Marea Criză Economică sau Marea Creștere Edilitară din capitala României?

Anul 1929 este cel în care a izbucnit recesiunea în SUA și a fost o catastrofă care s-a extins la nivel planetar. A fost foarte rău din punct de vedere economic și social, rezultatul final fiind un nou război mondial de amploare sporită în raport cu prima conflagrație care a devastat în special Europa. Se scrie prin cea mai mare enciclopedie virtuală că practic au fost oprite construcțiile în orașe. Era prăpăd cumplit de tot în toate sectoarele de activitate și era normal să fie peste tot mulțimi de șomeri nemulțumiți de situația lor sau muncitori supărați pe nivelul salariilor. Ura din societate a tot sporit și astfel mișcările extremiste au prins teren prin promisiuni hotărâte de redresare economică și aceasta a fost o cauză a celui de-Al Doilea Război Mondial.

Datele din anuarul statistic al României din anul 1936 sunt foarte multe și precise, dar coloanele și rândurile de cifre vin să contrazică textele redactate de savanți cu titluri științifice grele. Capitala României Mari a cunoscut o adevărată înflorire în era zisă de criză și au fost recepționate, în anul 1929, 2.455 de clădiri, 115 dintre acestea având peste trei apartamente. Constructorii n-au rezolvat problema locativă a orășenilor ce se înmulțeau rapid prin fluxul de săteni, studenți, ofițeri, patroni și alte categorii sociale. Au fost înregistrate de către autorități, în 1932, 2.868 de clădiri și cele mari erau în număr de 351.

Anul 1933 a rămas în istorie prin ridicarea a 2.624 de clădiri și 292 aveau peste trei apartamente, patronii fiind interesați să ridice imobile pe verticală pentru o mai bună valorificare a terenurilor din zonele centrale, cele ce erau scumpe prin tradiție. Dezvoltarea concentrată a mediului locativ aducea avantaje în ceea ce privea costurile legate de utilități.

Construirea de case și blocuri a continuat în 1934, populația capitalei crescând în medie cu peste 30.000 de oameni în fiecare an de după 1929 și până la declanșarea conflictului mondial. Antreprenorii au profitat de cererea în creștere de pe piața imobiliară și au ridicat alte 2.892 de clădiri și interesul pentru mare a fost evident prin apariția a 466 de construcții ce aveau mai mult de trei apartamente. Toate clădirile erau prețuite la ceva mai mult de trei miliarde de lei ai timpului și suma era aproape egală cu tot ceea ce aducea petrolul brut în același an.

Capitala statului național român cunoștea o înflorire în ceea ce privește spațiile de locuit și noile apartamente dispuneau de facilitățile lumii moderne (electricitate, apă curentă, încălzire centrală, telefon). Era un proces de dezvoltare care a deranjat mult statele vecine și a fost normal să se producă marele atac din 1940 și România Mare să fie distrusă. Istoricii comuniști au avut tot interesul să scrie că n-a fost ceva pozitiv înainte de 1945 și apoi s-a repetat din comoditate ceea ce au redactat specialiștii renumiți prin tomuri stufoase. Cum tendința este să se caute ceva senzațional și de rău, manipularea a mers perfect până astăzi.

_{Foto sus: Bucureștiul
în perioada interbelică. Vedere generală (© iMAGO Romaniae)}