„Carol I în timpul războiului”, tablou de Emil Volkers, 1879

Războiul de Independență al României în scrisorile domnitorului Carol I către soţia sa, Elisabeta

Dacă, în mare, istoria participării românilor la acest război este cunoscută, bibliografia fiind mai mult decât generoasă, o altă sursă de prim rang a văzut lumina tiparului în urmă cu doi ani, sub forma a două volume de corespondență inedită, în limba română, care au rolul de a clarifica diverse aspecte ale vieții primei perechi regale a României.

Pe lângă informații importante despre Curțile regale ale Europei, despre societatea românească etc., unele scrisori conțin și informații vitale despre participarea politică și militară a României la războiul din 1877-1878. Este interesant de văzut cum se desfășura viața pe front, atât în rândul soldaților, cât și în Cartierul General român, la dineurile din cortul împăratului rus, prezent și el la sudul Dunării etc. Se întrevede, de asemenea, relația dintre români și ruși, inițial tensionată, apoi cordială în timpul campaniei, pentru a se ajunge din nou la tensiune și chiar conflict în 1878.

Descrierile dineurilor date de Carol și mai ales cele oferite de împăratul Alexandru al II-lea ne transpun în atmosfera elitei politico-militare de prim rang a Europei acelor vremuri. Nu doar ofițeri români și ruși participau la acestea, ci și ofițeri ai țărilor neutre, pe post de observatori, ziariști străini, aventurieri de rang înalt. Era, de altfel, primul conflict la care România participa sub conducerea lui Carol, iar experiența protocolului de acest tip conta mult în acele vremuri.

„Cu iubire tandră, Elisabeta”. „Mereu al tău credincios, Carol”. Corespondența perechii regale, volumul I, 1869-1888, Humanitas, 2020

„Cu iubire tandră, Elisabeta”. „Mereu al tău credincios, Carol”. Corespondența perechii regale, volumul I, 1869-1888, Humanitas, 2020

Tonul scrierilor lui Carol îl arată dornic de a pleca la luptă, activitate care se pare că îi lipsea de când renunțase la comanda sa militară din Prusia și venise pe tronul de la București. După ce se ocupase de înzestrarea și modernizarea armatei, cu mare grijă și după posibilitatea bugetului, Carol avea acum ocazia să-și vadă creația la treabă în situații reale. Cu un moral excelent, armata trebuia doar comandată spre victorie.

„Rușii ne-au făcut deja multe neplăceri...”

Elita românească credea probabil că tânărul domnitor se va arunca asupra otomanilor cu toată armata sa, cauzând pierderi mari și probabil înfrângerea ei, sau cel puțin asta reiese din ce îi scrie Carol doamnei sale, Elisabeta, înainte de a trece Dunărea, când încă se afla la Cartierul General al Armatei Române, la Poiana: „Kogălniceanu mi-a scris că îi este teamă că aș putea fi prea temerar, spune-i că voi fi, mai presus de toate, prudent”. Prudență etalată nu doar în negocierile politico-militare cu rușii, ci și în primele acțiuni militare întreprinse, din iulie domnitorul inspectând pozițiile românești și cele turcești de la Dunăre.

La 15 iulie 1877, Carol I îi scria Elisabetei: „Rușii ne-au făcut deja multe neplăceri, ei sunt cei care ne-au scos din viața noastră pașnică, ei sunt vinovați că sunt astăzi îngrădit în acțiune și că nu pot să dispun de armata mea. Tot timpul trimit misiuni aici pentru a ne cere ba una, ba alta, dându‑ne planurile noastre peste cap. Dacă noi refuzăm ceva, ne învinovățesc că îi împiedicăm să înainteze”.

Aceste vorbe evidenţiază relațiile alambicate și chiar dușmănoase pe care cei doi aliați le aveau la începutul ostilităților la sud de Dunăre, când încă Armata Română nu trecuse fluviul. Carol îi scria uluit Elisabetei că generalul rus Zefkari sosise la Poiana pentru a-i transmite din partea Marelui Duce Nicolae că românii erau responsabili de victoria turcilor la Plevna! Carol continuă: „O acuză mai nedreaptă ca aceasta e greu de închipuit. La Cartierul General rus se afirmă că generalul Krüdener nu a putut înainta în marș cu toate trupele sale pentru că noi am fi refuzat să îi escortăm și să îi transportăm pe prizonierii turci. Acest lucru este adevărat, căci voi refuza întotdeauna un asemenea serviciu de gens d’armes. Armata mea este prea bună pentru așa ceva. M‑am oferit în schimb să ocup Nicopole și să pornesc în marș cu rușii spre Plevna, unde se află 45.000 de turci. Această propunere nu a plăcut rușilor, pentru că ei nu doresc să împartă nici o victorie cu noi”.

Mândria domnitorului, creatorul armatei moderne române, transpare din aceste rânduri, mândrie care urma a fi răsplătită în curând cu realitatea faptelor de vitejie ale soldaților pe front.

În Bulgaria, la Poradim

La sudul Dunării, Carol urma a locui o perioadă la Poradim, unde se afla Cartierul General al Înaltului Comandament ruso-român al Armatei de Vest, armată comandată de domnitorul român, avându-l ca șef de stat-major pe generalul rus Zotoff, despre care scrie la 22 august/2 septembrie că „este un om foarte simpatic şi îmi pare un soldat de treabă”.

Era clar că animozitățile trebuiau lăsate deoparte și asigurată o colaborare care să aducă victoria, cât de repede. La sosire, Carol fusese primit de Statul său Major și de trupele rusești cu urale. Locuința domnitorului român era o căsuță fără ferestre și uși, unde vara era relativ bine, deși căldura era insuportabilă.

Campania pare să aducă un suflu nou militarului Carol: „Mie îmi merge destul de bine. O astfel de viață e ca făcută pentru mine”. Despre aceeași locuință de campanie va scrie câteva zile mai târziu că „astă seară este simţitor de frig, îţi scriu în palton în încăperea mea fără fereastră şi fără uşi. Lângă camera mea de culcare este coteţul de porci, de unde vin zgomotele care mă trezesc noaptea”.

Acest text este un fragment din articolul „Ce îi scria de pe front Carol I soției sale, Elisabeta”, publicat în numărul 38 al revistei „Historia Special”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 29 martie - 25 iunie 2022, și în format digital pe paydemic.com.

historia ro Historia Special, nr  38, Martie 2021 jpeg
Cumpără acum!

Foto sus: „Carol I în timpul războiului”, tablou de Emil Volkers, 1879

Mai multe pentru tine...