Transformarea rapidă a subsolului României Mari în timpul Marii Crize Economice

Cărțile de Istorie sunt pline de descrieri ale fenomenului numit Marea Criză Economică de supraproducție și imaginea unei femei îngrijorate din SUA a făcut ocolul planetei. Era o nenorocire deoarece nu se mai dezvoltau fabricile, consumul a scăzut și nivelul de trai s-a prăbușit în perioada 1929 – 1939. A fost un dezastru mondial și acesta a generat un conflict mai mare decât cel încheiat în anul 1918.

Anuarul statistic al României din anul 1940, foarte detaliat și bine întocmit în raport cu cele din perioada comunistă, nu confirmă această stare de dezastru. Dimpotrivă. Se asistă la o dezvoltare economică, un avânt chiar. Cererea de materiale de construcție a fost cel mai bun indicator al transformărilor pe care mulți contemporani nu le-au văzut sau n-au vrut să fie sinceri în descrieri.

Argila era materialul cel mai căutat în perioada interbelică deoarece era utilă la realizarea cărămizilor pentru case cât mai durabile și călduroase. Un acoperiș din țiglă era rezistent în raport cu cel din șindrilă sau paie. Cererea era mare și a fost înregistrat în 1932 un volum de 332.357 metri cubi de material necesar pentru tratamentul termic de întărire. Volumul din 1933 a scăzut la 301.201 mc, dar prețurile au fost mai bune și au trecut de nouă miliarde de lei. Aceasta era producția carierelor mai importante.

Patronii carierelor au simțit ocazia pentru intensificarea exploatării resurselor din subsol și au oferit în 1934 548.291 mc de material argilos, dar calculul a fost greșit, patronii din industria materialelor de construcție oferind pentru materia primă numai 8,649 miliarde de lei. Se aplicau legile economiei de piață și fiecare obținea prețuri în funcție de cum era cererea.

Producția a crescut la 703.590 mc în 1937, dar prețul era mai mic decât cel din 1929, ceea ce avantaja în mod deosebit masa clienților. Livrările carierelor au crescut în anul următor la 1.379.598 mc de material. Au mai sosit date de spre 10 vagoane după ce fuseseră făcute calculele statistice. Prețul materiei prime a fost și mai redus, ceea ce nu putea să nu fie pe gustul patronilor din domeniul construcțiilor.

Expedierile din cel mai bun an din punct de vedere economic erau mai mult decât duble în raport cu ceea ce se extrăsese în orice perioadă de 365 de zile din trecut. A fost o producție care i-a uimit pe statisticienii comuniști și mereu făceau referire la datele din anul 1938 pentru a sublinia măreția regimului adus de tancurile sovietice în 1944.

Cărămida începea să fie materialul care lua cu asalt orașele și satele României Mari în vederea ridicării de clădiri guvernamentale, fabrici și imobile de locuit din ce în ce mai spațioase și era ajutată de sistemele de susținere din beton armat. Dezvoltarea pe verticală nu mai era limitată de rezistența argilei arse în cuptoare speciale. Fabricile de cărămidă funcționau la capacitate și cererea era mare. Muncitorii smulgeau din scoarța terestră cantități impresionante de calcar pentru a se realiza ulterior ciment și var pentru o mai bună fixare în pereți a cărămizilor. Patronii și clienții erau interesați să realizeze construcții cât mai durabile.

Erau perspective frumoase de dezvoltare, dar marile puteri au început pregătirile intense de război și apoi chiar conflictul mondial, ceea ce a dus la o orientare a fondurilor spre mijloace de distrugere. Elita politică a vremii era bolnavă și nu s-a tratat decât prin vărsarea de sânge a celor care n-aveau vreo legătură cu calculele strategice.

_{Foto
sus: Târgul de mostre Sibiu, în perioada interbelică. Standul
Fabricii de țigle și cărămizi Hercules (© iMAGO Romaniae)}