Ucraina, punct de legătură între Rusia și Occident
Tensiunile dintre Ucraina și Rusia s-au acutizat în ultimele săptămâni, după ce armata rusă a desfășurat exerciții militarea în apropierea regiunii separatiste a Donbasului. Chestionat în legătură cu posibilile urmări ale acestor exerciții, ministrul ucrainean de externe a declarat că nu exlude nici un scenariu. Acesta a avertizat că un plan similar cu cel al invadării și anexării Crimeei s-ar putea repeta și la granița de est a Ucrainei.
Așadar, situația pare critică din moment ce armata Ucrainei nu pare pregătită de o rezistență prelungită în cazul unei invazii rusești. Vă propun ca pornind de la câteva întrebări, să analizăm și să dezbatem poziția Ucrainei și consecințele conflictului actual pentru România.
Ce înseamnă Ucraina pentru Rusia?
Însemnătatea Ucrainei pentru Rusia trebuie căutată în istoria Rusiei Kievene, o confederație de principate rusești formată la sfârșit de secol IX, care a rezistat până la mijlocul secolul al XIII -lea când a fost dizolvată de către invazia mongolă. Teritoriul Rusiei Kievene cuprindea aproximativ jumătatea vestică a Ucrainei de azi. Între granițele acestui teritoriu a luat naștere cultura politică și religioasă a poporului rus. Odată cu fărâmițarea acetui uriaș teritoriu care se întindea de la Novgorod în nord până la Halici în sud, influențele externe au separat politic fosta Rusie Kieveană până în secolul al XVIII – lea. Kievul și părțile adiacente aveau să rămână sub dominația regatului polono-lituanian, în timp ce nordul avea să se rupă de stăpânirea mongolă și să se dezvolte în jurul viitorul țarat al Moscovei.
Kievul și partea centrală a Ucrainei de azi aveau să-și formeze o identitate distincă, totul culminând cu succesivele răscoale împotriva administrației poloneze în secolele XVII și XVIII. Aliându-se cu țaratul Rus împotriva polonezilor, ucrainenii aveau să câștige conflictul, dar dorințele acestora de autonomie în cadrul statului rus nu au fost respectate, reunficarea refâcându-se printr-o totală subordonarea față de guvenul de la Sankt Petersburg.
În acest punct trebuie căutată originea conflictului actual, cel puțin la scară ideologică, ucrainenii s-au considerat pe picior de egalitate cu autoritățile centrale rusești, în timp ce conducătorii de la Sankt Petersburg vedeau în Ucraina un teritoriu subordonat lor.
Va invada Putin și restul Ucrainei?
Anexarea Crimeei în 2014 a fost un șoc pentru opinia publică internațională, dar acest eveniment a fost prevăzut de anumiți politologi încă din 2009. Conflictul din 2014 a luat naștere după ce președintele prorus, Viktor Ianukovici a refuzat să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, stârnind populația proeuropeană la proteste de stradă, acestea din urmă având drept consecințe în jur de 90 de morți și demiterea lui Ianukovici. Rămas fără omul său de încredere, Putin avea să autorizeze cea mai riscantă operațiune a armatei ruse de la căderea Uniunii Sovietice.
Potențiale argumente pentru o nouă invazie a Ucrainei trebuie căutate în politica internă a Rusiei. În 2014 Putin se confrunta cu masive proteste de stradă și cu o economie care încă nu își revenise după criza financiară din 2008. Mai mult, popularitatea lui Putin era în scădere. Aceste argumente sunt valabile și astăzi, Rusia fiind într-o stagnare economică prelungită, popularitatea lui Putin fiind în scădere, în timp ce mișcarea de protest a renăscut după arestarea liderului opoziției, Alexei Navalnîi.
Cu toate acestea, există argumente care pot sugera că o invazie nu va avea loc. Nu este prima dată când Rusia comasează trupe la granița cu Ucraina, Putin făcând frecvent acest joc în ultimii ani. Mai mult, o intervenție militară de anvergură ar putea motiva aliații Ucrainei să îi sară în ajutor, ceea ce ar putea prelungi conflictul pe o periodă imposibil de determinat. De asemenea, Rusia cheltuie miliarde de dolari pentru menținerea trupelor separatiste din Donbass, iar o eventuală extindere a ocupației ar putea genera pierderi uriașe trezoreriei de la Moscova. În același timp, Rusia are la dispoziție metode alternative de control asupra Ucrainei precum stoparea exportului de gaze sau cărbune.
Care este poziția României?
Prezența României în contextul crizei din Ucraina a fost limitată din 2014 până în prezent. România a reitarat în repetate rânduri pozițiile UE și NATO, susținând sancțiunile economice împotriva Rusiei și nerecunoașterea anexării Crimeei. Cu toate aceste, România nu s-a implicat în criza ucraineană și nici nu a dezvoltat vreo strategie în cazul escaladării conflictului. Modelul României în această situație poate fi Polonia, țară care s-a implicat în criza din 2014, sfătuind direct liderii proeuropeni de la Kiev și punând presiune în cadrul UE pentru aprobarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei. O eventuală nouă invazie a Ucrainei ar putea genera o criză umanitară la granița României, criză pentru care în acest moment nu suntem pregătiți.
Pe parcursul istoriei sale, Ucraina avea să devină un loc de conflict între Occident și Rusia, conflict care s-a prelungit într-o formă sau altă până în prezent. Criza din Ucraina pare să nu se apropie de sfârșit la mai mult de șapte ani de la debut. Chiar dacă nu se pot anticipa cu exactitate următoarele mutări ale Kremlinului, România, țările din regiune și UE ar trebui să depună un efort susținut pentru o mai bună cunoaștere a crizei și a subtilităților acesteia.
