75 de ani de la moartea Reginei Maria
Regina Maria a rămas în istorie asociată cu o anumită simbolistică regăsită în special în pictură, pirogravură, scrieri sau design de bijuterii. Indiferent de miriadele de cuvinte scrise, există o continuă fascinaţie din care iradiază dragostea Reginei pentru viaţă şi frumos, iar mottoul adesea folosit de ea, per amorem ad lucem, este expresia întregii sale existenţe, care o aduce astăzi în amintirea noastră.
Maria este cunoscută drept regina soră de caritate, regina diplomat, regina scriitoare, promotoare a artelor, cunoscătoare a florilor, regina artist, care din primii ani petrecuţi în România picta şi imagina designuri ale mobilierului şi saloanelor sale, ale grădinilor, dar mai ales al bijuteriilor. Curajul ca modalitate de manifestare a ideilor i-a fost inoculat din copilărie de mama sa, Maria Alexandrovna, fiica Ţarului Alexandru II al Rusiei. Cultul pentru scris şi corespondenţă era tipic perioadei victoriene, dar la Maria avea o notă specială moştenită de la bunica sa Regina Victoria, faimoasă prin amploarea corespondenţei şi a jurnalelor.
În perioada interbelică presa internaţională a denumit-o pe Regină drept soacra Balcanilor, datorită alianţelor matrimoniale pe care reuşise să le inspire. Regina Maria a devenit un mit întruchipând idealurile unui popor în anii primului război mondial, la polul opus a stat imaginea creată de propaganda Puterilor Centrale, iar mai târziu cea naţională de stânga, care a ţesut poveşti în jurul său, unele din ele perpetuându-se şi astăzi. Având o fire nonconformistă pentru o persoană regală de la acea vreme, a devenit cu uşurinţă ţinta intrigilor începând cu primii ani de la sosirea în România. Era mult prea modernă pentru timpurile sale, o avangardistă, începând cu promovarea Art Nouveaului, adoptarea de prietenii prin corespondenţă, de la Ray Harris Baker la Martha Rooth. În acelaşi timp a promovat stilul neo-românesc arhitectural ca şi arta populară, ea însăşi dând exemplu prin portul inedit al costumelor tradiţionale româneşti sau prin implantarea stilului neo-românesc în saloanele sale de la Cotroceni.
Maria fost una din cele mai fotografiate personaje regale, multitudinea cărţilor poştale, a fotografiilor, gravurilor, a materialelor publicitare au creat din ea un personaj legendar, iar colecţionarea de materiale privitoare la regină încă incită piaţa de licitaţii internaţională, şi în mod particular pe cea din România. Regina Maria, conştientă de aura ascendenţei sale, a ştiut să lupte pentru a-şi construi noua identitate naţională, stârnind prin puterea caracterului deopotrivă admiraţie şi invidie. Nimeni nu poate contesta contribuţia sa la atmosfera favorabilă care a determinat intrarea României în război alături de Antantă, sau a propagandei în sprijinul României atât la Conferinţa de pace de la Paris din 1919, cât şi cu prilejul turului diplomatic din 1924 alături de Regele Ferdinand, sau în timpul vizitei din S.U.A. şi Canada din 1926. Interviurile acordate presei de-a lungul timpului, conferinţa de presă organizată la Palatul Cotroceni în aprilie 1919 având ca subiect vizita sa neoficială la Paris şi Londra, o înfăţişau ca pe regina propagandei şi talentatul diplomat ad-hoc, ea reuşind să dea o nouă imagine României, punând-o pe hartă pentru mulţi dintre politicienii şi jurnaliştii vremii.
Apariţia sa în campanii publicitare din America şi Europa n-a fost singulară printre principese sau regine, dar Maria spre deosebire de celelalte figuri feminine regale era plină de carismă, reuşind să impresioneze prin spontaneitate şi curaj, vanitatea ei fiind deopotrivă cunoscută. Prin promovarea propriei imagini Regina şi-a sporit faima, care era asociată cu patria de adopţie. Tocmai de aceea supravieţuiesc expresii în limba engleză:“ca Regina României”, “sunt Regina Maria a României”, o asemenea referire fiind prezentă în poezia „Comment” scrisă de Dorothy Parker. Poetesa americană era contemporană cu Regina, fiind născute în acelaşi an, şi probabil personalitatea flamboiantă a Reginei României a avut o puternică impresie asupra sa. Poemul este o celebrare a vieţii, un haiku dedicat Reginei, a cărui melodicitate o redau, în limba engleză, pentru a înţelege influenţa pe care a exercitat-o Regina României în epocă:„Oh, life is a glorious cycle of song, /A medley of extemporanea;/And love is a thing that can never go wrong, /And I am Marie of Roumania”.Moartea Reginei. Din 1937 starea sănătăţii reginei s-a înrăutăţit. La sfatul medicilor a plecat la 17 februarie 1938 în Italia, la Merano. Apoi în aprilie s-a internat la sanatoriul doctorului Lachmann de lângă Dresda. La 27 iunie, deşi medicii o considerau inaptă pentru efortul unei călătorii lungi şi obositoare, a luat hotărârea irevocabilă a revenirii în ţară spre a-şi găsi liniştea la reşedinţa sa din Sinaia. În filele unuia din ultimele caiete-jurnal, Maria scria:‘Puterea este un tovarăş de care nu te desparţi uşor când te părăseşte se duce cu ea şi interesul vieţii. Cu ochii uscaţi, cu pumnul încleştat, te uiţi după ea cu privirea fixă, gelos pe următorul pe care îl va alege’.
După o suferinţă prelungită, Regina Maria a murit la Castelul Pelişor pe 18 iulie 1938. Cu toate restricţiile pe care i le-a impus mamei sale în cei opt ani, Regele Carol al II-lea i-a organizat funeralii impresionante. Pe 21 iulie cortegiul funerar a sosit la Palatul Cotroceni, fiind anunţat prin 75 de slave de tun, iar pe 24 iulie trupul Reginei a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeş, necropola familiei regale. Presa din România scria în acele zile:“în sunetul clopotelor, în durerea copleşitoare a întregului popor care a iubit-o şi care nu o va uita niciodată, Marea, Sfânta Regină Maria, a făcut ultimul drum în eternitate”. Potrivit ultimei dorinţe înscrisă în testament, Maria a dorit ca inima să-i fie scoasă din piept şi aşezată într-o casetă octogonală din argint. Aceasta înfăşurată în drapelele naţionale ale României şi Angliei a fost introdusă într-o casetă din argint aurit, cu monturi de platină şi pietre preţioase (briliante, safire, rubine). Această ultimă casetă avea încrustate stemele provinciilor României întregite, simbolistica heraldică română şi britanică şi monograma sa.
Era caseta ce-i fusese oferită de doamnele din înalta societate la sosirea sa în Bucureşti în 1893. Inima Reginei a fost depusă iniţial pentru trei luni în biserica mănăstirii Cotroceni, apoi dusă cu ceremonial la Balcic unde a fost depusă în biserica ortodoxă ‘Stella Maris’ din gradina vilei de la Balcic. Inima sa, nici neînsufleţită nu şi-a găsit liniştea. Ea a trebuit să fie luată de la Balcic, o data cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria în septembrie 1940, fiind depusă apoi la voinţa Principesei Ileana în firida unei stânci de lângă Castelul Bran. În 1968 caseta păstrătoare a inimii a fost depusă în incinta castelului Bran, pentru ca în martie 1971 să fie adusă la Muzeul Naţional de Istorie a României. Această preţioasă relicvă va fi depusă într-un loc potrivit ales de familia regală a României.
Regina Maria a impresionat şi a avut impact asupra contemporanilor săi, nu numai asupra personalităţilor politice, dar şi asupra femeilor române care începuseră să preia din inovatoarele ţinute ale Reginei, inclusiv portul crucii gamate, un străvechi simbol solar. Astăzi faima sa este la fel de mare poate şi din nevoia oamenilor de a avea modele. În testamentul spiritual intitulat ‘Ţării mele şi Poporului meu’, Regina Maria scria în 1933, cuvinte care impresionează prin sinceritate:
‘Te binecuvântez, iubită Romanie, patria bucuriei şi durerii mele, frumoasă Ţară care ai trăit în inima mea. Minunată Ţară pe care am văzut-o îndoită, al cărui vis de veacuri l-am visat şi eu, şi mi-a fost îngăduit să-l văd îndeplinit… Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez’.
După moarte, presa internaţională a adus elogii personalităţii sale remarcabile, a celei care a fost Regina României. Ziarul britanic The Times, sau peste ocean The New York Times, au prezentat-o într-o lumină favorabilă amintind de ilustra sa ascedenţă, născută Principesă de Edinburgh şi apoi devenită Regina României, neuitând s-o încoroneze cu titlul de Regină a Balcanilor. Presa mai scrie, că aidoma unchiul ei, Regele Edward al VII-lea, a ştiut cum să-şi folosească farmecul personal şi popularitatea pentru a câştiga influenţă. În aceeaşi notă, contele de Saint Aulaire, ministrul Franţei la Bucureşti în perioada primului război mondial, impresionat de ştirea care inundase colanele ziarelor, spunea:‘pentru a o evoca aşa cum merită, ar fi nevoie de un artist specializat în prelucrarea unei materii mai rare decât politica.
De fapt, de mai mulţi artişti:un pictor şi un sculptor pentru a-i reda graţia şi frumuseţea, un poet pentru a cânta modul în care excelează în tot ceea ce face şi un muzician pentru a exprima ceea ce încă ar rămâne inefabil’. Acum 75 de ani, o sugestivă descriere a simbolurilor întruchipate de Regină, a fost prezentată de scriitorul Cezar Petrescu în ziarul “România”, editorialul “Cel din urmă drum” redând durerea unei întregi comunităţi:
“Pe unde toate trecerile au fost triumfale, în aclamaţii, surâsuri şi fluturări de batiste, acum drumul cel din urma e cu mâinile nemişcate pe piept, cu ochii, cu faţa, cu zâmbetul, cu toată lumina astupată de un negru capac, într-o cutie dreptunghiulară purtată pe un afet de tun. Îmi amintesc o zi cu soare dulce şi molatec de toamnă, cândva în 1906. Elev de gimnaziu provincial rătăceam uimit de toate minunile Capitalei, căci toate mi se păreau minuni, neavând încă ochiul pentru a deosebi ceea ce e superficial, improvizat şi vulgar. Deodată în acea lume pestriţă şi gureşă, s-a lăsat o tăcere, a străbatut un fior. Trecea Principesa Maria de atunci, într-o largă Victorie leganată pe arcuri, după moda vehiculelor din acea vreme. Era numai Principesă, ţinută laoparte de politica vremii, dar trecea ca o Regină aclamată de poporul Ei, după scurta clipă de reculegere, de înfiorată şi muta adoraţie a mulţimii.
Tot ce era vulgar, bălţat, zgomotos pe stradă, se înobilase în acea unanimă pornire către făptura care reprezenta supranaturalul, o idealitate în absolut. Au venit mai târziu alte vremi, când pe acelaşi itinerar fixat cortegiului funerar de acum, trecerile Reginei Maria dezlănţuiau aclamaţii însufleţite. În anii neutralităţii când toţi ştiau că Dânsa veghează pentru “războiul nostru”. În ziua întoarcerii din Moldova. După Încoronare. Atâtea şi atâtea ceasuri, zile, aniversări, pe care prezenţa sa le transfigurase într-o magie de zână a basmelor noastre ce umplu întreg Universul cu minuni. Basmul e sfârşit. Minunea sfârşită. Pe unde a trecut zâmbind, luminând ziua cu lumina ochilor de azur, ultimul drum într-o mare tăcere, în întunericul de sub negrul capac, cu mâinile reci pe piept – mâna care atât de gingaş, aerian, euritmic răspundea imnurilor de adoraţie. Nu vi se pare oare că bulevardele şi străzile Capitalei noastre pe unde a trecut, vor rămâne de acum pentru totdeauna mai goale, mai triste, mai fără de sens, ca într-o cetate unde a fost nimicită o frumuseţe şi o armonie, de unde a plecat o Icoană ocrotitoare?”
Cred că în acest an inima Reginei îşi va găsi liniştea, după 75 de ani în care vicisitudinile istoriei au determinat de atâtea ori mutarea ei
Bibliografie:Diana Mandache, Marie of Romania. Images of a Queen, Rosvall Royal Books, 2007. Presa:The New York Times, România, The Times. Arhivele Naţionale ale României.
Citeste mai mult: adev.ro/mq3mzy
