Ovidius și românii  O istorie de două mii de ani jpeg

Ovidius și românii. O istorie de două mii de ani

­čôü Grecia Antic─â
Autor: Elena ┼×tefan

Anul 2017 marcheaz─â scurgerea a dou─â milenii de la ultima m─ârturie pe care o avem despre Ovidius (17 d.Hr.). ├Än mod tradi╚Ťional, consider─âm c─â la aceast─â dat─â s-a stins din via╚Ť─â poetul latin. Momentul este ├«nt├ómpinat ├«n lumea ├«ntreag─â printr-o serie de manifest─âri culturale precum colocvii, expozi╚Ťii, volume dedicate operei lui Ovidius ╚Öi recept─ârii acesteia de-a lungul secolelor, ├«n diferite arii culturale.

├Än luna martie a anului curent, prestigioasa American Academy din Roma a g─âzduit un colocviu intitulat ÔÇ×Ovid: Death and TransfigurationÔÇŁ, unde speciali╚Öti din diverse domenii au reflectat asupra operei ovidiene din perspectiva mor╚Ťii. ├Än fapt, termenul ÔÇ×transfigurareÔÇŁ din titlul conferin╚Ťei face aluzie la felul ├«n care Ovidius trateaz─â aceast─â tem─â. Pentru c─â la Ovidius, moartea nu este numit─â direct, ci ├«mbrac─â haine metaforice. De la o oper─â la alta, metamorfozele corporale, dorin╚Ťa exprimat─â ├«n vers de a p─âtrunde prin chiar acest mijloc ├«n r├óndul numelor nemuritoare ╚Öi, desigur, exilul politic vorbesc, pe r├ónd, despre moarte. Or tocmai aceast─â din urm─â ipostaz─â a mor╚Ťii, survenit─â pe teritoriu tomitan, a avut cel mai mare ecou ├«n cultura rom├óneasc─â ├«ncep├ónd cu scrierile cronicarilor din veacurile XVII-XVIII. Exilul poetului ajunge astfel s─â fie asociat cu na╚Öterea con╚Ötiin╚Ťei originii latine a rom├ónilor, ├«ntr-o prim─â etap─â, iar, mai apoi, din secolul al XIX-lea, cu afirmarea con╚Ötiin╚Ťei na╚Ťionale.

Cronicarii ╚Öi exilul tomitan al lui Ovidius 

Cronicarii moldoveni integreaz─â chestiunea exilului lui Ovidius ├«n contextul mai larg al istoriei ╚Ť─ârii, dup─â cum arat─â regretatul Nicolae Lascu, specialist ├«n exegeza ovidian─â. Un exemplu notabil ├«n acest sens este opera prin╚Ťului c─ârturar Dimitrie Cantemir. Biografia ╚Öi cauzele exilului poetului sunt prezentate pe scurt ├«n Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, dar problema exilului sau, mai bine spus, a prezen╚Ťei poetului ├«n actualul spa╚Ťiu rom├ónesc este ceea care ├«l intereseaz─â cu adev─ârat pe Cantemir.

Pentru prin╚Ťul moldovean, scrierile de exil ale lui Ovidius constituie o surs─â istoric─â care demonstreaz─â prezen╚Ťa dacilor ╚Öi a ge╚Ťilor pe ambele maluri ale Dun─ârii. Astfel, ├«n stilul s─âu caracteristic, Cantemir se apleac─â cu erudi╚Ťie ╚Öi pasiune asupra identific─ârii anticei Tomis. Folosind o imens─â documenta╚Ťie, din care nu lipsesc lucr─ârile contemporanilor ╚Öi predecesorilor s─âi, argumente de ordin etimologic precum ╚Öi tradi╚Ťii locale, c─ârturarul opteaz─â pentru identificarea cet─â╚Ťii Tomis cu Cetatea Alb─â, ipotez─â care se impune ├«n epoc─â. Acest fapt explic─â de ce, ├«n contextul expansiunii Imperiului Rus p├ón─â la gurile Nistrului, ╚Ťarina Ecaterina a II-a ├«ntemeiaz─â, ├«n 1791, ora╚Öul Ovidiopol ├«n apropiere de locul exilului propus de Cantemir.

Ovidius ╚Öi promotorii ╚ścolii Ardelene 

Dac─â pentru Cantemir ╚Öi cronicari ├«n general Ovidius ╚Öi scrierile sale sunt parte a argumenta╚Ťiei istorice, iar publicul c─âruia li se adreseaz─â ace╚Ötia este format dintr-o elit─â restr├óns─â de erudi╚Ťi, cu totul altfel se pune problema la c─ârturarii reprezentan╚Ťi ai ╚ścolii Ardelene.

├Än conformitate cu ideologia iluminist─â, ace╚Öti c─ârturari s-au str─âduit pe de-o parte s─â demonstreze originea latin─â a limbii rom├óne ╚Öi vechimea prezen╚Ťei rom├ónilor ├«n spa╚Ťiul intra-carpatic, iar pe de alta, ei urm─âreau educarea unui num─âr c├ót mai mare de rom├óni ├«n spiritul con╚Ötientiz─ârii originii lor nobile, romane.

Un caz interesant ├«n care erudi╚Ťia este pus─â ├«n scopurile vulgariz─ârii cuno╚Ötin╚Ťelor este opera lui Vasile Aaron, cunoscut mai ales pentru popularele sale prelucr─âri ale legendelor antice, bazate ├«n special pe Metamorfozele poetului latin. Nu ├«nt├ómpl─âtor, transilv─âneanului i se datoreaz─â ╚Öi prima biografie rom├óneasc─â a lui Ovidius, scris─â pe la 1803. Prin stilul accesibil ╚Öi simplu, prin tonul glume╚Ť ÔÇô ╚Öi este suficient ├«n acest sens s─â amintim explica╚Ťia pe care o d─â Aaron poreclei poetului, Naso, ÔÇ×pentru c─â avea nasul mareÔÇŁ ÔÇô, prin recursul frecvent la etimologia popular─â (identificarea cet─â╚Ťii Tomis cu Timi╚Öoara pe baza asem─ân─ârilor fonetice), Aaron, de╚Öi r─âm├óne departe de aspira╚Ťiile ╚Ötiin╚Ťifice ale lui Dimitrie Cantemir, reu╚Öe╚Öte totu╚Öi s─â ├«╚Öi ├«ndeplineasc─â pe deplin scopurile didactice cu aceast─â biografie ovidian─â.

1 ovidiu jpg jpeg

Nu lipsesc ├«ns─â nici evoc─âri mai personale ale poetului exilat la Tomis. Inochentie Micu Klein, exilat la Roma din ordinul ├«mp─âr─âtesei Maria Tereza, se reg─âse╚Öte ├«n drama lui Ovidius de a tr─âi departe de Roma; ca ╚Öi episcopul transilv─ânean, Ovidius fusese obligat la exil ├«n urma unei decizii imperiale. ├Än coresponden╚Ťa sa de dup─â p─âr─âsirea definitiv─â a Blajului natal, Inochentie, cu educa╚Ťie clasic─â solid─â dob├óndit─â la Colegiul din Cluj, ├«mprumut─â adesea cuvintele poetului latin pentru a-╚Öi depl├ónge propria condi╚Ťie de exilat. Av├ónd ├«ns─â ├«n vedere faptul c─â patria visat─â, Blajul, se afla la acea dat─â sub ocupa╚Ťie habsburgic─â, temele ovidiene ca amor patriae ╚Öi exul immeritus au o dubl─â semnifica╚Ťie la Inochentie.

Desigur, cea mai evident─â este tr─âirea individual─â, triste╚Ťea de a fi departe de locul de ba╚Ötin─â, dar nu trebuie uitat c─â motivul surghiunului lui Inochentie Micu se datoreaz─â ├«n primul r├ónd implic─ârii acestuia ├«n mi╚Öcarea de revendicare de drepturi pentru rom├ónii ardeleni. Astfel, la sinodul convocat ├«n 1744, episcopul nu s-a limitat la a cere drepturi pentru clerul unit, ci a declarat c─â, dac─â ├«mp─âr─âteasa de la Viena nu va acorda ╚Öi rom├ónilor uni┼úi drepturile promise, va trece mun┼úii ├«n fruntea clerului ┼či a credincio┼čilor s─âi. Prin urmare, cele dou─â teme, iubirea de patrie ╚Öi pedeapsa nemeritat─â a exilului, ajung s─â aib─â ╚Öi o conota╚Ťie universal─â, aceea de necesitate a eliber─ârii de sub domina╚Ťie str─âin─â a patriei, pentru c─â numai ├«n acest fel rom├ónul ├«nceteaz─â s─â mai fie un exilat ├«n propria patrie. Or aceast─â semnifica╚Ťie latent─â a temelor ovidiene se afirm─â cu putere mai ales ├«n scrierile militan╚Ťilor rom├óni pentru cauza na╚Ťional─â din secolul al XIX-lea.

Ovidius ├«n contextul aspira╚Ťiilor na╚Ťionale din secolele XIX-XX. ├Än secolul na╚Ťiunilor, imaginea lui Ovidius prezint─â o dubl─â atrac╚Ťie pentru patrio╚Ťii rom├óni. Mai ├«nt├ói, prezen╚Ťa poetului la ╚Ť─ârmul M─ârii Negre ╚Öi opera sa redactat─â aici sunt considerate o dovad─â a romanit─â╚Ťii rom├ónilor. ├Än al doilea r├ónd, poezia exilului lui Ovidius, ├«nc─ârcat─â de nostalgia pentru Roma, devine surs─â de inspira╚Ťie pentru aspira╚Ťiile na╚Ťionale ale rom├ónilor.  

Poetul latin, ├«n literatura rom├ón─â 

Ecourile ovidiene se fac sim╚Ťite ├«n beletristica rom├ón─â ├«nc─â de la ├«nceputurile ei. Constat├ónd rolul jucat de poetul sulmonez ├«n cultura rom├óneasc─â, Tudor Arghezi ├«l numea ÔÇ×str─âmo┼čul nostru de limb─â, de s├ónge ┼či sim┼úireÔÇŁ.

Mai ├«nt├ói apar primele traduceri ├«n secolul al XVII-lea ÔÇô o culegere de aforisme ovidiene datorat─â sasului Valentin Franck, ├«n maghiar─â, german─â ╚Öi rom├ón─â, ╚Öi fragmente din elegiile pontice traduse liber de Miron Costin. ├Än secolul al XVIII-lea, Nicolae Costin traduce pasaje din Metamorfoze, lucrare care cunoa╚Öte numeroase traduceri ╚Öi adapt─âri, mai ales ├«ncep├ónd cu secolul al XIX-lea. Trebuie observat c─â majoritatea traducerilor din textele ovidiene f─âcute ├«n secolul al XIX-lea se adreseaz─â publicului larg, iar spre sf├ór╚Öitul secolului, textul ovidian, ├«n original sau traducere, este inclus ├«n programa ╚Öcolar─â de gimnaziu ╚Öi liceu. Prin studierea limbilor clasice ├«n ╚Öcoal─â, ├«n special a limbii latine, se urm─âre╚Öte racordarea la cultura occidental─â, dar ╚Öi sublinierea originii latine a limbii rom├óne, un proces care ia amploare ├«n aceast─â a doua jum─âtate de veac al XIX-lea.

╚śi mai interesante sunt evoc─ârile ovidiene ├«n lucr─âri originale. Motivul amor patriae este cel mai bine reprezentat. Ciclul ÔÇ×Legendelor istoriceÔÇŁ, semnat de Dimitrie Bolintineanu, st─â sub semnul dragostei de patrie ╚Öi al ata╚Öamentului fa╚Ť─â de tradi╚Ťiile str─âmo╚Öe╚Öti. ├Än Proscrisul, dup─â modelul lui Ovidius, exilul, dep─ârtarea de patrie echivaleaz─â cu o moarte simbolic─â.

O utilizare ╚Öi mai direct─â a lui Ovidius ├«n spiritul patriotismului rom├ónesc se reg─âse╚Öte ├«n poemul lui George Cre╚Ťeanu intitulat ÔÇ×Nicolae B─âlcescuÔÇŁ. Cre╚Ťeanu ├«mprumut─â de la sulmonez forma elegiac─â a exilului ╚Öi, mai mult, stabile╚Öte o str├óns─â analogie de destin ├«ntre patriotul rom├ón ╚Öi Ovidius. ├Än acest fel, Cre╚Ťeanu sugereaz─â o filia╚Ťie direct─â ├«ntre cei doi mari patrio╚Ťi. Aceea╚Öi idee de ├«ngem─ânare de destin cu Ovidius prin iubirea de ╚Ťar─â se reg─âse╚Öte ╚Öi ├«n opera lui Vasile Alecsandri, fin cunosc─âtor al poetului latin ╚Öi autor al unei drame care ├«i poart─â numele, de asemenea ╚Öi la Eminescu, ╚Öi la George Co╚Öbuc. La Octavian Goga, autor al ÔÇ×C├óntecelor f─âr─â ╚Ťar─âÔÇŁ, condi╚Ťia de exilat dep─â╚Öe╚Öte destinul individual al poetului ╚Öi devine destinul unei ├«ntregi colectivit─â╚Ťi, a rom├ónilor afla╚Ťi sub st─âp├ónire maghiar─â ├«n propria lor patrie. Poemul ÔÇ×F─âr─â ╚Ťar─âÔÇŁ pune cel mai bine ├«n eviden╚Ť─â conceptul ovidian de transfigurare a exilului ├«n moarte.

Aceast─â sumar─â trecere ├«n revist─â a recept─ârii lui Ovidius ├«n literatura rom├ón─â din secolul al XIX-lea ╚Öi p├ón─â la ├«nceputul secolului XX arat─â faptul c─â pentru intelectualii rom├óni condi╚Ťia de exilat, adev─ârat─â moarte social─â, poate fi dep─â╚Öit─â numai prin emanciparea colectiv─â de sub domina╚Ťie str─âin─â, altfel spus prin crearea unui stat na╚Ťional, singurul cadru ├«n care rom├ónul poate reveni la via╚Ť─â.

Ovidius ╚Öi na╚Öterea statului na╚Ťional rom├ón  

Cucerirea independen╚Ťei Rom├óniei ├«n 1878 inaugureaz─â o nou─â etap─â ├«n aproprierea figurii lui Ovidius de c─âtre cultura rom├óneasc─â. Dac─â p├ón─â atunci rom├ónii erau ni╚Öte exila╚Ťi ├«n propria patrie, iar suferin╚Ťele surghiunului lui Ovidius serveau drept model literar pentru suferin╚Ťele unui neam f─âr─â ╚Ťar─â, na╚Öterea t├ón─ârului regat rom├ón, la care se adaug─â acum ╚Öi vechea provincie Dobrogea, marca ├«ncheierea exilului m─âcar pentru o parte din rom├óni.

De acum ├«nainte, Ovidius devine ├«n primul r├ónd primul mesager trimis de Roma printre ge╚Ťi, simbolul latinit─â╚Ťii rom├ónilor ├«n general ╚Öi ├«n particular un argument forte al romaniz─ârii Dobrogei. Deja la acea dat─â rezultatele descoperirilor arheologice din zona Constan╚Ťei ├«nt─âreau veridicitatea ipotezei care identifica locul exilului lui Ovidius, Tomis, cu ora╚Öul modern Constan╚Ťa.

├Än fapt, dup─â 1878, autorit─â╚Ťile rom├óne duc o intens─â politic─â de integrare a Dobrogei ├«n statul nou constituit. Se depun mari eforturi pentru ca provincia s─â devin─â ÔÇ×rom├óneasc─âÔÇŁ, iar Ovidius pare s─â fie una dintre cheile reu╚Öitei acestui demers. Nu ├«nt├ómpl─âtor, primele nuclee artistice locale ├«mprumut─â numele poetului. ├Än 1883 se constituie comitetul ÔÇ×Pro OvidioÔÇŁ condus de primul prefect de administra╚Ťie rom├óneasc─â, Remus Opreanu. Iar la scurt timp, la 14 decembrie 1897, ia fiin╚Ť─â ÔÇ×Cercul literar OvidiuÔÇŁ din Constan╚Ťa, condus de fondatorul s─âu, Petru Vulcan, ╚Öef de birou la Prefectura ora╚Öului, cu obiectivele de a crea o bibliotec─â universal─â ╚Öi o ╚Öcoal─â pentru adul╚Ťi, de a organiza diverse conferin╚Ťe cu intrare liber─â, de a edita o revist─â literar─â ÔÇô primul num─âr al revistei ÔÇ×OvidiuÔÇŁ apare ├«n anul urm─âtor ÔÇô precum ╚Öi de a promova cultivarea artelor frumoase.

Cum apare statuia lui Ovidius ├«n peisajul Constan┼úei ÔÇô scurt─â istorie  

Una dintre ini╚Ťiativele majore ale comitetului condus de prefectul Remus Opreanu este ridicarea unei statui lui Ovidius, devenit un fel de patron al ora╚Öului. Realizarea statuii ├«i este comisionat─â sculptorului sulmonez Ettore Ferrari (1849-1929). Alegerea lui este conform─â obiectivelor na╚Ťionale ale comitetului. Sculptorul italian, el ├«nsu╚Öi compatriot, peste secole, al lui Ovidius, este ├«n acela╚Öi timp ╚Öi un mare patriot italian, amic cu Garibaldi ╚Öi Mazzini, membru al Parlamentului Italiei ╚Öi autor al unor celebre statui ale unor personalit─â╚Ťi-ÔÇ×ctitori de ╚Ťar─âÔÇŁ: statuile lui Lincoln de la Washington ╚Öi a lui Garibaldi de la Pisa. Tot lui i se datoreaz─â ╚Öi statuia din Bucure┼čti a lui Ion Eliade R─âdulescu, fondatorul Academiei Rom├óne.

1 ovid jpg jpeg

Este interesant de observat c─â proiectul ├«naintat de autorit─â╚Ťile rom├óne lui Ferrari prevedea ca Ovidius s─â fie reprezentat citind versuri ge╚Ťilor. De╚Öi, dup─â cum ╚Ötim ast─âzi, sculptorul nu a respectat aceste cerin╚Ťe, inten╚Ťia comanditarulului este evident─â. Grupul statuar ar fi reprezentat simbolic prezen╚Ťa civilizatoare a Romei ├«n teritoriul ge╚Ťilor, constituind o aluzie direct─â la etnogeneza poporului rom├ón. Nu este ├«ns─â mai pu╚Ťin adev─ârat c─â statuia din bronz al lui Ovidius, reprezentat ├«ntr-o ipostaz─â contemplativ─â, ├«mpreun─â cu soclul din marmur─â pe care este a╚Öezat─â ╚Öi care poart─â inscrip╚Ťionate celebrele versuri-epitaf din Tristele, amintesc trec─âtorului faptul c─â Ovidius a tr─âit, a creat ╚Öi a murit printre ge╚Ťi. ├Än plus, ├«nsu╚Öi faptul c─â Ferrari a realizat un duplicat al acestei statui pentru ora╚Öul Sulmona subliniaz─â ├«nrudirea dintre cele dou─â ora╚Öe ale lui Ovidius, cel de ba╚Ötin─â ╚Öi cel devenit de adop╚Ťie, ╚Öi, pe aceast─â cale, ├«nrudirea celor dou─â popoare, rom├ón ╚Öi italian. Aceea╚Öi idee anim─â ╚Öi discursul ├«nfl─âc─ârat rostit la inaugurarea monumentului, la 30 august 1887, de c─âtre Remus Opreanu, ini╚Ťiatorul ╚Öi principalul sus╚Ťin─âtor al proiectului statuii ╚Öi, de asemenea, cet─â╚Ťean de onoare al Sulmonei. Cuvintele lui Opreanu sunt gr─âitoare: ÔÇ×Aceast─â oper─â destinat─â a glorifica memoria marelui poet ├«n locul exilului s─âu, vechiul Tomi, ┼či a fi vie dovad─â c─â acest p─âm├ónt ├«nainte de a fi rom├ón a fost romanÔÇŁ.  

ÔÇ×Vorbe╚Öti de Ovidiu ├«n birt, la hotel, pe bulevard, ├«n b─ârbieriile turce╚Öti...ÔÇŁ 

Statuia devine simbolul Constan╚Ťiei, adev─ârat loc de pelerinaj, iar m─ârturiile din presa vremii ne vorbesc despre entuziasmul popular pentru Ovidius, fapt ce ├«l determin─â pe Delavrancea s─â afirme cu o not─â umoristic─â: ÔÇ×Vorbe╚Öti de Ovidiu ├«n birt, la hotel, pe bulevard, ├«n b─ârbieriile turce╚Öti, unde te duci s─â cumperi monede ╚Öi flori marineÔÇŁ.

Inspirat de statuie, c─ârturarul italian Angelo de Gubernatis, venit la Constan╚Ťa ├«n 1897 pentru a cerceta chestiunea exilului poetului latin, compune cu acea ocazie un sonet intitulat ÔÇ×Dal paese dÔÇÖOvidioÔÇŁ, care abordeaz─â ╚Öi tema latinit─â╚Ťii rom├ónilor. Iar cu prilejul marii expozi╚Ťii jubiliare din 1906, c├ónd la Bucure╚Öti, dar ╚Öi ├«n alte ora╚Öe ale ╚Ť─ârii, se organizeaz─â numeroase evenimente menite s─â eviden╚Ťieze progresele ├«nregistrate de micul regat dup─â 40 de ani de domnie a prin╚Ťului, ulterior regelui Carol I, delega╚Ťia de peste 5.300 de cori╚Öti rom├óni din afara grani╚Ťelor ╚Ť─ârii este primit─â oficial la Constan╚Ťa ├«n fa╚Ťa statuii poetului.

Ce reprezint─â ast─âzi Ovidius pentru cultura rom├ón─â? D─âm cuv├óntul criticului literar Alexandru Piru: ÔÇ×├Änceputurile literaturii rom├óne nu coincid cu ├«nceputurile poporului rom├ón ┼či nici cu acelea ale limbii sale /.../. ├Än limba vorbit─â de geto-daci, Publius Ovidius Naso, exilat la Tomis, scrisese versuri potrivind modurilor latine cuvintele barbare (┬źGetico scripsi sermone libellum structaque sunt nostris barbara verba modis┬╗). Versurile getice ale lui Ovidiu s-au pierdut. Ne-au r─âmas ├«n schimb epistolele din Tristia ┼či Pontica ┼či poate c─â o adev─ârat─â istorie a literaturii rom├óne cu ele ar trebui s─â ├«nceap─â, fiind ├«nt├óile vestigii l─âsate de muze pe solul nostru ├«n limba ce va deveni apoi a Daciei ├«ntregiÔÇŁ.

Opinia criticului este confirmată de simplul fapt că anul acesta îl comemorăm pe poetul roman, care, pe firul istoriei, a ajuns să fie și strămoșul românilor.