Simbol al celui mai mare port al României, Cazinoul de pe faleza din orașul Constanţa a fost ridicat în 1904-1910 la iniţiativa regelui Carol I. Totuşi acest monument, ce ar trebui să fie mândria şi punctul de atracţie al urbei, este într-o avansată stare de degradare.  

Văzută de la depărtare clădirea Cazinoului impune respect şi eleganţă. În zona în care se află astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o cazină, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști. Construcția unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene, a început prin anul 1904.

Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană), Daniel Renard – care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea unui melanj de motive decorative ce încarcă și mai mult greoiul ansamblu. Construit (din 1908) în stil Art Nouveau sub influența cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac ultimele retușuri).

Ziarul „Conservatorul“ din Constanţa scria, în martie 1910, că edificul de la malul Mării Negre este o „matahală împopoţonată cu tot felul de zorzoane". La rândul său, ziarul „Drapelul“ în critica un an mai târziu pe primarul Titus Cănănău, întrucât în calitate de inginer şef a aprobat planurile şi devizele de construcţie, deşi ,,prin situaţia d-sale de şef al serviciului tehnic şi consilier comunal, putea şi era chiar dator sa zădărnicească şi să împiedice monstruozitatea".

Pe 8 august 1910, ziarul „Conservatorul Constanţei” scria: „Cetăţenii Constanţei pot acum să se mândrească şi ei cu ceva. Noua clădire a Cazinului Comunal, despre care începusem să credem că nu se va mai isprăvi niciodată, întocmai ca mitologica pânză a Penelopei, este în sfârşit gata. Din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit. Complecta asimetrie şi amestecul babilonic al stilurilor, din care se desprinde impresiunea nelămurită a unei plăsmuiri hibride, fac din noul cazin comunal un monument ridicat în cinstea nepriceperei şi prostului gust”.

Totuși superba clădire a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. A fost cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României, oferind jocuri de ruleta, blackjack, baccarat. Despre jocurile de cazinou moderne și în special, despre ruleta online, citiți pe site-ul https://www.cazinoonline.com/ruleta/, dar istoria Cazinoului din Constanță nu se aseamănă cu viața lungă și glorioasă a acestui joc minunat.

  Lucrările au costat 1.300.000 de lei, bani din care s-a înălţat cel mai frumos edificiu al Constanţei. Parterul avea un hol generos de primire, continuând cu o scară majestuoasă în trei rampe către etaj. De-o parte şi de alta a scării se găseau un grup sanitar şi biroul administratorului. 

  În continuare, spre nord erau spaţii pentru garderobă, bufet cu laborator, sală de lectură, vestiar, două săli de joc şi una de biliard. La etaj era o sala de spectacole. De-o parte şi de alta a alveolei scenei se găseau foaierul artiştilor şi budoar pentru doamne. 

  Gurile rele au spus că emblema oraşului seamănă cu un dric dacă îl priveşti de sus, iar ferestrele au formă de mormânt. Explicaţia o dă tot Radu Cornescu: „Dricul are elemente de Art Nouveau, aşa cum are şi Cazinoul", spune arhitectul. 

  Până în 1912 şi-au oferit serviciile pentru Cazinou mai multe orchestre româneşti şi străine, însă cea care a avut un contract ferm cu Primăria a fost orchestra I. Paschill. 

  În 1912, baronul Edgar de Marcay, proprietarul „Societăţii Marilor Stabilimente“ şi antreprenorul Cazinoului, a cerut Primăriei să construiască un pavilion-restaurant în faţa Cazinoului. Aşa a apărut construcţia unde astăzi funcţionează Acvariul. 

  Locul de promenadă de pe faleză s-a numit initial Bulevardul principele Nicolae, iar apoi Bulevardul Ţarul Nicolae al II-lea, cu ocazia vizitei lui la Constanţa, în 1914. După Primul Război Mondial numele lui este Bulevardul General Alexandru Averescu, iar în 1948, la venirea comuniştilor la putere, devine Bulevardul 16 Februarie. În prezent, promenada este pietonală. 

  Spital în clădirea Cazinoului 

  Pe 20 august 1916, când au început bombardamentele asupra Constanței, Cazinoul a fost folosit de Crucea Roșie pe post de spital de campanie, însă a fost şi clădirea lovită de schije şi atunci au murit aici 10 oameni. Pe 19 noiembrie 1917, Cazinoul devine iarăşi functional. În 1934, arhitectul Daniel Renard a fost chemat pentru a efectua reparaţiile. 

  Din 1941, Cazinoului a devenit gazdă pentru trupele germane care au fost cazate în frumosul edificiu de la malul mării. Din nou, Cazinoul a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politici. 

  Începând din anul 1948, Cazinoul a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 şi 1989 a aparţinut ONT Litoral. Ultima reparaţie majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986 – 1988. 

Azi, când te apropii de cazinou perspectiva se schimbă. Scorojit, cu multe ferestre lipsă, Cazinoul seamănă cu bătrânul cerşetor ce stă pe treptele sale. Ultima renovare a monumentului a fost chiar înainte de Revoluţie, în 1986, iar aceasta a durat aproape un an. În primăvara lui 2018 Cazinoul din Constanţa se număra printre cele 12 monumente de patrimoniu preselectate pentru programul „Cele mai periclitate 7 situri în 2018” de către o comisie de experţi din diverse domenii. În octombrie anul trecut primaria anunța că se vor face câteva mici lucrari de reparație – chestiunile urgente, iar că anul acesta în mai va avea loc o licitație pentru a se demara proiectul de reabilitare a clădirii simbol a orașului