Orasul divizat: criza Berlinului din 1961, ridicarea Zidului si nebunia sovieticilor
Inca de la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, statutul zidului lung de 150 de kilometri din Berlin a constituit o sursa de tensiune permanenta intre Est si Vest. Zidul separa Republica Democrata Germana (Germania de Est), adica zona de ocupatie a Uniunii Sovietice, de RFG, Republica Federala Germana (Germania de Vest), care era zona de ocupatie britanica, americana si franceza. Orasul divizat a evidentiat contrastul dintre sistemul comunist si cel capitalist.
In timpul Razboiului Rece, Berlinul de Vest a fost locul de tranzit al multor est-germani catre Vest. A fost poarta prin care reuseau sa scape din griul, foametea si ideologia sovietica.
Punctul culminant al tensiunilor dintre sovietici si aliati s-a produs in 13 august 1961, atunci cand autoritatile comuniste ale Germaniei de Est au construit un zid care incercuia aproape in totalitate Vestul Berlinului. Totul s-a petrecut noaptea si, de-atunci, timp de trei decenii, zidul Berlinului a fost cel mai important simbol al Razboiului Rece, al luptei surde dintre americani si rusi.
Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, Berlinul de Vest a ramas sub controlul puterilor aliate, dar acesta era localizat chiar pe teritoriul Germaniei de Est, controlat de comunistii sovietici.
In 1948, sovieticii au provocat o criza in oras taind accesul intre Germania de Vest si Berlinul de Vest. A fost nevoie ca un an de zile cetatenii sinistrati din aceasta zona sa primeasca ajutoare materiale si hrana pentru a putea supravietui pana cand sovieticii s-au decis sa redeschida accesul.
Totul a inceput in 10 noiembrie 1958 atunci cand Hrusciov a transmis un ultimatum puterilor din Vest. Americanii, francezii si britanicii aveau la dispozitie sase luni pentru a agreea retragrerea fortelor armate din Berlin iar orasul sa fie unul liber, demilitarizat. Daca Vestul nu se supunea, Hrusciov amenintase ca va intrerupe toate caile de comunicatie ale Berlinului de Vest cu restul lumii si ca va lua act de “renasterea imperialismului economic si militar al RFG-ului.”
Aceste acuzatii ale lui Hrusciov nu erau vreo noutate pentru cele 3 puteri care au replicat ultimatumului foarte ferm, declarand ca isi vor folosi toata determinarea pentru a ramane in Berlin si pentru a-si pastra dreptul legal la liberul acces spre intregul oras.
In mai 1959, sovieticii si-au retras ultimatumul si ministrii de externe ai celor patru puteri s-au intalnit in cadrul unei reuniuni. Nu s-a putut ajunge la o concluzie iar Hrusciov l-a vizitat in septembrie pe Eisenhower la Camp David. Eisenhower i-a explicat lui Hrusciov ca nu numai guvernul SUA este ingrijorat de soarta Berlinului, ci si cetatenii americani. Discutiile au parut a fi productive iar Eisenhower a simtit ca tensiunile au fost rezolvate. Presedintele SUA a mai mentionat ca americanii nu vor sa devina o forta de ocupatie permanenta in Berlin si a convenit cu Hrusciov ca aceasta situatie trebuie reglata.
Hrusciov a specificat ca s-a inteles, in mare, cu Eisenhower, dar a tinut sa precizeze ca nu intelege cum propunerea sovieticilor, ca Berlinul sa fie un oras liber, ar pitea sa afecteze securitatea SUA. Hrusciov le-a solicitat americanilor sa nu incurajeze pozitiile politice adoptate de cancelarul Adenauer si a acuzat SUA ca mentine o stare de razboi virtual.
