⬆

Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Stalin, la conferința de la Ialta (© The Library of Congress)

Rusia și cel mai mare dușman al său

Conducerea de la Kremlin a decis să organizeze o operațiune militară specială împotriva Ucrainei în care s-ar fi aflat mulțimi de naziști și din comunități sexuale deosebite. Mai mult. Au fost identificați și destui sataniști. O astfel de țară trebuia „eliberată” de sub influența elementelor negative cu ajutorul tancurilor. Conflictul a luat amploare pentru că n-a fost prevăzută o rezistență înverșunată din partea localnicilor în fața coloanelor blindate triumfătoare pe vremuri împotriva Germaniei hitleriste.

Existența unui stat ostil pare să justifice orice formă de război și luptele s-au prelungit, devenind din ce în ce mai sângeroase și s-a trecut la utilizarea masivă a rachetelor din ce în ce mai puternice. Chiar se discută despre folosirea armamentului nuclear împotriva vecinului tot de rasă slavă, cel ce trebuie obligatoriu să fie sclavul veșnic al centrului de putere de la Moscova. Kremlinul nu acceptă existența unui alt pol de autoritate în lumea slavă. Orice stat este un pericol pentru poporul rus și motive sunt mereu identificate. Altă religie, alte obiceiuri, o ideologie diferită și, mai ales, o forță militară deosebită sunt suficiente pentru declanșarea ostilităților și nu contează numărul de victime pentru atingerea țelului indicat de conducătorul pe care planeta nu mai poate să-l cuprindă la nivel de fantezii.

Istoria ultimului secol a demonstrat însă că nu există vreun dușman care să pună în pericol existența organismului politic sovietic și apoi rus. Se poate spune că a fost Germania hitleristă prin atacul din 22 iunie 1941 și distrugerile masive realizate până în anul 1944, acțiuni care au măcinat forțele armate și au nimicit o parte din populația civilă. Alți istorici și propagandiști pot afirma ușor că SUA este dușmanul ideologic care de decenii urmărește destrămarea colosului ridicat de Moscova în veacuri. Ideile sunt fixe și sunt repetate obsesiv în urma repetării la infinit de către aparatul de propagandă ce spală perfect creierul individual și colectiv.

Adevărul simplu este că Rusia are un mare și absolut dușman, cel mai mare și mai sângeros din istoria Europei și, poate, a lumii. Nu are milă de locuitorii din interiorul granițelor și, absolut normal, nici de cei din afară. Minciuna și cruzimea absolută sunt două trăsături dominante ale celor ce ajung în centrul de putere și nu contează vârsta, pregătirea intelectuală, originea etnică și orientările ideologice. Acel centru de putere este Kremlinul, cel mai odios pentru Europa și pentru întreaga omenire. Orice decizie luată în birourile secrete este negativă, indiferent de ambalajul frumos prezentat. Chiar dacă se încearcă să se demonstreze că este luată în urma unor ample analize logice, totul este eronat.

S-a spus că imperialiștii capitaliști au vrut să distrugă statul muncitorilor și al țăranilor, cea mai avansată formă de organizare politică, dar firmele private și statele occidentale se întreceau în vânzarea de produse industriale către lagărul lui Stalin. Uniunea Sovietică era pur și simplu o lume occidentală în care oamenii aveau totul și nu dețineau ceva. Totuși, liderul de la Kremlin dorea să dezvolte un sistem militar pentru cucerirea planetei și producția de armament a fost în centrul atenției celui ce se considera unicul păstrător al ideilor leniniste. Obsesia producerii de tehnică de luptă a rămas valabilă până astăzi și, normal, toți vecinii sunt văzuți ca dușmani și n-au scăpat de atacuri din partea celor ce mereu luptă pentru pace.

Încălzirea prin înghețare

Anotimpul alb a fost întotdeauna privit cu teamă, gerul cumplit în combinație cu hrana insuficientă și lipsită de multe substanțe nutritive ducând la moartea prin boli cumplite, scorbutul fiind renumit, sau prin înghețare. Era o adevărată perioadă în care organismele erau testate și se făcea o selecție naturală. Chiar popoarele obișnuite cu frigul treceau prin aceste masacre, supraviețuitorii fiind cu trupurile măcinate de duritatea vremii.

Situația era privită altfel din birourile încălzite de către conducătorii ce priveau hărți frumos colorate. Liderii măreți aveau socotelile lor privind evoluția omenirii și nu se puteau încurca de puțină zăpadă. Iosif Stalin a considerat că Finlanda poate să fie o pradă sigură în drumul spre stăpânirea întregului nord al Europei și la 30 noiembrie 1939 s-a dat ordin de atac pentru Armata Roșie.

Urma să fie o altă campanie eliberatoare de felul celei din Polonia și lagărul comunist urma să se extindă triumfător pe o mare suprafață. Țara nordică era mică pe hartă, avea oameni puțini și nici cine știe ce fabrici de armament nu existau. Spionajul raporta că nu erau suficiente stocuri de muniții în raport cu consumul armatelor moderne. Nu existau forțe motorizate și aeriene. Urma să fie o victorie ușoară și astfel se demonstra că muncitorii dintr-o altă țară au fost eliberați în numele ideologiei egalitariste.

Socoteala de la Moscova nu s-a potrivit cu cea din Finlanda și coloanele masive ale armatei de invazie au fost blocate pe căile înguste din pădurile înghețate. Minele antitanc în număr mic erau suficiente pentru distrugerea unor coloși metalici imposibil de urnit și apoi personalul uman devenea o țintă perfectă pentru trăgătorii experimentați ce se ascundeau perfect în peisajul alb.

Trupele izolate de bazele de aprovizionare erau apoi nimicite de ger și foamete. Chiar dacă Finlanda a ajuns la capătul puterilor din cauza superiorității numerice, măcelarul Stalin a fost obligat să oprească masacrul incredibil de pe un front ce era definit drept secundar. Izvoarele istorice dau date diferite despre ceea ce s-a întâmplat în Războiul de iarnă, dar este evident că Armata Roșie a avut pierderi cumplite în raport cu durata conflictului.

Arhivele sunt încă sub un control al regimului dictatorial, dar au mai scăpat unele informații și prin 1990 se știa de 72.408 decedați și de 13.213 înghețați grav, probabil aceștia fiind incapabili să mai efectueze serviciul militar și nici din punct de vedere economic nu mai erau interesanți la capacitate maximă. Armamentul de infanterie și cel de artilerie putea să provoace răni ce erau agravate de temperaturile negative. Exploziile în pădure pot genera schije metalice și așchii din lemn, efectele asupra țesuturilor fiind cumplite.

Au fost loviți 186.129 de militari, adică echivalentul a peste zece divizii de infanterie. Mlaștinile și marea au înghițit fără urmă 17.520 de cadre militare. Iosif Stalin a îngropat o armată întreagă în ținuturile înghețate și încă sunt documente secrete despre acest măcel fără sens din punct de vedere strategic. A fost un adevărat genocid printre bărbații tineri în uniforme subțiri în prima fază a ostilităților. În plus, pierderile umane și materiale au favorizat din plin acțiunile armatei germane în anul următor.

Bombardamentele nucleare

Iosif Stalin a fost informat de către serviciile de spionaj că SUA dezvoltă o bombă cu o putere deosebită pe bază de uraniu și temutul Beria a primit misiunea să concentreze energia savanților spre fabricarea noului instrument de distrugere. Pregătirile au fost accelerate după ce testele de la Hiroshima și Nagasaki au confirmat puterea de nimicire a energiei atomului.

Uraniul a fost căutat în tot lagărul comunist și deținuții au fost obligați să-l extragă fără să dispună de elementare echipamente de protecție. Planurile conducerii de la Moscova urmau să fie îndeplinite în cel mai scurt timp posibil și poliția politică făcea totul pentru executarea ordinelor. Viața dușmanilor poporului era lipsită de importanță.

Zona aleasă pentru experiment a fost într-un pustiu din apropiere de Semipalatinsk, dar comunități de nomazi existau în regiune și puteau să fie expuse radiațiilor. Simple detalii! Bomba a fost copiată după modelele oferite de americani prin bombardamentele din Japonia și savanții sovietici au primit informații prețioase de la spionii infiltrați peste ocean. Primul test din 29 august 1949 a fost un succes pentru agenții serviciilor secrete și pentru fizicieni.

Bomba a explodat și s-a comportat la fel ca ale concurenței capitaliste. Tehnica de luptă amplasată în regiune a fost afectată de presiunea aerului și de temperaturile ridicate. În realitate, nu era ceva de sărbătorit. Terenul a devenit radioactiv pentru vecie și praful radioactiv a fost răspândit pe distanțe mari. Nici Stalin n-a fost încântat de rezultat și i-a răspuns cu răceală lui Beria la anunțarea minunii radioactive. Stăpânul comunist nu putea să fie mulțumit de o bombă ce nu putea să fie lansată din avion. Uniunea Sovietică practic nu avea o armă cu care să concureze SUA.

Cursa înarmărilor a fost continuată și industria sovietică a fost supusă unui mare efort pentru a produce noi și noi încărcături atomice. Fizica a fost deturnată de la cercetarea fundamentală și de la cea civilă spre domeniul distrugerii pure. Problemele tehnice greu de depășit au amânat următoarele teste până în anul 1951, dar așteptarea a meritat. Bomba RDS-3 a avut o putere de 42 kt, adică le depășea pe cele două din 1945 luate împreună, și a fost lansată din avion. Poligonul Semipalatinsk devenea cel mai bombardat loc din Uniunea Sovietică și un infern nuclear.

Se poate și mai mult!

Bomba produsă pentru utilizarea fisiunii atomului de uraniu sau de plutoniu era interesantă pentru nimicirea orașelor, dar politicienii comuniști doreau ceva care să aducă la nivel de cenușă lumea capitalistă de pe continente întregi. Era nevoie de o altă sursă de energie și numai fuziunea putea să fie capabilă de temperaturi ca-n astrul zilei. Nikita Hrușciov a cerut un test care să demonstreze măreața forță a comunismului și până unde poate să fie împinsă ideea de genocid prin mijloace moderne de distrugere în masă.

Fizicienii au fost solicitați să lucreze în stil revoluționar și până în 1961 a fost produsă arma termonucleară. A apărut astfel Bomba Țar ce avea o masă de 27 t și a fost nevoie de un avion Tu-95 special modificat pentru testul din 30 octombrie 1961 din arhipelagul Novaya Zemlya. Bomba RDS-202 a avut o putere de 50.000.000 t de explozibil clasic și efectele au fost resimțite pe o mare rază.

Experimentele pe militari au valoare

Orice armă testată în condiții de laborator sau de poligon nu poate să fie considerată eficientă și sigură. Există mereu mecanisme sensibile și care duc la transformarea unor muniții scumpe în simplu balast. Este cunoscut cazul atacurilor germane duse cu submarine în prima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial, torpilele construite după ultimele tehnologii eșuând chiar dacă loveau perfect țintele. Este absolut normal în mintea militarilor marilor puteri să trimită mici cantități de armament pentru teste în timpul unor conflicte de mică amploare și astfel tehnica să fie perfectă pentru ucis.

Comandamentul sovietic era însă din alt aluat pentru că avea la dispoziție cantități enorme de arme de toate tipurile și mulțimi de oameni tineri stăteau la dispoziție stăpânilor ideologici precum gladiatorii de odinioară. Testarea unei bombe nucleare pentru a studia comportamentul trupelor a fost o idee ce părea absolut genială pentru strategii de la Moscova. Experimentul a avut loc în septembrie 1954 și detonarea bombei RDS-4 de 45 kilotone a fost urmată de atacuri aeriene concentrate și de bombardament de artilerie la care au putut să participe 500 de guri de foc de diferite calibre. Jocul militar a continuat prin trimiterea trupelor în terenul contaminat radioactiv.

Experții au considerat că a fost un succes și s-a demonstrat că trupele pot lupta în condițiile utilizării armei nucleare. În realitate, a fost o altă crimă monstruoasă a regimului comunist. Efectele armei erau cunoscute după numeroasele experimente făcute în cele două lagăre și nu se mai putea învăța ceva. A fost pierdută tehnica de luptă folosită în zona intens poluată radioactiv și tancurile nu erau deloc ieftine. Au fost implicate 320 de avioane, 600 de tancuri și tunuri de asalt și 600 de blindate ale infanteriei.

În plus, unitățile blindate fuseseră transferate tocmai din regiunea Brest și transportul feroviar nu este chiar ieftin. Muniția de artilerie a fost consumată pur inutil și n-a făcut decât să ridice mai mult praf contaminat în atmosferă. Aceeași situație era și în cazul bombelor de avion. Cum ideea de revoluție mondială conta, aceste costuri erau simple detalii. Se ajunge și la viața militarilor expuși în câmpul tactic nuclear. Se poate ca un cititor de astăzi să simtă milă față de tinerii trimiși spre o boală lungă și chinuitoare.

Conducătorii comuniști erau făcuți din alt aluat și numai dezvoltarea forțelor armate conta. Locuitorii din lagăr trăiau doar pentru că erau utili pentru producerea de armament și pentru formarea de mari unități militare. Îmbolnăvirea a zeci de mii de bărbați tineri, sursele actuale amintesc de 45.000, era un simplu detaliu pentru cei ce trimiseseră direct în gura mitralierelor germane milioane de ostași în războiul mondial. Se vede astăzi (2022 – 2023) în Ucraina indiferența celor de la putere pentru viețile oamenilor în raport cu slava unor teze. Sunt numai câteva din ideile șocante promovate de cei ce s-au aflat sau se mai află în funcții de conducere în centrul de putere de la Moscova.

Cât timp liderii de la Moscova vor fi dominați de idei expansioniste politice și religioase, popoarele supuse stăpânirii centrului de putere vor fi folosite numai drept materie primă pentru experimente și războaie. Este posibil ca această strategie să ducă în final la o epuizare a resurselor și la o destrămare, cazul Imperiului roman fiind foarte cunoscut.

_{Foto sus: Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Stalin, la conferința de la Ialta (© The Library of Congress)}