Prizonieri politici într-un lagăr sovietic, în anul 1955 (© Kauno IX forto muziejus / Kaunas 9th Fort Museum)

Uniunea Sovietică, un mare lagăr de exterminare

Omenirea a cunoscut din cele mai vechi timpuri tot felul de obsesii sociale și din acestea au rezultat războaie, religii, revoluții și ideologii politice. Fantezia unui om se poate extinde fulgerător sau în timp până la nivel planetar și contează foarte mult densitatea de locuitori din regiunea unde apare teoria. Există și varianta ca informația să fie diseminată și să se răspândească epidemic. O idee se poate transforma la trecerea prin mai multe creiere și, exact ca-n cazul agenților infecțioși, virulența să fie amplificată.

Ideea comunistă sistematizată a fost dezvoltată de către doi teoreticieni din secolul al XIX-lea, renumiții Marx și Engels, dar controlul polițienesc de la frontiere și din interiorul statelor a limitat creșterea numărului de adepți. Totuși, propaganda a reușit să ajungă până în Rusia unde a atras pe un oarecare Vladimir Ilici Lenin și gruparea rusă a profitat de declanșarea Primului Război Mondial pentru a atrage masele nemulțumite de conducerea țaristă. Propaganda roșie a pătruns în rândurile soldaților sătui de viața din tranșee și de spectrul morții și în anul 1917 s-a putut răsturna autoritatea din capitala Rusiei. A urmat un război fără milă dus împotriva popoarelor definite drept sovietice și nimic nu mai trebuia să fie ca-n trecut. Războiul civil a nimicit orice rezistență organizată, înarmată, și a fost un măcel la scara întregului imperiu cucerit politic.

A urmat campania de purificare a populației de elementele ce nu se potriveau cu fanteziile liderilor politici de la Kremlin. Termenul de dușman al poporului era unul foarte general și a permis poliției secrete să aresteze, tortureze și să extermine pe oricine nu era pe gustul conducătorilor bolșevici. Numai în anii 1937 – 1938 au fost executați 780.000 de oameni și alți 115.000 au pierit în urma tratamentelor sălbatice.

Un imens lagăr

Uniunea Sovietică a devenit un imens lagăr în care masele de muncitori și țărani erau trimise să muncească în cele mai grele condiții pentru exploatarea resurselor solului și subsolului. Forța de muncă era ieftină și reîmprospătată permanent prin aducerea celor ce erau definiți drept elemente sau bandiți. Nu există conducători în istorie care să se fi purtat atât de sălbatic cu proprii supuși în timp de pace, chiar regimul hitlerist fiind încă blând în raport cu ceea ce se petrecea în imperiul roșu.

Oamenii de astăzi repetă precum o placă stricată de patefon că înainte era mai bine, că statul dădea de muncă și oferea locuințe. Nu se comparau conducătorii de atunci cu cei de astăzi. Este absolut normal că unii ruși îl laudă pe Iosif Stalin pentru industrializarea forțată începută în anul 1927. Istoricii din întreaga lume amintesc de marele număr de fabrici ce erau ridicate ca prin vrajă pentru a-i transforma pe rușii țărani în muncitori. Savanții de atunci și de astăzi sunt încântați că astfel creștea nivelul de trai, știut fiind faptul că în agricultură veniturile sunt reduse dacă nu se lucrează suprafețe vaste. În realitate, minunatele uzine ale regimului realizau produse speciale pentru organismul militar. Armata Roșie a muncitorilor și țăranilor trebuia să fie dotată cu mult peste nivelul celor aparținând lumii capitaliste din punct de vedere calitativ și cantitativ.

Istoricii de astăzi scriu că Hitler a dus o politică împotriva omenirii și a început să extermine popoarele definite drept inferioare și să purifice neamurile germanice de elementele degenerate. Vladimir Ilici Lenin și Iosif Stalin declanșaseră astfel de acțiuni încă din 1917, dar operațiunile speciale duse de poliția politică denumită pe scurt CEKA au fost prea limitate pentru gustul stăpânilor de la Moscova.

Erau făcute victime numai pe teritoriul Uniunii Sovietice și mereu se poate mai mult. Teoria comunistă spunea că se poate realiza Revoluția mondială și dușmanii poporului comunist pot fi identificați pe fața întregului Pământ. Stalin a dat ordin să fie sporită producția de armament și să crească efectivele Armatei Roșii în așteptarea unui context internațional favorabil. Acesta a venit în vara în anului 1939 și diplomația sovietică sub comanda lui Molotov a lucrat în mod intensiv la accelerarea cursei spre război. Semnarea Pactului Molotov – Ribbentrop la 23 august 1939 a fost scânteia care a aprins focul ostilităților începute vizibil la 1 septembrie 1939 prin atacarea Poloniei. Iosif Stalin n-a făcut ceva pentru ajutorarea victimelor agresiunii naziste. Dimpotrivă. Unitățile sovietice au început să zdrobească din 17 septembrie regimentele poloneze de la frontiera estică a statului martirizat și cele două armate de invazie s-au felicitat pentru victorie ca doi prieteni și aliați la sfârșitul campaniei.

Armata Roșie a fost formată din vreo 34 de milioane de mobilizați care au fost îndoctrinați că luptă în Marele Război pentru Apărarea Patriei și nu contează numărul celor sacrificați. ostilitățile au fost duse cu o bestialitate ieșită din comun și chiar inamicii germani au fost șocați de ceea ce puteau face politrucii trimiși pe front. William Lubbeck, participant la luptele din preajma orașului Leningrad, a estimat că un sfert dintre victimele sovietice poate să fie pus în contul trimișilor lui Stalin pe front și care nu aveau nici cea mai mică legătură cu tactica militară. O altă mare sursă de victime a fost reprezentată de detașamentele de baraj, cele ce-i mitraliau pe presupușii lași. A fost un cumplit masacru în rândurile popoarelor sovietice și este absolut normal ca astăzi populația să scadă în regiunile controlate de Moscova.

Forțele germane au ajuns până aproape de Leningrad și comandamentul sovietic a considerat că un atac pe râul Volhov va duce la deblocarea marelui centru industrial în care se putea produce mult armament greu, chiar renumitele tancuri KV-1. Era o acțiune irațională de la începutul anului 1942, comandamentul german având suficiente divizii în regiune și cu rândurile puțin afectate de lupte. A urmat o operațiune clasică de învăluire și a apărut o pungă (Kessel) în care au căzut circa 180.000 de militari. Luptătorii germani au rămas șocați să vadă atacuri sinucigașe în stil banzai, unii luptători sovietici fiind lipsiți de arme. Chiar și militarii niponi mai aveau o sabie împotriva luptătorilor americani în timpul confruntărilor din insulele Oceanului Pacific.

Nu aveau altă soluție din cauza politrucilor ce stăteau în spate și ordonau folosirea mitralierelor Maxim M1910 împotriva celor ce se retrăgeau. Gloanțele de calibrul 7,62 mm erau perfect de ucigătoare și-n trupurile sclavilor ideologici ce erau inutili dacă nu puteau să răspândească ideologia egalitaristă în lume. Mai bine să fie morți decât să nu îndeplinească obiectivele de partid! Partea proastă era că în dotarea armatei germane tocmai intrase mitraliera MG-42, cadența teoretică a acesteia putând ajunge la 1.200 de lovituri pe minut. A fost un măcel din care au mai scăpat cu viață cei 33.000 de prizonieri, cel mai cunoscut prins fiind generalul A. A. Vlasov, cel care a trecut de partea învingătorilor. Nu se știe încă exact dacă germanii sunt de vină pentru masacre sau conducătorii sovietici i-au aruncat direct în gura armamentului inamic pe militarii neînarmați și neinstruiți. Adevărul crud este că liderii comuniști au rămas cei mai mari dușmani ai popoarelor denumite sovietice.

Adevărul gol-goluț este că nu există o istorie a poporului rus și al celor care au fost introduse cu forța în zisa lume rusă. A început din anul 1917 o politică de exterminare pentru formarea omului nou după presupuse norme științifice comuniste și s-a făcut totul pentru punerea în practică a ideii de Revoluție mondială, sovieticii fiind simplă carne de tun pentru atingerea acestui obiectiv utopic mult mai sângeros în comparație cu ceea ce preconizau naziștii. S-a discutat mult despre absurditatea tezei privind inferioritatea rasială, dar comuniștii teoretizau inferioritatea tuturor oamenilor de pe planetă și numai unii din comunitate urmau să devină stăpânii maselor de sclavi ce urmau să muncească până la moarte pentru îndeplinirea voinței celor ce se considerau elite intelectuale. Era aceeași gândire hitleristă, dar era explicată puțin diferit și nu avea vreo limită.

Conducerea de la Moscova ține cu dinții de trecutul presupus glorios din perioada Uniunii Sovietice și nu contează că a fost un monstruos lagăr de concentrare în care oamenii aveau voie să trăiască pentru a participa la marele război pentru cucerirea planetei. Se făcea totul pentru revoluția mondială și a fost normal ca nivelul de trai să fie deosebit de scăzut în realitate. Chiar și pe hârtie era mult în urma celui din spațiul capitalist, dar s-a preferat distrugerea lumii libere în loc să se facă lucruri bune pentru locuitorii supuși.

Foto sus: Prizonieri politici într-un lagăr sovietic, în anul 1955 (© Kauno IX forto muziejus / Kaunas 9th Fort Museum)

Mai multe pentru tine...