Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron, evenimentele putând fi ușor de verificat și de urmărit din descrierile fiecăruia.
În ambele narațiuni în planul central sunt disputele interne din cadrul Partidului Conservator, iar apoi negocierile diplomatice cu statele balcanice, cu Marile Puteri. Campania Armatei Române din Bulgaria este menționată rar și vag. Doar Maiorescu este cel care consemnează mobilizarea și entuziasmul general de la București.
De departe certurile și situațiile limită în care se află echilibrul guvernării conservatoare au consacrate o mulțime de pagini. Nu este ușor să jonglezi între orgoliile lui Take Ionescu, Nicu Filipescu ori P. P. Carp, iar adeseori doar medierea Regelui Carol I mai calmează marile orgolii ale acestor lideri ai conservatorilor.
Pentru Titu Maiorescu vara anului 1913 și negocierile de succes ale Păcii de la București au fost un triumf. Din jurnalul său vedem tensiunea pe care omul politic o trăiește cu această ocazie. Să mediezi între tensiunile dintre bulgari, greci și sârbi nu e lucru ușor, iar adeseori negocierile sunt pe punctul să eșueze. După cum mărturisește în însemnările sale, Maiorescu se ghidează în organizarea și gestionarea Conferinței după modelul lucrărilor Tratatului de la Berlin din 1878. Aflat la vârsta de 73 de ani, Maiorescu are insomnii. Adeseori consemnează în jurnalul său că doar pilulele îl ajută să doarmă câteva ore. Organizarea păcii îi amplifică problemele.
„Nu dorm de la ora 4 – gânduri asupra Tratatului și formalităților la semnătură și execuție”1,consemnează acesta momentul ultimei zi a lucrărilor Conferinței de Pace de la București care încheie un interval plin de anxietate generată de agenda negocierilor.
Însă Maiorescu a gestionat cu succes totul. Tratatul de Pace la București a fost semnat (10 august 1913). La București s-au tras 21 de lovituri de tun, au avut loc un Te-Deum și o mare recepție care au încheiat momentul „astral” al României, dar și al carierei politice a lui Titu Maiorescu.
După cum consemnează în jurnalul său Maiorescu, marele Rege Carol I pe care puține lucruri îl impresionează are pentru el cuvinte măgulitoare: Regele îl consideră pe Titu Maiorescu drept un bărbat de stat la fel de mare precum Mihail Kogălniceanu, iar în România doar Maiorescu era singurul care putea conduce lucrările Conferinței de Pace de o manieră așa de reușită2 Și Alexandru Marghiloman întărește în scrierile sale aceste cuvinte ale lui Carol I.
„Ne jucasem de-a războiul dincolo de Dunăre, la București ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
În mod evident Campania din Bulgaria din 1913, Conferința de Pace și obținerea Cadrilaterului au fost percepute de către societatea românească drept succese uriașe. Ele se adăugau pe lista marilor realizări de-a lungul domniei glorioase a Regelui Carol I. Însă totul era o iluzie, iar Campania din 1916 și dezastrul său au confirmat ceea ce în 1913 fusese trecut cu vederea:
„În ajunul mobilizării, nimeni, dar absolut nimeni nu s-a preocupat de armamentul și de echipamentul nostru; nimeni nu și-a pus întrebarea dacă armata noastră va fi în stare să facă față unui adversar serios, nimeni nu s-a preocupat despre stările sanitare din Bulgaria... Toată lumea politică se ocupa numai de combinațiuni ministeriale. Citiți însemnările lui Marghiloman: nu veți găsi o singură dată grija operațiunilor proiectate peste Dunăre, dar la fiecare rând preocuparea despre ce gândește Take Ionescu, despre ce vrea Nicu Filipescu sau cere Ionel Brătianu. Se va face sau nu un guvern național?... Iată marile probleme care-i preocupau nu numai pe guvernanți, dar și opoziția, și lumea întreagă. De ce urma să se întâmple peste Dunăre nu se sinchisea nimeni. Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți printr-un prea lung război – prea lung pentru puterile lor și după experiența noastră putem să o spunem, prin holeră (pe care au tăinuit-o cât au putut), căci altfel înregistram Turtucaia deja în 1913. În loc de Turtucaia, ne-am ales cu Orhania, care ne-a costat atâția oameni. Dar am scăpat de rușine...”3.
Să-l lăsăm pe același autor al rândurilor de mai sus, Constantin Argetoianu, să încheie această caleidoscopică perspectivă asupra literaturii memorialistice românești a anului 1913:
„Ne jucasem de-a războiul dincolo de Dunăre, la București ne-am jucat de-a Congresul de la Viena. Numai că duhoarea cepei și mirosul de mastică și de țuică înlocuiseră parfumul Johannisbergului... Oricum Pacea de la București a fost un mare succes pentru România...”4.
Acest text este un fragment din articolul „Campania din Bulgaria reflectată în memorialistica română”, publicat în numărul 39 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 iunie - 25 septembrie 2022, și în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Negocierile purtate în cadrul Conferinței de Pace de la București (© Getty Images)
Note:
1 Titu Maiorescu, România și Războaiele balcanice și Cadrilaterul, Editura Machiavelli, București, 1995, p.155.
2 Ibidem, p. 156.
3 Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine amintiri din vremea celor de ieri,vol II, Partea a IV-a. 1913-1916, Ed. Humanitas, București, 1991, p. 37
4 Ibidem, p. 41
Mai multe pentru tine...
