VIDEO Dezbatere HISTORIA: La 300 de ani de la mazilirea lui Constantin Brâncoveanu, românii îi mai caută încă imensa comoară! Unde este ascunsă?
Un adevărat scandal s-a iscat la sfârșitul anului în localitatea Baia de Aramă, din judeţul Mehedinţi, pentru o presupusă comoară a lui Constantin Brâncoveanu, care ar fi ascunsă sub mănăstirea „Sfinţii Voievozi“, construită de domnitor în anul 1700. După ce ani întregi căutătorii de comori au săpat ilegal în zona mănăstirii, în luna noiembrie a anului trecut, o echipă de cercetare de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj a început să sape chiar lângă zidul bisericii, în căutarea aceleiaşi comori. Localnicii, dar şi preoţii, au chemat autorităţile, susţinând că, de fapt, arheologii sunt mână în mână cu căutătorii de comori.
Știu istoricii unde se află cu adevărat comoara lui Constantin Brâncoveanu? De ce nu a fost ea descoperită până acum? La aceaste întrebări, dar și la multe altele, vo răspunde istoricii Dan Falcan și Corneliu Riegler, într-o ediție specială, moderată de Ciprian Plăiașu, editor „Historia”, transmisă live începând cu ora 11.00 pe site-ul adevarul.ro.Povestea domnitorului Constantin Brâncoveanu și a sfetnicului și unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzinno, este, de fapt, istoria unei familii puternice, bogate și influente, aflată timp de jumătate de veac la conducerea Țării Românești.Pe 24 martie 1714 soseşte la Bucureşti capugiul Mustafa aga, un vechi prieten de-al domnitorului, sub pretextul că se afla în trecere spre cetatea Hotinului, unde avea de transmis nişte ordine ale marelui vizir. E primit cu mult fast, în sala mare a spătăriei de la Curtea Domnească. Brâncoveanu îl întâmpină bucuros, ca pe o veche cunoştinţă, dar, în momentul îmbrăţişării, Mustafa scoate pe neaşteptate o năframă neagră pe care o pune pe umărul domnului rostind ameninţător „mazil“, adică scos din domnie. Disperat, Brâncoveanu caută ajutor la slujitorii săi, dar deja era prea târziu. Toate porţile erau ferecate şi păzite de oamenii capugiului.Brâncoveanu, împreună cu familia, fu dus la Istanbul şi închis în temuta închisoare a celor şapte turnuri, Edicule. Turcii voiau să pună mâna pe imensele averi ale Brâncoveanului, bogăţii care-i aduseseră supranumele de Altin bey (prinţul aurului). Torturat în faţa soţiei şi a copiilor pentru a-şi declara imensele averi, domnul rezistă cu demnitate, având chiar un moment de cumplită revoltă împotriva sultanului şi a marelui vizir. Aceasta, precum şi refuzul de a da 20.000 de pungi cu aur pentru a-şi salva viaţa, pecetluiră soarta domnitorului.În zorii duminicii de 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Radu, Ștefan şi Matei) şi sfetnicul Ienăchiţă Văcărescu fură scoşi din închisoare şi duşi în piaţa Seraiului, unde, în prezenţa sultanului Ahmed al III-lea, a marelui vizir şi a reprezentanţilor diplomatici ai Rusiei, Franţei, Angliei, Olandei, Suediei etc., li se tăiară capetele. Aceasta, nu înainte ca domnitorul să dea o ultimă dovadă de tărie de caracter şi de credinţă creştină, refuzând oferta sultanului de a-i cruţa viaţa celui mai tânăr dintre copiii săi, Matei, în schimbul trecerii acestuia la mahomedanism. Gest de superbă demnitate, care-i va aduce, în 1992, recunoaşterea ca Sfânt Martir al Bisericii Române.
Cât de bogat era Constantin Brâncoveanu?
Unul din manuscrisele Istoriilorvornicului Radu Poescu consemnează bogăţiile găsite, iar descrierea aceasta ne înlesneşte să ne putem imagina fastul de la Curtea lui Brâncoveanu. „... toate averile lui de frică, la cine era, le aducea şi le da imbrohorului:galbeni, scule, argintării şi altele ca acestea ce găsea de ale lui şi de ale ginerilor, toate le da în sama împărătească. Că într-atâta-l nebunise avuţiia pe Constandin vodă, cât şi argintării pe deplin ce să cade unii mease crăeşti făcuse, şi tobe şi trâmbiţe de argint, ca acei crai samordejeţi şi bogaţi“.
„Galbenii de aur încă au tăiat în chipul şi în numele lui... s-au mirat toţi de bogăţia şi nebunia lui. Un om supus la altă stăpânire să facă lucruri ce nu să cad supuşilor să facă! Era nebunie, nu înţelepciune“ [...]
Fastul de la Curtea lui Brâncoveanu l-a uimite şi pe Ion Neculce, participant la Bucureşti, la nunta Anei Balş cu Constantin (Dinu) Brâncoveanu, fiul mai mare al domnitorului:„m-am tâmplat la acea nuntă, care nu era nuntă domnească, ce vom dzice că era crăiască“.
Pseudo-Muste mai adaugă şi alte detalii:„Oamenii împărăteşti i-au scris toată avuţia şi o au luat pre sama împărăţiei, bani, odoare şi haine şi alte lucruri scumpe. Ce hainele şi alte lucruri le-au dat prin târg de le-au vândut, cât să implusă Ţarigrandul de hainele lor şi de cusuturile cele cu sârmă (fir de aur), care şi pe aice (în Moldova) au agiuns de le vinde turcii“.
„Iar pre dânsul, săracul, l-au pus la muncă (tortură) să-şi spue avuţiia ce mai are şi au spus tot ce au avut, că avea bani la Veneţia şi la Nemţi. Şi-i făceau silă (constrângere) să trimită să-li se aducă banii de acolo, ceea ce nu s-au putut face“.
De nereuşita Porţii de a pune mâna pe banii depuşi la Zecca Veneţiei vorbeşte Cronica expediţiei turcilor în Moreea, iar unele cronici din Transilvania amintesc de suma încredinţată de Brâncoveanu notarului Georg Czako de la Braşov, în total 90.000 de ducaţi.
Faima creată în jurul domniei lui Brâncoveanu dincolo de hotarele ţării a suscitat interesul şi pentru cronica sa oficială, pe care Johann Filstich, rectorul Gimnaziului evanghelic din Braşov, a tradus-o în limba germană în 1727 (însă numai 80 de capitole). (Constantin Brâncoveanu și cronistica epocii sale, Aurora Ilieș)
În afara bunurilor imobile, Constantin Brâncoveanu a dispus la resurse financiare deosebit de mari care nu o dată l-au ajutat în netezirea căilor diplomatice şi care i-au creat faima de „Altînbei“. Din spirit de previziune, a depus sume importante la bănci din Viena şi la Veneţia.
La Viena, la Casa di Austria, avea 244 884 florini, iar la Veneţia 196 498 ducaţi, sume care vor fi sporite prin depuneri ulterioare.
Averile neobişnuit de mari pe care le deţinea şi despre care se vorbea uneori, în mod exagerat „con esagerazione veramente turchesca“ – după expresia lui Andrea Memmo, bailul veneţia la Poartă – au stârnit pofte şi invidii aprige, grăbindu-i prăbuşirea. Prin jocul ciudat al hazardului, se repeta parcă aievea, dar într-un chip multiplicat, destinul bunicului său, Preda vornicul Brâncoveanu căzut şi el sub povara propriilor sale bogăţii.
La 13 iulie 1714 din Pera, Andrea Memmo relata torturile la care au fost supuşi Brâncovenii pentru a mărturisi unde au ascuns averile. Se găsise deja o mare sumă de bani din care 30.000 galbeni erau la agentul său, din Adrianopol, o parte fiind însă păstrată şi de un dragoman al ambasadei Angliei.
Tot din Pera, la 31 august, acelaşi Andrea Memmo transmitea că domnul român a fost ucis, iar averile lui, constând din bani, bijuterii, vite şi altele, fără a mai adăuga valoarea moşiilor ce le stăpânea în ţară şi Transilvania, se ridicau la peste 2.000.000 piaştri.
După dispariţia lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, numeroşi au fost aceia care s-au preocupat de soarta averilor lui;de la turci la Habsburgi, de la Dimitrie Cantemir la doamna Marica, aflată mai mulţi ani în exil. (Domeniul lui Constantin Brâncoveanu, Iolanda Țighiliu)
