Primii emigranți coreeni în Hawaii

În data de 22 decembrie 1902, când briza rece a mării învăluia portul Jemulpo din Incheon, primul grup de emigranți coreeni urcă la bordul vaporului cu abur japonez Kenkaimaru și se îndreaptă spre Nagasaki, Japonia. Aici emigranții urcă la bordul S.S. Galic, un vapor englezesc, cu destinația Hawaii.

Cei 121 de coreeni, majoritatea membrii ai Bisericii Metodiste Naeri, erau încercați în acele momente de sentimente contradictorii. Privirile le erau ațintite asupra țării lor care părea să fie din ce în ce mai departe de ei, iar gândurile le rămăseseră la situația politică tensionată a țării din care aproape că fugiseră. În același timp își repetau, în gândurile aproape amorțite, anunțul de recrutare afișat de Departamentul de Emigrare. Yuminwon, departamentul de emigrare coreean era condus în aceea perioadă de Min Yeong-hwan, care în anul 1905 se sinucide în semn de protest față de Tratatul de Protectorat dintre Coreea și Japonia.

Anunțul de recrutare informa:„Climă blândă, fără temperaturi ridicate potrivită pentru oricine. Salariul este de 15 won, plătit în moneda americană. 10 ore de muncă pe zi cu duminica liberă. Muncitorii vor locui în ferme. Costurile pentru lemne de foc, apă potabilă si tratamentele medicale vor fi achitate de angajator. Muncitorii nu vor fi taxați.”

Luate ca atare condițiile de emigrare nu erau rele. Însă cu toate acestea decizia de a emigra în Hawaii era foarte greu de luat. Coreenii se temeau să trăiască printre vestici pentru că, până la aceea dată, nu avuseseră niciun contact cu aceștia. Pe lângă teama de necunoscut, coreeni se luptau și cu principiile lor de viață, conform cărora nu puteai să pleci pentru totdeauna undeva fără părinții tăi pentru că arătai lipsă de respect și era considerat un act de trădare față de aceștia.

Din acest motiv puțini au fost aceia care au răspuns reclamelor care împânzeau marile orașe coreene. David W. Deshler, cel ce se ocupa cu recrutarea muncitorilor își pierde răbdarea și astfel cere ajutorul lui George H. Jones, pastorul Bisericii Naeri. George era prieten cu Horace N.Allen, ministru al legației Statelor Unite în Coreea, care la rândul său fusese presat de proprietarii plantațiilor de trestie de zahăr din Hawaii să încurajeze migrarea coreenilor. George acceptă propunerea lui Deshler pentru a-și ajuta prietenul și reușește să convingă mai mult de 50 de membrii ai Bisericii sale și 20 de hamali din portul Incheon să plece în Hawaii. Astfel în data de 22 decembrie 1902, primul grup de emigranți coreeni urcă la bordul vaporului Kenkaimaru și pleacă spre Nagasaki.

Grupul era format din 67 de persoane din Jemulpo, 10 din Bupyeong, 9 din Insula Ganghwa, 3 din Provincia Gyeonggi, 7 din Seoul si 86 din zona metropolitană a Incheon-ului de astăzi. Aceste statistici arată ca orașul Incheon s-a implicat activ în problema emigrării. Documentele arată că o parte a membrilor activi ai Bisericii Naeri lucrau la agenția pentru emigrări ca traducători pentru coreenii care doreau să plece, devenind mai târziu liderii emigranților in Hawaii.

Primul grup de emigranți a ajuns în portul Nagaski după două zile. Aici au trebuit sa treacă de o inspecție medicală. Din cei 122 de coreeni, doar 104 s-au urcat la bordul S.S. Gaelic și în data de 13 ianuarie 1903 ajung la Sand Island, lângă Honolulu. După încă o inspecție medicală, câțiva dintre ei sunt trimiși acasă din cauza unor afecțiuni la ochi. În final sunt acceptați 86 de coreeni, dintre care 48 de bărbați, 16 femei si 22 de copii. Aceștia ajung în Oahu, pe plantația Waialua și sunt cazați în tabăra Mokuleia. Contrar tuturor informațiilor de la agenția de emigrare, viața pe plantație nu era deloc ușoară.Cu toate acestea, coreenii reușesc să își formeze o nouă viață în Hawaii, devenind primul grup de emingranți recunoscuți oficial de guvernul Coreean.

Conform documentelor, coreenii nu au fost cazați în ferme, ci în câteva barăci sărăcăcioase din lemn. Aceștia trebuiau să lucreze pe plantațiile de trestie de zahăr 10 ore pe zi într-o căldură sufocantă. Copleșiți de dorul de casă, aceștia munceau in orice fel de condiții pentru 1, 25 dolari pe zi, bani pe care îi economiseau sau îi trimiteau acasă. Curând alți coreeni au venit în Hawaii. Până în aprile 1905, 7200 de emigranți coreeni s-au mutat in Hawaii, creând aici o comunitate coreană semnificativă.

Dar acest proces nu a fost atât de simplu. Majoritatea coreenilor veniți în Hawaii erau burlaci si mulți au căzut pradă băuturii și jocurilor de noroc. Biroul de imigrare al Statelor Unite a ajuns la concluzia că lipsa femeilor în comunitatea lor era problema deoarece îi împiedica pe aceștia să-și formeze o familie. Așa a apărut sistemul „picture bride” ce oferea femeilor asiatice șansa de a locui în Hawaii dacă se căsătoreau cu emigranții veniți la muncă.

Prima femeie care a ajuns in Hawaii prin sistemul „picture bride” este Choe Sa-ra și a ajuns în Honolulu în data de 28 noiembrie 1910. Aceasta s-a căsătorit cu Yi Nae-su. În total 951 de femei au ajuns în Hawaii prin acest sistem, iar comunitatea coreană s-a stabilizat.

În aceea perioadă, Coreea este anexată de Japonia. Prima generație de emigranți coreeni s-a angajat în lupta pentru independența țării natale. Hawaii devine astfel una dintre cele mai mari baze ale mișcării de independență. Comunitatea coreană de aici a sprijinit guvernul provizoriu de la Shanghai prin fonduri strânse din diverse acțiuni, inclusiv din obligațiuni publice.

După câștigarea independenței, comunitatea coreană din Hawaii s-a implicat activ în strângerea de fonduri pentru fondarea unei universități în Incheon. Aceștia credeau că unica șansă de a a-și păstra independența era ca generațiile următoare să fie educate pentru a ști cum să reacționeze în fața marilor puteri.

În anul 1953, la 50 de ani după sosirea primului val de emigranți în Hawaii, aceștia strâng 150000 de dolari pentru fondarea Colegiului Tehnic Inha care astăzi este Universitatea Inha. Numele Inha provine de la alăturarea primelor două litere din cuvintele Incheon și Hawaii. Școala este deschisă în anul 1954, iar comunitatea coreană din Hawaii a continuat să acorde burse studenților talentați.

Prima generație de emigranți coreeni a reușit, în pofida tuturor obstacolelor și greutăților, să își formeze un trai decent într-o țară străină, să își ajute țara să își recupereze independența și să contribuie activ la dezvoltarea educației tinerelor generații. În momentul de față peste 2 milioane de coreeni locuiesc în Statele Unite.