Sfântul Apostol Andrei, un personaj foarte important în istoria poporului român

Pentru poporul român, Sfântul Apostol Andrei este un personaj foarte important: el este cel care ne-a adus nouă, românilor, vestea cea bună – Evanghelia: anume că Fiul cel născut, din veci, al lui Dumnezeu s-a întrupat, s-a făcut pe sine om, ivindu-se pe lume în smerita iesle a unui sătuc necunoscut – Bethleemul (etimologic, „casa pâinii”) Iudeei și după 30 de ani în care le-a adus oamenilor lumina dragostei, tămăduindu-i de păcat, de boli trupești și sufletești, a ales să pătimească pe cruce pentru noi, oamenii, și să moară ca toți muritorii. De ce? Paradoxal, El a murit pentru noi ca să învingă moartea, să ne dăruiască lumina neînserată a vieții veșnice.

Apostolul Andrei este cel care ne-a născut pe noi, românii, la credința și învățătura creștină. Tradiția a păstrat în memoria ei bimilenară câteva întâmplări care au marcat semnificativ, ca o pecete de neșters, biografia sa. I se spunea „cel dintâi chemat” de Hristos. De ce oare?

Născut pe malul întinsului lac Ghenizaret, în orășelul Betsaida, în familia lui Iona, Andrei a fost mai întâi discipolul Sfântului Ioan Botezătorul. Chiar de a doua zi după ce Ioan – prorocul lui Dumnezeu, care trăia în pustiu, hrănindu-se doar cu miere sălbatică -, zărindu-l pe Iisus, i-a spus lui Andrei: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!”. Impresionat până în adâncul ființei, Andrei l-a urmat pe Iisus, iar mai târziu i-a mărturisit fratelui său, Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos” (Ioan 1, 41). Prin Andrei, Petru l-a cunoscut pe Hristos, iar Andrei a rămas în amintirea creștinilor ca primul apostol din cei 12, „cel dintâi chemat”, scrie Muzeul Național al Țăranului Român, pe pagina de Facebook a instituției.

Andrei l-a însoțit pe Hristos, în lung și-n lat, prin cetatea sfântă a Ierusalimului și în împrejurimile ei. A fost martorul puzderiei de minuni pe care Mesia le-a făcut cu orbi, ologi, demonizați, femei pierdute, vameși cu inimile de piatră, tâlhari învechiți în rele. Dar, mai presus de toate, a văzut moartea Fiului lui Dumnezeu pe infama cruce și învierea sa din morți.

Tot din tradiția creștină știm că după ce Duhul Sfânt s-a coborât peste apostoli, la Cincizecime, Sfântului Andrei i-a căzut la sorți să propovăduiască noua învățătură în Tracia, Macedonia, Bitinia, Bizantia, Peloponez, Scitia (Dobrogea, parte integrată în România de astăzi), ajungând până în Crimeea. În cele din urmă, a intrat în rândul martirilor creștini pentru că și-a găsit sfârșitul în Patras, mărturisindu-l pe Hristos. A fost răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X.

În tradiția poporului român, sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) preceda începutul iernii și activa energii magico-religioase aflate la poli diferiți. Istoricul religiilor Mircea Eliade a numit această viziune tipică țăranului român – în care magia se împletea cu religia – „creștinism cosmic”.

Sfântul Andrei este socotit a fi patronul lupilor

Pe vremuri, când oamenii călătoreau pe drumeaguri, nu pe șosele, nu de puține ori în cale li se ițea lupul. Ruda mai îndepărtată și mai sălbatică a câinelui înfuleca adesea din oile, caprele sau vacile țăranului român, atât de prețioase pentru bunăstarea oricărei gospodării.

Pentru a fi păziți și ei, și animalele lor de gura nesățioasă a fiarelor, bărbații și femeile aveau mare grijă să nu lucreze într-o astfel de zi (numită în anumite zone și Ziua Lupului sau Grădinețul Șchiop). Gospodinele, mai ales, se fereau să toarcă lâna sau cânepa în ziua Sfântului Andrei, „ca să nu toarcă lupii la casă". Nici nu măturau prin casă, nu aruncau gunoiul, iar vitelor din grajd nu le făceau curățenie.

Deși se spune că lupul nu își poate mișca gâtul, se crede că în ziua Sfântului Andrei își poate vedea coada!

Înainte de a se fi înființat futurologia, înainte ca știința să fie interesată să facă predicții despre viitor, omul arhaic și-a construit propriul sistem de aflare a viitorului. Un sistem magic, activat cu prilejul unor sărbători mari.

În seara zilei de Sfântul Andrei, în multe locuri din România, toți membrii unei familii, dar mai ales fetele nemăritate și feciorii, seamănă boabe de grâu într-o strachină cu pământ. Omul al cărui grâu va crește frumos, va fi sănătos în tot anul care vine și va avea noroc. În alte zone geografice, în loc de grâu se folosesc ramuri cu muguri. La fel, dacă ramura va avea frunze și va înflori, omul respectiv va fi plin de noroc și sănătate întregul an.

_{Foto sus: Miniatură cu „Sfântul Apostol Andrei” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur - Colecția Muzeului Național al Țăranului Român}