⬆

Vehiculele blindate de luptă, taxiurile înarmate de pe front

Viteza și mobilitatea sunt esenţiale în război – capacitatea de a muta trupele, de a interveni prompt într-o zonă fierbinte sau de a realiza manevre tactice de recunoaștere. Vehiculele blindate de luptă au apărut tocmai pentru a servi acestor nevoi, venind în ajutor tancurilor și artileriei grele pe câmpul de luptă. Aceste așa-numite „taxiuri“ sau „autobuze“ de luptă, care au apărut în Primul Război Mondial, dar s-au dezvoltat cu precădere în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și după, variază mult, în funcţie de rolul pe care îl au pe front, blindaj, armament și motor.

Primul Război Mondial a schimbat complet faţa războiului așa cum fusese cunoscută până atunci. Au apărut noi tactici de manevră și o nouă tehnică militară, dar și noi arme, precum gazele de luptă, mitraliera, avionul și tancul. Într-o vreme în care calea ferată era regina mijloacelor de transport al soldaţilor și materialelor – numai până în apropiere de linia frontului, căci infrastructura feroviară e extrem de vulnerabilă în faţa inamicului – invincibilitatea tancului a devenit irezistibilă. În condiţiile războiului de tranșee, născut chiar din folosirea de către toate părţile beligerante a noilor arme, tehnologiile militare s-au dezvoltat rapid, întrun timp scurt, pentru a răspunde noilor realităţi de pe front. În acest context, apare nevoia de a transporta trupele rapid până în interiorul câmpului de luptă. Cum tancul oferea protecţia necesară, dar nu și un spaţiu suficient pentru transportul mai multor soldaţi deodată, a apărut ideea creării unui vehicul mai spaţios, mai rapid și mai ușor de manevrat. Aceste derivate din tancuri, clasificate în funcţie de rolul lor pe câmpul de luptă, dar și de caracteristici, poartă denumirea generală de vehicule blindate de luptă. Protejate de blindaj, dotate cu arme – de obicei, arme ușoare, pentru apărare – aceste vehicule combină cu succes mobilitatea operaţională, ofensiva tactică și capacităţile de apărare.

Nu va fi niciun obstacol pe care să nu îl poată depăși

Ideea creării unui vehicul de luptă imun în faţa inamicului este veche. De pildă, în secolul al XV-lea, Leonardo da Vinci realiza schiţa unei astfel de platforme mobile, ca o carapace de broască ţestoasă – un adăpost în formă conică, din lemn, cu orificii pentru tunuri în jurul circumferinţei. „Voi construi vagoane blindate, care vor fi sigure și invulnerabile în faţa atacurilor inamice. Nu va fi niciun obstacol pe care să nu îl poată depăși“, profeţea da Vinci despre viitorul invenţiei sale. Din păcate, invenţia sa revoluţionară a rămas numai pe hârtie, iar studiile recente au arătat că ar fi putut fi transportată numai pe distanţe foarte scurte. Vehiculele blindate moderne au rezolvat problema vitezei și mobilităţii, dar au la bază aceleași concepte: un scut ca o carapace împotriva focurilor inamice, arme pentru a putea înainta pe front în siguranţă și capacitatea de a traversa orice fel de teren.

Primele vehicule blindate de luptă au fost construite la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar o gamă largă de vehicule specializate a apărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și, firește, după război, odată cu dezvoltarea tehnologiei de profil. Primele vehicule blindate moderne au fost mașinile blindate. Primul autovehicul care a fost folosit pe post de transportor armat a fost construit de inventatorul britanic Frederick Richard Simms, în 1898. După apariţia tancului, cel mai popular și de succes vehicul blindat, au fost concepute și alte tipuri de blindate: transportoare pentru trupe, artilerie autopropulsată, vehicule amfibii, trenuri blindate și utilaje militare de construcţii. Unele erau construite pe șenile, altele pe roţi, iar altele erau mixte – semișenilate. Blindajul acestor vehicule variază mult, în funcţie de rolul pe care îl au în luptă. Grosimea blindajului afectează manevrabilitatea vehiculului – cu cât este mai gros, cu atât vehiculul este mai puţin mobil – mărește costurile de producţie, consumul de combustibil și limitează spaţiile pe care vehiculul le poate accesa. De pildă, vehiculele „ușoare“ de recunoaștere vor avea o protecţie mai mică, pentru a fi mai rapide și mai ușor manevrabile, în vreme ce un vehicul folosit în război, care poate fi lovit de tancuri sau rachete inamice, are un blindaj mai gros. Din aceleași considerente variază și tipul de armă atașată vehiculului. Vehiculele mai ușoare, spre exemplu transportoarele de infanterie, sau cel al căror rol este nișat, cum sunt vehiculele de recunoaștere, au numai o mitralieră pentru autoapărare. Pe de altă parte, artileria autopropulsată grea poate duce tunuri mari, mortiere sau lansatoare de rachete. Armele fie sunt montate pe un ax vertical, fie sunt fixate direct pe vehicul, fie sunt amplasate pe o turelă.

La început au fost mașinile blindate

În 1898, britanicul F.R. Simms inventa primul vehicul armat alimentat de un motor pe benzină – Motor Scout. Metoda de construcţie era simplă: pe un cvadriciclu De Dion-Bouton a fost montată o mitralieră Maxim, iar un scut de fier a fost așezat în faţă, pentru a proteja șoferul, care era și cel care acţiona arma. Totuși, acest prototip nu este departe de definiţia modernă a mașinilor blindate de luptă: un vehicul blindat ușor, pe roţi, mai ușor decât alte vehicule blindate de luptă, înarmat mai ales pentru protecţia ocupanţilor. La începutul secolului XX, mașinile blindate erau construite prin adăugarea unei arme și a blindajului mașinilor deja existente. Prima mașină blindată – Motor War Car – a fost proiectată tot de către Simms și a fost construită, în 1899, de Vickers, Sons & Maxim pe un șasiu Daimler, de provenienţă din Coventry, cu motor Daimler din Germania. Blindajul avea o grosime de 6 mm, iar motorul de 3,3 litri cu patru cilindri, de 16 cai putere, îi permitea mașinii să ajungă la o viteză maximă de 14,5 km/h. În aprilie 1899, a fost comandat un singur exemplar, care a fost gata abia în 1902. Prea târziu pentru a putea fi văzute în acţiune în timpul războiului cu burii. Prima intrare a mașinilor blindate în luptă a avut loc în august-septembrie 1914, când Armata Belgiană a pus blindaj Cockerill și mitraliere Hotchkiss pe mașini Minerva.

Succesul din primele zile al mașinilor i-a convins pe belgieni să formeze un Corp de Mașini Blindate, care a fost trimis pe Frontul de Est, după bătălia de la Yser. Tot în Primul Război Mondial, britanicii au folosit mașini blindate de recunoaștere la Dunkerque pentru a salva piloţii prăbușiţi pe câmpul de luptă. În septembrie 1914, în Ottawa, canadienii au creat Brigada de Mașini Mitralieră, prima unitate complet mecanizată din istoria Armatei Britanice. Mașinile blindate Rolls-Royce au fost adesea folosite de către al doilea Duce de Westminster, acestea având un rol semnificativ în cea de-a doua bătălie de la Ypres. La sfârșitul războiului, Tratatul de la Versailles nu includea mașinile blindate, așa că Germania dezarmată a început să le construiască devreme. La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata germană deţinea mașini de recunoaștere foarte bune, precum Schwerer Panzerspähwagen. Mașinile blindate sovietice, BA-64, au fost inspirate de Leichter Panzerspähwagen capturate de la germani. În a doua jumătate a războiului, au apărut și mașinile americane M8 Greyhound și cele britanice, Daimler Armoured Cars, dotate cu arme de calibru mic – 40 mm sau mai puţin, folosite mai ales în misiunile de recunoaștere. Cele mai grele mașini blindate, precum cele germane din timpul războiului – SdKfz 234 – sau cele moderne americane – M1128 Mobile Gun System – sunt dotate cu același tip de arme ca și tancurile de mărime medie.