie a libertății românești”, semnat de dr. Șerban Papacostea.
Acum demarează și colaborarea cu studiourile cinematografice românești pentru care desenează superbe afișe la filme istorice precum La răscrucea marilor furtuni – 1980, Munții în flăcări – 1980, Horea – 1984 etc.
Să notăm aici și afișul filmului Maria-Mirabela, regia Ion Popescu-Gopo (1981).
Albin Stănescu și benzile desenate
În final, să remarcăm că și în domeniul benzilor desenate Albin Stănescu a privilegiat tematica istorică. O scurtă istorie a țării noastre ar putea fi ilustrată doar prin benzile sale desenate:
- Căpitanul lui Mihai Vodă Viteazul, scenariul Petre Luscalov („Luminița”, 1968);
- Arcașii lui Ștefan cel Mare, scriitor Costache Anton („Cutezătorii”, 1969);
- Haiducul Miu-al-Florilor, scriitor Alexandru Mitru („Cutezătorii”, 1973);
- August fierbinte, scriitor Tudor Popescu („Cutezătorii”, 1974);
- Tudor Vladimirescu, scriitor Dinu C. Giurescu („Luminița”, 1976);
- Din zori de istorie și Neînfrânții, scriitor Dinu C. Giurescu („Cutezătorii”, 1978);
- Paloșul Neînfrânt, scriitor Mihai Stoian (almanahul „Vacanța Cutezătorilor”, 1988);
- Cavalerul, scriitor Ovidiu Zotta („Universul Copiilor”, 1991).
Deși Albin Stănescu s-a stins din viață la începutul anului 2023, opera sa grafică îi va duce numele mai departe, prin intermediul sutelor de tablouri aflate în diverse instituții ale Armatei Române (precum Muzeul Național al Marinei de la Constanța) sau în colecții particulare. Iar zecile de cărți ilustrate de dânsul bucură și astăzi copilăria noilor generații de copii.
Acest articol a fost publicat în numărul 257 al revistei „Historia”, disponibil la în format digital pe platforma paydemic.
