Unde a fost înmormântat Ovidius, poetul latin exilat la marginea lumii, printre barbari

În urmă cu aproape două milenii, într-un oraș mic din Italia, Sulmona, s-a născut Publius Ovidius Naso, cel care s-a identificat de tot atâția ani cu soarta orașului Tomis, acolo unde a murit și unde a fost înmormântat, în anul 17 d. Hr.

Ovidius a fost exilat în anul 8 î.HR de împăratul Octavian Augustus. A fost îmbarcat pe o corabie şi a părăsit Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată.

Statuia lui Ovidius (foto: Ovidiu Oprea)

Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său.

În semn de cinstire, dobrogenii i-au ridicat o statuie în piaţa care îi poartă numele. Epitaf pe statuia din vechiul Tomis îi sunt propriile versuri trimise din exil soţiei sale: „Sub astă piatră zace Ovidiu / Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată / Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.

Mormântul lui Ovidius nu a fost descoperit niciodată

Profesorul și cercetătorul Nicolae Gostar (1922 – 1978) a publicat în revista Pontica a Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța din anul 1970 dovada că Publius Ovidius Naso a fost înmormântat în cetatea unde a fost exilat.

În anul 1960, scrie istoricul, s-a aflat la Constanța, pe locul fostei gări, un fragment de stelă funerară cu chenar ornamentat cu lujeri, ciorchini și frunză de viță de vie. Din inscripție s-au păstrat câteva rânduri: „d (iis) M (anibus)/ hic eg-/ o qu (i i-/ aceo“). Inscripția, după formula „diis Manibus“, continuă cu epitaful lui Ovidius din „Trist“. Atât stilul sculptural, cât și formula „diis Manibus“ datează monumentul în secolul II, poate chiar III.

În anul 1936 a fost publicată o inscripție funerară, descoperită la Turtucaia, care începea cu aceeași formulă „d (iis) M (anibus), apoi mai multe versuri, primul fiind „hic ego quae iacior Val(eria) dicta fuisse“. Și în acest caz, primele patru cuvinte amintesc de începutul epitafului lui Ovidius. Inscripția datează pe la sfârșitul secolului III sau începutul secolului IV.

În timpul săpăturilor la Abrittus Razgrad (Bulgaria) s-a descoperit o inscripție care începea cu aceeași formulă „d (iis) M (anibus)“, după care urmau cuvintele lui Ovidius: „(hi) c ego qui iaceo“. Inscripția a fost datată de arheologi din secolul IV.

Semnificația celor trei epitafe, care încep întotdeauna cu primul vers al epitafului lui Ovidius, ar putea fi aceea că elegiile poetului roman erau citite de populația romană din Moesia inferioară, dar pot primi și o altă interpretare, spune istoricul: aceea că locuitorii din provincia Moesia inferioară au scris pe mormintele lor acest început de vers, întrucât mormântul lui Ovidius era văzut de cei din Tomis și de călătorii care ajungeau aici.

Toate cele trei localități se aflau în parte de răsărit a provinciei Moesia inferior și, prin urmare, mormântul lui Ovidius putea fi văzut de cei ce locuiau la acea vreme pe aceste meleaguri.

„Concluzia care se trage din cele trei inscripții este că dorința celui exilat la Tomis i s-a împlinit dorința, respectiv punerea epitafului, pe care el însuși l-a scris, în versuri, iar inscripția de la Abrittus constituie dovada certă că încă în secolul IV monumentul funerar al poetului se mai păstra la Tomis și, că, probabil, a dispărut odată cu căderea orașului, care a avut loc la sfârșitul secolului Vi sau începutul secolului VII, când vechea cetatea pontică a devenit o imensă ruină“, scria Nicolae Gostar.

Vechiul Tomis și necropolele lui în epoca helenistică se întindeau în extremitatea peninsulei, cetatea fiind apărată de un zid care mergea în direcția nord-est-sud-vest. În afara acestui zid, s-a descoperit necropola helenistică ce se limita spre nord cu actualul Bulevard Republicii. Deci, mormântul lui Ovidius putea fi în această zonă.

În epoca romană însă, începând cu secolul II, Tomis s-a extins mult spre nord, ocupând întreaga peninsulă. În secolul III, suprafața locuită a orașului a fost limitată spre nord de un zid puternic, descoperit de Vasile Pârvan. Prin urmare, orașul Tomis s-a dezvoltat treptat și peste necropola helenistică, cu excepția părții de nord, care a fost încadrată în vasta necropolă romană. Zidul roman trecea din secolul III peste necropola helenistică și numai o partea din aceasta rămânea în afara zidului orașului.

Deci, conchide cercetătorul, este posibil ca mormântul lui Ovidius să fie acolo unde se întrepătrunde necropola helenistică cu necropola romană, deci în afara orașului antic, în sectorul delimitat de Bulevardul Republicii strada Răscoala din 1907.

Statuia lui Ovidius

În semn de cinstire, dobrogenii i-au ridicat o statuie în piaţa care îi poartă numele. A fost realizată din bronz de italianul Ettore Ferrari, în 1887. La dezvelirea ei a participat cel dintâi prefect al Constanţei, Remus Opreanu, cel care iniţiase „Comitetul pentru statuia lui Ovidiu“.

Serbarea a fost prezidată de ministrul Instrucţiunii Publice, Dimitrie Sturdza. La inaugurare au fost de faţă autorităţi locale, deputaţi şi senatori, intelectuali din toate părţile ţării, precum şi locuitori ai Constanţei, care au umplut până la refuz Piaţa Independenţei.

Chipul lui Ovidius a fost realizat după o stampă veche, întrucât nu au existat imagini cu chipul marelui poet latin. Poetul este sculptat în poziţie meditativă, îmbrăcat în togă romană. Epitaf pe statuia din vechiul Tomis îi sunt propriile versuri trimise din exil soţiei sale: „Sub astă piatră zace Ovidiu / Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată / Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.

În discursul său, Remus Opreanu a spus că ceea ce a făcut ca vechiul Tomis, un oraş neînsemnat de frontieră din Imperiul Roman, să trăiască în veci iubit şi venerat în memoria tuturor, este faptul că aici şi-a petrecut exilul, suferind şi plângând, în nemuritoare versuri, Ovidius, „una din gloriile lumii antice“

În cursul ocupaţiei germano-bulgare (1916-1918) statuia a fost dată jos de pe soclu de armata bulgară, pentru a fi luată ca pradă de război. Mai mulţi ofiţeri germani s-au opus, iar statuia a fost repusă pe soclu în 1918. O replică identică este amplasată, din 1925, şi în Sulmona, oraşul unde s-a născut Ovidius.

_{Foto sus: „Ovidius printre sciţi”, pictură din 1862, de Eugène Delacroix (© Wikimedia Commons)}