Tehnica de ascultare folosită de fosta Securitate

Vă prezintăm în cuvinte şi imagini modul în care funcţiona cel mai temut organism din România comunistă.

Securitatea. Big-brotherul care vedea şi auzea tot ce vorbeau românii în dormitor, la telefon şi chiar pe stradă. La Revoluţia din 1989, sediile Securităţilor din majoritatea judeţelor ţării au fost sparte, iar oamenii au putut fotografia şi filma încăperile de unde erau ascultaţi.

Luminiţe pe panou

Birou de ascultare din Securitatea Vrancea

Aurel Ţambrea, fostul şef al Securităţii din judeţul Vrancea, ne-a explicat cum funcţiona sistemul ascultărilor. „Aveam subofiţeri care stăteau şi aşteptau să apară o luminiţă pe panou-însemna că sună telefonul. Subofiţerul asculta şi, când i se părea că e interesant, apăsa pe buton şi începea să înregistreze. Deci nu se înregistra automat. Apoi, aveam ofiţeri de redare, luau la mână casetele şi scriau cu pixul pe hârtie ce idei se desprind din discuţii", spune Ţambrea.Oficial, casetele cu înregistrările telefonice dinainte de 1989 se află la Piteşti, într-o mare arhivă cu documente provenind din birourile fostei Securităţi. Neoficial însă, mai mulţi şefi judeţeni de Securitate ne-au declarat că discuţiile nu se păstrau întrucât, din lipsă de casete, se înregistra peste, până când o casetă devenea inutilizabilă.

Aparatele cu care securiştii intrau în casele şi în vieţile braşovenilor

Mixaj de cuvinte

Alexandru Benko, un revoluţionar din Miercurea Ciuc care a condus oraşul în zilele Revoluţiei, a pătruns în sediul Securităţii din capitala judeţului Harghita. Benko îşi aminteşte că intrarea în sala de ascultări telefonice se făcea printr-o uşă ascunsă în perete. „Numai dacă analizai clădirea de afară îţi puteai da seama că mai există o încăpere fără nicio intrare. Era un zid care se plia. Benko îşi aminteşte că Securitatea făcea şi montaje din discuţiile telefonice ale celor ascultaţi, pentru a-i putea şantaja mai târziu: „Am luat o casetă, am pus-o în aparat iar pe casetă erau cuvinte alandala, fără niciun înţeles. Erau cuvinte care se puteau folosi. Şi unul dintre securişti a şi recunoscut că el are datoria de a scoate cuvinte. Şi că avea alţi colegi care făceau texte închegate din aceste cuvinte. Dintr-o discuţie despre fotbal ei puteau să monteze o discuţie despre subminarea puterii de stat. Şi ţi-o vârau sub nas pentru a te şantaja"

Microfoanele montate prin tavan

În afară de ascultarea telefoanelor, Securitatea se mai ocupa cu montarea de microfoane în casele celor consideraţi periculoşi pentru conducerea de partid şi de stat. Regizorul Sergiu Nicolaescu susţine că a găsit, după Revoluţie, în camerele casei sale, mai multe microfoane. „Tata a fost arestat în 1947 şi condamnat la 7 ani de Canal. Mulţi dintre cei care au făcut puşcărie politică au fost obligaţi să devină informatori. Şi tata a devenit informator. La un moment dat mi-a spus:«Ştii ce mi-a cerut securistul?». «Ce, tată? ». «Să fac rost de cheia de la casa ta, ca să-ţi bage microfoane». «Vezi, tată, ce ai făcut? Vezi unde ai ajuns?». «Dar nu le dau, dă-i dracului», a spus tata. Însă tot mi-au pus microfoane. S-au dus la vecinii de sus şi le-au băgat prin tavan. Le-am găsit după Revoluţie. Erau mici, cât jumătate de deget. Erau băgate în lemnul de la grinzi. În dormitor aveam două microfoane".

Securitatea mai realiza şi înregistrări ambientale, în parcuri sau pe străzile frecventate de cei care complotau împotriva regimului. În barurile hotelurilor, microfoanele erau montate chiar şi în scrumiere. Cu astfel de tehnică au fost dovediţi mai mulţi spioni din Armata Română care lucrau pentru GRU, serviciul de informaţii externe al URSS.