Obsesia liderilor sovietici pentru tancuri
Sunt astăzi oameni din fostul lagăr socialist care plâng după Uniunea Sovietică pentru că atunci erau locuri de muncă din belșug și lumea era fericită. Regimul egalitarist avea grijă de oameni și nu se compară cu patronii contemporani, obsedați numai și numai de profit. Actuala clasă politică are o imagine foarte proastă din cauză că există un mare interes numai pentru prosperitatea celor de la putere, indiferent de metode. Oare să fie corectă imaginea despre trecut?
În realitate, întreaga industrie ridicată de Iosif Vissarionovici Stalin și apoi copiată de adepți a fost concepută pentru susținerea efortului de război și mașina de luptă dominantă era tancul. Totul s-a învârtit în jurul acestui mijloc de distrugere și nici astăzi nu s-a schimbat situația. Uniunea Sovietică a produs în peste 10.000 de exemplare blindatele de tip T-26, cele care urmau să sprijine infanteria cu foc direct din tunuri și mitraliere. Cum ploaia de proiectile permitea scăparea unor apărători adăpostiți cu grijă, au fost proiectate blindate care puteau ataca obiectivele prin jeturi de substanțe inflamabile.
Au fost livrate și cele din seria BT, concepute să dezvolte o mare viteză și să pătrundă în adâncimea frontului inamic. Metalurgiștii au fost chemați la întrecere socialistă pentru a da cât mai mult oțel necesar arsenalelor, dar n-a fost neglijată calitatea metalului care trebuia să reziste la impactul proiectilelor cu viteză inițială mare și cu o duritate în creștere. Erau gata de luptă, la 22 iunie 1941, 5.262 de unități ale modelului BT-7, suficiente pentru 26 de divizii de tancuri. Germania, mult lăudată pentru performanțele industriale, n-a putut să strângă la granițele Uniunii Sovietice mai mult de 3.700 de tancuri, datele variind de la sursă la sursă. Se adăugau alte 1.688 de tancuri de tip BT-5, dotate tot cu tunuri de calibrul 45 mm, net superior celor de 20 și 37 mm ce se aflau montate pe multe dintre mașinile germane.
Plâng istoricii contemporani că aceste mașini aveau o cuirasă prea subțire pentru a face față proiectilelor perforante și chiar schijelor generate de obuzele grele. Nici nu se mai discută de impactul loviturilor directe realizate de artilerie, toate tunurile având drept țintă principală tehnica motorizată a inamicului. Chiar dacă a fost criticat în toate felurile de către savanții sovietici și de cei străini că nu s-a priceput la problemele militare, Iosif Vissarionovici Stalin a aprobat construirea unor tancuri destinate străpungerii aliniamentelor defensive și cel mai temut în anii războiului a fost KV-1 cu o masă de 46 t. Era prea greu să fie deplasat de pe câmpul de luptă de către militarii români și finlandezi. Nu aveau tractoarele speciale pentru astfel de misiuni.
Au fost perfecționate apoi în modelul IS-2, dictatorul fiind de acord să fie utilizat numele său doar pentru tehnică mult superioară celei din dotarea vrăjmașului ideologic. Tunul de calibrul 122 mm era fatal pentru orice blindat ce-i intra în raza de acțiune. Varianta IS-3 a apărut în 1945 și avea o masă de 45,8 t, sovieticii având mereu grijă să păstreze dimensiuni rezonabile pentru a putea utiliza podurile existente în Europa și pentru a avea un consum redus de combustibil. Rezervoarele erau umplute la un astfel de tanc cu 520 l de motorină.
T-26 și BT-urile erau totuși prea ușoare în concepția strategilor și a rezultat în 1939 modelul T-34, cu o masă de 26 t până la 32 t în varianta dotată cu tun antiaerian de calibrul 85 mm. Întreaga industrie a prelucrării petrolului a fost modificată pentru a putea produce un nou tip de combustibil necesar motoarelor diesel. Motorina a început să fie interesantă pentru că asigura o autonomie mărită, dar motivul principal pentru care a fost aleasă era altul: era mai puțin inflamabilă în raport cu benzina. Soldații germani au privit mașina sinistră drept un blestem și se simțeau neputincioși în fața botului din oțel înalt aliat și înclinat pentru devierea proiectilelor. T-34/85 lua la bord 635 l de combustibil și putea să străbată cel puțin 160 km de teren. Dacă nu întâmpina rezistență și avea parte de o șosea bună, putea să facă o cursă de 300 km.
A trecut războiul mondial și lumea putea să fie fericită, dar pofta de tancuri a rămas și a fost lansată seria de T-55, producția fiind estimată la cel puțin 86.000 de exemplare. Unii experți consideră că livrările au fost spre 100.000 de mașini de luptă și aveau rolul să lupte cu alte blindate și să neutralizeze artileria și infanteria. Tunul de calibrul 100 mm era suficient de puternic pentru combaterea blindatelor cu ajutorul muniției perforante. Rezervoarele erau generoase și înghițeau la o umplere 960 l de motorină. Era un uriaș salt tehnologic în raport cu temutul T-34, dar armele inamice au evoluat și s-a trecut la T-72, poate 25.000 de unități ieșind pe porțile uzinelor.
Secretul de stat nu permite cunoașterea cu exactitate a ceea ce s-a produs. Tunul de calibrul 125 mm era de temut prin puterea de distrugere a proiectilelor înalt explozive. În plus, lungimea mare a țevii asigura o bună precizie în timpul tragerilor împotriva unor ținte mobile. Masa tancului a ajuns la 41,5 t și a combustibilului la 1.200 l. Mașina era prea scumpă pentru potențialul financiar al multor state socialiste și România a primit numai 30 de exemplare pentru antrenamentul militarilor ce ar fi urmat să formeze noi unități în momentul în care s-ar fi dat ordin de la Moscova. Din fericire, acest ordin pentru războiul planetar n-a mai sosit.
A fost absolut normal ca nivelul de trai să fie foarte scăzut în lagărul socialist și așa să rămână până astăzi, modelele amintite mai sus fiind doar o parte din ceea ce a fost conceput și transpus în metal de calitate superioară. Cuirasatele terestre sunt asamblate în continuare și au început să-și arate tunurile pe la granița Ucrainei.
S-ar putea să fie vreun critic care să rămână adeptul teoriei conform căreia industria a fost concepută pentru fericirea oamenilor. Tancul este o mașină de luptă dedicată ofensivelor de amploare și pe spații vaste, Armata Roșie făcând astfel de demonstrații de forță împotriva Japoniei în 1939 și apoi împotriva Poloniei și României. Masele de tancuri au fost cele care au ajuns până la Berlin în ciuda apărării înverșunate a trupelor germane. Au fost angajate și în luptele de stradă, ceea ce a generat pierderi înfiorătoare în rândurile echipajelor. Era un detaliu lipsit de importanță în raport cu cauza măreață a răspândirii comunismului.
Se poate spune că tancurile nu puteau să afecteze o economie înfloritoare, fabricile fiind ridicate cu o viteză uimitoare în lagărul socialist și astfel oamenii aveau locuri de muncă. Nimic mai fals! Tactica folosirii blindatelor este deosebit de complicată și nu implică numai acest tip de mașini. Industria trebuie să furnizeze camioane care să asigure aprovizionarea cu combustibil și muniții pentru a face diviziile independente de traficul feroviar. Mașinile de transport sunt necesare și pentru deplasarea infanteriei pentru a ține pasul cu mașinile cuirasate, vulnerabile la atacurile din flancuri și spate.
O simplă prelată nu ferește soldații de obiectele metalice ucigătoare și s-a impus asamblarea de blindate pentru transportarea soldaților în condiții de front și sprijinirea acestora prin tirul mitralierelor ușoare sau al celor grele de calibrul 14,5 mm. Spargerea frontului nu se poate face fără sprijinul artileriei de mare putere și aceasta are nevoie de mașini grele pentru deplasare și pentru aducerea munților de muniție. Sprijinul aerian este absolut obligatoriu pentru a reduce pierderile și avionul a fost întotdeauna o mașină scumpă.
Uniunea Sovietică, campioană mondială la producția de aparate pentru atac la sol
Uniunea Sovietică a fost campioană mondială la producția de aparate pentru atac la sol în sprijinul trupelor de tancuri și au intrat în istorie modelele Il-2 și Il-10. S-a considerat o vreme că se poate utiliza un aparat multirol pentru lovituri în imediata apropiere a primei linii, dar avioanele nu erau suficient de mult timp lângă infanterie și tancuri. Cercetătorii militari n-au stat cu mâinile în sân și au propus un nou tip de avion cu o capacitate superioară de încasare. Industria a furnizat modelul Su-25, cel care amplifica forța de izbire a elicopterelor Mi-24 Hind.
Monștrii din oțel au fost concepuți pentru cucerirea întregii planete în numele ideologiei comuniste, viteza de deplasare a infanteriștilor fiind prea redusă în raport cu gusturile strategilor roșii.
Tancul a fost mașina revoluției mondiale și s-a făcut totul pentru sporirea vitezei de deplasare și a autonomiei. Oamenii au fost sacrificați pentru Marea Idee. N-au contat vreodată ca ființe fericite, ci au fost luați în calcul doar în calitate de sclavi economici și de carne de tun. Atât au putut conducătorii ce se lăfăiau în lux orbitor să gândească! Urmașii lor la putere fac comit aceleași fapte, dar la o scară ceva mai mică. Nu se știe însă ce se ascunde în spatele secretului de stat.
Foto sus: Tancuri T-72B de producție sovietică (© Ministerul Apărării al Federației Ruse)
Mai multe pentru tine...
