Prohorovka, ciocnirea necunoscută din cadrul bătăliei de la Kursk
Majoritatea studiilor care au tratat bătălia de la Kursk consideră luptele de tancuri din zona Prohorovka ca fiind momentul culminant al Operației Citadela și punctul în care ofensiva germană în partea de sud a frontului a pierdut din elanul primelor zile și a fost stopată. În timp ce natura și consecințele bătăliilor de tancuri din zona Prohorovka au fost, fără îndoială, memorabile, de-a lungul timpului au apărut o serie de mituri și legende, preluate și răspândite de autori sovietici/ruși, dar și occidentali, fiind încă recunoscută ca cea mai mare bătălie de tancuri din cel de-Al Doilea Război Mondial și probabil din istorie.
Inițial, istoria a reținut că între 1.200 și 1.500 de blindate s-au ciocnit pe câmpurile din zona Prohorovka. Adevărata magnitudine și numerele reale ale blindatelor participante, deși impresionante, au fost considerabil mai mici.
După ani de cercetări, verificări și analize, o serie de autori occidentali și ruși (Frankson/Zetterling, Nipe, Healy, Glantz/House sau Zamulin) au început să publice volume care contraziceau flagrant versiunile tradiționale sovietice și chiar occidentale, punând la îndoială o serie de aspecte ale bătăliei de la Kursk – ne referim în primul rând la raportul de forțe sau pierderile suferite de ambele părți, dar și ale ciocnirii de la Prohorovka. Astfel au putut fi demontate, argumentat, o serie de mituri și dezinformări – datorate în mare parte, istoriografiei sovietice – care a camuflat o serie de greșeli tactice, decizii neinspirate ale comandamentelor sovietice, pregătirea pentru luptă necorespunzătoare a trupelor sau echipamente inferioare adversarului.
Volumele occidentale și rusești publicate relativ recent ne aduc noi informații și clarificări care să permită reconstituirea luptelor din iulie 1943, contribuind la elucidarea multor aspecte necunoscute ale bătăliei de la Kursk în general și de la Prohorovka în special.
Dimensiunea bătăliei de tancuri de la Prohorovka
Importanța acordată ciocnirii de la Prohorovka este destul de neobișnuită, iar o serie de elemente esențiale ale bătăliei nu au fost clar definite de la bun început. Mai exact, nu au fost clar nominalizate ce mari unități au participat la bătălie, limitele geografice nu au fost bine conturate și nici în cea ce privește durata bătăliei, lucrurile nu sunt clarificate.
Conform volumului publicat în 2017 de V. Zamulin, contraofensiva sovietică avea obiective majore: atacarea frontală a diviziilor Leibstandarte și Das Reich, penetrarea dispozitivului de luptă și încercuirea forțelor II SS- Panzekorps și înaintarea forțelor sovietice în adâncimea apărării germane cu circa 30 kilometri, și nu 15-16 kilometri cât se prevăzuse inițial.
Conform majorității autorilor, ciocnirea a început pe 12 iulie și s-a terminat pe 16 iulie 1943 (17 iulie este versiunea avansată de S. Newton/2003 și Healy, 2008).
Definirea limitelor câmpului de luptă a reprezentat un aspect controversat, identic cu cel legat de numărul blindatelor participante la lupte. Un aspect extrem de important care trebuie subliniat se referă la faptul că Prohorovka nu a reprezentat o singură bătălie gigantică desfășurată pe un câmp imens, după cum se spune în legendă. În realitate, a fost o serie confuză de lupte de întâlnire și atacuri din mișcare, cu fiecare parte introducându-și treptat forțele în luptă. Terenul din Prohorovka, deși relativ deschis pentru a facilita manevra și acțiunile blindatelor, era divizat în sectoare de râurile Psel și Donețul de Nord și culmile adiacente. Astfel, luptele de pe câmpiile înguste adiacente terasamentului înalt de cale ferată și drumului la vest și sud-vest de Prohorovka – botezat „câmpul de blindate” – au implicat unități din două divizii SS germane și trei corpuri de tancuri și mecanizate sovietice.
Ceea ce se cunoaște și se acceptă cu certitudine în majoritatea cărților dedicate bătăliei de tancuri de la Prohorovka este că în lupta de întâlnire au fost implicate, în principal, forțe aparținând Armatei 5 Tancuri de Gardă sovietice, comandată de generalul Pavel Rotmistrov și II SS-Panzerkorps comandat de SS-Obergruppenführer Paul Hausser. Forțele Armatei 5 Tancuri de Gardă au atacat pe un front de șase kilometri situat între Storozhvoe și râul Psel, la 1,5 kilometri sud-vest de Prohorovka.
După cum menționam mai sus, numărul de blindate sovietice depinde de forțele participante în cadrul bătăliei de la Prohorovka. Istoricii suedezi Frankson/Zetterling, precum și V. Zamulin, deși acceptă că de partea germană au participat II SS-PanzerKorps și III Panzerkorps, arată că sovieticii au aruncat în luptă trei armate: Armata 5 Tancuri de Gardă, Armata 5 de Gardă și Armata 69.
Conform lucrării publicate de Glantz/House în 1999, Armata 5 Tancuri de Gardă număra 830 de tancuri și tunuri de asalt concentrate în cinci corpuri de tancuri și mecanizate. Dacă definirea bătăliei este mai cuprinzătoare și va include unitățile XLVIII Panzerkorps și Armatei 1 Tancuri, atunci numărul total va atinge aproape 2.000 de blindate. Dintre acestea, 1.250 (830 sovietice și 420 germane) s-au luptat de-a lungul flancului de est al intrândului de la Kursk, iar circa 572 s-au ciocnit pe câmpurile din jurul Prohorovka. [...]
Rezultatul bătăliei
Pierderile în tancuri și tunuri de asalt ale ambelor părți au fost descrise în numeroase lucrări ca fiind aproximativ egale, probabil datorită consultării doar a surselor sovietice, dar și această concluzie este departe de realitate. Ca în multe alte bătălii importante de pe Frontul de Est, pierderile germane au fost mici comparativ cu cele sovietice indiferent de metoda de calcul. De obicei, cifrele referitoare la numărul tancurilor germane din multe operații sunt controversate, fie că vorbim de cele operaționale, distruse, în reparații/întreținere sau totalul general. Astfel, spre exemplificare, o divizie blindată putea avea în prima linie doar 50 de tancuri operative, dar dispunea în ateliere de alte 100, astfel că totalul diviziei ar fi fost de 150 de blindate. De aici și numeroasele diferențe în lucrările consultate.
Câteva aspecte trebuie semnalate de la bun început: unii autori au contabilizat doar blindatele distruse și neevacuate de pe câmpul de luptă, alții au ales să includă în statistici și pe cele avariate și evacuate ulterior în atelierele de reparații germane. Trebuie spus că, în general, tancurile sovietice, odată lovite de proiectilele germane explodau la inițierea muniției și combustibilului din tanc și sufereau avarii totale, iar din această cauză nu mai puteau fi evacuate și ulterior reparate. Multe tancuri sovietice au fost abandonate de echipajele lor, fie din cauza fricii de a lupta cu un inamic echipat cu tehnică superioară, fie din cauza defecțiunilor tehnice. Indiferent de cauză, tancurile abandonate au fost distruse de geniștii germani și incluse în totalul pierderilor.
Pe de altă parte, germanii se bucurau de un sistem bine pus la punct de evacuare a tehnicii de luptă rămase pe câmpul de luptă (datorită focului inamic și/sau a defecțiunilor tehnice) și facilități de reparare, recondiționare și întreținere a blindatelor, atât pe front cât și în Germania. Acest sistem bine organizat a permis menținerea în stare de operativitate la un nivel decent a numărului de blindate aflate în dotarea unei divizii de tancuri.
Frankson/Zetterling afirmă că II SS-PanzerKorps a pierdut 36 de tancuri și tunuri de asalt distruse (și neevacuate de pe câmpul de luptă) în intervalul 5-23 iulie 1943, din care cel puțin 19 au fost distruse înainte de Prohorovka. În consecință, unitățile SS nu puteau pierde mai mult de 17 blindate în timpul luptei de la Prohorovka, concluzionează istoricii suedezi.
În lucrarea din 1999, Glantz/House estimează numărul blindatelor germane pierdute la Prohorovka de II SS-PanzerKorps ca fiind undeva între 60 și 70.
Pe de altă parte, III Panzerkorps, care dispunea de mai puține vehicule blindate decât II SS-PanzerKorps, se pare că a suferit pierderi mai mari. În intervalul 11-20 iulie, corpul a pierdut 37 de tancuri și tunuri de asalt, dar nu toate unitățile corpului au fost implicate în luptele de la Prohorovka.
Leibstandarte a raportat distrugerea a numai puțin de 192 de tancuri sovietice, în zilele de 11 și 12 iulie, în timp ce Das Reich a pretins distrugerea a 75 tancuri pe 12 iulie iar Totenkopf – 77. Armata 5 Tancuri de Gardă a raportat că a pierdut 222 de tancuri, 89 de T-70, 12 tancuri Churchill și 11 tunuri de asalt până la 16 iulie. În total, 334 blindate sovietice distruse, față de cel mult 54 de tancuri și tunuri de asalt germane distruse, adică pierderi de șase ori mai mici.
Fragmentul face parte din articolul „ Prohorovka, ciocnirea necunoscută din cadrul bătăliei de la Kursk”, publicat în numărul 247 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 17 august - 14 septembrie, și în format digital pe platforma paydemic.
