ada kaleh island jpg jpeg

Povestea insulei Ada Kaleh

Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inedit „Povești parfumate”

Ada Kaleh, în traducere Insula Cetății se află azi pe fundul Dunării. În urma ei au rămas povești cu aroma de cafea și parfum de lokum, au rămas doruri, amintiri și o întreagă istorie ce refuză să fie scufundată.

Povestea Insulei Ada Kaleh

În direct puteți asculta în premieră ON AIR,  pe postul Radio Romania Cultural de luni până vineri, de la ora 17.00, iar pe site-ul nostru găsiți înregistrarile împodobite și cu imagini.  

 Ada Kaleh era situată în valea Tekija-Orșova, între cheile Đerdap (Gerdap în română) și Sip, la vărsarea râului Cerna. Se întindea pe Dunăre între Serbia și România. Avea 1750 m lungime și doar 500 lățime. Mica insulă a acumulat istorii și legende pentru mai multe perioade. Argonauții au fost primii care au menționat-o în legendele lor, căutând miticul pământ Colchis și lâna de aur. Legenda spune că această mică bucată de pământ avea clima asemănătoare cu a pământurilor lor din sud. Hercule, care a navigat cu argonauții pe această insulă, a adus măslinul în lumea antică. Romanii o menționează ca fiind locul unde legiunile lor au trecut Dunărea pentru prima dată, înainte ca geniul lui Apolodor din Damasc să construiască un pod peste ea.

A fost primul pod de pontoane (din Primul Război Dacic n.t.), au aliniat și au legat bărcile de insulă după ce i-au alungat pe dacii ce o locuiau. Insula avea o poziție importantă și din punct de vedere strategic, se știa că acel care o stăpânea, conducea și navigația pe Dunăre. Din această cauză și-a schimbat adeseori proprietarii și era un loc unde s-au dat numeroase bătălii. Austria și Turcia au luptat pentru ea cel mai mult timp, pe o durată de cinci sute de ani. La sfârșitul secolului al XVII-lea, din ordinul împăratului Leopold, austriecii au construit o fortăreață pe dealul Alion de pe insulă, iar o jumătate de secol mai târziu au extins-o, așa încât avea cinci turnuri, patru de colț și unul cu tranșee.

F. Kanitz a notat că pe malul sârbesc s-a ridicat Fortul Elisabeta numit astfel după împărăteasa austriacă, era legat de cetatea de pe insulă printr-un tunel pe sub Dunăre. Rămășițele acestei fortificații sunt încă vizibile pe partea sârbă. Pe vremea aceea existau: o cazarmă, un spital și o biserică pe insulă. Austriecii au fost înlocuiți curând de turci, care și-au așezat locuitorii și au construit o moschee pe locul cazărmii lor. De atunci până la scufundarea insulei în 1970 a fost locuită de turci. 

Încerc să ies din întunericul acestui labirint istoric pe care îl poartă o insulă atât de mică. Nu am cum să îl pot ocoli pe Regep Aga, comandatul turc de pe Ada Kaleh, despre care consemnările sârbești din 1813 scriu că împreună cu haiducii săi „au jefuit patru sate sârbești și au dus țăranii în robie pe insulă”. Insula a fost un loc de refugiu și pentru tot felul de bașbuzuci (militari auxiliari în armata otomană, ce însoțeau trupele turcești în campaniile lor fără a fi plătiți, recompensându-se în schimb prin jaful asupra populațiilor cucerite n.t.) așa că au ajuns până la noi povești despre prietenii și iubiri de neconceput... între „dușmani de veacuri”. Una dintre aceste povești îl menționează pe haiducul Ghiță, vlah de origine, care împreună cu compania sa a jefuit și ucis în teritoriile sârbești în profitul lui și a lui Regep Aga.