Dezvoltarea explozivă a orașului București în perioada interbelică

Capitala României a apărut ca o mică localitate la o intersecție de drumuri comerciale în perioada medievală și construirea unei curți domnești a favorizat creșterea demografică. Chiar dacă era o așezare expusă invaziilor otomane pornite din capul de pod de la Giurgiu și nici de epidemii nu se putea apăra, interesele economice și politice au primat.

Orașul s-a extins, dar de la distanță părea un mare sat, copleșit de vegetație și doar turlele bisericilor străluceau în razele soarelui. Dezvoltarea explozivă s-a produs după proclamarea drept centru politic al noului stat apărut în anul 1859. Cum urbea de pe Dâmbovița atrăgea mulțimi de funcționari și de militari, era normal să apară și o piață în continuă extindere, valuri de negustori și meseriași venind pentru a pune bazele unor afaceri consistente. Anii treceau și era nevoie de forță de muncă ieftină în noile fabrici, inclusiv în cele militare.

Perioada interbelică a adus însă transformarea orașului București într-o aglomerație urbană cu un aspect european și modern, dar a fost mult de construit și evoluția putea să continue normal dacă n-ar fi izbucnit din voia a doi dictatori Al Doilea Război Mondial. Populația a crescut de la 381.279 de suflete în 1916 la 992.536 în 1941. Este interesant de precizat că orașul de pe Dâmbovița era un adevărat magnet pentru locuitorii țării și atrăgea circa 30.000 de persoane pe an.

Cinema Scala de pe Bulevardul Magheru, în perioada interbelică

Statul nu ducea o politică de urbanizare forțată, obsesivă, dar populația rurală un oraș nou apărea în București anual. Orașul Bacău avea ceva mai mult de 31.000 de locuitori în anul 1930, dar centrul administrativ al județului Argeș, orașul Pitești, nu ajungea la 19.300 de suflete. Capitala absorbea ca o tornadă energiile oamenilor tineri din întreaga țară și era absolut normal ca alte localități urbane să înregistreze ritmuri scăzute de creștere.

Evoluția demografică era prea rapidă pentru ca ritmul de ridicare a locuințelor să facă față cererii din partea unei clientele de dispunea de resurse financiare. Chiar sursele din perioada comunistă au fost obligate să recunoască saltul de la 32.860 de clădiri în 1913 la 123.000 în 1941.

Erau deficiențe la calitatea materialelor folosite, dar au apărut chiar blocuri dotate cu toate facilitățile unei vieți moderne. Rețeaua de apă potabilă a fost extinsă pe mai mult de 2.000 de străzi. Uriașul șantier nu cunoștea liniștea și canalizarea a început să fie o normalitate pe principalele artere ale orașului.

Capitala politică era și capitala economică, aici fiind active în anul 1938 38 de firme ce aveau fiecare peste 500 de angajați. Principalul angajator era reprezentat de Atelierele C.F.R. Grivița, aici fiind concentrați peste 7.000 de muncitori și specialiști. Era departe epoca în care România era un simplu stat agrar și se trecuse la asamblarea de locomotive.

Mai evoluate erau avioanele ce ieșeau pe porțile fabricii S.E.T. Aeronautica implică folosirea unei forțe de muncă de o calitate deosebită și materialele sunt de o valoare superioară. Firma Ford a pus bazele unei fabrici în care erau asamblate și reparate camioane, program oprit de ultima conflagrație mondială.

Palatul Telefoanelor era cea mai înaltă clădire din beton armat după model american și era blocurilor începea să se manifeste vizibil. Erau circa 77.000 de angajați în industria bucureșteană, ceea ce echivala cu întreaga populație a orașului Ploiești, renumit centru economic datorită prelucrării petrolului.

Calea Victoriei și Palatul Telefoanelor, în 1935

Orașul era un adevărat pol energetic și se poate spune că începea trecerea la utilizarea energiei electrice prin construirea de centrale din ce în ce mai puternice. Hidrocentrala de la Dobrești pe Ialomița avea o putere instalată de 16 MW în anul 1930 și o linie electrică de 110.000 V a fost construită până în capitală. A rămas cea mai puternică instalație de forță până la inaugurarea celei de la Bicaz în 1960.

CET Grozăvești avea din 1936 un grup energetic de 20 MW, cel mai puternic din țară, și care îl depășea în performanțe pe cel de 16 MW inaugurat în 1929. Tehnica evolua începând din marile orașe spre satul tradițional.

Bombardamentele americane din anul 1944 au distrus o parte din Bucureștiul interbelic

S-au adăugat acțiunile aviației germane și apoi au sosit trupele sovietice care au avut grijă să strângă bunurile capitaliste cu o poftă revoluționară. Impactul războiului a limitat dezvoltarea capitalei și apoi programele de modernizare au fost făcute în funcție de voința partidului unic.

Nu era necesară această presupusă organizare științifică, dar părerile celor ce nu se pricepeau la arhitectură s-au impus cu forța până în decembrie 1989. S-a făcut totul pentru a șterge istoria capitalei și pentru a rămâne în creierul maselor numai și numai dependența de valorile comuniste.

Cutremurul din martie 1977 a fost un prilej ideal pentru dictatorul Nicolae Ceaușescu să treacă la nimicirea arhitecturii tradiționale și pentru promovarea stilului brutalist. Buldozerele și excavatoarele au fost mașini perfecte pentru a demola construcțiile generațiilor trecute și este firesc pentru cei ce viețuiesc astăzi în principalul oraș al României să creadă că partidul unic a fost ziditorul unui stat prosper și măreț. Munca aparatului de propagandă a dat roade și mulți sunt cei ce astăzi repetă că numai în era totalitară s-a construit în mod deosebit.

_{Foto sus: Bulevardul Magheru în perioada interbelică (© Wikimedia Commons)}