Secretele casei vechi de peste 80 de ani, mutată în Parcul Naţional Călimani: „Într-o asemenea odăiţă locuiau de fapt 14 persoane“
La Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Călimani există o căsuţă tradiţională, veche de peste 80 de ani, adusă cu totul dintr-un sat din apropiere. Cei ce doresc să o viziteze pot descoperi cum trăiau înaintaşii noştri din zona de munte în urmă cu aproape cu secol.
La data de 23 octombrie 2012, angajaţii Administraţiei Parcului Naţional Călimani au desfăşurat o acţiune de demontare a unei case tradiţionale, aflată pe Dealul Rusului din satul Plaiul Şarului, comuna Şaru Dornei, judeţul Suceava. Această casă a fost reasamblată la Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Călimani şi poate fi vizitată de cei ce doresc să vadă cum trăiau înaintaşii noştrii, din zona de munte, în urmă cu un secol.
„La Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Călimani s-a reuşit recoltarea şi reclădirea unei case vechi, care are cel puţin peste 80 de ani. Spaţiul este compartimentat în mod tradiţional, adică cămară şi casa de locuit propriu – zisă. Impresionant este faptul că s-a reuşit recoltarea mobilierului vechi tradiţional şi al câtorva obiecte de uz tehnic. Ne referim la tehnica tradiţională de prelucrare a laptelui, de prelucrare a lânei. Un cufăr tradiţional, o ladă de zestre tradiţională s-au adus aici”, a declarat Minorica Dranca, directorul Muzeului Etnografic din Vatra Dornei.
Aceasta a mai explicat că în fiecare căsuţă tradiţională exista o măciucă, un par cu un capăt mult îngroşat, care era folosit de oameni pentru a se apăra de animalele sălbatice sau de hoţi. De asemenea, icoana era nelipsită din odăiţele mici.
„Foarte important şi foarte pitoresc este prezenţa în odaie a acele măciuci care la caz de necaz te apăra pentru că în spaţiile muntoase, în care funcţionau asemenea căsuţe, în orice moment putea avea un atac al animalelor sălbatice sau chiar un atac ceva mai uman. Din nicio casă tradiţională fie ea locuinţă sezonieră pe vârful muntelui, fie o casă în mijlocul satului, nu trebuie să lipsească icoana, măcar una. Întotdeauna, deasupra icoanei se pune cel mai frumos ştergar ţesut, cusut, ca un fel de acoperământ, ca un fel de mijloc de protecţie a spiritului care se află în spatele icoanei”, a mai spus Minorica Dranca.
Într-o căsuţă tradiţională de la munte trăiau nu de puţine ori peste 10 suflete. Organizarea extrem de bună, făcea ca fiecare obiect să aibă locul său, iar fiecare persoană îşi ştia pătraţica din modesta odaie.
„Impresionant este faptul că într-o asemenea căsuţă, uneori, locuiau într-o asemenea odăiţă defapt 12 – 14 persoane. Pe băncile de pe lângă pereţi, care se numesc laiţe, se dormea, iar pe cuptor, la căldură, era dormitorul copiilor. Chiar o parte dintre ei, cei mai mititei, creşteau acolo dacă era vreme de iarnă. Vara se mai dormea şi pe prispa casei. Deci pur şi simplu, odaia avea o funcţionalitate ieşită din comun şi tocmai de aceea era compartimentată aşa încât nimic să nu fie în plus, tot ce e necesar să existe la îndemână, dar nimic în plus. În mod tradiţional, obiectele nu trebuie să fie doar funcţionale, ci să fie şi frumoase sau să aibă o latură mitico – religioasă. Pe cel mai umil dintre obiectele de uz gospodăresc există un mic semn al crucii sau o gaură pentru agăţat în cui, un os cioplit, lucruri simple, dar extraordinar de sugestive şi grăitoare pentru ceea ce era în sufletul oamenilor care construiau asemenea case şi într-o căsuţă ca asta se năşteau copii, îmbătrâneau părinţii şi mureau bunicii. Generaţie de generaţie, la un mod neschimbat, trăia într-o asemenea odăiţă”, a mai menţionat directorul Muzeului Etnografic din Vatra Dornei.
Oamenii de la munte au obişnuit întotdeauna să pună accent pe curăţenie, de aceea căsuţele tradiţionale erau suspuse cel puţin de două ori pe an unui proces de igienizare completă.
„De remarcat faptul că pereţii sunt daţi cu var şi mână în mână cu curăţenia sufletului mergea şi curăţenia propriu – zisă, igiena. Cel puţin de două ori pe an, modesta odăiţă era văruită, dezinfectată, blănile şi tocurile uşilor şi ferestrelor, care erau făcute din lemn, se opăreau cu apă clocotită ca să nu existe paraziţi, ploşniţe sau ceva de genul acesta. La patul ce avea salteaua umplută cu paie, paiele se schimbau foarte des şi mireasma fânului umplea căsuţa. Poate pare idilic ce spun eu, dar este un fapt real şi până nu demult, demult însemnând 50 – 60 de ani în urmă, odăiţe de acest gen găzduiau acelaşi tip de mobilier, acelaşi mod tradiţional de a face gospodărie”, a concluzionat Minorica Dranca.
Parcul Naţional Călimani este unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva. Acesta parc are o suprafaţă de 24.556 de hectare şi se întinde pe raza judeţelor Suceava, Mureş, Bistriţa – Năsăud şi Harghita.
