Nopți albe în Bucureștiul interbelic: „Profesionistele” așteptau la marginea trotuarului „un tramvai care nu mai vine”
O oază de calm între conflagrațiile mondiale, perioada interbelică a cultivat atitudini sociale mai relaxate, privite dezaprobator de generațiile conservatoare. Modalități noi de expresie în artă, literatură, muzică, precum și inovațiile tehnologice au schimbat fața cotidianului, propunând numeroase forme de divertisment pentru populația urbană, dornică de a experimenta.
„Ușoară, sgomotoasă, frivolă, viața „Bucureștiului care petrece” ca și viața de noapte a oricărui alt mare oraș, este un punct de puternică atracție pentru străinii care fug de monotonia hotelurilor somptuoase sau pentru băștinașii cari încearcă să-și „omoare” necazul sau urâtul unei zile”, scrie Casa Filipescu Cesianu, pe pagina de Facebook a muzeului
Ziariștii perioadei, „detectivi ocazionali”, ne descriu ingredientele distracțiilor nocturne pe care Bucureștiul le dezvăluia la orice pas, de la neaoșele chefuri cu lăutari și „până la marginea permisă și nepermisă a tuturor perversităților”. De obicei, nopțile albe debutau pe „bulevard” (Bulevardul Elisabeta), în patria cinematografului, zis și „Hollywood-ul românesc”. În decorul occidental al reclamelor luminoase evoluau scenarii paralele, seri în familie, întâlniri între prieteni, îndrăgostiți, etc.
La câțiva pași de Trianon, în apropiere de Calea Victoriei, bufetul „Automat” propunea meniuri de tip fast-food pentru „sclavii cinema-ului”. În schimbul fiselor, „restauratorul anonim” servea sandvișuri, crenvurști și băuturi. Bufetul occidental, „mut și mecanic”, nu era însă pe gustul tuturor, căci „românului îi place după un pahar-două, să înjure chelnerul și să vorbească politică cu „jupânul” !”
Orele târzii adunau în centrul capitalei „mostre și marfă de toată mâna, dela lumea cea mai bună și mai inofensivă, până la clientela polițiilor, a caselor de rendez-vous, a fumătorilor de opiu și a tuturor blestemățiilor câte pot exista într-un oraș mare”.
Anetta, dansatoarea cu breton cu unul dintre clienții localului. Ilustrațiunea română, Nr. 20 (Anul III), joi, 14 mai 1931
La începutul anilor ’30, locul dedicat „păsărilor de noapte” se afla între cinematograful Trianon și strada Brezoianu. „Profesionistele” așteptau la marginea trotuarului „un tramvai care nu mai vine” cerând, în schimbul ceasurilor de amor, o plimbare la șosea sau o convorbire în sala de cinema. Astfel puteau vedea filme gratis afișându-se drept „doamna însoțită.”
Tot în centru existau numeroase varieteuri („Carlton Bar”, „Chat Noir”, „Alcazar”, „Zissu”, „La peștele viu”) care promiteau clientelei cosmopolite numere artistice noi în fiecare seară.
La „Simplon”, pe strada Câmpineanu, un local „de mâna a doua dar curat și bogat în artiste”, care ziua era cafenea iar seara varieteu puteau fi surprinse personaje din lumea bună a capitalei, alături de interlopi și vicioși, cufundați în aceeași atmosferă.
„Intrarea este blocată de o perdea de pluș mare, groasă, roșie, conturând un fel de marchiză în care garderobiera păzește pălăriile și face ochi dulci, picolii așteaptă biletele de dragoste, alunăreasa și florăreasa își fac socotelile iar artistele, aranjamentele discrete ale conchistelor.”
Într-un local periferic. Ilustrațiunea română, Nr. 22 (Anul III), joi, 28 mai 1931
„Artistele cu stomacul gol de câteva zile”, fardate strident, acoperite cu bijuterii false, animau consumul de alcool sub privirea strictă a patronului și, în funcție de cerințe, pozau drept frațuzoaice, englezoaice sau nemțoaice. Tinerele la început de carieră cădeau adesea pradă „beției reci” (consumul de morfină). Narcomanii (heroină, cocaină, opiu) se regăseau în toate straturile societății, flagelul care răvășea Bucureștiul fiind consemnat în presă, cu mari detalii senzaționale și fotografii: trafic peste graniță, mișcările clanurilor mafiote, sinucideri prin supradoză, furturi din farmacii, etc. „Iluzia fericirii” era căutată în cluburile clandestine, care purtau „faima” orgiilor: unul pe strada Batiștei, altul pe șoseaua Ștefan cel Mare, al treilea la capătul străzii Izvor și încă unul „în centrul Capitalei, în dosul unui cunoscut local de noapte.”
Spre dimineață chefurile adevărate, „de care și Bachus ar fi fost gelos”, se încingeau departe de centru, în localurile fără pretenții precum „Varieteul familial al lui Nae Florian”, din Calea Griviței 347 . Aceste spații erau o stranie combinație de varieteu, cârciumă și restaurant din care răsuna muzica lăutarilor. Clientela, de la scandalagii de meserie, berbanți de periferie, provinciali, tineri dornici de aventuri, la vânzători de stupefiante și narcomani compunea o frescă eterogenă.
Se serveau „fleici și mititei” stropite cu „negru creștinesc”, iar „glumele decoltate” erau inspirate de coniacul și „lichiorul cu miros de unsoare de păr”. Dansatoarele prezentau numere mecanice în timp ce „păsările de noapte” își demostrau talentul de a întretine societatea, aruncând din când în când ochiade muzicienilor.
Spre deosebire de cârciumile de cartier ale oamenilor simpli, care petreceau cu mititei, fleiculițe și ficăței la grătar, cu vin și cântece „care merg la inimă”, tavernele adunau drojdia societății.
Erau „locuri de îndoielnică reputație unde omul onest trebuie să bea cafeaua păzindu-și buzunarele și unde polițistul trebuie să intre băgător de seamă cu mâna pe revolver, unde pungașii, spărgătorii și borfașii își plănuiesc loviturile.”
Un astfel de local se găsea în cartierul Dudești, pe strada Cantemir. „La cafeneaua mică”, căreia localnicii îi spuneau și Café New-York aduna clienții fideli ai Văcăreștilor: Nae Doktorul, Ciocolată, Costică Ambasadorul, Cioclașul, Nae Catifea, Costache Șapte Degete. „Celebritățile” cartierului se pricepeau la toate pungășiile, de la măsluitul cărților în cafenele, furturi de ceasuri în tramvaie, până la meștesuguri cu care jefuiau naivii: „uite popa-nu e popa”, jocul degetarelor, jocul cu lanțul, cureaua, etc.
Autor: Alexandra Rusu / Casa Filipescu Cesianu
Bibliografie:
Andrei Oişteanu, Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură, Polirom, Bucureşti, 2019.
Ilustrațiunea română, Nr. 8 (Anul III), joi, 19 februarie 1931.
Ilustrațiunea română, Nr. 11 (Anul III), joi, 12 martie 1931.
Ilustrațiunea română, Nr. 20 (Anul III), joi, 14 mai 1931.
Ilustrațiunea română, Nr. 21 (Anul III), joi, 21 mai 1931.
Ilustrațiunea română, Nr. 22 (Anul III), joi, 28 mai 1931.
Ilustrațiunea română, Nr. 23 (Anul III), miercuri, 3 iunie 1931.
Ilustrațiunea română, Nr. 24 (Anul III), miercuri, 10 iunie 1931.
Ilustrațiunea română, Nr. 25 (Anul III), miercuri, 17 iunie 1931.
