O nouă interpretare a atacurilor de la 11 septembrie 2001
John Lewis Gaddis, pe numele său real Robert A. Lovett, născut în statul american Texas, este profesor de Istorie şi Ştiinţe Politice la Universitatea Yale, dar şi unul dintre cei mai importanţi analişti ai politicii de securitate naţională a Statelor Unite. Considerată cartea anului 2004 de publicaţii prestigioase, precum Washington Post, New York Times, Economist, cartea sa-Surpsise, Security and the American Experience– propune o analiză inedită a evenimentelor teroriste petrecute asupra teritoriului american la data de 11 septembrie 2001.
Casa Albă în flăcări
Prezenta carte este structurată sub forma a trei eseuri, însă primele două au rolul de a susţine demonstraţia conform căreia Statele Unite nu sunt infailibile.Surprise, Security and the American Experienceeste scrisă într-o manieră subiectivă, ceea ce însă nu diminuează calitatea sau veridicitatea informaţiilor.
Astfel, primul eseu abordează secolul al XIX-lea, un secol în care se conturează idealul american. Putem crede afirmaţia lui Gaddis conform căreia acest ideal american reprezintă motivul pentru care mulţi oameni pe parcursul a numeroşi ani au riscat atât de mult doar ca sa devină americani. Idealul american a reprezentat vreme de secole o încredere totală în puterea Statelor Unite, putere concretizată printr-o viaţă domestică liniştită, departe de violenţele lumii exterioare.
Revenind însă la secolul al XIX-lea, autorul punctează un amănunt mai puţin cunoscut şi care ar putea zdruncina această încredere totală. Astfel, în timpul atacului, rămas în istorie sub denumirea „Incendiul din Washington”, de pe 24-25 august 1814, trei dintre simbolurile Statelor Unite ale Americii au fost incendiate. Ca urmare a războiului început în anul 1812, armata britanică a invadat capitala, iar locuitorii oraşului au putut vedea Capitoliul, Trezeoreria Naţională, dar şi Casa Albă arzând.
Pentru prima oară în istorie, Statele Unite vor alege preemţiunea, hegemonia şi unilateralismul. Cele trei elemente ale securităţii aveau însă să fie şi răspunsul administraţiei Bush după atentatele de la 11 septembrie. Aşadar, reacţia preşedintelui nu a fost una nouă, Bush nu a făcut altceva decât să se întoarcă la primul atac asupra Washingtonului, petrecut cu 187 ani înainte.
11 septembrie 2001 sau sfârşitul unui mit
Deşi nu a fost pentru prima dată când Statele Unite au suferit un atac pe propriul teritoriu, iar la data de 11 septembrie 2001 mulţi au retrăit imaginea atacului din anul 1941, acesta este cu adevărat momentul când mitul american se năruieşte. Astfel, pentru a doua oară într-un interval de şaizeci de ani, cele două atacuri, atât cel asupra Turnurilor Gemene de la 11 septembrie cât şi cel de la 7 decembrie 1941 de la Pearl Harbor au avut puterea să-i demonstreze Americii că nu este invincibilă.
Mitul potrivit căruia Statele Unite sunt infailibile a luat sfârşit în 2001 atunci când întreaga societate americană, dar şi întreg globul au putut să realizeze că state sau organizaţii din orice colţ al lumii îi pot pune în pericol securitatea. În timp ce Pearl Harbor doar a sugerat că oceanele nu garantează securitatea, 9/11 a dovedit-o.
În timp ce atacul de la Pearl Harbor a reprezentat opera unei regim şi a unei ţări identificabile, Japonia, atacul de la 11 septembrie nu a fost opera unui stat, deşi gruparea teroristă identificată ulterior, Al Qaeda, opera dintr-o bază din Afghanistan.
Gaddis argumentează că Statele Unite au avut de-a lungul timpului doar trei mari strategii, iar toate cele trei s-au bazat pe acţiuni militare şi diplomatice de prevenire ca şi componente esenţiale. În acest sens, administraţia Monroe şi-a stabilit ca obiectiv garantarea hegemoniei Statelor Unite în emisfera vestică, iar dictonul era că expansiunea dincolo de frontiere înseamnă securitate. F. D. Roosvelt şi apoi Truman au decis să extindă influenţa americană, dar Roosvelt nu a ales preemţiunea, hegemonia sau unilateralismul, folosind aliaţi, contrat viziunii ulterioare a lui George W. Bush.
Există elemente comune între cele două atacuri, Pearl Harbor şi 11 septembrie, cum ar fi surpriza totală pe care au provocat-o, eşecul serviciilor de informaţii, folosirea unor tehnologii cunoscute în moduri şi scopuri nemaiîntâlnite, precum şi o reacţie similară, ambele determinând declaraţii de război. Cu toate acestea, liderii de pe întreg cuprinsul globului au început să pună la îndoială acest mit al infailibilităţii americane abia după anul 2001.
Atentatele de la 11 septembrie au plasat „la ceea ce ne place să ne gândim ca fiind civilizaţie din nou la o frontieră periculoasă, lăsând guvernele de pretutindeni debusolate”. Aşa cum afirmă Gaddis, o nouă strategie de securitate trebuia adoptată pentru că „nu este vorba doar despre faptul că Turnurile Gemene s-au prăbuşit în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001:s-au prăbuşit şi unele dintre ipotezele noastre fundamentale despre securitatea internaţională, naţională şi personală”.
O concluzie nedorită
Cartea Surprise, Security and the American Experiencescrisă de John Lewis Gaddis este fără îndoială o lucrare subiectivă, în care autorul nu încearcă însă să răspundă la întrebările „Ce vom face de acum înainte?” sau „De ce ne urăsc atât de tare?”, ci prezintă fisurile din sistemul de securitate naţională americană. Argumentele cărţii sunt solid construite, demonstraţia se face într-o manieră inedită, prin corelarea evenimentelor de la 11 septembrie 2001 cu evenimente trecute din istoria Statelor Unite ale Americii.
Cu toate acestea, concluzia este pe atât de simplă, dar pe atât de nedorită de toţi cei care au crezut de-a lungul istoriei în mitul puterii americane, precum şi în idealul american. Astfel, „deşi victorioasă în războiul rece, în pofida unui buget de apărare post-război rece care îl depăşeşte pe al oricui, în ciuda unei dominaţii economice şi culturale deţinute de Statele Unite ale Americii, în cuvintele unora dintre chiar unora dintre criticii ei, o mega-putere, această ţară şi-a dovedit incapacitatea de a-şi proteja cetăţenii de pe propriul teritoriu, care s-au dus la activităţile lor de zi cu zi.”
