De la stânga la dreapta: generalul Constantin Coandă, Regele Carol I, generalul Alexandru Averescu și generalul Constantin Hârjeu (© Ghetty Images)

România, alianțele militare și Războaiele Balcanice

Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.

Statele naționale din Balcani, Serbia, Muntenegru, Grecia și Bulgaria, reunite în Liga Balcanică, au simțit slăbiciunea tot mai accentuată a Imperiului Otoman, așa că nu puteau rata șansa de a-și mări teritoriul în detrimentul „bolnavului Europei“.

Dacă Primul Război Balcanic s-a încheiat cu înfrângerea Imperiului Otoman, cel de-al Doilea a fost o încleștare de forțe între țările care au constituit Liga Balcanică. Mai târziu, în conflict a intervenit și România.

La o privire superficială a celor două conflicte, pare că episoadele belice au fost simple răfuieli regionale, nimic mai mult. Pătrunzând însă în profunzimea acestora și analizând forțele care au susținut din umbră beligeranții, lucrurile se complică dramatic.

Încă de la începutul secolului XX, în Balcani se produc o serie de schimbări strategice de alianțe. Serbia se distanțează tot mai mult de Austro-Ungaria, îndreptând-se către Rusia. Pe altă parte, Bulgaria își schimbă și ea aliații strategici, însă execută o mișcare opusă Serbiei, abandonează relația strânsă cu Rusia și își dezvoltă legăturile cu Imperiul Austro-Ungar.

Nici România nu se simțea prea comod în alianța cu Puterile Centrale. Politica tot mai accentuată de maghiarizare a românilor din Transilvania producea vii reacții în țară. Din această cauză, o mare parte dintre politicienii de la București, presa și societatea românească protestau tot mai violent împotriva politicilor de restrângere a drepturilor românilor din Transilvania.

Omul care a început să distanțeze treptat România de Puterile Centrale, în special de Austro-Ungaria, a fost Ionel Brătianu, în primul său mandat (1909-1911) în fruntea guvernului de la București. Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, Brătianu se implică activ în susținerea diferitelor organizații ale românilor de peste Carpați, vizitează de mai multe ori Transilvania și se întâlnește cu liderii românilor de acolo.

Bineînțeles, politica lui Brătianu a atras atenția autorităților austro-ungare, care îl considerau un pericol pentru relația dintre România și Austro-Ungaria. Dar factorul declanșator al crizei din Balcani a fost anexarea Bosniei-Herțegovina de către Imperiul Austro-Ungar, în 1908.

De mișcarea autorităților de la Viena a profitat și Bulgaria, care și-a declarat aproape imediat independența față de Imperiul Otoman. Criza bosniacă avea să producă reacții în lanț care vor culmina, în cele din urmă, cu izbucnirea Primului Război Mondial. România a urmărit activ reconfigurările geo-strategice din Balcani, dar era deja evident că politica externă pe care se angajaseră autoritățile de la București se situa pe un punct de coliziune frontală cu cea austro-ungară.

De altfel, protestele cele mai vehemente față de intrarea României în Al Doilea Război Balcanic au fost întreprinse de Imperiul Austro-Ungar. Din păcate, România a ratat total lecțiile pe care trebuia să și le însușească după participarea la conflictul balcanic. Iar nota de plată a venit în vara și toamna anului 1916, atunci când România a intrat în Primul Război Mondial...

Numărul 39 al revistei Historia Special este disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 iunie - 25 septembrie 2022, și în format digital pe paydemic.com.

Historia Special 39 jpg
Cumpără acum!

Foto sus: De la stânga la dreapta: generalul Constantin Coandă, Regele Carol I, generalul Alexandru Averescu și generalul Constantin Hârjeu (© Ghetty Images)

Mai multe pentru tine...