Aspecte socio-culturale ale Bucureştiului Interbelic

Perioada interbelicã apare în multe scrieri recente ca o perioadã de aur a societãţii româneşti, dar trebuie sã conştientizãm şi faptul cã o mare parte a societãţii româneşti de atunci nutrea sentimente de neîmplinire şi sufocare. Doamnele şi domnii foarte eleganţi ieşeau de la faimosul restaurant Capşa într-o stradã plinã de noroi, iar încãlţãrile le puteau fi ruinate foarte uşor. Majoritatea cetãţenilor nu dispunea încã de curent electric la început de interbelic, Dâmboviţa nu era tocmai un râu cu aspect romantic precum Sena pentru Paris, ba chiar mai mult, cauza bucureştenilor deseori inundaţii. Oamenii se comparau în acea perioadã cu realitãţile occidentale şi îşi conştientizau astfel lipsurile şi angoasele. Problema este cã noi momentan ne raportãm la societatea româneascã interbelicã ca la o societate superioarã, suntem paseişti într-o lume care totuşi ne oferã multe.

Primul Rãzboi Mondial a avut drept rezultat prãbuşirea unei lumi şi apariţia alteia şi s-a creat o barierã între aceste douã lumi:cei de acasã şi cei din tranşee. Rãzboiul modificã realitãţile, caracterele, provoacã puternice traume colective, iar experienţa de pe front nu poate fi uitatã prea uşor. Societatea post rãzboi era profund afectatã nu doar de efectele psihologice, ci mai ales de cele vizibile. Distrugerile provocare de rãzboi erau vizibile şi trebuiau refãcute, potenţialul economic trebuia restabilit, precum şi producţia industrialã sau cea agrarã. Când toate păreau a recãpãta sens şi funcţionalitate, Marea Crizã Economicã îşi face simţitã prezenţa, iar şomajul şi inflaţia sunt vedete ale perioadei 1929-1933.

Societatea interbelicã este caracterizatã de contraste. Pe când automobilele cu bãrbaţi îmbrãcaţi dupã ultima modã europeanã se plimbau pe strãzile cu noroi ale Bucureştiului, iar doamnele îşi beau ceaiul în saloane frumos amenajate, majoritatea populaţiei României locuia încã în mediul rural.

O serie de schimbări au loc după marea conflagraţie mondială:femeile devin mai independente, fustele se scurtează, apar mulţi orfani, rezultat al sacrificiilor de pe frontul de luptă, iar produse noi pătrund pe piaţa autohtonă.

Problematica mentalitãţilor a fost şi este componenta permanentei confruntãri dintre vechi şi nou. În aceastã confruntare intrã în joc variate accesorii care compun cotidianul:comportament, vestimentaţie, atitudine faţã de spaţiul public şi privat. Bucureşteanul este locuitorul privilegiat al unui Centru care se impune pe de o parte drept pivot al modernizãrii, un creuzet al procesului de preluare şi adaptare a modelelor culturale apusene, iar pe de altã parte, ca un fervent exportator de modele urbane în afarã. Tãrgurile şi oraşele provinciale devin tributare Centrului prin preluarea de modele. Metropola se doreşte mereu prezentã în mijlocul schimbãrilor şi un permanent exponent al acestora.

În perioada interbelicã mentatitãţile din spaţiul balcano-oriental au pendulat uşor cãtre spaţiul european, cu lipsurile, frustrãrile, traumele, neîmplinirile trãite fie individual fie colectiv, separat sau simultan. Bucureştiul s-a aflat la întrepãtrunderea dintre modelul cultural european şi cel balcano-oriental, graniţa fiind mereu instabilã.

Bucureştiul interbelic era populat cu simigerii, gogoşerii şi cafegii. În simigerii puteai servi brânzoaice, plãcinte, covrigi, dovleac copt, toate fãcute de familii de greci. Produsele erau naturale, extrem de gustoase, iar mirosul aluaturilor te îmbia de la intrare. Gogoşeriile specifice acestei perioade se gãseau mai ales pe lângã pieţe, gãri şi autogãri. Cea mai cunoscutã gogoşerie este cea de la Piaţa Unirii, “La Gogoaşa Înfuriatã!” . Castanele coapte erau un alt aliment des consumat şi datoritã faptului cã mai la fiecare colţ se gãsea un om cu un cazan cu grãtar unde se coceau castane. Iarna erau un deliciu! Trecãtorii înfriguraţi cumpãrau o pungã cu castane coapte care îi ajuta sã se încãlzeascã şi sã se şi hrãneascã. Mirosul ameţitor de cafea prospãt mãcinatã venea din cafegiile foarte comune şi ele pe strãzile Bucureştiului Interbelic. Cafeaua era de mai multe sortimente şi era adusã din pãrţi diferite ale lumii. Armenii erau de obicei cafegii şi mai comercializau şi alune şi tot felul de dulciuri.

Bragageriile erau un alt loc des frecventat de cãtre bucureşteni. Bãutura rãcoritoare, cu aspect lãptos, culoare cafenie şi cu un gust dulce-acrişor se numea bragã şi era o reminiscenţã otomanã la noi în ţarã. În bragagerii se mai putea gãsi şi halva sau rahat.

Cofetãriile din Bucureşti erau renumite pentru prãjiturile şi sortimentele variate de îngheţatã. Prãjiturile erau mari şi ieftine, în jur de 7 lei, la un salariu mediu de 6000-8000 de lei. În cofetãrii puteai sta singur la o masa în timp ce savurai o prãjiturã şi te odihneai sau puteai sta de vorbã cu cineva, o ieşire de relaxare.Cele mai luxoase restaurante din perioada interbelicã erau nu doar pretenţioase, dar aveau şi specific de regiune sau alimentar. Existau restaurante în care se puteau servi doar preparate din peşte, altele doar din pui sau lactate. Restaurantul “Gambrinus” de pe bulevardul Elisabeta, colţ cu Brezoianu, avea specific vânãtoresc, deci se serveau preparate din mistreţ, caprã salbaticã, cocoş sãlbatic, raţe, sitari, fazani, iepuri, toate fãcute dupã reţete speciale şi însoţite de un vin negru (de Bordeaux). Gurmanzii, pe lângã mâncãrurile alese cu care erau serviţi, aveau auzul delectat de vioara lui Grigoraş Dinicu. În salonul din faţã al restaurantului se gãseau berãria ce vindea o bere specialã, care se numea chiar Gambrinus. La restaurantul “La Bufet” de pe şoseaua Kiseleff, cu specific românesc, cântau acelaşi Grigoraş Dinicu, dar cu Maria Tãnase.

Vestitul restaurant “Capşa”, care funcţioneazã şi astãzi, a fost deschis încã din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, împreunã cu cofetãria, de cãtre celebrul patiser şi cofetar aromân, Gheorghe Capşa, şcolit în faimoasele laboratoare din Paris. Acesta este locul de întâlnire al multor poeţi, scriitori, ziarişti, dar şi a altor personaje celebre.

Trebuie reţinut faptul cã bucureştenii erau oameni veseli cãrora le plãcea sã-şi petreacã timpul liber într-un mod cât mai variat. Grãdinile de varã, cabaretele şi barurile erau şi ele frecventate de locuitorii capitalei. Cabaretele erau localuri care funcţionau dupã ora 22:00, la intrare se plãtea o taxã pentru fiecare persoanã, iar lumea venea îmbrãcatã în toalete de searã. Bãrbaţii purtau smochinguri sau frac, femeile rochii lungi şi consumau bãuturi scumpe:whisky, coniac, cocteiluri. În aceste locuri se putea lua şi masa, dar se serveau numai preparate reci la preţuri foarte ridicate. Interesant era programul artistic, cu dansatoare, iluzionişti, torsionişti, solişti vocali, pentru o searã cât mai animatã. La bar, pe scaunele înalte, stãteau “damele de consumaţie”, care puteau fi invitate la dans, sã facã conversaţie şi sã bea ceva, la bar sau la masã. “Chat Noir” era un cabaret intim, pe Sãrindar, cu dame de consumaţie deosebite şi cu public ales.

Spre deosebire de Bucureştiul de astãzi, în perioada interbelicã verdeaţa te înconjura peste tot. Erau copaci pe aproape toate strãzile, mici grãdiniţe cu flori, dar şi parcuri mari, precum:parcul Carol, parcul Cişmigiu, parcul Herãstrãu, parcul Ioanid şi Grãdina Icoanei. Oraşul anilor ’20-’40 era curat, oamenii erau educaţi, iar bunul simţ se transmitea în familie. Bucureştenii se bucurau de plimbãrile în aer liber, de cele cu trãsura, dar odatã cu apariţia automobilului, seara, pe rãcoare, bucureştenii practicau “plimbarea la şosea”, mai ales într-o maşinã decapotabilã.

Bucureştiul era un oraş plin de zumzet, de mişcare, de preocupare şi de bunã dispoziţie. Oamenii erau plini de viaţă după ce trecuseră de Primul Război Mondial, şi, deşi se îndreptau vertiginos spre ce-l de-al doilea, fără a fi conştienţi, se bucurau de fiecare clipă şi evoluau constant. Poate aceasta este explicaţia faptului cã bucureştenii de astãzi suspinã dupã vremurile din perioada interbelicã. Bucureştenii erau atunci oameni veseli, amabili şi cu respect unii faţã de alţii. Era o lege nescrisã sã nu se vorbeascã urât sau sã se înjure în faţa femeilor sau a copiilor.

Viaţa culturală a Bucureştiului a început să se dezvolte după Primul Război Mondial şi se desfăşura în muzee, săli de expoziţie, teatre, opere, cinematografe, săli de concerte, biblioteci, edituri, librării. Repertoriul teatrelor s-a schimbat la început de interbelic, piesele din literatura universală prunzând şi pe lista actelor artistice din România. Inaintea Primului Război Mondial, din cauza publicului neavizat şi lipsit de cultură, se jucau doar piese amuzante, cu scenete de amor, comedii sau drame lacrimogene şi chiar şi în aceste condiţii participarea publicului era una redusă. Mulţumită tineretului şcolit în universităţile din străinătate, gustul oamenilor începe să se schimbe, iar pe scena teatrul românesc pătrund piese din literatura universală. Celebre piese din teatrul universal au început să se joace şi în Bucureştiul interbelic:“Maria Stuart” de Schiller, “Visul unei nopţi de vară, “Hamlet”, “Romeo şi Julieta”, “Macbeth” de Shakespeare, “Pescăruşul” de Cehov, “Anna Karenina” de Tolstoi.

Nu doar piesele autorilor străini umpleau sălile de teatru, ci şi piesele autorilor autohtoni:” O noapte furtunoasă”, “O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, “Viaţa la ţară” de Duiliu Zamfirescu, “Titanic vals” de Tudor Muşatescu sau “Act veneţian” de Camil Petrescu.

Apariţia teatrului radiofonic la începutul anilor ’30 a sporit dorinţa oamenilor de a merge la teatru şi a contribuit la popularizarea culturii.

In 1921 a fost inaugurată Opera Română, prima piesă fiind “Lohengrin” de Richard Wagner, dirijată chiar de către George Enescu. Opera avea un repertoriu variat şi cântăreţii de la noi şi din străinătate ofereau publicului spectacole de calitate. Operele din repertoriul internaţional care se cântau au fost:“Nunta lui Figaro”, “Don Juan” de Mozart, “Aida”, “Othello” de Verdi, dar şi opere aparţinând lui Rossini sau Ceaikovski.

Sãlile de concerte au început sã prindã viaţã dupã înfiinţarea Operei Române, iar George Enescu este cel care a dat un nou impuls concertelor de muzicã simfonicã. Serii de concerte ale faimoşilor Beethoven, Bach, Mozart, Schubert, Ceaikovski umpleau sãlile, iar oamenii şi-au cizelat gustul pentru muzica simfonicã.

In anii ’30 muzica jazz ajunge în Bucureşti, apar formaţii deşi este un gen de muzicã nu tocmai uşor şi e nevoie de instrumente anume şi multã iscusinţã. In aceste formaţii cântau câte un pianist, saxofonist, clarinetist, contrabasist şi baterist. Cãteodatã cânta şi câte un chitarist sau chiar un violonist. Este bine cunoscut artistul Johnny Rãducanu pentru solourile lui la contrabas şi pentru atmosfera creatã.

La începutul anilor ’30 filmele sonore ajung şi în capitala noastrã, iar cinematografele sunt în mare vogã. Inimile spectatorilor au fost foarte uşor cucerite de actorii şi actriţele americane, industria de film americanã fiind cea mai apreciatã. Erau filme foarte dinamice, cu multã muzicã, dans. Este perioada lui Fred Aster, a lui Frank Sinatra şi a Ellei Fitzgerald. Pânza ecranului ocupã mai întâi Bulevardul Elisabeta, numit, mai în glumã, mai în serios, “Hollywoodul românesc” . In 1933 Bucureştiul avea deja 50 de cinematografe, iar în zilele bune acestea dãdeau şi câte şapte reprezentaţii.

Aproximativ douã decenii între douã cele mai mari conflagraţii mondiale au avut un impact deosebit asupra omenirii. Interbelicul nu a fost un paradis, îşi are “pãcatele lui”, dar a fost perioada în care Bucurestiul pãrea a fi mai aproape ca oricând de occident, perioada “tuturor posibilitãţilor”. Oamenii aveau poftã de viaţã, erau motivaţi sã depãşeascã momentul Primului Rãzboi Mondial, fãrã a şti cã se îndreptau vertiginos spre cel de-al doilea şi trãind din plin. A fost o perioadã de inovaţii, noutãţi în materie de petrecere a timpului liber şi a modului de a te îmbrãca, o perioadã a politeţii, în care oamenii s-au dezvoltat şi dupã care unii nostalgici încã mai suspinã.

BibliografieAdrian Majuru, “Bucureşti. Diurn şi nocturn”, Curtea Veche, Bucureşti, 2009.Graziella Doicescu, “Captivantul Bucureşti Interbelic”, Vremea, Bucureşti, 2008.Ioana Pârvulescu, “Intoarcere în Bucureştiul Interbelic”, Humanitas, Bucureşti, 2009.