image

Vilayetul Siria - cum au stăpânit otomanii Siria

­čôü Imperiul Otoman
Autor: Teofil Teleuca

Un prim moment semnificativ cu privirea la evolu╚Ťia acestei regiuni ├«n raport cu puterea politic─â ╚Öi economic─â otoman─â este chiar, cucerirea Siriei de c─âtre Imperiul Otoman. De-a lungul secolului al-XIV-lea, puterea Sultanatului Mameluc asupra teritoriilor st─âp├ónite de acesta(Egiptul, Palestina, Siria ╚Öi sudul Arabiei) ├«ncepe s─â decad─â, ├«n timp ce o nou─â putere politic─â ╚Öi militar─â apare dinspre apus, cea a turcilor otomani, din  Asia Mic─â.

Ba chiar mai mult dec├ót at├ót, odat─â cu ocuparea Constantinopolului, la 29 mai 1453(de c─âtre Sultanul Mehmed al-Il-lea, supranumit ╚Öi Fatih, adic─â ,,Cuceritorul) ╚Öi a ├«ntregii zone a Balcanilor, ace╚Ötia ├«╚Öi ├«ndreapt─â privirea spre sud, spre Orientul Apropiat.[1] Astfel, ├«n 1516, Sultanul Selim I (1516-1520) ├«n urma victoriei ob╚Ťinute ├«mpotriva Mamelucilor ├«n B─ât─âlia de la Marj Dabiq (un or─â╚Öel aflat la nord de Alep), reu╚Öe╚Öte s─â anexeze ├«ntreaga Sirie ├«n acel an ╚Öi Egiptul, ├«n anul urm─âtor(1517).[2]

Cu toate c─â p─âr╚Ťi din Siria se bucur─â de o anumit─â autonomie local─â, zona, ca ├«ntreg, va r─âm├óne pentru urm─âtorii 400 de ani(p├ón─â la izbucnirea Primului R─âzboi Mondial) sub o complet─â domina╚Ťie otoman─â, fiind divizat─â ├«n 4 eyalete(provincii):Damasc, Alep,Tripoli ╚Öi mai t├órziu Sidon(sau Sayda, cum era cunoscut─â de otomani),  al c─ârui centru administrativ va fi mutat mai t├órziu ├«n ora╚Öul Acra.[3]

Damascul, cel mai mare oraș din regiunea Siria la acea vreme(și în prezent) , joacă un rol extrem de important din punct de vedere spiritual, reprezentând punctul de plecare al pelerinajului către orașele sfinte, Mecca și Medina(Hajj), realizat de musulmani în fiecare an, Guvernatorul Damascului conducând această procesiune religioasă când putea, iar cea mai mare parte a veniturilor provinciei fiind alocată pentru realizarea acestui demers.

    ├Än ceea ce prive╚Öte sistemul taxelor(fiscal), acesta continu─â s─â fie, ├«n principiu, cel al Legii Musulmane- o tax─â funciar─â(pentru terenurile de╚Ťinute de potenta╚Ťii zonei), o tax─â pentru votarea guvernatorului regiunii ( aplicat─â indiferent de veniturile familiei, locuitorilor cre╚Ötini ╚Öi  evrei ) ╚Öi nu ├«n ultimul r├ónd, o tax─â vamal─â(pe care trebuiau s─â o pl─âteasc─â negustorii evrei,egipteni greci sau europeni care treceau prin aceast─â regiune).[4]

├Äns─â, otomanii, asemeni predecesorilor lor(Mamelucii), pentru a c├ó╚Ötiga bun─âvoin╚Ťa func╚Ťionarilor sirieni, le permit acestora s─â str├óng─â taxa funciar─â ╚Öi s─â o p─âstreze, ├«n schimbul efectu─ârii serviciilor militare necesare ├«n cadrul trupelor otomane. Mai t├órziu, acest sistem fiscal devine nepopular, trec├óndu-se de la taxarea tuturor potenta╚Ťilor la taxarea doar a fermierilor(multezim), care devenise,├«ntre timp, o adev─ârata clas─â mo╚Öiereasc─â.

 Astfel, o dat─â fixate cadrele legii, ordinii ╚Öi tax─ârii, comunit─â╚Ťile locale sunt l─âsate s─â-╚Öi tr─âiasc─â vie╚Ťile ╚Öi s─â-╚Öi regleze problemele a╚Öa cum pot ╚Öi ╚Ötiu mai bine. ├Än ceea ce prive╚Öte zona de╚Öertului, triburile beduine sunt controlate de autorit─â╚Ťile otomane prin diferite metode ╚Öi anume : oferirea unor cadouri ╚Öefilor de trib, ├«ncurajarea ╚Öi ajutorarea economic─â  a anumitor fac╚Ťiuni, iar ocazional, dac─â problemele triburilor escaladau, amenin╚Ť├ónd stricta ordine politic─â impus─â de otomani, prin expedi╚Ťii militare, ├«ns─â ├«n general, otomanii nu se amestec─â ├«n problemele beduinilor.[5]

La r├óndul lor, Alawi╚Ťii ╚Öi Ismaili╚Ťii ce locuiesc ├«n zona Mun╚Ťilor An-Sariyyah sunt supraveghea╚Ťi de otomani, ├«ns─â ace╚Ötia nu se amestec─â ├«n afacerile celor 2 grupuri etnice, at├óta timp, c├ót acestea pl─âtesc taxele necesare(adic─â tributul). ├Än acela╚Öi timp, ├«n ceea ce prive╚Öte regiunea Siriei, ne confrunt─âm ╚Öi cu o excep╚Ťie ╚Öi anume, comunitatea autonom─â a fermierilor druzi din regiunea Jabal-Al-Duruz, de la sud de Damasc,care nu pl─âte╚Öte, la acea vreme, taxe autorit─â╚Ťilor otomane. ├Än ceea ce prive╚Öte autoritatea religioas─â, cea a corpului ulemalelor( musulmanii ├«nv─â╚Ťa╚Ťi ce ╚Ťin ├«nt├ólniri guvernamentale), multe dintre pozi╚Ťii, except├óndu-le pe cele mai ├«nalte, sunt de╚Ťinute de familiile locale, ce au o tradi╚Ťie ├«n privin╚Ťa ├«nv─â╚Ť─âm├óntului religios.[6]

Ei continu─â, s─â joace, la fel ca ├«n vremea st─âp├ónirii mameluce, rolurile de purt─âtori de cuv├ónt ╚Öi lideri ai cet─â╚Ťenilor musulmani. O alt─â problem─â important─â ├«n ceea ce prive╚Öte dezvoltarea Siriei ├«n aceast─â perioad─â este cea agricol─â, guvernatorii otomani de la ├«nceputul st─âp├ónirii otomane ├«n zon─â ofer─â o mare importan╚Ť─â dezvolt─ârii Agriculturii(unul dintre cele mai profitabile domenii din zon─â la acea vreme ╚Öi ├«n prezent), iar felul ├«n care este realizat sistemul fiscal, chiar ├«ncurajeaz─â dezvoltarea acestui domeniu economic.  Astfel, ├«n anumite regiuni ale Siriei, aceasta ├«nflore╚Öte ╚Öi ├«n afara cerealelor produse pentru consumul intern, localnicii sirieni mai produc  bumbac ╚Öi m─âtase pentru export. Mai mult dec├ót at├ót, ├«n ceea ce prive╚Öte dezvoltarea economic─â din centrele urbane, Damascul ╚Öi Alepul nu sunt doar centre importante de me╚Öte╚Öug─ârie, ci ╚Öi centre comerciale de o valoare extraordinar─â, ce fac leg─âtura cu rutele din de╚Öert spre Golful Persic ╚Öi Persia.[7]

Alepul, ├«n special, devine  ,,un hubÔÇŁ comercial de leg─âtur─â cu Europa, acesta fiind frecventat mai ├«nt├ói, de negustorii italieni, dar care sunt repede ├«nlocui╚Ťi de cei francezi ╚Öi englezi,  tot ├«n aceast─â zon─â dezvolt├óndu-se ╚Öi o clas─â de negustori sirieni cre╚Ötini ╚Öi evrei care dezvolt─â contacte comerciale cu spa╚Ťii precum Egiptul, Italia sau Fran╚Ťa.

image

Portul Tartus din Siria Otoman─â, secolul al-XVIII-lea. Tablou realizat de pictorul italo-german Luigi Mayer(1755-1804) (Sursa: https://www.wikiwand.com/en/Ottoman_Syria  

 Din punct de vedere al situa╚Ťie politice generale a regiunii Siriei, ├«n ciuda instabilt─â╚Ťii politice ╚Öi economice ce tulbur─â regiunea la ├«nceputul secolului al-XVII-lea, domina╚Ťia otoman─â este stabil─â ╚Öi efectiv─â p├ón─â la sf├ór╚Öitul acestui secol. Dup─â aceea, aceasta decade rapid, ├«n Siria, la fel ca ├«n celelalte regiuni ale Imperiului Otoman. Controlul Guvernului de la Istanbul sl─âbe╚Öte, calitatea administra╚Ťiei decade, iar Ienicerii( trupele de elit─â ale sultanului) ├«╚Öi pierd disciplina ╚Öi devin o amenin╚Ťare la adresa ordinii. Rezultatul acestui declin economic se traduce printr-o sc─âdere drastic─â a produc╚Ťiei agricole, pe m─âsur─â ce satele sunt afectate de jafurile ienicerilor loiali otomanilor ╚Öi ale func╚Ťionarilor (alia╚Ťi ai acestora), dar mai ales, de incursiunile beduinilor. ├Än acela╚Öi timp, zonele urbane se afl─â, la r├óndul lor, ├«ntr-un declin economic accentuat, rutele comerciale din de╚Öert devin nesigure, iar coloniile comerciale europene se scufund─â.

├Än ciuda instabilit─â╚Ťii politice ╚Öi economice din eyalet-ul Siriei, otomanii, reu╚Öesc, ├«n cele din urm─â, s─â-╚Öi  reafirme autoritatea, dar ├«ntr-o form─â nou─â (prin ├«nlocuirea guvernatorilor otomani numi╚Ťi direct de la Istanbul, cu cei numi╚Ťi din r├óndurile familiilor bogate ╚Öi influente din societatea sirian─â).  Astfel, pentru cea mai mare parte a secolului al-XVIII-lea, capitala eyalet-ului Siria, Damascul este condus de Familia Al Azm (loial─â sultanului), ├«ns─â aceasta se bucur─â de un mai mare grad de independen╚Ť─â politic─â ╚Öi economic─â dec├ót permiseser─â fo╚Ötii sultani otomani de dinainte.[8]

Ea ├«i controleaz─â ├«n mod strict pe Ieniceri, opresc incursiunile militare ale beduinilor Anaza, men╚Ťin securitatea  Siriei ╚Öi uneori, chiar ├«╚Öi extind autoritatea ├«n alte provincii. Acela╚Öi model de men╚Ťinere a puterii politice este realizat nu doar ├«n eyalet-ul Damasc, ci ╚Öi ├«n altele. Astfel, ├«n vilayet-ul Sidon, puterea este de╚Ťinut─â ├«n termeni similari, de c─âtre un nemilos ╚Öi abil guvernator bosniac,  Ahmad Al-Jazzar(1775-1804) ╚Öi grupul lui de solda╚Ťi mameluci.[9] Astfel de lideri locali ├«╚Öi dezvolt─â propria putere armat─â, dar acest fapt implic─â o taxare suplimentar─â, ceea ce duce la ├«nr─âut─â╚Ťirea condi╚Ťiei economice a ╚Ť─âranilor. ├Än aceast─â situa╚Ťie,  Agricultura ├«nflore╚Öte ├«n districtele deluroase, care sunt,practic,  ├«n afara oric─ârui control politic otoman, nestingherite de atacurile beduinilor ╚Öi supravegheate de conduc─âtorii locali care protejeaz─â acest domeniu economic ╚Öi transform─â Acra ├«ntr-un centru comercial foarte prosper.[10] 

image

Ahmed Jazzar Pașa, Guvernatorul Siriei între 1775-1804 (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Jazzar_Pasha)

La ├«nceputul secolului al-XIX-lea, vilayetul Siriei are c├óteva ora╚Öe prospere, precum Alep sau Damasc. Cu toate acestea, situa╚Ťia politic─â ╚Öi economic─â general─â a regiunii este una dezastruoas─â, micile ora╚Öe ale Siriei supravie╚Ťuind din comer╚Ťul local, ╚Ť─âranii ced├ónd ├«n fa╚Ťa ├«naint─ârii beduinilor, iar guvernatorii locali de abia reu╚Öind s─â men╚Ťin─â controlul popula╚Ťiei ora╚Öelor ╚Öi satelor din zon─â, fiind nevoie de un lider marionet─â care s─â restabileasc─â ordinea ├«n teritoriu, acesta fiind Prin╚Ťul Libanului(regiune ce f─âcea parte din vilayetul Siriei), Bashir al-II-lea(1788-1840), instalat de guvernatorul Al-Jazzar. A╚Öadar, toate aceste probleme sociale,politice ╚Öi economice fac Siria vulnerabil─â din punct de vedere militar, musulmani wahhabi╚Ťi din centrul Arabiei amenin╚Ť├ónd Damascul ├«n 1810.

     Al doilea moment semnficativ privind evolu╚Ťia acestei regiuni ├«n raport cu puterea Imperiului Otoman este Ocupa╚Ťia Egiptean─â a Siriei. Aceasta ├«ncepe ├«n 1831, c├ónd conduc─âtorul Egiptului, Muhammad Ali(1805-1849)  ├«╚Öi trimite fiul, Ibrahim Pa╚Öa ├«n fruntea armatei sale modernizate(cu ajutorul consilierilor militari francezi de care dispune) ├«n Palestina[11].  Ajutat de prin╚Ťul Bashir ╚Öi al╚Ťi lideri locali din Orientul Apropiat, Ibrahim cucere╚Öte aceast─â regiune ╚Öi ├«╚Öi continu─â ofensiv─â mai departe,  ├«n Asia Mic─â. Acesta domne╚Öte peste Siria pentru 10 ani, timp ├«n care,├«ntreaga ╚Ťar─â este condus─â de la Damasc, capitala Siriei. Acolo ╚Öi ├«n centrele provinciale, Admistra╚Ťia este atribuit─â guvernatorilor egipteni, care sunt, ├«ns─â, asista╚Ťi de consilii ce reprezint─â popula╚Ťia, iar ├«n ceea prive╚Öte problemele politice, Ibrahim se bazeaz─â pe Bashir, prin╚Ťul Libanului.

[12] ├Än ceea ce prive╚Öte, sistemul economic,sunt introduse noi taxe, iar procesul de colectare a acestor este strict controlat, Agricultura este ├«ncurajat─â, iar incursiunile beduinilor sunt respinse. Mai mult dec├ót at├ót, dup─â o ├«ncercare e╚Öuat─â de a introduce monopoluri comerciale, Ibrahim ├«ncurajeaz─â venirea unui num─âr c├ót mai mare de comercian╚Ťi europeni, men╚Ťin├ónd stricta securitate ce exista d├ęj├á ├«n ceea ce prive╚Öte opera╚Ťiunile comerciale,at├ót popula╚Ťia cre╚Ötin─â, c├ót ╚Öi cea musulman─â fiind tratate cu respect ╚Öi bucur├óndu-se de aceea╚Öi libertate economic─â ╚Öi politic─â, at├óta timp c├ót nu se revolt─â fa╚Ť─â de st─âp├ónirea otoman─â.

Chiar ╚Öi a╚Öa, ├«n ciuda relativei dezvolt─ârii economice ╚Öi sociale pe care regiunea o cunoa╚Öte ├«n timpul ocupa╚Ťiei egiptene, conducerea lui Ibrahim devine nepopular─â dup─â un timp, pentru c─â nivelul taxelor impuse de acesta este unul ridicat ╚Öi pentru c─â ├«ncearc─â, f─âr─â succes, s─â demilitarizeze ╚Öi s─â ├«nroleze popula╚Ťia sirian─â ├«n Armata Egiptean─â.[13]

Marile puteri europene(cu excep╚Ťia, Fran╚Ťei) obiecteaz─â, de asemenea, cu privire la domina╚Ťia egiptean─â ├«n Siria, ├«ntruc├ót aceasta reprezint─â, la acel moment, o amenin╚Ťare la adresa stabilit─â╚Ťii politice a Imperiului Otoman, sl─âbirea sau dispari╚Ťia acestuia put├ónd duce la o criz─â european─â de propor╚Ťii. A╚Öadar, ├«n 1839, odat─â re├«ncepute ostilit─â╚Ťile dintre Imperiul Otoman ╚Öi Egipt( ├«n cadrul celui de Al Doilea R─âzboi Turco-Egiptean) cu ├«nfr├óngerea solda╚Ťilor turci pe uscat, ├«n B─ât─âlia de la Nezib( din 24 iunie, 1839) ╚Öi abandonarea Flotei Otomane ├«n Egipt, o nou─â criz─â diplomatic european─â erupe.[14]

Astfel, dat─â fiind situa╚Ťia politic─â ╚Öi militar─â periculoare prin care Imperiul Otoman trecea, Flota Mediteranean─â a Marii Britanii decide s─â taie leg─âturile de comunica╚Ťie ├«ntre Egipt ╚Öi Siria. Mai mult dec├ót at├ót, cu aceast─â ocazie, Lordul Palmerston(Secretarul de Stat pentru Afacerile Externe al Marii Britanii ├«n 2 r├ónduri, ├«ntre aprilie, 1835- septembrie, 1841 ╚Öi iulie,1846- decembrie,1851) ia ├«n calcul ├«ndep─ârtarea anumitor mari puteri europene, care ar putea profita de situa╚Ťia ,,marelui bolnav orientalÔÇŁ, ├«nfig├óndu-i cu╚Ťitul ├«n ran─â acestuia. ├Än afara lui Muhammad Ali, care ╚Öi-ar fi putut extinde influen╚Ťa din Siria ├«n Mesopotamia, amenin╚Ť├ónd astfel, ruta de trecere a Marii Britanii spre India  ,mai erau ╚Öi ru╚Öii, precum ╚Öi francezii, care,credea Palmerston ,,s-au ├«ntins ├«n ultimii 50 de ani ├«ntr-un plan sistematic de m─ârire ├«n Levant ,├«n detrimentul Marii BritaniiÔÇŁ.[15]

Astfel, pentru a opri expansiunea galopant─â a lui Muhammad Ali ├«n Orientul Apropiat(├«ntruc├ót acesta mai avea pu╚Ťin ╚Öi ajungea pe teritoriul de azi al Turciei), marile puteri europene aliate cu Imperiul Otoman ├«n acest r─âzboi (Marea Britanie, Austria, Prusia ╚Öi Rusia) semneaz─â, ├«n iulie 1840, Conven╚Ťia de la Londra ╚Öi  decid s─â intervin─â pentru ca situa╚Ťia s─â nu degenereze.[16]

Astfel, Marina Regal─â Britanic─â, ├«n cooperare cu o mic─â flotil─â austriac─â bombardeaz─â ora╚Öele Beirut ╚Öi Acra(ocupate de trupele egiptene ale lui Muhammad Ali), la care se adaug─â debarcarea for╚Ťelor  expedi╚Ťionare britanice, otomane ╚Öi austriece pe coasta sirian─â,precum ╚Öi ├«ncurajarea unei  insurec╚Ťii locale de c─âtre britanici, toate  aceste evenimente for╚Ť├óndu-i,├«n mod clar, pe egipteni s─â se retrag─â din Siria, aceasta re├«ntorc├óndu-se sub controlul politic al Imperiului Otoman.[17]

Urm─âtorii 20 de ani de dup─â terminarea acestor conflicte se dovedesc, ├«ns─â, a fi, o perioad─â ╚Öi mai grea. Astfel, Libanul(parte component─â a Siriei Otomane), devine scena luptei  pentru putere ├«ntre Druzi[18] ╚Öi Maroni╚Ťi[19], av├ónd loc numeroase conflicte sociale. ├Än Siria, totodat─â, o ├«ncercare de aplicare a noului sistem administrative (cel al vilayetelor, aplicat prin legea omonim─â din octombrie 1864)  este realizat─â cu succes. Pe de alt─â parte, noul sistem de taxare(cenzitar) ╚Öi  ├«nrolare(dev╚Öirme-,,tributul de s├óngeÔÇŁ, un anumit num─âr de solda╚Ťi ceru╚Ťi de sultanul otoman din toate teritoriile Imperiului Otoman)  provoac─â tulbur─âri ├«n r├óndul popula╚Ťiei siriene.[20]

Mai mult dec├ót at├ót, situa╚Ťia politic─â ╚Öi economic─â a otomanilor este  ├«nr─âut─â╚Ťit─â de influen╚Ťele comerciale ╚Öi politice cresc├ónde europene(preponderant franceze ╚Öi engleze)  ├«n ├«ntregul Orient Apropiat,dar mai ales aici, ├«n vilayetul Siriei, majoritatea popula╚Ťie musulmane devenind con╚Ötient─â de vulnerabiltatea otomanilor ├«n fa╚Ťa agresiunii europene, conexiunea cultural─â, religioas─â,social─â ╚Öi economic─â a catolicilor maroni╚Ťi cu Fran╚Ťa ╚Öi cea a ortodoxilor cu Rusia ╚Üarist─â, ambii factori ├«ncuraj├ónd minorit─â╚Ťile socio-religioase(catolicii ╚Öi ortodoxii) s─â spere la o pozi╚Ťie social─â mai favorabil─â ╚Öi s─â se focuseze pe ostilitatea fa╚Ť─â de compatrio╚Ťii lor, musulmani.[21] Totodat─â, avem de a face nu doar cu o nemul╚Ťumire de nivel social ╚Öi politic, ci ╚Öi cu una de nivel economic, ├«ntruc├ót bunurile europene (rochii, p─âl─ârii, accesorii, por╚Ťelanuri) invadeaz─â pia╚Ťa comercial─â oriental─â, ├«nlocuind o bun─â parte din produsele artizanilor locali, acest fapt duc├ónd la diminuarea prosperit─â╚Ťii clasei artizanilor, majoritar musulman─â, dar o cre╚Öte pe cea a comercian╚Ťilor ce import─â aceste bunuri de calitate superioar─â, ├«n principal cre╚Ötini ╚Öi evrei.

     Astfel, to╚Ťi ace╚Öti factori(influen╚Ťele cresc├ónde economice ╚Öi politice ale europenilor, leg─âturile Catolicilor Maroni╚Ťi  ╚Öi ale Ortodoxilor cu 2 mari puteri europene,Fran╚Ťa, respectiv Rusia ╚Öi nu ultimul r├ónd, lupta pentru putere ├«ntre catolicii, cre╚Ötin-ortodoxi ╚Öi musulmani), toate acestea duc la izbucnirea R─âzboiului Civil din 1860  dintre Druzii Musulmani ╚Öi Maroni╚Ťii Catolici.[22]

Astfel, r─âzboiul ├«ncepe ├«n nord ca o r─âscoal─â a ╚Ť─âranilor cre╚Ötini maroni╚Ťi ├«mpotriva proprietarilor funciari cre╚Ötin-ortodoc╚Öi. Pe m─âsur─â ce r─âscoal─â se extinde spre sud, ├«n teritoriile ├«n care proprietarii funciari sunt druzi, conflictul cap─ât─â o pronun╚Ťat─â dimensiune interreligioas─â, iar Druzii masacreaz─â ├«n jur de 10.000 de Maroni╚Ťi.[23]

╚śtirile despre acest masacru ajung la urechile ├Ämp─âratului Napoleon al-III-lea (1852-1871) care hot─âr─â╚Öte trimiterea unei for╚Ťe interna╚Ťionale de men╚Ťinere a p─âcii, pentru a-i proteja  pe cre╚Ötinii maroni╚Ťi. Astfel, acesta propune o expedi╚Ťie c─âtre Beirut, ├«n primul r├ónd ╚Öi apoi spre Siria, majoritatea trupelor ce particip─â la aceast─â opera╚Ťiune fiind franceze, lucru nu neap─ârat convenabil pentru autorit─â╚Ťile britanice ╚Öi otomane, care nu-╚Öi doreau s─â vad─â o for╚Ť─â militar─â predominant francez─â ├«n Levant, dar  ├«n╚Ťeleg c─â acesta este un pas vital pentru solu╚Ťionarea crizei.[24]

Ulterior, ├«n ianuarie, 1861, Edouard de Thouvenel (Ambasadorul Fran╚Ťei ├«n Imperiul Otoman ├«ntre 1855-1860 ╚Öi Ministru de Externe al Fran╚Ťei ├«ntre 1860-1862), cu ajutorul ├Ämp─âratului Napoleon al-III-lea, convoac─â o conferin╚Ť─â ├«n cadrul c─âreia se discut─â problemele din Levant.[25] At├ót de important este ajutorul financiar oferit de francezi pentru reconstruirea ╚Öi modernizarea acestei provincii (Liban), c├ót ╚Öi a celorlalte din Orientul Mijlociu, ├«nc├ót otomanii accept─â propunerea lui Thouvenel ╚Öi trimit delega╚Ťi la Paris.

├Än cadrul acestei Conferin╚Ťe de la Paris, se ajunge la urm─âtoarea propunere ╚Öi anume... ca o mare parte din interiorul regiunii Liban ar trebui s─â devin─â o provincie autonom─â, sub conducerea unui guvernator cre╚Ötin care s─â nu fie libanez, ajutat ├«n gestionarea problemelor interne de un consiliu sf─âtuitor, alc─âtuit ├«n mod echitabil din membrii tuturor credin╚Ťelor din Liban(musulmani, catolici maroni╚Ťi ╚Öi cre╚Ötini ortodoc╚Öi de rit oriental) , iar districtele administrative s─â fie aranjate, astfel ├«nc├ót, ├«n fiecare s─â fie reprezentat─â o sect─â diferit─â, Napoleon al-III-lea neretr─âg├óndu-╚Öi trupele din Liban, p├ón─â c├ónd acest acord a devine func╚Ťional.[26] ├Än cele din urm─â, sultanul Abdulmecid recunoa╚Öte noul statut al provinciei Liban la 9 iulie 1861, moment ce marcheaz─â sf├ór╚Öitul confrunt─ârii dintre grupurile religioase din regiune.[27]   

 Venirea la putere a Sultanului Abdulhamid al-II-lea(1876-1909), caracterizat─â printr-o cre╚Ötere exacerbat─â a taxelor ╚Öi o escaladare a violen╚Ťei fa╚Ť─â de oponen╚Ťii s─âi politici (de cele mai multe ori arabi) ╚Öi mai ales declan╚Öarea Revolu╚Ťiei Junilor Turci ├«n 1908 (moment din care rela╚Ťiile turco-arabe se vor ├«nr─âut─â╚Ťi) va duce la apari╚Ťia celui de al treilea moment decisiv pentru evolu╚Ťia Siriei ├«n raporturile sale cu Imperiul Otoman ├«nainte de Primul R─âzboi Mondial:apari╚Ťia Na╚Ťionalismului Arab ╚Öi a sentimentului na╚Ťional sirian, ce devin din ce ├«n ce mai evidente , sirienii cre├ónd partide politice ,at├ót deschise,c├ót ╚Öi secrete ├«n Cairo,Constantinopol ╚Öi Paris, precum ╚Öi ├«n Siria.

Note

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Ottoman_Syria

[2] Ibidem

[3] The Cambridge History of Turkey, edited by Soraiya N. Faroqhi, Vol.2:The later Ottoman Empire, 1600-1839, Cambridge University Press, Cambridge,2006 , Chapter 9:ÔÇŁSemi-autonomous forces in the Arab provincesÔÇŁ, written by Bruce Masters, pp.186-196

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] https://www.britannica.com/place/Syria/Ottoman-period

[10] Ibidem

[11] Ibidem

[12] Ibidem

[13] Ibidem

[14] Peter Mangold, What the British did.Two centuries in the Middle East, I.B Tauris&Co.Ltd, London&New York,2016,Part 1:ÔÇŁLines of Incursion,1799-1922ÔÇŁ, Chapter 3:ÔÇŁMedittereanean Approaches:Egypt,Syria and Palestine ÔÇŁ, pp 44-45

[15]Pentru citatul Lordului Palmerston vezi  Peter Mangold, ÔÇŁWhat the British did.Two centuries in the Middle EastÔÇŁ,  I.B Tauris&Co,Ltd, London&New York,2016,Part 1:ÔÇŁLines of Incursion,1799-1922ÔÇŁ, Chapter 3:ÔÇŁMedittereanean Approaches:Egypt,Syria and Palestine ÔÇŁ, pp 44-45

[16] Ibidem

[17] Ibidem

[18] Druzii-Grup etnico-religios, aflat─â pe teritoriul de azi al Libanului din secolul al-X-lea, adept al Druzismului, religie abrahamic─â, monoteist─â, sincretic─â(ce preia idei ╚Öi practici religioase din Islamism,Iudaism ╚Öi Cre╚Ötinism), fondat─â tot ├«n aceast─â perioad─â, bazat─â pe ideile  misionarului musulman Hamza Ibn Ali Ahmad  ale celui de la-6-lea calif fatimid, Al Hakim Allah(996-1021) ╚Öi ale marilor filozofi ai Greciei Antice precum Aristotel, Platon, Pitagora sau Zeno din Kition(https://en.wikipedia.org/wiki/Druze )

[19] Maroni╚Ťii- Grup etnico-religios, adept ai ├«nv─â╚Ť─âturilor c─âlug─ârului cre╚Ötin Mar Marun, ce a murit ├«n secolul al-IV-lea D.HR, singurul care va oferi ajutor Crucia╚Ťilor Latini  ├«n perioada Cruciadelor(secolele XI-XIII), unindu-se cu Biserica Catolic─â de la Roma ├«n 1584 ╚Öi devenind astfel subordona╚Ťi ai Papei. Practic,vorbim de cre╚Ötinii catolici din Libanul de ast─âzi (https://minorityrights.org/minorities/maronites-2/ )

[20]  https://www.globalsecurity.org/military/world/syria/history-ottoman.htm

[21] Ibidem

[22] Ibidem

[23] Ibidem

[24] Allan Palmer, The Decline&Fall of the Ottoman Empire,Barnes&Noble Books Publishing House, New York,1994, Chapter 9:ÔÇŁDolmabahceÔÇŁ, pp. 134-135 

[25] Ibidem

[26] Ibidem

[27] Ibidem

Mai multe pentru tine...