Nicolae Titulescu a aflat de la radio că nu mai e ministru de Externe

Ca să scape de Nicolae Titulescu, devenit tot mai incomod prin cultivarea propriei glorii în defavoarea celei naţionale, Carol al II-lea rostuieşte un truc. Pe 29 august 1936, premierul Gh. Tătărescu îşi prezintă demisia. Regele îl înscăunează tot pe el cu formarea noului guvern. Noul guvern, propus de Tătărescu şi acceptat de Carol al II-lea, are aceeași componenţă. Cu o singură excepţie: la Externe, Nicolae Titulescu a fost înlocuit cu Victor Antonescu.

E un truc pe care postdecembriştii noştri nu l-au folosit. Ei, în schimb, s-au desfătat din plin cu demiterea prin presă. Cel în cauză află de la Radio, sau şi mai grav, din presa de a doua zi, că nu mai e ministru. A fost demis sau chiar şi-a dat demisia. În acest caz, nu e vorba de ceva nou. Titulescu află de la Radio că nu mai e ministru de la Externe. Asta în timp ce se afla la Cap Martin, pe Coasta de Azur.

Diplomatul grec A.F. Frangulis confirmă:

„D. Titulescu s-a dus, apoi, la proprietatea sa de la Cap Martin pe Coasta de Azur. Acolo a aflat, la radio, ştirea despre destituirea sa”.

Nicolae Raicoviceanu a fost nu numai un conştiincios funcţionar al Ministerului de Externe, dar şi mai ales omul de încredere al lui Titulescu. Momentul august 1937 îl găseşte la Cap Martin, în ipostaza de factotum pe lîngă Titulescu. În memoriile recent publicate el ne oferă amănunte de excepţie despre cum a aflat ministrul că nu mai e ministru. Nicolae Raicoviceanu povesteşte că, în timp ce N. Titulescu era în cameră „cam suferind”, el, Raicoviceanu, e sunat de la Bucureşti de Ion Dragu, directorul presei din Ministerul de Externe. Nicolae Raicoviceanu se afla la piscină. „Ud”, află că:

„(…) nu ştie precis ce se petrece la Sinaia, dar se crede că guvernul ar fi demisionat, că se pregăteşte o altă formaţiune ministerială cu un alt ministru la Afacerile Străine. Din Bucureşti nu se ştie exact ce se petrece, dar «am trimis urgent băieţii mei la Sinaia şi îndată ce voi şti ceva îţi voi telefona». Nu pricepeam nimic. Demisia guvernului, criza ministerială au izbucnit, cel puţin pentru noi, care eram aşa departe de ţară şi aşa de puţin în curent cu sforăria politicii, ca din senin”.

Secretarul dă buzna peste Titulescu. Ministrul se aştepta la orice. Nicolae Raicoviceanu e din nou chemat la telefon. De astă dată, e senatorul liberal Grigore Ciuntu:

„Îmi spune aceleaşi lucruri pe care mi le spusese Dragu, adăugînd că în anumite cercuri politice se vorbeşte că toată criza este pornită numai şi numai ca să-l scoată pe ministru din Guvern. Comunic cele telefonate de Ciuntu ministrului, care îşi vedea presupunerile întărite de zvonurile ce i se transmiteau”.

Revine Ion Dragu. De două ori:

„Nu trecu puţin şi Dragu mă chemă din nou la telefon şi-mi spuse că i se comunică de la Sinaia că Tătărăscu ar fi fost însărcinat să facă un nou guvern şi că la afaceri (Străine) ar veni Victor Antonescu, dar tot ce comunică este pe bază de informaţii culese de «băieţii» ce a trimis la Sinaia. Nimic precis, încă nimic oficial. Peste vreo două ore, Dragu ne comunică din nou că cele telefonate în precedent par a se adeveri, dar încă nu are o informaţie oficială”.

Aceste lucruri se petrec de dimineaţă. Cei de la Cap Martin rămîn pînă seara într-o beznă totală:

„Seara ne adunam în camera ministrului, care din cauza bolii nu se cobora la masă şi aşteptam, eu şi soţia mea, ca doamna Titulescu să-şi facă toaleta ca să coborîm la restaurant. Trec din odaia ministrului prin micul salon ce o despărţea de camera doamnei Titulescu, în care intrînd pun radioul pe postul Bucureşti. Cad tocmai pe radiojurnal. Aud că acum domnul Tătărăscu, preşedintele Consiliului de Miniştri, a prezentat M.S. Regelui demisia guvernului. Domnul Tătărăscu a fost însărcinat cu facerea noului guvern. Începe apoi înşirarea repartizării portofoliilor şi aud că la Afaceri Străine a fost numit Victor Antonescu, ca subsecretar de stat Victor Bădulescu”.

Bizareria atinge culmea cînd Titulescu, nevastă-sa şi Raicoviceanu se apucă să butoneze radioul:

„Pe unde nu se auzea decît: «Monsieur Titulescu m (inistre) des affaires Et (rangeres) de Roumanie…Her Titulescu der… Titulescu the (?)…». Omenirea întreagă lua cunoştinţă de debarcarea ministrului şi noi şase (ministrul cu doamna Titulescu, soţii Gigi Nenişor şi eu cu soţia mea) departe de ţară, departe de sforăria regească, departe de slugărnic(i)a tătăresciană ne întrebam cine şi de acum, fără nici un motiv actual”.

Încep să curgă telegramele „de simpatie şi indignare din ţară şi din străinătate”. Reacția normală rămîne cea a Elvirei Popescu. Telegrama marii actriţe sună astfel:

„Mama lor de ţigani. Hommages respectueux et toute mon amitie. Elvira Popescu!”.